Pledoarie pentru Rugby

Daca ati crezut vreun moment ca in rubrica “Altele” din categoria “Nu e folk, dar ne place” le-ati vazut pe toate, va asigur ca ideile noastre sunt fara sfarsit. Astfel ca astazi vom vorbi despre rugby. Da, nu e o greseala, vorbim despre acel sport care in acceptiunea unora este barbar, violent, de neinteles mai rau ca fotbalul (ca in loc de 22 de insi care alearga dupa o minge, aici sunt 30, iar mingea mai e si ovala, deci sare aiurea). Si pe buna dreptate, veti intreba “de unde si pana unde rugby?”.

Sambata, 30 februarie, un blogger de frunce al patriei – l-am numit aici pe Chinezu – ne-a invitat pe cei interesati la sediul Federatiei Romane de Rugby (FRR) sa vizionam un film despre All Blacks si, vorba Mirifikului Mircea Vintila, pentru convorbiri, pentru cina pe tema rugby, blogging si interconectarea lor. Precizari pentru necunoscatori: All Blacks = nationala de rugby a Noii Zeelande (insula aia mai mare din dreapta Australiei, cum te uiti la harta), iar in plus, citand un participant la intalnire, All Blacks este pentru rugby ce e Olanda pentru fotbal – adica o echipa cu un joc total, spectaculos, dar care dintr-un motiv sau altul nu a avut rezultate pe masura valorii.

Toate bune si frumoase, ne-am prezentat acolo si am constatat cu uimire ca de partea cealalta a fileului (asta ca tot scriu acest articol in timp ce ma uit la finala Australian Open) se afla niste interlocutori de mare calibru: Alin Petrache (presedintele FRR), Florin Matei (secretarul general al FRR), Lucian Lorin (directorul de media al FRR), plus (si aici cei ce iubesc rugby-ul se vor ridica in picioare) Steve McDowell, antrenorul neo-zeelandez al nationalei de rugby a Romaniei si Richard Dixon, fost international scotian si selectioner al Scotiei.

Dincolo de incredibila deschidere a federatiei (intrebati jurnalistii acreditati la federatia romana de fotbal care e ideea de comunicare a acelor domni), discursurile celor doi fosti mari rugbyisti au fost absolut incredibile. Pasiunea cu care cei doi au vorbit despre rugby, descrierea impactului pe care acest sport l-a avut asupra dezvoltarii lor personale, pledoaria pentru fair-play in acest sport doar aparent dur (Richie Dixon spunea ca adversarul este cel mai important, because without the opponent, there is no game) ne-au facut pe multi din cei prezenti, desi fara mare implicare in fenomen, sa privim cu alti ochi acest sport.

Si daca stau bine si ma gandesc la efortul presupus de antrenamentele pe care acesti sportivi le fac, la accidentarile evident mult mai serioase la care se expun comparativ cu fotbalistii (si apropo de accidentari: mandria cea mai mare in rugby este ca atunci cand esti schimbat, chiar accidentat fiind, sa iesi pe propriile picioare) realizez ca expunerea de care au parte (cati din voi stiu 3 jucatori din nationala de rugby actuala) este nedrept de mica.

Pe vremuri, Romania era o forta in rugby, fiind chiar la un pas sa fie acceptata in (pe atunci) Turneul celor 5 Natiuni. Ulterior, insa, Italia a primit acest “drept”. Explicatia ne-a dat-o chiar actualul antrenor al nationalei, o legenda a sportului cu balonul diferit fata de alte sporturi de echipa (am evitat un cliseu jurnalistic, sic!): Suntem facuti din acelasi “material”, carne si sange, difera mentalitatea (Steve McDowell). Cu toate acestea, si el, si Richie Dixon sunt oameni care cred ca exista ceva nativ in romani pentru rugby, ca Romania are potentialul sa creasca in rugby.

Dupa asa “argumente” pentru rugby, filmul despre All Blacks a fost cireasa de pe tort a ceea ce utilizatorii de Twitter pot gasi ca #RugbyTweetMeet. Rugby-ul este mai mult decat un sport pentru Noua Zeelanda, este o exprimare a traditiilor unei natiuni, un dialog multicultural (iar fac paranteza – cati fotbalisti au in vocabular acest cuvant, pe care Richie Dixon l-a folosit de cateva ori pentru a sublinia ca rugby-ul formeaza caractere, nu doar sportivi) pentru ca imbina calitati ale fermierilor (reprezentati de colonizatorii arhipelagului) cu cele ale oamenilor marii (populatia bastinasa, maori). Desi pare un cliseu, e o religie. Iar un esec, o tragedie nationala. Pentru a va face o idee, dupa o greseala ce a determinat eliminarea All Blacks de la Cupa Mondiala, un component All Blacks nu a mai revenit in tara si s-a retras complet din viata publica.

Iar pentru cei care citesc ForeverFolk si care vor sa descopere acest sport si sa fie alaturi de echipa nationala, vom organiza si un concurs avand ca premiu oferit impreuna cu Federatia Romana de Rugby: o invitatie de 2 persoane la meciul de rugby Romania – Spania, ce va avea loc pe 6 februarie, incepand cu ora 14.00 pe stadionul Arcul de Triumf din Bucuresti. Vom reveni cu detalii in cursul zilei de marti, ramaneti pe receptie.

