Mediaşul sărbătoreşte Let’s do it, Romania! cu muzică folk
September 22, 2011
Dacă la Cluj folkiştii au fost cei care au încercat să atragă voluntari pentru cauza Let’s do it, Romania!, la Mediaş muzica folk îi va răsplăti pe cei care sâmbătă, 24 septembrie 2011, vor ieşi la acţiunea de curăţenie generală.
Astfel, sâmbătă seară, după terminarea acţiunilor de ecologizare, în Grădina de Vară a Restaurantului Traube vor cânta grupul Motto, Virgil Suciu şi Iulian Timar (acesta din urmă dacă reuşeşte să îşi revină din răceală).
Concertul va începe la ora 19:00. Intrarea este liberă.
Ivan Ioan – Let’s Do It, Mediaş!
Dacă nu v-aţi înscris încă pentru Let’s do it, Romania!, încă o mai puteţi face cu ajutorul aplicatiei de pe site-ul Let’s do it, Romania!
Piese ce merită ascultate (Ep. 70)
September 22, 2011
Vă invităm la cel de-al treilea episod de duete din muzica folk din seria de Piese ce merita ascultate. Prima piesă este o colaborare între formaţia vocal-instrumentală de două voci şi o chitară Ţapinarii şi Marius Matache, pe piesa Sfârşit şi început de lume. Această variantă a piesei a apărut pe albumul best-of “2010 ani de folk alternativ.
Ţapinarii feat. Marius Matache – Sfârşit şi început de lume
A doua piesă apare pe un album “proaspăt” apărut şi anume Incorekt al lui Alexandru Andrieş (click aici pentru detalii despre album). Ea reprezintă o premieră şi anume un duet cu Nicu Alifantis, ce are la bază o prietenie de mulţi ani.
Alexandru Andrieş feat. Nicu Alifantis - Reluare
Colin Hay – Overkill
September 22, 2011
Câştigă o invitaţie dublă la festivalul Balkanik
September 21, 2011
UPDATE: Pentru că sunteţi harnici şi comentaţi frumos şi activ, vă anunţăm că vor exista 2 invitaţii duble la Balkanik Festival.
După cum v-am anunţat, în perioada 23-24 septembrie 2011 are loc la Bucureşti, în grădina Uranus, Balkanik Festival, un eveniment dedicat în exclusivitate muzicii şi valorilor din Balcani. Pentru că sperăm că v-am făcut curioşi, astăzi punem la bătaie o invitaţie dublă la acest eveniment. Pentru a putea intra în competiţie pentru premiu, trebuie să ne răspundeţi la următoarea întrebare:
Numiţi trei trupe care vor participa la Balkanik Festival şi spuneţi-ne de ce vreţi să participaţi la acest eveniment.
Răspunsurile vor fi trimise postate ca şi comentarii la acest articol până joi, 22 septembrie, ora 23.00. Răspunsurile voastre vor fi însoţite de numele complet al celui care răspunde şi nu de pseudonime (gen printzesa_roz87, black_angel etc.) şi o adresă validă de e-mail pentru a vă putea contacta. De asemenea, vă rugăm să vă verificaţi-vă e-mail-ul vineri dimineaţa pentru a vedea dacă aţi câştigat.
Gala Folk You la Bucuresti
September 21, 2011
Dupa cum va anuntam aici, in weekendul ce tocmai a trecut s-a desfasurat la Bucuresti Gala Folk You. Daca Festivalul a reusit anul acesta sa iasa in prim plan nu numai prin actele artistilor de pe scena, ci si in special prin dezbaterile creeate in jurul lui, prezenta folkului la scena deschisa in Centrul Vechi, in plina serbare a Zilelor Bucurestiului, s-a dovedit a fii un experiment reusit. Sambata seara (17 septembrie) pe scena au urcat: Florin Chilian, Nicu Alifantis, Taxi, Emeric Set si Vama.
Duminica, am ajuns la scena amplasata pe Strada Franceza cu cateva minute inainte de ora anuntata pentru incepere. Grupuri mici de oameni erau deja acolo. O prima impresie puternica a fost cea a diversitatii publicului, de la adolescenti pana la bunici cu nepoti de mana, oameni care pareau decisi sa se bucure de muzica chiar daca amplasementul scenei nu a fost tocmai cel mai fericit. Aflandu-se la o intretaiere de strazi pietonale, oriunde ai fii stat se facea un culoar de trecere, lucru care la un moment dat putea deveni incomod.
Trecand peste detaliile de organizare (e o prima editie si loc de mai bine exista intotdeauna), rolul deschiderii serii i-a revenit Alinei Manole, alaturi de bandul sau (Adrian Cristescu – clape, Tudor Olaru – bas, Dan Nicolau – trompeta si Claudiu Purcarin – tobe). S-a incercat alternarea unor piese de suflet (Despre mine, Duel cu un greiere) cu cele vesele (Piticul, Casatorie in stil italian), si cred ca provocarea de a canta un fata unui public care nu era familiarizat cu stilul si piesele Alinei a fost castigata.
Mircea Vintila a urcat pe scena la fel de zambitor si plin de verva cum il stiam. Am fost alaturi de el Oameni pe niste scari, am mers pe Popa Nan , pana la Laptaria lui Enache , am evocat-o pe Miruna. Iar cel de-al doilea Mircea al serii, anume Mircea Baniciu, a creeat un echilibru frumos cu cu piese putin mai lirice precum Esarfa in dar, Tristeti provinciale sau Dealul cu dor.
