Alchimia Toamnei

Hot! Festivalul International de Literatura, editia I

La sfarsitul lunii octombrie (29-31 octombrie, mai precis) suntem invitati la rescrierea hartii Europei, prin prisma mobilitatii scriitorului, la prima editie e Festivalului International de Literatura din Bucuresti.

Proiectul a fost conceput de catre Oana Boca, Vasile Ernu si Bogdan-Alexandru Stanescu, si va reuni autori din Romania, Irlanda, Polonia, Ungaria si Germania. Astfel, vor avea loc intalniri si dezbateri cu Philip O Ceallaigh (Irlanda), Wojciech Kuczok (Polonia), Juli Zeh (Germania), Attila Bartis (Ungaria), Gyorgy Dragoman (Ungaria) si T.O. Bobe, Filip Florian, Florin Lazarescu, Dan Lungu, Mitos Micleusanu, Cezar Paul-Badescu, Simona Popescu, C. Rogozanu, Ana Maria Sandu, Lucian Dan Teodorovici si Elena Vladareanu, ca reperezentanti ai Romaniei.

Festivalul isi propune sa dezvolte tema multiculturalitatii si a granitelor reale, geografice, sociale sau psihologice. Discuţiile vor acoperi teme precum farmecul pe care Europa de Est îl exercită asupra scriitorilor, trecutul comunist al acestei regiuni şi posibilitatea succesului autorilor est-europeni în străinătate.

Locul de desfasurare al festivalului este Muzeul Taranului Roman, iar intrarea este libera pentru publicul doritor sa asiste la evenimentele din cadrul programului.

PROGRAM:

Miercuri 29 oct: – Eastern Promises. Invitat special Philip O Ceallaigh (Irlanda). Scriitori romani invitati la dezbatere: T.O. Bobe, Mitos Micleusanu, Costi Rogozanu

Joi 30 oct: – My strange past/ My strange present. Invitati speciali Juli Zeh (Germania) si Wojciech Kuczok (Polonia). Scriitori romani la dezbatere: Simona Popescu, Cezar Paul- Badescu, Elena Vladareanu.

Vineri 31 oct: – Go West. Invitati speciali Attila Bartis si Gyorgy Dragoman (Ungaria). Scriitori romani la dezbatere: Filip Florian, Florin Lazarescu, Dan Lungu, Ana Maria Sandu, Lucian Dan Teodorovici.

Cumpără muzică de Festivalul International

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *