Bob Dylan (II)

In 1974, Dylan incepe primul turneu de scara mare, dupa accidentul avut, impreuna cu formatia sa deja obisnuita, The Band. Turneul se dovedeste un real succes, toate biletele fiind vandute. Un album inregistrat impreuna cu acestia, Planet Waves, devine primul sau album clasificat ca No.1. Acestor succese le urmeaza alte, la fel de mari: albumele Blood on the Tracks (1975) si Desire (1976), devenind la randul lor Nr. 1.

Anul de glorie 1975 aduce cu sine si primul cantec explicit de protest, dupa mai bine de 10 ani. Povestea din spatele catecului este data de  jucatorul de box Robin „Hurricane” Carter, care, in opinia lui Dylan, a fost condamnat pentru crima dintr-o eroare justitiara. In urma unei vizite facute acestuia, Dylan compune Hurricane, piesa ce relateaza evenimentele din perspectiva lui Carter. In ciuda faptului ca este o piesa lunga, aceasta a fost lansata ca single si interpretata pe fiecare scena care a facut parte din urmatorul turneu, Rolling Thunder Revue. Turneul a fost unul special, constand de fapt intr-o serie de evenimente cu scena deschisa, ce au adus in fata publicului o serie de artisti intalniti de Dylan de-a lungul drumului, precum including T-Bone Burnett, Steven Soles, David Mansfield, Scarlet Rivera, un violonist intalnit de artist in timp ce facea catarari, si o reuniune speciala cu Joan Baez. Prinzand si perioada de iarna 1975/76, turneul a fost si unul de lansare si promovare a albumlui Desire.

Albumul Street Legal, lansat in 1978, a fost prine primit de critica, iar din punct de vedere liric a constituit unul dintre cele mai complexe albume, chiar daca unii critici au fost de parere ca inregistrarile de studio au fost relativ slabe. Albumul aduce cu sine si saxofonul interpretat de Steve Douglas, in note ce aduc aminte de Clarence Clemons din bandul lui Bruce Springsteen.

Partea domninanta a muncii lui Dylan din sfarsitul anilor 1970 sta sub semnul convertirii lui, in 1978, la crestinismul renascut. Astfel, lansaeaza o serie de trei albume ce contin in mare parte cantece religioase, dintre care doar unul (Slow Train Coming – 1979), este privit de cei interesati ca adevarat valoros. Din cauza continutului religios, majoritatea ascultatorilor au trecut cu vederea piesele care sunt adevarate capodopere, si aceasta a fost considerat de critica si motivul pentru care Dylan nu ar fi avut albume de inalta calitate in prima parte a anilor 80. Cu toate acestea, o serie de piese de pe aceste albume sunt cu adevarat impresionante: Precious Angel, Gonna Change My Way of Thinking, When He Returns si I Believe In You (Slow Train Coming), Solid Rock, Saving Grace, Pressing On si  In the Garden (Saved - 1980), sau  Every Grain of Sand, Shot of Love , Caribbean Wind si Angelina (Shot of Love -1981).

Tot din anii ‚80, Dylan incepe sa organizeze turnee in mod constant, uneori alaturi de colegi legendari precum Tom Petty si  Heartbreakers sau Grateful Dead. Albumele notabile ale vremii includ Infidels (1983); biografia retrospectiva inregistrata pe cinci discuri – Biograph (1985); Knocked Out Loaded (1986) si Oh Mercy (1989). Cel din urma album devine, de altfel, cel mai bine receptionat de public si critica intr-o perioada destul de lunga de timp. Anul 1994 marcheaza o reintoarcere la radacinile folk ale artistului, iar lansarea albumului World Gone Wrong ii aduce premiul Grammy pentru Cel mai Bun Album Folk.

In 1989, cand Dylan a fost introdus in Rock&Roll Hall of Fame, Bruce Springsteen declara in cadrul ceremoniei: „Bob a eliberat mintea in acealasi fel in care Elvis a eliberat trupul…El a inventat un nou mod in care un cantaret de pop poate suna, a depasit limitarile privitoare la ceea ce un artist inregistrat ar putea obtine, si a schimbat fata rock and roll-ului pentru totdeauna”.

Cativa ani mai tarziu, in 1997, Dylan devine primul cantaret de rock care primeste onorul Kennedy Center, considerat cel mai inalt premiu al natiunii pentru excelenta artistica. De altfel, acelasi ani este anul lansarii Time Out of Mind, care prezinta un Bob Dylan orientat spre rock de inalta calitate. Dovada stau cele trei premii Grammy castigate, printre care cel pentru Albumului Anului.

In aceasta perioada, programul tuneelor la scara mondiala continua, incluzand un moment memorabil in care Dylan interpreteaza Knokin’ on Heaven’s Door in fata Papei Ioan Paul al II-lea (1997), si un turneu impreuna cu Paul Simon (1999). In 2000 inregistreza singlelul Things Have Changed, care va fi folosit ca si coloana sonora a filmului Wonder Boys, film ce il are ca actor principal de Michael Douglas. Piesa ii aduce lui Dylan un premiu Golden Globe si un premiu al Academiei pentru Cea mai buna Piesa Originala. O critica pozitiva a primit si albumul anului 2001, Love and Theft, album ce exploreaza stiluri divergente din muzica americana si reprezinta o reinterpretare a propriilor radaci creative.

Dupa un moment de pauza muzicala, in toamna anului 2004, Bob Dylan lanseaza Chronicles: Volume One, de data aceasta nu un album muzical, ci primul volum de memorii dintr-o serie de trei. Tot in aceasta perioada, artistul da primul interviu complet, dupa o perioada de 20 de ani, pentru un documentar ce s-a lansat in 2005 – regizat de cartre Martin Scorsese, documentarul se numeste No Direction Home: Bob Dylan.

In 2006, Dylan lanseaza albumul Modern Times. Ajungand in magazine in august, albumul ajunge in topul de vanzari si ascultari in luma urmatoare. Un mix de blues, country si folk, albumul prezinta un sunet bogat si o lume plina de imaginatie. Dylan arata cu albumul acesta ca dupa atatia ani de cantat se simte bine in studio si inregistrand, iar acest lucru a fost remarcat de critici.

Dylan merge inainte in acelasi ritm alert cu care ne-a obisnuit.. Artistul care, pentru un concert, poate alege dintr-un playlist cu aproape 200 de piese, omul ale carui piese au primit de-a lungul timpului sute de repretai si cover-uri continua sa uimeasca. Asa ca aceasta biografie nu se termina aici. Va vom tine la curent cu noutati legate de turnee, albume si activitati muzicale intreprinse de legendarul Bob Dylan. Artistul pentru care nu exista un moment nepotrivit pentru a se reinventa.