Laurentiu Ghita lanseaza o carte – beton: ZAMBETONIERA

Epigramistul Laurentiu Ghita recidiveaza. Dupa ce in 2008 a publicat volumul de epigrame Singur intre patru versuri, Laurentiu a continuat sa fie creativ si productiv in ale scrisului, astfel ca la inceput de 2010 300 de epigrame ale sale sunt stranse in volumul “Zambetoniera”, ce va fi lansat la editura ANAMAROL.

Lansarea oficiala va avea loc pe 1 februarie la Biblioteca Metropolitana din Bucuresti (Zona Piata Amzei) incepand cu ora 17.30. Lansarea mai putin oficiala, dar la fel de serioasa si imbinata cu muzica folk, va avea loc pe 7 februarie, incepand cu ora 18.00 in Mojo Brit Room din Bucuresti (Str. Gabroveni nr. 14, fostul club Backstage). Evenimentul se va produce in cadrul seriei de evenimente Pariu Pe Prietenie, organizat bilunar de Bocancul Literar si la care ForeverFolk este partener inca de la inceputurile lui. Pana la momentul publicarii acestei stiri, si-au anuntat participarea la eveniment artistii Eugen Avram si Marius Matache.

Laurentiu Ghita cocheteaza frecvent si cu rolul de textier pentru diversi artisti. Astfel, el a scris versurile unor cantece folk precum Alba ca zapada – Post-scriptum la poveste, Veveritoiul si veverituca sau Gainat si muci (Daniel Iancu), Ce de vaci in Bucuresti sau Tara momentana (Marius Matache). De asemenea, poezia lui Am trabant a castigat concursul Un catren si un refren, textul sau urmand sa devenina cantec al formatiei Spitalul de Urgenta.

Nicu Alifantis – Inscriptie pe un inel

Augustin Fratila – Ma mai gandesc la tine

DragoBertzi – Ducu Bertzi la Cinema Patria pe 22 februarie

Iata ca impresarul Aurel Mitran continua seria de concerte folk la cinema. Dupa Alexandru Andries, Nicu Alifantis, Florin Chilian sau Ioan Gyuri Pascu, este randul lui Ducu Bertzi sa concerteze la Cinema Patria din Bucuresti.

Concertul, ce va avea loc pe 22 februarie, incepand cu ora 19.30, este dedicate sarbatorii de Dragobete (echivalentul in traditiile romanesti ale mai comercialului Valentine’s Day). Declaratia artistului referitoare la spectacolul intitulat sugestiv “DragoBertzi”: “Ce-am făcut în ultimii 30 de ani?Am cântat despre dragoste. Despre dragoste în toate ipostazele ei. Fiecare vers, fiecare melodie are povestea ei. E povestea mea şi a ta, a fiecăruia dintre noi…”

Biletele s-au pus în vânzare la: Cinema Patria, Magazinul Muzica, Magazinele Diverta, Statia de Metrou Unirii 1, si online la: bilete.ro, blt.ro, ticketpoint.ro, myticket.ro. Valoarea unui bilet este de 65 de lei.

Simplitatea unei seri inghetate cu Dinu Olarasu

E adevarat ca atunci cand afara sunt -15 grade Celsius, nu prea iti vine sa te misti pana in centrul vechi al Bucurestiului. Cam la fel de adevarat e ca in astfel de seri un vin fiert usor dulceag si aromat din plin e un rasfat placut si binevenit. Insa nu la fel de putin adevarat este ca cei care si-au facut curajul sa infrunte frigul si sa vina in Mojo Club marti, 26 ianuarie 2010, au avut parte de dulceata versurilor, condimentata din plin de acordurile chitarii, si de caldura emanate de nimeni altul decat de sighisoreanul Dinu Olarasu.

Ne-am inceput seara aducandu-ne aminte ca N-ai nevoie de foarte multe, iar mana de oameni prezenti a fredonat in tonuri ironice cum e bine sa te Feresti de Bucuresti. Printre piese deja cunoscute precum Ploaia asta nebuna, Ea nu ma lasa, 10 ani, Suna-ma noaptea sau Camera cealalta s-au intercalat piese pe care mai rar ne e dat se la auzim in varianta lor live (mai ales ca spiridusul folkului nu ajunge in fiecare saptamana in capitala): Pur si simplu, o piesa de iarna al carei inceput se potrivea perfect cu atmosfera din ultimele zile (“iarna va veni ca alta data”), Daca toti am bea parfum sau Targa.  A fost present pe scena si Eugen Avram, invitat de catre Dinu sa interpreteze “2-3 piese…dintre cele mai faine”. Astfel am avut parte de Fata pe role, Te-as intelege din priviri si Indiferent.

Si pentru ca domnul Olarasu nu se considera atat un cantaret, cat un “poet cu chitara”, lucrul acesta devine evident atunci cand e vorba despre piese care seamana mai mult a declaratii de identitate. Declaratii sincere si simple, precum “Eu sunt omul care va trebuie” sau “poate sunt cam alandala…dar sunt cel mai fain baiat” au intregit seara muzicala din Mojo Club.

Privind retrospectiv, mi-ar fi placut ca publicul sa fie un pic mai aproape de cel de pe scena (nu fizic, cat sufleteste), intrucat la un moment dat e greu sa mai savurezi poezia printre rasete si povesti spuse un pic cam tare sau ca una dintre boxe sa nu scoata un zgomot constant pe aproape toata durata concertului. Cu toate acestea, daca aveai putina vointa puteai sa simti toata forta construita prin vers si chitara de pe scena. Pana la urma, chiar si Dinu ne-a reamintit inainte de a pleca: “N-ai nevoie de foarte multe ca sa fii fericit/E de-ajuns o mana de prieteni/ Si putin infinit”. Si eu zic ca a fost cate putin din fiecare in aceea seara.

