Marius Matache si Folk Band Imperfect in club 100 Crossroads

Atunci cand Marius Matache ne-a invitat la un “concert de iarna” cu siguranta nu ne-am asteptat ca data acestuia sa fie chiar in ziua in care zapada a blocat Bucurestiul, cu prima ninsoare a iernii. Dar dincolo de vijelie si de patinajele din trafic, iata ca pe 15 decembrie, in 100 Crossroads, s-a strans public numeros pentru a il asculta de Make (asa cum il cunostem mai toti pe domnul Marius Matache), impreuna cu Folk Band Imperfect (care de data aceasta a stat sub semnul revenirii in tara a percutionistului Radu Tudoroiu, si sub chitara electrica a lui Dan Sandulescu).

Ca sa ne dezmortim un pic, concertul trebuia inceput in forta, iar “Poem cu cai” a ajutat din plin. Si cum multa lume se tot gandea cat de bine ar fi fost sa fie vara, ne-am traspus pret de o piesa in alt orizont, la intalnirea cu “Marea”. Si parca pentru a ne demonstra capacitatea de a fi “Tanar si liber”, ne-a fost servita prima piesa compusa de Make, “Zmeul”.

Traim intr-o lume defazata si “Dali” (piesa compusa pe versurile lui Ovidiu Mihailescu) a avut grija de ne (re)aduca aminte de aceasta. Iar din capitolul “probleme cu care ne confruntam”, pe parcursul serii ne-am dus “La piata” si am constat cu tristete “Ce de vaci (sunt) in Bucuresti”, pentru a ne dori la unison ca la un moment dat sa ne trezim in alta tara, o data cu una dintre piesele noi ale serii “Cantec de stat in gat” (oficial numita Tara momentana).

Printre toate acestea, s-au strecurat doruri, amintiri, momente intr-o trecere prin diverse anotimpuri. Am avut “Primavara” dar si “Nu mai vine primavara” (pe numele ei adevarat Balada haosului absurd), ne-am strecurat cu toti intr-o “Toamna” plina de nostalgii, si am revenit in atmosfera de plina iarna impreuna cu un “Colind pentru prieteni”, cu o piesa noua “Colind de dor” si cu “Ultima ninsoare”.

Invitat special si surpriza al serii a fost Puiu Cretu, care si-a deschis minirecitalul cu o minunata “Noapte de decembrie”. Am privit  apoi cum “Se duc iubirile” in timp ce scriam “Balada pentru Daniela”, sau ne imaginam “Dragoste in fan”.

S-au infiltrat printre piesele serii si coveruri fredonate la unison, atat din repertoriul international ( “Wish you were here”, “Where you think you’re going”, “Knoking on Heavens door”), cat si din cel national (“Lili”, “Amintire cu haiduci”).

“Si totusi” toate acestea nu se puteau incheia oricum, decat cu o poveste mereu nescrisa care se petrece (unde?) “In padurea cu alune”.
Prima zapada a anului a coincis cu o seara intre prieteni. Glume intre cei de pe scena, glume intre public si artisti, atmosfera calda si destinsa, numai buna de dezmortit sufletele, de batut din palme, de fredonat.

foto: Radu Tudoroiu

Puiu Cretu – Noapte de decembrie

Impro-teatru cu trupa “Obligo”

Ne-am obisnuit sa definim teatrul in termenii clasici ai povestii ce se intampla pe o scena, cu un scenariu bine stabilit, curgand de la piese antice pana la cele post-moderniste. Putem povesti despre o piesa de teatru unei terte persoane, iar aceasta sa regaseasca (fie si partial) povestirea in momenul confruntarii cu scena. Exista, totusi si altfel de modalitati de exprimare artistica prin jocul actoricesc.

Unul din acesta este “teatrul de improvizatie”, tehnica dezvoltata in special sub forma jocurilor de catre Viola Spolin, in perioada anilor 1940 si Keith Johnson, in perioada anilor 1970. Scopul initial a fost acela de a dezvolta anumite abilitati necesare oricarui actor, precum dictia, reactia in fata unor evenimente neprevazute in program, spontaneitatea. Fenomenul a dobandit, incet si sigur, intindere, ajungand astazi mai mult sa fie perceput mai mult decat un joc, cat o forma de “performance act” ce destrama clasicele bariere dintre actori si public.