Bibliografie

1. Bob Dylan – Wikipedia - http://en.wikipedia.org/wiki/Bob_Dylan
2. http://www.biography.com/articles/Bob-Dylan-9283052
3. http://www.bobdylanlyrics.net/bob-dylan-biography.htm

Bob Dylan (I)

Bob Dylan (nascut Robert Allen Zimmerman, in 24 mai 1941) a fost crescut in Hibbling, Minnesota si si-a petrecut o mare parte din adolescenta ascultand radio, la inceput posturile cele mai cunoscute de muzica blues si country, si mai apoi rock-and-roll. A format prima sa trupa, The Golden Chords, inca din timpul liceului. In 1959 isi incepe studiile universitare in Minneapolis, perioada in care se implica active in circuitul local Dinkytown de muzica folk. Tot din aceasta perioada dateaza si numele de scena “Bob Dylan”, insipirat de poetul Dylan Thomas.

La inceputul anului 1961, Dylan renunta la studii, plecand spre New York, pe de o parte pentru a canta acolo, dar si pentru a il vizita constant pe Woody Guthrie (o legenda a muzicii din perioada respectiva), internat in spital. Trainind in Greenwich Village si performand in cluburi micute, capata totusi recunoastere in urma unei recenzii din New York Times (29 septembrie 1961), facuta de criticul Robert Shelton. Aceeasi recenzie are un rol determinant, conducand la intalnirea cu John Hammond, un vanator de talente recunoscut, si la semnarea unui contract cu Columbia Records.

Mare parte din cea mai cunoscuta parte a muncii sale dateaza din perioada anilor 1960, in care zona muzicala se intrepatrunde cu sfera mesajelor politice si protestatare. Miscarea de afirmarea a drepturilor civile nu a avut alt imn in afara piesei Blowin’ in the Wind. Milioane de tineri au imbratisat si privit drept marca personala piesa The Times They Are A-Changin’, in timpul unei ere de extrema schimbare. Grupul politic radical The Weatheren s-a numit asa in urma unui vers din piesa Subterranean Homesick Blues (“You don’t need a weatherman to know which way the wind blows”)

La momentul respectiv, vocea lui Bob Dylan, stilul muzical si de compozitie a cantecelor erau inca intr-o forma bruta. Realizarile sale, cum ar fi primul album produs de Columbia (Bob Dylan – 1962), erau formate din cantece traditionale din zona folk, blues sau gospel, intersectate cu putine dintre cantecele proprii.

O data cu momentul lansarii urmatorului sau disc, The Freewheelin’ Bob Dylan (1963), incepe sa se afirme si ca artist muzical dar si compozitor, specializandu-se in cantece de protest, initial in stilul lui Guthrie, si mai apoi in stil propriu. Cantelecele din acea perioada sunt sub emblema Blowin’ In The Wind, o melodie simpla folk cuplata cu versuri care pun sub semnul intrebarii status quo-ul social si politic. Chiar daca, privite in profunzime, o parte din aceste versuri apar ca naive si nesofisticate, in comparatie cu o cultura majoritar amenica a perioadei anilor 1950 ele sunt precum o briza de aer proaspat, si se potrivesc atmosferei de renastere culturala si sociala a anilor 1960. Oarecum puse in umbra de cantecele protestatare de pe albumul Freewheelin’, Dylan prezinta publicului si un mix de catece de dragoste cu tenta dulce-amaruie (“Don’t Think Twice It’s Alright”, “Girl From The North Country”), dar si piese de blues intr-o maniera proprie (“Talking World War III Blues”, “I Shall Be Free“). Acest tip de eclectism va continua sa fie o marca a materialelor semnate de artist de-a lungul timpului.

In 1964, Dylan avea 200 de concerte anual, dar pe de alta parte simte nevoia de o detasare de eticheta care il identifica drept cantaretul-autorul de catece folk ale miscarii protestatare. Another Side of Bob Dylan, inregistrat in acest an, reprezinta o colectie de cantece mult mai personale si introspective, detasandu-se de albumele anterioare si de mesajul politic al acestora. Din punct de vedere muzical, de asemenea, abordarea artistului se schimba. Multe dintre piese sunt acompaniate de pian (interpretat tot de Dylan), iar beat-ul si bass-ul folosit par a anunta reintoarcerea catre rock, ce va surveni in anul urmator. La nivelul de pise, sunt doua in special care reprezinta schimbare adusa cu acest nou album: Chimes of Freedom – este o piesa mai lunga, impresionista, care retine elementul de comentariu social, dar schimba topica din piesele albumelor anterioare cu o zona metaforica mult mai deansa, si My Back Pages – o piesa si mai personala, un atac voit asupra simplitatii anterioare.

Anul urmator, Dylan scandalizeaza o mare parte din fanii sai folkisti, prin inregistrarea unui album jumatate acustic, jumatate electric – Bringing It All Back Home – secondat de un band cu 9 componenti.

Ignorand criticile negative ocazionale, cresterea constanta a lui Dylan a continuat inbatabil de-a lungul anilor 1965 si 1966. Single-ul  Like A Rolling Stone a fost un hit in SUA, cimentand reputatia sa de poet pentru publicul general si, avand peste sase minute lungime, ajuntand la extinderea limitei in care un hit putea fi prezentat la radio. Sound-ul care ii va deveni semnatura muzicala, va caracteriza urmatorul sau album lansat Highway 61 Revisited . Ca si single-ul lansat inainte, piesele sunt viziune supra-realiste asupra unei lumi uneori grotesti, umplute cu blues, o sectiune ritmica constanta si placerea evidenta a lui Dylan in inregistrarea pieselor.

In urma unui accident de motocicleta aproape fatal, din iulie 1966, Dylan petrece aproape un an pentru recuperare, departe de scena. Urmatoarele sale albume, John Wesley Harding (1968) (care contine piesa All Along the Watchtower – inregistrata ulterior de legendarul chitarist Jimi Hendrix, impreuna) si albumul preponderent country Nashville Skyline (1969), sau Self-Portrait (1970) sunt considerate mult mai slabe decat anterioarele si receptionate negativ atat de critica, cat si de public.

In 1973, apare in filmul Pat Garrett and Billy the Kid, un film regizat de Sam Peckinpah. Tot el a compus coloana sonora a filmului, care a devenit un hit si care include deja clasicul de acum Knockin’ on Heaven’s Door.

In urmatoarele trei decade Bob Dylan continua de se reinventeze. Pentru a vedea cum si in ce mod, va invit sa aflati saptamana viitoare, cand vom publica partea a II-a a biografiei sale.