Foto: Andrei Soanca

Gala Folk “Om Bun” 2010

Daca Festivalul National “Om Bun” este evenimentul folk cu cea mai indelungata existenta (va serba in acest an cea de a 20-a editie), iata ca de cativa ani si Gala Folk “Om Bun”, ce are loc primavara, tinde sa devina si ea o certitudine (prima editie a avut loc in 2004 conform site-ului MuzicisiFaze).

Astfel pe 7 martie 2010, incepand cu ora 19.00, va avea loc la Sala Palatului din Bucuresti Gala Folk Om Bun 2010. Concertul face parte (la fel ca in ultimii ani) din Proiectul National Cultural “Arta contra Drog”.

Printre artistii care vor urca pe scena se numara Alexandru Andries, Mircea Baniciu&Vlady Cnejevici, Victor Socaciu, Vasile Seicaru, Mircea Florian&Ceata Melopoica, Ada Milea, Maria Gheorghiu, Daniel Iancu, Doru Stanculescu. Prezinta Adrian Ivanitchi.

Pretul unui bilet este de 50, 75 sau 100 lei in functie de locul in sala. Biletele pot fi achizitionate dupa cum urmeaza:

• Online: eventim.ro, biletedelatati.ro, bilete.ro, blt.ro, vandbilete.ro si ticketpoint.ro
• Direct: Sala Palatului, Magazinul Muzica, Teatrul National, Statia de metrou Unirii 2, reteaua magazinelor Diverta si Carrefour.

Mircea Vintila – Constantin si Veronica

Victor Socaciu si noul sau album: Iedera

UPDATE 1 februarie:

Lansarea in Bucuresti va avea loc pe 18 februarie, ora 18.00, la Casa de Cultura a Studentilor “Grigore Preoteasa” (Calea Plevnei nr. 61). Alaturi de Victor Socaciu vor canta Biroul Executiv, dar si invitatii de la Ploiesti Mircea Vintila, George Nicolescu si actrita Maria Ploae. Intrarea este libera

Dupa ce a trecut cu bine de hop-ul de sanatate cu care s-a confruntat, iata ca Victor Socaciu le-a pregatit celor care ii iubesc muzica un nou album. Acesta se intituleaza Iedera si contine 12 piese, inregistrate alaturi de baietii de la Bandidos si care album este dedicat parintilor micutei Bogi (Boglarka Fekete, fetita de la care i-au fost transplantati artistului cei doi rinichi). De altfel, pe album se gaseste si o piesa scrisa special pentru Bogi – Imbratisare in cer.

Discul contine si  piesa “Verde Blues”, cantec pornit de la o idee desprinsa dintr-o realitate existenta intr-un satuc pe numele sau Garcin,  de langă orasul Sacele (jud. Brasov).

Spectacolul de lansare va avea loc la Ploiesti, pe 17 februarie 2010, la Casa de Cultura a Sindicatelor. Alaturi de Victor Socaciu, pe scena vor mai urca alti doi artisti indragiti din lumea folkului: Mircea Vintila si George Nicolescu, iar actrita Maria Ploae va susţine un moment poetic.

Biletele se găsesc la Casa de Cultura a Sindicatelor din Ploiesti si la adresa:  album_iedera@yahoo.com. Preţul biletelor va fi de 30 lei în sala si 40 lei pe locurile amplasate pe scena.

Tatiana Stepa – Cantec pentru prieteni (2009)

Artist: Tatiana Stepa Album: Cantec pentru prieteni Anul aparitiei: 2009 Casa de discuri: Piesele de pe album
Cantec pentru prieteni Femeia de lut Fresca Floare de zapada Ruga la Marea neagra Duminica de ieri Nu stiu niciodata Rasai (live) Valsul zilelor pustii Luati-mi tot

Biografie

Tatiana Stepa s-a nascut pe 21 aprilie 1963, in Lupeni, judetul Hunedoara. Este unul din cei trei copii ai familiei Stepa. Amandoi parintii erau pasionati de muzica si au transmis pasiunea mai departe copiilor, dorind sa le cultive dragostea pentru arta. A cantat prima data pe scena cand era la gradinita. In copilarie a urmat cursuri de balet, vioara si pian. A facut vioara 8 ani, ca instrument principal.

A terminat „Liceul de Arhitectura si Constructii” din Bucuresti. Se casatoreste la varsta de 18 ani, iar la putin timp, in 1981, se naste fiul ei, Catalin. Insa mariajul nu a rezistat, destramandu-se dupa putin timp.

In septembrie 1982, dupa ce se muta in Fagaras, Tatiana debuteaza in cadrul Cenaclului Flacara, pe stadion, in fata a peste douazeci de mii de oameni. Acompaniata de chitara, tanara folkista a cantat o melodie numita Doina, compusa de Gabi Filipoiu, sotul ei (pe versuri de Adrian Gavrila). In ciuda faptului ca era o mama tanara, ea a ales sa ramana in Cenaclu si sa porneasca in lungi turnee prin tara, care uneori durau si cateva luni.

Primele aparitii in public in Bucuresti le realizeaza alaturi de echipele de la Modern Club si Ateneul Tineretului (cluburile UTC din acea vreme).

Cenaclul Flacara si cele peste 1000 de concerte alaturi de acest fenomen a insemnat si consolidarea unor prietenii de durata cu folkisti precum Vasile Seicaru sau Stefan Hrusca.

