Marius Matache si FBI in Iron City

Clubul Iron City este un reper pentru iubitorii de folk bucuresteni, in special datorita serilor desfasurate miercuri de miercuri, sub marca FolkFrate. Din fericire, evenimentele muzicale nu sunt restranse doar la aceste seri, asa ca intr-o seara de joi, 12.11.2009, ne-am strans cu drag si spor la un concert sustinut de Marius Matache (cunoscut de majoritatea drept Make) si FBI. Pentru cei care nu stiu, FBI nu este aceea institutie de care ne tot lovim in filmele de actiune americare, ci prescurtarea de la Folk Band Imperfect – titulatura sub care sunt reuniti cei care canta cu Make. De data aceasta, acestia au fost Dan Sandulescu (chitara) si Daniel Radu (clape).

S-a inceput in forta, cu un Poem cu cai, si pentru ca tot suntem in plin sezon, a urmat Toamna. Marea este una din acele piese de suflet, iar efectul de clape (adica sunet de valuri si pescarusi) te traspuneau undeva, pe o plaja departata, doar daca inchideai ochii. Am avut si o piesa noua, Balada haosului absurd pentru a fi apoi, rand pe rand, Hoinar prin piata Matache. Inainte de o mica pauza si sesiunea de invitati pe scena, Dali.

Invitatii serii au fost Old Black’s, trupa formata din Dan Sandulescu (chitara) si Andreea Nedelcu (voce), o trupa ce reuseste sa faca liniste in sala si sa te faca sa zambesti de placere muzicala. Cei doi au intrpretat coveruri precum Time after Time sau Breathe (a celor de la W.A.S.P.), dar si piesa compozitie proprie – Aceeasi eu.

Make a revenit pe scena, si ne-a adus aminte de piesa lui Ovidiu Mihailescu, Tanar si liber, si pentru ca tot eram in zona coverurilor, am fredonat Wish you were here, Knocking on the Heavens door si Where you think you’re going.

De la Feti-Frumosi care se lupta cu Zmeul cu masina si bani pentru inima fetelor, pentru ca apoi sa puna “muraturi la pachet” in Colinda pentru prieten”, am ajuns sa ne intrebam Ce te faci in Bucuresti, si asta pana a venit (cel putin muzical), Primavara sau poate doar Ultima ninsoare.

Lili s-a strecurat si ea in program, de o mana cu Balada pentru Daniela, si de cealalta cu Olguta Gelofila, piese numai bune de descretit fruntile si dezmortit picioarele. Si pentu a pleca frumos si plini de viata, totul s-a incheiat cu Amintire cu haiduci, Mii de smaralde si Cantecul bufonului.

A fost un concert frumos, rotund si care ne-a purtat atat prin zone lirice si pline de poezie, dar si  prin cantece cu mesaj ironic-acid, in care instrumentele au completat si au umplut frumos piesele pe care le stiam deja de ceva vreme, in care atat cei de pe scena, cat si cei din public au fost deschisi, prietenosi si plini de verva.

Post Author: Oana

3 thoughts on “Marius Matache si FBI in Iron City

    […] Agende, planuri, lipsa de inspiratie 23 11 2009 Am reuşit să descifrez printre rânduri ce s-a întâmplat la Make la concert, şi am scris pe ForeverFolk. […]

    Andrei

    (24 November 2009 - 23:50)

    Pai si filmari ceva? nimic? macar 1-2 mel

    fox studis

    (7 December 2009 - 21:49)

    salve camarade !!!! nu vreau sa crezi ca am sunt si eu putin orgolios , dar in schimb esti invitatul meu pe data de 11 dec 2009 la clubul Hot Shots-City Bar , impreuna cu Old Black’s la o seara de folk alternativ … (si ca sa fiu mai inteles …o seara de folk Experimental) , macar 60 min…. multumesc anticipa …. mi-ar face placere sa mai vorbim…. http://www.foxstudis.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.