Bibliografie

1. Bob Dylan – Wikipedia - http://en.wikipedia.org/wiki/Bob_Dylan
2. http://www.biography.com/articles/Bob-Dylan-9283052
3. http://www.bobdylanlyrics.net/bob-dylan-biography.htm

Poesis

Componenta: Marius Batu (chitara, voce), Eugen Baboi (chitara, voce)

Grupul Poesis ia fiinta in 1977 la Casa de Cultura din Constanta, unde cei trei fondatori ai grupului – Marius Batu, Eugen Baboi si Dicran Asarian – se intalnesc, cu chitarile in mana si cu acelasi vis de a schimba lumea in bine prin muzica lor. “Nasul” grupului va fi bluesman-ul Corneliu Stroe, director al Casei de Cultura in acea perioada.

Dupa ce castiga Festivalul “Baladele Dunarii”, in 1982 se alatura Cenaclului Flacara, la sugestia lui Nicu Alifantis, si vor ramane in Cenaclu pana la desfiintarea lui in 1985. In acel moment, Marius Batu pleaca in Germania, unde traieste o vreme ca artist profesionist, apoi in Canada. Eugen Baboi lucreaza ca geolog dupa terminarea studiilor, apoi ca editor si realizator de emisiuni la Radio Romania Actualitati. O scurta perioada de timp colaboreaza cu grupul Voua, care pe atunci includea, pe langa umoristi, si cantautori folk (Ovidiu Mihailescu, Puiu Cretu etc.).

In 1994, la intoarcerea lui Mariu Batu in Romania, cei doi reiau colaborarea in grupul Poesis. Dupa 2 ani, in septembrie 1996 apare primul album al grupului, intitulat Cantec soptit,, dupa numele celei mai cunoscute melodii Poesis.

Este insa randul lui Eugen Baboi sa plece in Canada, stabilindu-se la Calgary. Incepe sa lucreze ca inginer geolog, dar la insistentele unui prieten, producator de filme, incepe sa compuna si muzica de film si de televiziune pentru studiourile regionale.

Tot in 1996, Marius Batu colaboreaza la albumul Holograf 69% Unplugged. Colaboreaza la proiectele discografice ale lui Dinu Olarasu (albumul Vizavi, 2001), Ducu Bertzi (Dor de duca, 1997; Sufletul meu, 2000; Poveste de iarna, 2000) si Mircea Vintila (Madama de pica, 2000). Tot cu Holograf colaboreaza si la albumele Undeva departe (1999) si Holografica (2000).

In 2001, Marius Batu este cooptat in Pasarea Colibri, din care tocmai se retrasese Florian Pittis. Pe albumul Inca 2000 de ani (2002), canta 2 din piesele Poesis – Elegie si Cantec soptit, dar si piesa compusa alaturi de Dinu Olarasu – 2000 de ani.

In 2003 apare in seria de spectacole „Ducu Bertzi si invitatii sai” la Teatrul Nottara. Formula ce ia nastere ulterior – Ducu Bertzi, Florian Pittis, Mihai Nenita, Marius Batu va fi ultimul proiect muzical al lui Motzu. Concertul celor 4 de la Teatrul National din 2006 apare la Roton sub numele de Ducu Bertzi si Florian Pittis in concert pe CD (2009) si pe DVD (2010) in cadrul editiilor a 2-a si a 3-a ale Festivalului National de Arte pentru Liceeni “Florian Pittis”.

Pe 5 noiembrie 2007 apare albumul Babilon, la 30 de ani de la aparitia trupei. Albumul este inregistrat partial in Romania (in studioul Real Sound Studio al lui Victor Panfilov) si partial in Canada (Joli Fou Recordings, Calgary). La el au contribuit Alexandru Andries (pian electric, pe Babilon), Mugurel Vrabete (bass) si Victor Panfilov. Alexandru Andries semneaza si coperta albumului, plecand de la cateva fotografii ale lui Dinu Lazar. Intr-un interviu pentru Formula As, Eugen Baboi spunea despre album: Babilon este un album al calatoriilor prin timp, prin spatiu, prin constiinta, al cautarilor de sine (de aceea, titlul initial al proiectului a fost “Ulise”) (Formula As, 2007).

Daca in 2007, Marius Batu participa la Folk You alaturi de Ducu Bertzi, la editiile din 2008 si 2009 Poesis-ul este prezent pe scena din Vama Veche. In aprilie 2009, Poesis canta in Canada pentru comunitatea romaneasca alaturi de Mircea Vintila.

Bibliografie

1. http://www.formula-as.ro/2007/795/lumea-romaneasca-24/despre-muzica-si-poezie-cu-un-fiu-ratacitor-al-folk-ului-eugen-baboi-poesis-8814
2. ro.wikipedia.org/wiki/Marius_Baţu

Ovidiu Scridon

Nascut pe data de 6 octombrie in orasul Tarnaveni din judetul Mures, este fascinat inca de la inceput de fenomenul “Cenaclul Flacara” si astfel ajunge sa indrageasca chitara si totodata muzica folk.

Inca din perioada studentiei, una din piesele lui este declarată oficial Imnul studentilor din Romania si este prezent in numeroase spectacole studentesti din capitala si festivaluri de muzica folk. In toti acesti ani scrie versuri, compune muzica si pentru o scurta perioada de timp este membru al Cenaclului Totusi Iubirea.

In anul 1996 realizeaza primele inregistrari in studioul B’inisor al lui Valeriu Sterian, editand albumul “Intr-o zi”.

După absolvirea facultatii devine coordonatorul de antena al postului Radio Total, moment in care prioritatile urmeaza o alta cale, mai putin cea a muzicii folk, determinand o absenta indelungata de pe scena folkului.

Dupa intoarcerea din America, in primavara anului 2007, incepe seria concertelor prin cluburile bucurestene si din tara, precum: Laptaria lui Enache, Casa Studentilor Preoteasa, Expirat, Big Mamou, El Grande Comandante, Nautilus, Downstairs, Iron City (in cadrul serilor organizate de Bocancul Literar – Pariu pe prietenie), Mojo, Prometheus, Oaky – Cimpina, Campingul Delfinul – Sfintu Gheorghe, Autograf, Irish Pub– Cluj Napoca, The Office – Tirgu-Mures, etc.

Este de asemenea prezent la numeroase festivaluri reusind performante precum :

• iulie 2007 este unul din finalistii ultimei editii a “Festivalului de Muzica Tinara Prometheus” din Sfintu Gheorghe, eveniment ce l-a avut amfitrion pe Nicu Alifantis;
• martie 2008, locul 3 la prima editie a festivalului “Folk Tirgoviste”;
• iulie 2008 Tabara de folk, Vulcana, judetul Dimbovita, alaturi de grupul Karma;
• august 2008, locul 2 la prima editie a festivalului “La Suceava in Cetate”;
• octombrie 2008, Premiul special “Gabi Dobre” si Premiul de creatie, pentru cea mai buna piesa folk (Mi-e dor …) “Festivalul Castanilor” din Ploiesti;
• mai 2009 premiul 1 la festivalul “Baladele Dunarii”, Galati;
• iunie 2009 Trofeul Bucovinei pentru intreaga cariera folk in cadrul festivalului “La Suceava in cetate”, moment in care oficial se retrage din concursurile de muzica folk.
• august 2009 Tabara Nationala de Folk, Calafat.