Din 1985 si pana in 1990, Cenaclul nu a mai functionat, iar Tatianei Stepa i-au fost interzise aparitiile publice. In aceasta perioada, timp de aproape 11 ani, a lucrat in mina Lupeni, unde ajuta la incarcarea vagonetilor de carbuni, primind apoi o slujba in administratie, iar pe urma ca tehnoredactor de carte, in Bucuresti, sprijinita de Adrian Paunescu.

In 1990, Cenaclul s-a reluat sub numele „Si totusi iubirea”. Au avut loc cateva spectacole, la care Tatiana a participat, pana in 1996. Astfel, ea a avut peste doua mii de spectacole, atingand un maxim de cincizeci de mii de spectatori la un concert aniversar la Galati. Infiinteaza, alaturi de Magda Puskas, duo-ul Partaj.

In 1994, pe drumul intre Rm. Valcea si Manastirea Cozia scrie, alaturi de Adrian Paunescu, melodia Copacii fara padure, ce va ramane in memoria iubitorilor de folk cel mai reprezentativ cantec al sau.

A colaborat cu Adrian Paunescu la publicatiile pe care acesta le scotea, „Totusi iubirea” si „Vremea”, ajungand chiar sa tehnoredacteze cartile poetului si a ajuns sa cunoasca tot ceea ce tine de facerea unei carti, a unei reviste. Impreuna cu Paunescu, a scos un album de autor, cu versurile poetului si muzica ei. In aceasta perioada, traieste o frumoasa poveste de dragoste alaturi de Andrei Paunescu, fiul poetului.

Tot in perioada colaborarii la publicatiile lui Paunescu, Tatiana ii cunoaste pe Romulus si Ileana Vulpescu. Astfel, artista a tehnoredactat romanul Ilenei Vulpescu, „Arta compromisului”. De altfe, Romulus si Ileana Vulpescu vor deveni „parintii mei din Bucuresti”, asa cum ii numea chiar Tatiana.

In 1999 apare primul ei material discografic oficial – caseta intitulata Singuratate.

Prima manifestare a unei tumori periculoase a fost in 1996. In 2001, Tatiana afla de revenirea bolii, iar in 2004, medicii ii mai dau cinci luni de trait. Insa ea s-a luptat cu cancerul de col uterin mai bine de cinci ani, mergand la sedinte de chimioterapie, internandu-se, operandu-se si urmand tratamente medicamentoase.

In 2003 apare primul ei disc de autor – Treisprezece clipe, continand evident 13 piese.

Pe 18 octombrie 2007, casa de discuri Electrecord editeaza un dublu-CD Tatiana Stepa, intitulat chiar Copacii fara padure. Pe el apare si un vechi cantec din Valea Jiului (cantat si in 1929), intitulat Imnul Minerilor.

De asemenea, Jurnalul National ii dedica Tatianei Albumul de Colectie din 25 august 2008, pe care apare melodia „Ruga la Marea Neagra”, una din piesele scrise pe versuri proprii.

Tatiana Stepa a fost invitata anual in cadrul festivalurilor de muzica folk din tara precum Om Bun, Folk You, Folkfest, Bistrita, Targu Jiu, Baia Mare, Galati, Sighisoara etc. A avut spectacole atat pe scenele romanesti, cat si pe scenele din Italia, Franta, Republica Moldova, Germania si Bulgaria. Si-a compus propriile versuri, dar a interpretat piese si pe versurile unor poeti din literatura universala si romana, precum Esenin, Federico Garcia Lorca, Lucian Blaga, Elena Farago, Adrian Paunescu sau Camelia Radulian.

Pe 31 iulie 2009, Tatiana Stepa a sustinut un recital pe scena festivalului „Folk you” din Vama Veche, concert pe care toti cei prezenti l-au aplaudat in picioare, rasplatind efortul urias al artistei de a fi pe scena, desi starea ei de sanatate era precara. A fost, practic, cantecul de lebada al artistei.

Pe data de 4 august 2009, artista a fost internata de urgenta, intr-o stare foarte grava. S-a impus o interventie chirurgicala de urgenta, insa gravitatea bolii combinata cu organismul ei slabit au dus la decesul Tatianei, vineri, 7 august. Trupul ei neinsufletit a fost inmormantat pe Aleea Artistilor, in cimintirul Bellu.

Ultimele doua discuri ce poartă numele Tatianei au aparut postum. Unul dintre ele a fost lansat de catre Jurnalul National – Album de Colectie (editia 100) – dublu CD, pe 14 septembrie 2009, iar al doilea, Cântec pentru prieteni, in data de 15 decembrie 2009, in cadrul Festivalului de Folk „Om Bun”.

Bibliografie

1. Jurnalul National, Editie de Colectie – Tatiana Stepa, 14 septembrie 2009
2. Jurnalul National, Editie de Colectie – Tatiana Stepa, 25 august 2008
3. http://tatianastepa.blogspot.com/
4. http://ro.wikipedia.org/wiki/Tatiana_Stepa

Interviu cu artistul

Interviul de fata va este oferit prin amabilitatea doamnei Teodora Ionescu, cea care l-a realizat pentru  Radio Bucuresti. La sfarsitul versiunii text a interviului, il puteti asculta in varianta audio.

-           Asta-seara discutam tot despre oameni cu chitara. Buna seara Tatiana Stepa.

-           Buna seara… sau buna dimineata.

-           Ma rog, e cam devreme… Bun gasit!