Una dintre trupele care reprezinta curentul impro este Obligo. Ii puteti gasi usor, in orice luni, incepand cu orele 20.00, in club Mojo, cu showul “Imprivizatii si alte dinalea…” (da, este vorba de acelasi club care martea aduce “povestile de folk” in Bucuresti).

De ce merita sa ii vedeti? Motivul general ar fi acela ca toti avem nevoie din cand in cand de o portie sanatoasa de ras, de un moment de detasare de probleme scolare, casnice sau muncitoresti. Pentru ca nu ai cum sa te plictisesti, in conditiile in care publicul este cel care decide mare parte din scenarii: ei desemneaza locurile unde se petrece actiunea, ei aleg titluri pentru anumite momente, ei scriu replici pe foi cu care actorii trebuie sa creeze povesti. Mai mult decat atat, chiar daca o parte din “jocuri” se repeta (atentie, nu aveti de-a face cu o piesa de 2 ore, ci cu o serie de momente in care actorii se confrunta cu diverse situatii: de la “Obligo de intrebari” – joc in care cei doi protagonisti trebuie sa formuleze replicile numai sub forma de intrebari – pana la “Obligo de sunete” – in care avem o situatie, un actor care emite sunetele corespunzatoare si unul care trebuie sa mimeze conform situatiei dar si conform sunetelor), nicio replica, nici un scenariu, nici un zambet iscat pe fata celor din fata nu suporta repetare.

Showul de luni din Mojo este o contructie de puzzle in care tu poti decide imaginea, tu poti taia piesele, si ii poti vedea pe cei prezenti pe scena cum le dau o forma finala. Este un moment in care asisti la un spectacol de dans, muzica, teatru, dar mai ales la demonstrarea talentului celor 6 responsabili de seara (pentru data de 14 decembrie, cand am participat eu, numele acestora au fost: Teodor, Serban, Alex –mare, Adriana – debutanta si cu emotiile aferente, Vlad – responsabil si cu partea muzicala a showului si Murzea – prezentator, moderator si legatura constanta dintre public si scena).

Impro-Obligo este un tratament garantat pentru detensionarea nervoasa, pentru evadarea din plictiseala, si mai ales pentru generarea unei stari de buna-dispozitie.

Detalii despre trupa si despre showurile ce au fost si ce-or sa fie, gasiti la adresa obligo.wordpress.com

PS: Un sfat pentru cei care doresc sa participe ar fi sa isi faca rezervari, pentru ca experienta empirica mi-a demonstrat (in doua cazuri distincte) ca publicul este destul spre supra-numeros.

Mircea Vintila – Ca un om de zapada

Vasile Seicaru – Daca ninge, vei gasi

Video-Reportaj: Interviu cu trupa Cantos

Acustic Night in Club Prometheus

Dupa lupte seculare de cativa ani, iata ca un club cu referinte bune in muzica live isi redeschide usa si scena pentru concerte. Duminica, 20 decembrie, incepand cu ora 19.30, are loc seara intitulata “Acustic night” in cadrul careia vor evolua:

Jul Baldovin, Cristi Ionescu, Catalin Ungureanu, Fox Studis, Ovidiu Scridon, Eduard Branca, Dragos Boeru, Niky Oagan, Catalina Beta,  George Baldovin, Cristi Branca.

Cu aceasta ocazie va fi relansat proiectul “Prefix” ce ii include pe Catalin Ungureanu, Eduard Branca, Jul Baldovin.