Este prezent pe scena din Vama Veche, dar si in octombrie pe cea a Teatrului National din Caracal, in cadrul festivalului “Folk You”, organizat de Jurnalul National.

In octombrie 2009, este invitat sa cante alaturi de marile nume ale folk-ului, in Gala celei de-a 10-a editii a “Festivalului Castanilor”, Ploiesti.

Urmeaza noiembrie 2009 si recitalul din cadrul “Festivalului de Muzica Folk si Poezie”, organizat de Teatrul Gong din Sibiu, alaturi de Nicu Alifantis, grupul Poesis, Mircea Baniciu, Mircea Vintila si Ducu Bertzi.

Canta de asemenea in recital in ultimele editii ale festivalul “Om bun” (2008 si 2009) iar in perioada decembrie 2009 – martie 2010, canta alaturi de Ovidiu Mihailescu, Silvan Stancel, Walter Ghicolescu, Marius Matache, Titus Constantin, Jul Baldovin, Puiu Cretu, Nicu Zota, s.a. in cluburile de folk din Bucuresti si din tara.

Totodata este invitat si participa la toate emisiunile radio si TV de gen, precum: “Gaz pe folk”- TVR2, “Omul cu chitara”- Radio Romania Actualitati, “In cautarea folk-ului pierdut”-TVRM, Radio Bucuresti, Radio3net, NewsFM, etc.

De curand a semnat un contract cu casa de productie Zoom Media & Film si momentan se fac inregistrari pentru un nou album si are in curs de aparitie un volum de versuri “Portretul unui gand” si unul de proza “Cum am descoperit America”, la editura Tritonic.

Foto: Marius Matache si colectie personala Ovidiu Scridon

Dinu Olarasu

Nascut pe 18 februarie 1962 la Vulpăşeşti (Neamţ). Este casatorit si are un baiat, Vlady.

Primele cântece ( Haideti sa credem in flori, Cina cea de taina, Paznicul casei nebune) le compune prin anii 1978-1979. Apare la televiziunea publica.

Valoarea de poet îi este confirmata foarte devreme de castigarea premiului de debut al editurii Albatros cu manuscrisul “Daruit eternitatii pe fereastra”(1983). Activeaza in cenaclul literar Semenicul din Resita. Publica poeme in revistele Luceafarul, Romania literara, Transilvania, etc. Participa la concursuri de poezie; obtine premii, diplome si medalii. Leaga o prietenie faina cu Cristian Buica. Este membru Cenaclul Flacara (1984-1985), unde canta doar compozitiile proprii.

La inceputul anilor ’90 paraseste Romania. Alege Belgia Se intoarce dupa trei ani neprimind, după cum declara chiar el, “ azil poetic”. Publica, de atunci si pana astazi, cartile de versuri Trafic de transparenta, Frenetic, In, Caietele verii, Caietele toamnei, Caietele iernii, Caietele primaverii.

Colaboreaza ca textier cu Adi Ordean pentru grupul A.S.I.A, dar continua sa scrie si poezie cu un stil pe care si l-a rafinat cu fiecare volum. Figurează pe albumele Din darul magilor, volumele 2 (1995) si 3 (1997).

Pe 13 mai 1998 lanseaza albumul Pur si simplu la Tempo Music (casa de discuri condusa de Ioan Gyuri Pascu). Pe el apar piese ce se regasesc si astazi in playlisturile de concert ale lui “spiridusului folkului”, asa cum a fost el numit (Cu toate averile din lume, Daca toti am bea parfum, Pur si simplu, Nu vrei sa fii tu regele meu). La realizarea albumului colaboreaza cu Cristian Soleanu (saxofon), Adrian Ordean (chitara), Dorin Gliga (oboi), Aristides Panaitescu (percutie), Virgil Oprina (vioara) si Ioan Gyuri Pascu (aranjament orchestral).

Apare cu 3 piese pe compilatia “Muzica, nu zgomot” editata de RomanticFM si Tempo Music in noiembrie 2001. Tot in 2001 apare cel de-al doilea album al sau, intitulat Vizavi (unde-i are alături pe Raul Kusak, Marius Batu, Cezar Zavate, Marius Machedon), de data aceasta la Intercont Music.

Scrie texte pentru Phoenix (Ora hora, apoi 6 piese de pe albumul Baba Novak sunt scrise pe versurile lui, printre care Mila 2 de langa 3, Apocalipsa, Zori de zi), Pasarea Colibri (Canadiana, 2000 de ani, Dintr-o carte), dar si alti artisti cunoscuti compun pe versurile sale – Krypton, Schimbul 3, Mircea Baniciu, Maria Gheorghiu sau Ducu Bertzi.

In decembrie 2005 primeste diploma de excelenta in cadrul Festivalului National de Folk Om Bun, editia a 15-a.

In noiembrie 2006 apare, printr-o lansare in cadrul targului de carte Gaudeamus, albumul Altcumva (Cat Music), la care colaboreaza de asemenea cu o serie de muzicieni cunoscuti precum Mircea Baniciu (voce pe piesa Ochiu’ dracului), Sorin Minghiat (flaut), Narcisa Suciu (Zece ani si Leaga-mi inima) sau Cristi Cretu.

Piesa lui N-ai nevoie de foarte multe… castiga premiul Cel mai bun cîntec folk in cadrul Premiilor Muzicale Radio România, ediţia a 5-a (2007).

Sorin Minghiat declara despre el ca este un “poet cu chitara”, o marca unica si inconfundabila in peisajul muzical romanesc.

Dinu Olarasu este cel si de care se leaga Imnul Folk You. Pentru ca “Dincolo de orice Vama/Dincolo de da sau nu…” a ajuns sa fie un referen cantat de o mare de oameni, in fiecare inceput de august, se poate spune ca Olarasu este parte din marca a unui festival de folk.

In iunie 2009 este presedintele juriului celei de a 2-a editii a Festivalului National de Muzica Folk „La Suceava, In Cetate”, ce are loc la Vatra Dornei.

Pe 31 august 2009, este invitatul Jurnalului National in editia de colectie (Câmpia lucrurilor bune). Tot pentru Jurnalul National compune cantecul Miscarii de Rezistenta.

Scrie versuri pentru albumul Proconsul Sens interzis.

Colaborează cu un cântec la coloana sonoră a filmului Fuga din rai, realizat de Stelian Tănase.