-           Bun gasit, buna sa va fie inima.

-           Ce faci, puiule?

-           Binisor…

-           Binisor spre foarte bine…

-           Binisor spre foarte bine, da.

-           Ei bine, Tatiana, iata ca se intampla in muzica folk un fel de reviriment.

-           Da, e foarte bine. Stii foarte bine ca se cam inghesuie evenimentele legate de muzica folk, ceea ce eu zic ca este foarte bine. Stii ca urmeaza Sighisoara, urmeaza Calafat… Din fericire, anul asta Dan Vana a reusit sa reia…

-           Dupa o pauza de un an…

-           Dupa o pauza de un an, da, sa reia tabara. Probabil ca numai el stie prin ce eforturi si cu ce chin…

-           Asta, de fapt, ca sa ne faca noua o bucurie…

-           … sa ne faca noua bucuria de a ne intalni, asa este. Am inteles ca s-ar putea si pe la Targu Fiu sa se reia festivalul “Coloana infinitului”, sau cum se numea…

-           … “Poarta sarutului”…

-           … “Poarta sarutului”, ma rog, “Masa tacerii”, orice, da’ sa fie. E bine, e foarte bine…

-           Si tu ai venit cu noutati.

-           Am venit si eu cu noutati, da. Acuma, pe oricine intrebi “ce faci?” – “lucrez la un album”!

-           Da, “lucrez la un nou album care contine zece piese, muzica si texte le imi apartin…”

-           Nu, nu, “va contine trei piese noi si sase remix-uri”…”

-           Asta este in alt domeniu… Este muzica folk, asa cum spunea cineva, o muzica de nisa? Victor, Victor Socaciu spunea ca muzica asta a ramas constanta in numarul de ascultatori de-a lungul timpului si ca acum si-a revenit in matca, adica, si-a revenit la segmentul ei de audienta.

-           Eu zic ca muzica folk are publicul ei si este bine ca are publicul ei educat. Tu esti cea care ai spus un lucru pe care eu il citez deseori, un lucru care mie mi-a placut foarte mult…

-           … sa nu citam din clasici…

-           … ca folkistul sau ascultatorul muzicii folk este un om care a intrat in biblioteci si a citit carti. Asta pe de-o parte. Pe de alta parte cred ca muzica folk nu are mai multi…

-           Fani?

-           … fani, decat are acum, si pentru ca este destul de putin, sau, a fost pana in momentul asta destul de putin mediatizata si aproape o generatie intreaga a crescut fara sa aiba unde sa asculte acest gen de muzica. Dar eu zic ca lucrurile merg spre bine si faptul ca in fiecare an se pune intrebarea “mai rezista muzica folk?”… Daca de pune intrebarea inseamna ca exista muzica folk.

-           Mie povestea aceea cu “Un’ te duci tu folkule?” – (sau ceva de genul asta), mie ca titlu mi s-a parut neinspirat, adica mi s-a parut usor… nu peiorativ, dar mi s-a parut usor la misto pus titlul ala in “Jurnalul National”. Insa demersul…

-           … a fost extraordinar. Am auzit si despre urmatorul demers, cel pe care il vor face in luna august cand pe tot litoralul se va canta folk pe plaja, campania “Folk You!”. Ma rog, nu stiu cat de inspirate au fost titlurile, dar initiativele sunt senzationale, extraordinare. Adica in ziare de mare tiraj sa apara zi de zi… Stii ca s-au pus si pe internet trei sute de piese, este foarte bine, adica n-a mai facut nimeni pana acum…

-           Da, si vreau sa-ti spun ca am descoperit printre cele trei sute piese pe care pana si eu le uitasem.

-           Bine-nteles ca si eu. Asta este foarte bine: ca s-a gandit cineva sa faca si lucrul asta. Pentru ca stii foarte bine ca pana acuma erau cativa “narozi”, cum ai fi tu, care tineau cu dintii cate o emisiune de muzica folk sa nu se uite chiar de tot.

-           Da asa este. Sorin Minghiat si cu mine chiar am fost primii care am facut demersul asta.

-           Cred ca da, cred ca da…

-           Hai sa ascultam o prospatura.

-           Hai sa ascultam o vechitura improspatata in sensul ca este reorchestrata. Este vorba despre piesa “Creion”. Stiu ca tie iti place foarte mult, si mie imi place, un cantec de dragoste pe versuri de Alexandru Brad si dupa ce o ascultam sa spun si cine se ocupa de orchestratii. Va fi pe discul “Partaj” care sper sa fie gata pana la sfarsitul anului.

-           Grupul “Partaj” in vechea formula: Magdalena Puscas…

-           Tatiana Stepa, da.

-           Tatiana, stiu ca ai facut o scoala de constructii. Ai facut, un pic si arhitectura. Ai facut si vioara. Este vreo legatura intre creatia muzicala si creatia arhitectonica a unei case?

-           Legatura care este intre tot ceea ce inseamna creatie.

-           Exista un acelasi mod de a desfasura o poveste?

-           Nu stiu daca ordinea este aceiasi, dar, cu siguranta, fiecare casa isi are povestea ei si cu siguranta ca si in constructia unei care este nevoie de suflet, ca si in constructia unui cantec.

-           De ce te-ai lasat de vioara?

-           Pentru ca mi-am dat seama ca nu am sa fiu niciodata o Silvia Marcovici, de exemplu, o mare violonista. Cred ca ma si saturasem cu cat stiam.