Chiar daca s-au cantat piese pe care le stim si cu care suntem obisnuiti de la alte concerte, in contexul Galei din Centrul Vechi ele au parut cele mai potrivite alegeri. In fata unui public atat de divers, piesele cu istorie au facut ca intre scena si cei din fata ei sa existe in permanenta un mod de comunicare deschis. Nu am ramas prezenta pana la finalul serii, dar din ceea ce am vazut pot spune ca a fost un eveniment cu un start bun, cel putin in ceea ce priveste folkul. Au fost si artisti deja intrati in galeria de folk clasic romanesc, au fost si aparitii mai noi, iar publicul a fost destul de deschis pentru a trata cu respect pe cel din fata sa.
Orgaizatorii Galei Folk You – editia de Bucuresti au fost Asociatia Miscarea de Rezistenta si ArCuB.
Toamna festivalurilor folk
September 21, 2011
Se anunţă o toamnă plină de festivaluri de muzică folk. Nu mai puţin de 6 evenimente de acest tip sunt deja confirmate pentru perioada septembrie – noiembrie. Iată lista lor şi datele de desfăşurare.
30 septembrie – 1 octombrie: Festivalul Tatiana Stepa, Mizil detalii aici
30 septembrie – 2 octombrie: Festivalul Floare de Folk, Sălciua de Jos detalii aici
7-8 octombrie – Festivalul Castanilor, Ploieşti detalii aici
21-23 octombrie – Festivalul Chitara Dunării, Călăraşi
4-6 noiembrie – Festivalul “Chira Chiralina”, Brăila detalii aici
11-13 noiembrie – Festivalul “Ziua de Mâine” Alba Iulia
Liviu Nechita – Nu uita
September 21, 2011
Recitalurile Festivalului “Tatiana Stepa” de la Mizil
September 21, 2011
UPDATE, 30 septembrie: Am primit din partea organizatorilor informatia ca a avut loc o inversare a recitalurilor. Astfel, vineri vor evolua in recital Alexandru Andries si Emeric Imre, iar sambata Catalin Stepa si Raul Cârstea + Adi Manolovici
După cum vă anunţam, în perioada 30 septembrie – 1 octombrie 2011, are loc la Mizil cea de a 3-a ediţie a festivalului de muzică folk „Tatiana Stepa”, în organizarea primăriei Mizil.
Recitalurile celor două zile de festival vor fi asigurate după cum urmează:
Vineri, 30 septembrie
Catalin Stepa
Alexandru Andrieş
Sâmbătă, 1 octombrie
Emeric Imre
Raul Cârstea + Adi Manolovici
Pentru artiştii tineri care vor să participe în concurs, click aici pentru detalii privind înscrierea.
Festivalul “Floare de folk”
September 20, 2011
UPDATE: Lista recitalurilor a fost completată cu Radu Pietreanu şi Mihai Napu (Vacanţa Muzicală) şi grupul Motto.
In perioada 30 septembrie- 2 octombrie va avea loc Festivalul “Floare de Folk” ce se va desfasura in Salciua de Jos, Apuseni, un festivalul ce isi propune sa promoveze atat muzica folk cat si obiectivelor naturale ale Masivului Bedeleu, a patrimoniului istorico-cultural al zonei Salciua.
Responsabili pentru acest eveniment Asociatia de Turism pentru Tineret ADEONA din Cluj-Napoca, Asociatia “SOS Terra Nostra” ,Arad si Asociatia CSR Nest si nu in ultimul rand, Primaria localitatii Salciua de Jos.
Printre invitatii festivalului se numara Emeric Imre, Magda Puskas, Ioan Onisor, Ionut Mangu, Razvan Krivach, Cristian Buica, Ducu Berti, Vasile Mardare, Dudu Isabel si Arta.
Cele 3 zile de festival se vor tine in curtea Complexului Adeona Apuseni.
Mai multe informatii puteti gasi aici.
Festivalul Naţional de Folk “Chira Chiralina”, ed. VI-a, Brăila
September 20, 2011
În perioada 4-6 noiembrie 2011 va avea loc la Casa Tineretului din Brăila cea de a 6-a ediţie a Festivalului Național de Folk “Chira Chiralina”.
Organizatori: Consiliul Judeţean Brăila, Centrul de Creaţie Brăila
Preşedinte de onoare: Nicu Alifantis
La înscrierea pentru concurs pot participa toţi cetăţenii români şi străini, rezidenţi sau azilanţi în România, indiferent de sex şi religie. Se pot înscrie în competiție concurenți cu vârsta până în 35 de ani, împlinita în anul în curs. Pe toate durata festivalului, vor avea loc recitaluri de muzică folk, prin care tinerii concurenți vor putea veni în contact cu nume consacrate ale genului, întâlniri cu producători muzicali și un târg de muzică și carte, unde vor avea loc lansări de albume discografice.
Preselecția va avea loc pe data de 28 octombrie, iar pentru aceasta, tinerii interpreți care doresc să participe în concurs trebuie să trimită până la data de 22 octombrie, 3 piese demo în format mp3 pe adresa cult.traditional@gmail.com sau pe CD în format mp3 sau wav pe adresa: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Aleea Cresei nr. 1, cod 810407, Brăila, Judeţul Brăila.
Premiile festivalului:
- Marele premiu – 5.000 lei
- Premiul I – 2.500 lei
- Premiul II – 2.000 lei
- Premiul III – 1.500 lei
- Premiul pentru cea mai buna creatie – 1.000 lei
- Premiul pentru virtuozitate instrumentala – 1.000 lei
- Premiul special al juriului – 1.000 lei