Si se pare ca are o pasiune aparte pentru imnuri, Dinu Olarasu compunand si imnul echipei de fotbal Gaz Metan Medias, dar si al Festivalului ProEtnica 2006.

Tatiana Stepa

Tatiana Stepa s-a nascut pe 21 aprilie 1963, in Lupeni, judetul Hunedoara. Este unul din cei trei copii ai familiei Stepa. Amandoi parintii erau pasionati de muzica si au transmis pasiunea mai departe copiilor, dorind sa le cultive dragostea pentru arta. A cantat prima data pe scena cand era la gradinita. In copilarie a urmat cursuri de balet, vioara si pian. A facut vioara 8 ani, ca instrument principal.

A terminat „Liceul de Arhitectura si Constructii” din Bucuresti. Se casatoreste la varsta de 18 ani, iar la putin timp, in 1981, se naste fiul ei, Catalin. Insa mariajul nu a rezistat, destramandu-se dupa putin timp.

In septembrie 1982, dupa ce se muta in Fagaras, Tatiana debuteaza in cadrul Cenaclului Flacara, pe stadion, in fata a peste douazeci de mii de oameni. Acompaniata de chitara, tanara folkista a cantat o melodie numita Doina, compusa de Gabi Filipoiu, sotul ei (pe versuri de Adrian Gavrila). In ciuda faptului ca era o mama tanara, ea a ales sa ramana in Cenaclu si sa porneasca in lungi turnee prin tara, care uneori durau si cateva luni.

Primele aparitii in public in Bucuresti le realizeaza alaturi de echipele de la Modern Club si Ateneul Tineretului (cluburile UTC din acea vreme).

Cenaclul Flacara si cele peste 1000 de concerte alaturi de acest fenomen a insemnat si consolidarea unor prietenii de durata cu folkisti precum Vasile Seicaru sau Stefan Hrusca.

Din 1985 si pana in 1990, Cenaclul nu a mai functionat, iar Tatianei Stepa i-au fost interzise aparitiile publice. In aceasta perioada, timp de aproape 11 ani, a lucrat in mina Lupeni, unde ajuta la incarcarea vagonetilor de carbuni, primind apoi o slujba in administratie, iar pe urma ca tehnoredactor de carte, in Bucuresti, sprijinita de Adrian Paunescu.

In 1990, Cenaclul s-a reluat sub numele „Si totusi iubirea”. Au avut loc cateva spectacole, la care Tatiana a participat, pana in 1996. Astfel, ea a avut peste doua mii de spectacole, atingand un maxim de cincizeci de mii de spectatori la un concert aniversar la Galati. Infiinteaza, alaturi de Magda Puskas, duo-ul Partaj.

In 1994, pe drumul intre Rm. Valcea si Manastirea Cozia scrie, alaturi de Adrian Paunescu, melodia Copacii fara padure, ce va ramane in memoria iubitorilor de folk cel mai reprezentativ cantec al sau.

A colaborat cu Adrian Paunescu la publicatiile pe care acesta le scotea, „Totusi iubirea” si „Vremea”, ajungand chiar sa tehnoredacteze cartile poetului si a ajuns sa cunoasca tot ceea ce tine de facerea unei carti, a unei reviste. Impreuna cu Paunescu, a scos un album de autor, cu versurile poetului si muzica ei. In aceasta perioada, traieste o frumoasa poveste de dragoste alaturi de Andrei Paunescu, fiul poetului.

Tot in perioada colaborarii la publicatiile lui Paunescu, Tatiana ii cunoaste pe Romulus si Ileana Vulpescu. Astfel, artista a tehnoredactat romanul Ilenei Vulpescu, „Arta compromisului”. De altfe, Romulus si Ileana Vulpescu vor deveni „parintii mei din Bucuresti”, asa cum ii numea chiar Tatiana.

In 1999 apare primul ei material discografic oficial – caseta intitulata Singuratate.

Prima manifestare a unei tumori periculoase a fost in 1996. In 2001, Tatiana afla de revenirea bolii, iar in 2004, medicii ii mai dau cinci luni de trait. Insa ea s-a luptat cu cancerul de col uterin mai bine de cinci ani, mergand la sedinte de chimioterapie, internandu-se, operandu-se si urmand tratamente medicamentoase.

In 2003 apare primul ei disc de autor – Treisprezece clipe, continand evident 13 piese.

Pe 18 octombrie 2007, casa de discuri Electrecord editeaza un dublu-CD Tatiana Stepa, intitulat chiar Copacii fara padure. Pe el apare si un vechi cantec din Valea Jiului (cantat si in 1929), intitulat Imnul Minerilor.

De asemenea, Jurnalul National ii dedica Tatianei Albumul de Colectie din 25 august 2008, pe care apare melodia „Ruga la Marea Neagra”, una din piesele scrise pe versuri proprii.

Tatiana Stepa a fost invitata anual in cadrul festivalurilor de muzica folk din tara precum Om Bun, Folk You, Folkfest, Bistrita, Targu Jiu, Baia Mare, Galati, Sighisoara etc. A avut spectacole atat pe scenele romanesti, cat si pe scenele din Italia, Franta, Republica Moldova, Germania si Bulgaria. Si-a compus propriile versuri, dar a interpretat piese si pe versurile unor poeti din literatura universala si romana, precum Esenin, Federico Garcia Lorca, Lucian Blaga, Elena Farago, Adrian Paunescu sau Camelia Radulian.

Pe 31 iulie 2009, Tatiana Stepa a sustinut un recital pe scena festivalului „Folk you” din Vama Veche, concert pe care toti cei prezenti l-au aplaudat in picioare, rasplatind efortul urias al artistei de a fi pe scena, desi starea ei de sanatate era precara. A fost, practic, cantecul de lebada al artistei.

Pe data de 4 august 2009, artista a fost internata de urgenta, intr-o stare foarte grava. S-a impus o interventie chirurgicala de urgenta, insa gravitatea bolii combinata cu organismul ei slabit au dus la decesul Tatianei, vineri, 7 august. Trupul ei neinsufletit a fost inmormantat pe Aleea Artistilor, in cimintirul Bellu.

Ultimele doua discuri ce poartă numele Tatianei au aparut postum. Unul dintre ele a fost lansat de catre Jurnalul National – Album de Colectie (editia 100) – dublu CD, pe 14 septembrie 2009, iar al doilea, Cântec pentru prieteni, in data de 15 decembrie 2009, in cadrul Festivalului de Folk „Om Bun”.

Bibliografie

1. Jurnalul National, Editie de Colectie – Tatiana Stepa, 14 septembrie 2009
2. Jurnalul National, Editie de Colectie – Tatiana Stepa, 25 august 2008
3. http://tatianastepa.blogspot.com/
4. http://ro.wikipedia.org/wiki/Tatiana_Stepa

Alina Manole

Alina Manole s-a nascut in Roman, este sociolog, realizator de emisiune radio si cantautor.