-           Asta te-a ajutat mai tarziu la chitara?

-           Sigur ca da. Dar nu numai la chitara, in general. Eu recomand tuturor parintilor, orice copil pe care l-a inzestrat Dumnezeu cu talent, sa invete un instrument musical pentru ca este foarte bine pentru sufletul lui, chiar daca nu face performanta din asta.

-           Chitara cum ai descoperit-o?

-           Pai, chitara am descoperit-o toata generatia mea. Nu era scara de bloc la care sa nu se cante seara la o chitara. O chitara costa trei sute de lei, toata lumea isi permitea sa si-o cumpere, era si moda cantatului pe munte si a Cenaclului si sigur ca n-a fost mare lucru.

-           Faci parte, intr-un fel, dintr-o generatie norocoasa, pentru ca ai ramas pe film. Pe filmul cu Cenaclul “Flacara”. Cum era? “va saluta Tatiana Filipoiu din Fagaras!”

-           Da! Am prins acele luni in care s-a filmat. Stii ca in Cenaclu unii au venit, unii au plecat, unii s-au intors, altii nu s-au mai intors, iar eu am prins acele cateva luni, nu mai stiu cate au fost, patru, cinci, sase luni, in care echipa de filmare a fost cu Cenaclul si a filmat toate spectacolele.

-           Dar voi de ce nu erati filmati?

-           Mai, asta poti sa intrebi regizorul…

-           Nu, acuma am glumit si am fost si putin rautacioasa…

-           Cum esti tu de obicei…

-           Evident! De fapt, filmul asta voia sa demonstreze cam care este apetenta publicului pentru ceea ce se intampla pe scena, nu voi, ci publicul era personajul principal. Spuneai ca vrei sa dai detalii despre albumul “Partaj”…

-           … care va aparea, sper eu, la sfarsitul anului. El este lucrat cu un baiat foarte talentat pe numele lui Neculai Constantin, un chitarist si un artist foarte bun. Noi ne-am oprit putin din lucrul la disc, pentru ca de cateva saptamani Lae nu mai este Lae, este tatal lui Sebastian. Are un baietel, sa-i traiasca, sa fie talentat ca taica-sau si frumos ca maica-sa, ii salut, stiu ca ne asculta pentru ca sunt innebuniti dupa muzica folk. Deci noi am facut o pauza in inregistrarea albumului. Vreau sa spun ca el a facut tot aranjamentul musical, care mie mi se pare ca suna foarte bine, e foarte aproape de ceea ce simt eu ca as vrea sa fie in muzica folk.

-           In muzica folk sau in muzica ta?

-           In muzica mea in special. Muzica noastra aici, pentru ca vorbim de grupul “Partaj”, dar eu am lucrat cu el si piese de-ale mele.

-           Cum ai convins-o pe Magda sa revina si sa lucrati iar impreuna?

-           Pai, era pacat. In primul rand era pacat sa nu ramana piesele astea care, unele dintre ele, eu cred ca suna foarte bine si orice lucru amanat asa la nesfarsit nu se stie daca mai apuci sa-l faci. Eu dau tot timpul exemplul Doinei si al lui Ion Aldea Teodorovici care nu au apucat sa faca un C.D. pentru ca nimeni nu si-a imaginat ca intr-o zi vor muri. Deci lucrurile trebuie facute la timpul lor, sau, in orice caz trebuie facute, ca astea visate… de visat e frumos, dar mai trebuie si facut.

-           Ce mai ascultam?

-           Un cantec de dragoste numit “Oferta”, nou, nou, nou de tot…

-           Versuri?

-           Versuri George Stanca. Imi pare rau, nu stiu daca il aude, cred ca ar fi o mare surpriza si pentru el.

-           Tocmai vorbeam acum cu Tatiana ca imi place foarte mult cum este orchestrat. Nu are nimic…

-           Agresiv?

-           Nu, este mult spus agresiv.

-           A existat tendinta in ultimii ani la folkisti sa…

-           Sa iasa din canoanele…

-           Da, sa mearga mai mult spre muzica usoara, spre pop. Sigur, pentru public, probabil. Mie mi se pare ca suna mai a folk, asa. Asta este parerea mea. Acuma, fiecare isi face piesa cum vrea.

-           Adevarul este ca si in vremuri “revolute”, ca sa zic asa, adu-ti aminte ca si Bob Dylan si altii au inceput sa cante electric pentru ca omul cu chitara incepuse sa convinga mai putin. Convingea mai putin inca de la jumatatea anilor ‘70. El a avut un celebru concert in Japonia, la Budokan, absolut senzational, in care a cantat electric…

-           Acuma, una este sa canti intr-o sala de teatru si alta este sa canti pe un stadion unde, sigur, altceva se cere.

-           Se mai poate canta pe stadion?

-           Eu cred ca o sa se mai poata, fiind de felul meu mai optimista, asa. Daca se pot canta manele pe stadioane, eu cred ca se vor reaseza lucrurile asa cum trebuie sa fie ele asezate si cred ca se va mai putea. Nu stiu daca, conteaza foarte mult numarul fanilor, numarul ascultatorilor…

-           Au fost mai multe explicatii pentru puterea si pentru… cum sa spun, absorbtia pe care a avut-o in public muzica folk, pe vremuri. Una dintre motivatii era ca altceva nu aveai ce sa asculti, asa, mai de calitate, ca mai auzeai si o poezea, si asa mai departe. Altii spuneau ca era propaganda, manipulare. Care era, de fapt, mobilul care umplea un stadion? Tu ai fost partasa la povestile astea.