Informatii si rezervari la telefon:0751-511-146 sau 021-33.666.38 si 021-33.666.78

e-mail: info@prometheus.ro web: www.prometheus.ro

Mirona Pascu – Separat impreuna

“Comedia norilor” la Teatrul National Bucuresti

Intr-o perioada in care am auzit poate mult prea multa lume plangandu-se de lipsa spectatorilor la evenimente de ordin cultural, ne-am facut curaj sa pasim in Sala Mare a Teatrului National Bucuresti. Daca pentru multa lume termenul de TNB desemneaza in genere unul din locurile de intalnire cele mai cunoscute din Bucuresti, pot spune cu incantare ca intr-o joi destul de friguroasa la inceput de decembrie, la reprezentatia piesei “Comedia norilor”, sala a fost plina.

“Comedia norilor” se doreste a fi o interetare, in varianta moderana si sub regia lui Dan Tudor, a uneia dintre cele mai vechi piese de teatru, semnata de Aristofan. Problema de fond se concentreaza pe felul in care sofistii pot sa argumenteze orice, pornind de la premise false sau jucandu-se cu oratoria si cu termeni geneal acceptati.

Strepsiade (Alexandru Bindea) este un parinte simplu, fara prea multa cultura, dar care a auzit de renumele Scolii lui Socrate si isi doreste sa isi convinga fiul sau, Fidipide (Razvan Oprea) se duca acolo. Motivul este simplu si cat e poate de uman: ruinat fiind de cursele de cai ale fiului sau, Stresiade este convins ca Socrate il va invata arta vorbirii atat de abile incat sa il scape de datorii.

Intalnirea dintre Srepsiade si reprezentantii scolii filosofice este una care genereaza, chiar si involuntar, hohote de ras. Intampinat de Oratorie, Geometrie, Astrologie si Dans, puratat intr-un val de cuvinte care mai de care mai ametitoare de catre nimeni altul decat Socrate (interpretat de catre Mircea Albulescu), momentul culminat este declansat de aparitia norilor, cei care, pare-se ca ar fi de fapt si de drept, zeitatile care guverneaza lumea. Corul norilor este format din Ileana Stana Ionescu, Simona Bondoc, Oana Vanatoru, Victoria Dicu, Raluca Petra si Afrodita Andron, si, din pacate, mi-au lasat impresia ca deseori ca nu se prea simteau in largul lor pe scena, jocul lor avand totusi un caracter simbolic destul de ridicat.

Fidipide este si el pus fata in fata cu argumentele si jocurile de cuvinte, cu bufatoria in care cuvintele sunt folosite doar pentru a jongla cu ele. De departe una din marcile representative ale piesei o constituie “lupta” dintre rationamentul drept (Monica Davidescu) si argumentul nedrept (Ilinca Goia).

Printre punctele plus pe care le primeste piesa se afla continua interactionare cu publicul, desfasurarea destul de alerta a actiunii si comicul de situatie (mult mai bun, din punctual meu de vedere, decat cel de limbaj). Mai mult, trebuie remarcat jocul domnului Albulescu, chiar daca cu un rol destul de scurt pentru gustul meu. Un Socrate venit de jos spre a se pozitiona deasupra tuturor, plin de ironie si de forta, si care ia in deradere atat zeii, cat si muritorii, pentru ca el detine cea mai importanta virtute: ratiunea. Din pacate, punerea in scena a unei comedii cu atata vechime si incercarea de a o transpune intr-un mod cat mai modern, poate aduce si mici erori : scenografia mi s-a parut un pic prea post-modernista (reprezentarea unei case prin niste cutii de carton foarte mari), iar uneori jocul actorilor si incercarea acestora de a convinge de ceea ce spun pareau pe alocuri fortate.

Cu toate acestea, piesa este una care deconecteaza, si care reuseste sa scoata in evident mesajul ei cu vechime istorica si actualitate faptica: cu toate ca scoala socratica a fost intemeiata pe forta rationamentului si a argumentului bine construit, exista tertipuri verbale si rationamente nedrepte, exista jocuri printre si cu ajutorul cuvintelor care pot induce in eroare. Tocmai de aici paralela dintre nori si rationamente: si unele si altele sunt caracterizate de inconsistenta, in ciuda faptul ca sunt prezente pregnante in viata oricarui muritor sau zeu.

Andrew White – Traces of Silver

« Previous Page — Next Page »