Primul instrument la care a invatat sa cante a fost acordeonul. Chitara a devenit instrumentul preferat ceva mai tarziu. Primele piese interpretate faceau parte din repertoriul liric rusesc, iar apoi a inceput sa-si scrie singura versurile si muzica.

Prima participare la o competitie folk a fost in cadrul festivalului national “Om Bun” in 1998, cand a castigat premiul “Anda Calugareanu”. In anul urmator a castigat trofeul, cu piesa Colinda copacului.

Participarile la cele doua editii i-au adus prezenta pe albumele “Promisiuni” (vol. 1 si 2), albume colective de folk care insumau piesele castigatorilor de festival din anii respectivi.

In perioada 1999-2000 participa cu recitaluri in cadrul serilor din Folk Club Casa Eliad.

In 2000 a acceptat sa fie parte a trupei Contrapunct, alaturi de un alt folkist, Cristian Dumitrascu. In noua formula cu 2 voci, 2 chitari, vioara, pian si tobe, stilul muzical se dorea a fi mai apropiat de pop-rock. Formula a functionat vreme de 1 an, timp petrecut in studio si pe platourile televiziunilor comerciale.

Pana in 2003, renunta la muzica in favoarea profesiei. In 2003 revine in circuitul muzicii folk cu o participare la festivalul de folk Toamna Castanilor de la Ploiesti, unde castiga trofeul.

A urmat din nou o pauza in care muzica trece pe planul doi, prioritara devenind cariera

In 2006 insa, accepta provocarea de a participa la Festivalul de Muzica Tanara din Delta Dunarii – Sf. Gheorghe. Tabara de creatie i-a permis atat intalnirea cu Nicu Alifantis, care a incurajat-o sa revina in lumea folk, cat si cu alti folkisti alaturi de care s-a mai intersectat apoi pe scenele de concert (Leonard Constant, Iulia Gusatu, Stefan Tivodar, Jul Baldovin).

In anul 2007 se alatura gruparii Gashkademia de folk la invitatia lui Ovidiu Mihailescu. Alaturi de acesta si de Marius Matache, Daniel Iancu, Puiu Cretu, Dan Caramihai, Daniel Fat, Jul Baldovin, Alina sustine multe concerte de club sau in cadrul unor festivaluri de folk.

Anul 2008 a insemnat inceperea activitatii de pregatire a lansarii primului album, numit Luna Patrata, in studioul prietenului si pianistului Adrian Cristescu, alaturi de care concerteaza in prezent. Stilul de orchestrare este de “folk-jazz”, iar formula aceasta muzicala a insemnat atat pastrarea lirismului pieselor deja cunoscute publicului, cat si imbogatirea de stil si rafinarea acestuia.

Anul 2008 a insemnat si debutul in radio, ca realizator al singurei emisiuni de muzica folk 100% romanesc. Emisiunea a ajuns deja la al treilea sezon de difuzare la Radio Lynx, iar audienta emisiunii plaseaza formatul radio al “Lunii patrate” in varful de top al celor mai ascultate emisiuni de gen din Romania.

In 28 martie 2009 are loc lansarea albumului Luna Patrata la Teatrul Ion Creanga, eveniment prezentat de ForeverFolk in cadrul sectiunii Lansari .Materialul discografic si lansarea reprezinta o investitie care ii apartine integral Alinei : cu fonduri proprii si cu propria casa de productie, casa de productie ce include si alte nume remarcabile de pe scena de folk si rock romaneasca.

In 2009 devine deja o constanta in cadrul festivalului “Folk You” de la Vama Veche, aparand si in cadrul galei cu acelasi nume de la Caracal.

Nu va fi singurul material discografic din anul respectiv. In decembrie 2009, lanseaza pe piata si maxi-single-ul Cu drag, continand 4 piese cu tematica de iarna, una din piese fiind Colinda copacului in varianta live, inregistrata in concertul de lansare a albumului Luna patrata.

Bibliografie

1. www.alinamanole.ro

Ducu Bertzi

Pe numele din buletin Alexandru Bertzi, s-a nascut la Sighetu-Marmatiei, jud. Maramures, pe 21 septembrie 1955. Parintii sai au fost cadre didactice: Alexandru Bertzi – profesor de matematica-fizica – si Florica Bertzi – educatoare. Are o sora, Florica Maria, sau „Cica”, asa cum o alinta familia, cu 3 ani mai mica decat Ducu.

Primul instrument studiat este vioara. La 14 ani isi infiinteaza prima trupa de rock, intitulata Expres 69 (Expres-ul vine de la numele emisiunii lui Cornel Chiriac, iar 69 de la anul infiintarii). Ulterior, in timpul liceului, trupa isi schimba atat componenta, cat si numele, devenind Mi bemol rock. Timp de 3 ani, canta la toate seratele liceului.

In 1973 se apuca de folk, iar la Festivalul de poezie si muzica de la Sighetul Marmatiei castiga premiul I – o valiza. Da admiterea la Facultatea de Electronica, dar cum nu intra, este luat in armata, la Cluj.

Debutul pe o scena adevarata se produce in 1976, la Sala Sporturilor din Baia Mare, intr-un spectacol la Cenaclului Flacara, unde canta Tara de pripas, pe versuri de Tudor Arghezi. Tot atunci intra la Facultatea de Mecanica Fina Bucuresti – subingineri.

Din 1977, se alatura grupului coral Song, condus de Ioan Luchian Mihalea, alaturi de care va canta pana in 1981. In acelasi an, grupul Song este invitat la un spectacol al Cenaclului Flacara din Bucuresti. Dupa ce il asculta de cateva ori separat de Song, Adrian Paunescu il invita sa se alature Cenaclului. Consacrarea in echipa Flacara vine pe 20 octombrie 1979, pe scena Teatrului Ion Creanga. In acel spectacol, canta Cand s-o-mpartit norocu’, care la nici o luna este inregistrata la radio si devine una din cele mai cunoscute piese ale sale din toate timpurile.

Din 1985, dupa desfiintarea Cenaclului, Ducu inregistreaza piese noi care vor deveni slagare: Si de-ar fi, Trece dorul, Floare de colt, Focul vanat. Prima jumatate de album apare in 1987, la Electrecord.

Se casatoreste cu Theodora pe 21 ianuarie 1989. Au doi copii: Maura si Rares. Theodora este medic si om politic (a fost secretar de stat in givernul Tariceanu).

Dupa 1990 paraseste fabrica si se angajeaza la Curierul national ca director de PR. Apare pe diverse materiale discografice – compilatii de Craciun.