-           Da, sigur, eu eram pe scena, dar eu cred ca lumea venea la spectacolele Cenaclului, asa cum vine lumea si acum la spectacole de muzica folk, pentru a se regasi, pentru a-si gasi sufletul, pentru a deveni mai buni, pentru a asculta un cantec de dragoste, un cantec pentru parinti, deci, chiar pentru a se regasi. Eu nu stiu cat iti poti regasi sufletul intr-un gen de spectacol dintr-asta in care, practice, nu auzi nimic, totul este zgomot.

-           Nu o faci mai simplu ascultand singur, la tine acasa? Asta nu este o chestiune de intimidate pana la urma? Sigur ca eu sunt de acord cu tine, dar trebuie sa fiu avocatul diavolului…

-           Da, sigur, poti sa o faci si la tine acasa, dar eu cred ca, de exemplu, o scena cum a fost scena de la Galati la spectacolul 1000, unde 50.000 de oameni canta “Ruga pentru parinti”, traiesti in sentiment pe care singur nu-l… E ceva! E ceva irepetabil si…

-           Ai avut si tu cu propriile-ti piese experienta asta?

-           Am avut-o si eu, i-adevarat ca nu atat de mult in acei ani, dar dupa anii ‘90, de exemplu cu “Copaci fara padure” am avut niste experiente senzationale. Nu se compara cu nimic si nu se pot da pe nimic!

-           Am inteles. Ce mai ascultam?

-           Un cantec foarte nou, alt cantec foarte nou, de data asta cantecul meu, “Valsul zilelor pustii” pe versuri de Camelia Radulian, sigur, cantec de dragoste.

-           Noi ne stim de foarte multa vreme, de prin ‘78…

-           … de prea multa vreme…

-           … de chiar foarte multa si prea multa vreme… Tu, de fapt, cum ai ajuns la “Flacara”?

-           Cum ajungea toata lumea. Am cantat intr-un spectacol de la Fagaras. Locuiam in Fagaras atunci…

-           Cine te-a dus? Sau te-ai dus pur si simplu?

-           M-am dus pur si simplu la spectacol si…

-           De obicei erau cei vechi care…

-           A, care ascultau, da, da, da. Pai si pe mine, nu mai stiu cine m-a ascultat. M-a ascultat, cred ca… Vasile Seicaru. Am debutat in aceiasi seara in care a debutat, daca nu ma insel si Lucia… sotia lui Catalin Crisan…

-           Lucia Bubulac.

-           Lucia Bubulac, da, si ea canta folk si nu cred ca a mai cantat cineva atunci din Fagaras.

-           Tu iti aduci aminte ca erau foarte multi medicinisti, asta pentru ca ai amintit de Lucia, medicinisti, arhitecti…? Oare de ce meseriile astea erau foarte… preponderente… “Foarte preponderente” – ce prostii spun!

-           Pai la ora asta e… Nu face nimic la ora asta!

-           Reiau: foarte aproape de muzica folk.

-           Nu stiu. Au fost si alte… au fost si muncitori,…

-           A, bine…

-           Muncitori, tarani si intelectuali, au fost de toate “natiile”. Dar este adevarat, medicinistii… A, si avocati am avut. Pai l-am avut pe, Dumnezeu sa-l ierte, Gil Ionita, am avut-o pe Mihaela Popescu, deci au fost de toate felurile.

-           Ce modele ai avut?

-           In Cenaclu?

-           Si in general.

-           Nu stiu daca au fost modele. Au existat piese, si exista si acum, piese pe care le ascult si pe care imi pare foarte rau ca nu le-am scris eu, daca asta pot sa spun ca este un model. Zic: “Dom’le cum de nu mi-a dat mie prin cap sa scriu minunatia asta!” nu exista coleg de-al meu de muzica folk sa nu aiba cel putin o piesa despre care sa zic “de ce naiba n-am scris-o eu?”.

-           Nu, dar cand erai tu “artist mic”.

-           Cand eram eu “artist mic”, ce sa spun… toti. eu cand am intrat in Cenaclu, am intrat intr-o lume care m-a uimit. Erau o frumusete de piese, o frumusete de poezii, era o frumusete de spectacol, totul imi placea!

-           Si pana la Cenaclu, ce modele ai avut? Insist! Ai sa vezi tu de ce te intreb.

-           Pana la Cenaclu? Cred ca Angela Similea… da… imi faci o bucurie…

-           Asta imi aminteam acum, Doamne, Doamne, cate mistouri ai mancat, saraca de tine, in gasca la noi acum… o mie de ani, cand…

-           Da, voi erati, ma rog, ceea ce se numeste astazi, elitisti si…

-           Da, da, da si cand auzeam ca iti place Angela Similea, faceam un haz nebun.

-           Da, nu intelegeati de ce. Mi-a placut si imi place si acum si este remarcabil faptul ca si-a pastrat, nu stiu, si-a pastrat o anumita tinuta artistica pana la varsta asta, ceea ce este nemaipomenit.

-           Si nu numai asta. Revenirea de acum cateva luni, mie mi se pare absolut spectaculoasa. Si nu glumesc de data asta. A avut inteligenta sa lucreze cu oameni mult mai tineri care i-au “intinerit” piesele de linie, in primul rand. I-au orchestrat “comestibil” pentru generatiile mai tinere piesele mai vechi, iar piesele noi sunt si pe linia ei si moderne in acelasi timp.