Incepe sa se implice in realizarea de emisiuni radiofonice, printre ele numarandu-se „Pe cine si cate carari”, „Spiritul Libertatii” (Radio Bucuresti). Din 1997, realizeza la Radio Romania Actualitati, alaturi de Mihai Cosmin Popescu, emisiunea „Omul cu chitara”, probabil cea mai longeviva emisiune radio de muzica folk.

Primul album de autor, in format caseta audio si CD, este lansat in 1997 - Dor de duca (Intercont Music), iar in 1998, Revista Actualitatea Muzicala il desemneaza drept „Cel mai popular si bine vindut album”. Deloc surprinzator, albumul continand cele mai cunoscute ale artistului, lansate in perioada Flacara si imediat dupa: Pe cine şi cîte cărări, Cand s-o-mpartit norocu, Si de-ar fi, Focul vanat, Suflet fara chei, Omu padurii, Saraca Irima mea, M-am indragostit numai de ea, Floare de colt, Iertarile, cantece pe care le puteti auzi si astazi in concertele lui Ducu Bertzi.

In 2000 lanseaza doua materiale discografice: Sufletul meu si albumul de colinde si cantece de iarna Poveste de iarna (ambele la Intercont Music) . Pe Sufletul meu apare si piesa Daca tu, care are parte si de  videoclip.

In 2003 lanseaza seria de spectacole „Ducu Bertzi si invitatii sai” la Teatrul Nottara, in care apar Mihai Nenita, Marius Batu, Florian Pittis, Vlady Cnejevici sau grupul clujean UNDE .

Maramuresul i-a ramas in suflet peste ani, asa ca in 2004 editeaza albumul Cantece din Maramures (Cat Music), unde se gasesc piese ca Asa beau oamenii buni, Cat-ii Maramuresu’, Izza sau Omu’ padurii.

Din 2005, la Radio Bucuresti, realizeaza „Clubul de joi seara”, impreuna cu Maria Gheorghiu.

Discografic, urmeaza un nou album de colinde si cantece de iarna, Seara de Craciun (Intercont Music, 2005).

In 2006, Intercont lanseaza Best of ’06, o selectie a celor mai ascultate si solicitate cantece din toti acesti ani (exceptand piesele din Maramures), reorchestrate de Adi Ordean. Acestora li se adauga si piesa De mii de ori, care a fost inregistrata anterior in studioul lui Oliver Sterian. Piesa nr. 13 (dar nu cu ghinion) este un remix la Suflet fara chei facut la sugestia lui Adi. Cu Best Of ’06, Ducu incheie inca un capitol (dupa cel cu Cantece din Maramures) din activitatea sa componistica.

In aprilie 2006 proiectul sustinut alaturi de Motzu’ Pittis, Mihai Nenita si Marius Batu este prezentat la TNB – Sala Atelier intr-un spectacol jucat cu casa inchisa. O parte din concert se regaseste pe CD-ul lansat de Roton, Ducu Bertzi si Florian Pittis in concert in aprilie 2009 (si prezentat de Forever Folk aici). Concertul integral va aparea in toamna lui 2009, in format DVD.

In peste 30 de ani de activitate a sustinut peste 4000 de spectacole si intimplari artistice – numai cu Cenaclu a sustinut peste 1300 de spectacole – atat in tara, cat si peste hotare.

Este cetatean de onoare al municipiului Sighetu Marmatiei. In decembrie 2007 a primit din partea PF Patriarh Daniel cea mai inalta distinctie a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei – „Crucea Moldava”.

Bibliografie

1. www.ducubertzi.ro

2. Jurnalul National – Editie de colectie, 27 iulie 2009

Mircea Baniciu

Mircea Baniciu s-a nascut pe 31 iulie 1949, in Timisoara. A inceput sa studieze pianul la 7 ani (la indemnul proprietarei casei unde locuia familia sa), insa la 14 ani s-a produs intalnirea cu chitara. Astfel ca, in timpul liceului, au avut loc si primele aparitii scenice: Teatrul German din Timisoara sau clubul PM6, unde de altfel a fost remarcat de Bela Kamosca (la vremea respectiva, basist la Phoenix).

In 1971, Mircea Banciu intra in trupa Phoenix, in anul urmator fiind cooptati si Ioji Kappl si Costin Petrescu. In aceasta formula, vor fi create melodiile ce acum deja se inscriu la evergreen-uri: Nunta, Negru Voda, Mugur de fluier sau Andrii Popa.

Pana la plecarea colegilor din Phoenix din tara, in 1977, sunt imprimate patru albume: Cei ce ne-au dat nume (1972), Mesterul Manole (1973), Mugur de fluier (1974) si Cantafabule (1975) – acest ultim album marcand venirea lui Ovidiu Lipan Tandarica pe postul de tobar, in locul lui Costin Petrescu.

In 1979, Mircea Baniciu imprima primul EP, dand startul astfel carierei sale solo, cu piese precum Hanul ulciorului nesecat, Calatorie sau Daca ai ghici. Tot in acelasi an, are loc primul sau recital la Televiziunea Romana.

Anul 1981 aduce lansarea albumului ce a ramas in amintirea publicului drept Albumul galben. Un album al carui nume ar fi trebuit sa fie Tristeti provinciale, dar care a ramas in cele din urma fara titlu. Albumul contine piese precum Vara la tara, Tristeti provinciale, Amintire, Randuri pentru pasarile calatoare. Albumul este inregistrat in colaborare cu trupa Post Scriptum.

Un nou album, Ploaia este lansat, inregistrat tot in colaborare cu trupa Post Scriptum. Pentru o parte din piese este prezent si Alexandru Andries, responsabil, de altfel, si pentru coperta albumului

Cel de-al patrulea album este lansat in1988. Secunda 1 se prezinta ca un mix cat se poate de reusit intre versurile lui Dan Verona si muzica lui Mircea Baniciu, traspus in piese precum Frunza, La-nceput de drum, Secunda cea fara de batranete si fara de moarte.

Albumul Secunda 2 (1990) aduce continuarea colaborarii cu Dan Verona (autorul versurilor), dar si inceputul colaborarii cu Vlady Cnejevici in ceea ce priveste orchestratiile. Intoarcerea la Orient, Dealul cu dor sau Pisca neagra se numara printre piesele de referinta de pe acest album.

Tot la inceputul anilor ’90, trupa Phoenix se reuneste, avand primul concert la Festivalul Rock ’91. Urmeaza si un nou album, in 1992 – Timisoara – in care sunt reluate o parte din piesele de success, dar apar si piese noi. Mircea Baniciu hotaraste in aceasta perioada parasirea grupului Phoenix.

Anul 1992 este cel care marcheaza aparitia grupului Pasarea Colibri. In cadrul unui spectacol la Ramnicu-Valcea, alaturi de Baniciu intra pe scena Florian Pittis si Mircea Vintila. In finalul recitalului, Motzu’ Pittis anunta ca tocmai s-a incheiat primul recital al formatiei Pasarea Colibri. Este cooptat si Vlady Cnejevici si astfel incepe o perioada de succes fulminant pentru cei patru.