-           I-adevarat, dar conteaza foarte mult si faptul ca este un om la care se vede ca a cantat toata viata “de-adevaratelea”.

-           Absolut!

-           Pe mine asta ma impresioneaza extraordinar. Vreau sa-ti spun ca la concertul de acum cateva luni, pe care l-a sustinut Joan Baez nu mi-a venit sa cred ca a putut sa cante o ora si ceva fara sa iasa din scena, fara sa se aseze, fara sa dea o nota falsa. M-a uimit, efectiv! Nu se poate, la varsta ei este ceva senzational! Adica. – Aproape ca pot sa-i spun “bunicuta” – a cantat bunicuta de nu se tine un pluton dupa ea!

-           Exemplul cel mai elocvent, daca vorbim de bunicute (chiar prima, pe bune, la propriu) este Tina Turner. Si ea se si misca…

-           Asta inseamna cantatul de-adevaratelea.

-           Si asta inseamna sa nu minti publicul. Chiar daca dai “chifle”, cum ziceti voi.

-           Se-ntampla oricui, dar esti mult mai adevarat, da, sigur.

-           Esti ACOLO si esti cu toata fiinta ta! De pe albumul “Partaj” ce mai ascultam?

-           Mai ascultam un cantec numit “Duminica de ieri”, versuri Romulus Vulpescu.

-           Piesa pe care am ascultat-o este de pe ultimul… albumul cel mai recent.

-           “Treisprezece clipe”, asa este, si este reorchestrata.

-           La “Treisprezece clipe” cine ti-a facut orchestratiile?

-           “Treisprezece clipe” este un album pe care l-am inregistrat in Craiova la care am lucrat cu un baiat de la conservator. Lucian Parvu.

-           Nici el nu era rau!

-           Nu, nu era rau, dar nu era atat de bun ca “tatal lui Sebastian”…

-           Il vom chema si pe Neculai Constantin, “tatal lui Sebastian”, impreuna cu Raul…

-           Da, ei lucreaza impreuna si au facut niste piese extraordinar de frumoase pe care este pacat sa nu le asculti.

-           Sa precizez ca este vorba despre Raul Carstea. A fost coleg de Cenaclu cu voi o vreme.

-           Asa este.

-           Piesa lui de rezistenta era aceea cu “invatatoarea mea din clasa-ntaia”.

-           Sa nu-i spui ca te palmuieste! Stii ca sunt piese cu care… Sunt pe fruntea ta, alea sunt! Spui Doru Stanculescu, spui “Ai, hai”…

-           … spui Alifantis, spui “Decembre”. Chiar imi spunea intr-o emisiune de folk de pe vremuri ca a facut piese mult mai bune, mult mai elaborate, mult mai destepte, mult mai… “geniale”, dar tot cu “Decembre” o sa moara…

-           Fiecare simte ca are alte piese mult mai bune, dar daca asa s-a intamplat…

-           La tine “Copacii”…

-           Da, sigur, scrie pe fruntea mea…

-           Trebuie sa le spun ascultatorilor (si ai sa vezi de ce o fac acum) gluma pe care am facut-o in tabara la Calafat, acum doi sau trei ani. Am instituit Impreuna cu Sorin Minghiat niste diplome hazlii, ca sa zic asa…

-           Tot felul de diplome naroade…

-           Corect, corect! A fost, asa, un fel de brainstorming Minghiat, Dinu Olarasu, Dan Vana si eu… Tu in anul acela luasesi trofeul la Festivalul “Mamaia copiilor”…

-           Da, facusem, cum se spune in fotbal eventul. Luasem si cupa si campionatul. Adica am luat trofeele si la creatie si la interpretare cu Noni Razvan Ene, despre care, pe urma, s-au auzit mult mai multe si foarte bune. Ei, si avand eu si un cantec “Un pachet de biscuiti”, mi-ati acordat diploma “Mamaia biscuitilor”. Este o diploma pe care o pastrez si acum.

-           Cum l-ai descoperit pe Noni?

-           Mi l-a prezentat o… doamna… foarte doamna, Daniela Doroftei. Era copilul uneia dintre angajatele ei. Noni avea atunci opt sau noua ani si canta senzational. El canta la varsta aia, opt ani, opt ani si jumatate, cand l-am cunoscut eu, canta (ii placea foarte mult) piesa din repertoriul lui Marcel Pavel “Frumoasa mea”, care este o piesa! De-abia o canta…

-           De-abia o canta Marcel Pavel…

-           Exact! M-a impresionat foarte mult si am inceput sa lucrez cu el. I-am dat cateva lectii de chitara, pentru ca, asa cum spuneam, este bine sa inveti si un instrument. Pe urma el s-a transferat la un liceu de muzica si am inceput sa-i fac, oarecum, un repertoriu serios. Toata lumea are impresia ca daca sunt copii, sunt neaparat cretini si la… doisprezece ani se mai joaca cu ratustele. Nu, unii nu sunt… M-a impresionat foarte mult pentru ca din tot ce ii dadeam sa asculte, el alegea piese foarte grele si ca interpretare si ca intelegere, piese profunde. La Mamaia el a castigat trofeul la interpretare cu piesa “Intr-o zi” compusa de Dinu Giurgiu pe versuri de George Tarnea (Dumnezeu sa-i ierte!) si la creatie cu piesa mea “Mama si tata din ingeri”

-           Hai sa o ascultam.

Click Play pentru a asculta inteviul in format audio

Teodora Ionescu – Interviu cu Tatiana Stepa

Next Page »