Albumele In cautarea cuibului pierdut (1995) si Ciripituri (1997) se vand in mii de exemplare. Ambele albume strang de la fiecare dintre membrii trupei o parte din cele mai mari succese, nu sunt inregistrari de studio, ci de la concerte live.  Primul album de studio al trupei apare in 1999, cu titlul Cantece de bivuac.

Dupa plecarea lui Florian Pittis (care apare totusi ocazional la unele evenimente ale grupului), in anul 2001 este cooptat Marius Batu.

In 2002, apare albumul Inca 2000 de ani, pentru care grupul primeste Discul de Aur. Tot in acelasi an are loc spectacolul “Tandreturi mici pentru domnisoare si gagici”, impreuna cu Mircea Vintila, Alexandru Andries si Nicu Alifantis. Acesta este si anul care marcheaza 40 de ani de Phoenix, cu un concert la Arad ce a reunit muzicieni, compozitori, autori de texte si prieteni ai grupului, si aduce revenirea lui Mircea Baniciu in trupa.

Anul 2003 se dovedeste la fel de plin. Are loc un ultim concert Pasarea Colibri in formula completa: Mircea Baniciu, Mircea Vintila, Marius Batu, Vlady Cnejevici si Florian Pittis. Concertul este inregistrat si apare astfel un dublu album, dar si primul DVD al unei trupe romanesti, “Pasarea Colibri – 10 ani“. Are loc inca un spectacol impreuna cu Mircea Vintila, Alexandru Andries si Nicu Alifantis: “Tandreturi pentru femei cu cei patru corifei”. Cu trupa Phoenix intreprinde un turneu prin tara, avand ca invitati in deschidere legendara trupa britanica Humble Pie.

Phoenix lanseaza in 2005  albumul Baba Novak, in octombrie, la Sala Palatului si pare sa reia o panta ascendenta, participand pana in 2007 la toate marile festivalui din Romania: Stufstock, Peninsula, Motorrock. In acelasi an, are loc spectacolul “Tandreturi…”, in care sunt prezenti, pe langa “cei 4 corfei”, trupele Holograf si Timpuri Noi.

Mircea Baniciu paraseste, in urma divergentelor cu Nicu Covaci, trupa Phoenix in 2007, dupa recitalul de la Stufstock si decide sa continue cariera solo.

Astfel, in iulie 2008, are loc  o lansare asteptata si bine venita: Mircea Baniciu si Esarfa. Best of vol. 1

Anul 2009 aduce si el surprize placute:  Pasarea Colibri isi intinde iar aripile. In formula Mircea Baniciu, Mircea Vintila, Marius Batu si Vlady Cnejevici, are loc un turneu national cu ocazia serbarilor Timisoareana. Inchide cea de a doua seara a  Festivalului Folk You 2009 (cea de a 5-a editie, fiind de altfel prezent la toate – click aici pentru recenzie) si este singurul folkist invitat la Stuffstock 2009, ambele alaturi de Vlady Cnejevici si Ioji Kappl.

Bibliografie

1. www.mirceabaniciu.ro

Zoia ALECU

S-a nascut pe 10 ianuarie 1956 la Bucuresti, zona Lizeanu.

Primul instrument studiat este vioara (clasele 1-4) la Liceul de Muzica “George Enescu”, dar “spiritul dreptatii care a „bantuit-o” de mic copil” a facut-o sa intre in conflict cu colegi de clasa si profesori. Cum parintii se muta in zona Calea Victoriei, incepand cu cls a V-a se muta la Scoala Generala nr. 5, iar vioara este incuiata in cutia ei pentru multi ani.

In jurul varstei de 15 ani, pe fondul curentului folk ce se manifesta tot mai pregnant in Romania si marcata de Joan Baez si al ei Joe Hill, isi cumpara prima chitara (un double-six) si incepe sa studieze singura noul instrument.

Incepe sa cante folk in 1973, participand la un concurs interliceal unde am obtinut locul 2 cu o compozitie proprie intitulata Orbii. In acelasi an, prin intermediul fostului sau sot, il cunoaste pe Doru Stanculescu, care o ia sub aripa sa ocrotitoare si o duce sa cante in Club A. Dupa 3-4 luni, tot Doru Stanculescu o duce la Cenaclul Flacara, la un spectacol la Teatrul Ion Creanga din Bucuresti. In Cenaclu il cunoaste pe Aurel Gherghel, care o coopteaza intr-un grup de folkisti alaturi de Doru Stanculescu, Nicu Vladimir si altii, alaturi de care sustine numeroase concerte in tara, in spectacole alaturi de trupele de rock in voga in acel moment (F.F.N., Cristal – unde vocal era Vasile Seicaru). Un an mai tarziu, in 1974, este cooptata in cenaclul “Amfiteatrul Artelor – Viata Studenteasca”, condus la vremea respectiva de Mihai Tatulici. Este dubla laureata a festivalului “Primavara Baladelor”.

Intre 1976 si 1978 compune muzica pentru doua spectacole de muzica si poezie la Teatrul Nottara, muzica pe care o si interpreteaza.

In 1986, compune si interpreteaza muzica pentru Circul de Stat din Bucuresti, alaturi de care trebuia sa plece intr-un turneu de sase luni in strainatate. In acelasi an, Crina Mardare o suna si o invita sa se alature trupei Sfinx ce se afla intr-un turneu in Danemarca si din care tocmai plecase Elena Perianu. Accepta si plecat cu ei din ’86 pana in ’96 in turnee prin Scandinavia (Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda), Austria sau Germania, ca Sfinx sau, dupa 1990, ca Sfinx Experience, noul proiect lansat de bateristul Misu Cernea. A compus versuri nu doar pentru Sfinx, ci si pentru numerosi artisti romani, printre care Compact.

Din 2005, dupa dizolvarea trupei “Sfinx Experience” se intoarce la prima dragoste, muzica folk. Dupa mai multe incercari nereusite de colaborare cu diversi orchestratori, la sugestia Teodorei Ionescu (Radio Bucuresti), apeleaza la Fisa (Emanuel Gheorghe), incepand astfel si colaborarea cu Ovidiu Comornic si casa de discuri a acestuia “Ovo Music”, cea care in februarie 2007 editeaza primul album de autor al artistei, intitulat Vino aici. Albumul contine 10 piese, printre care si arhicunoscuta Oua de roua sau Trei galosi. In cadrul premiilor muzicale radio, oferite de Radio Romania Actualitati, piesa care da titlul albumului – Vino aici castiga premiul pentru cea mai buna piesa folk, iar Zoia Alecu castiga premiul pentru cel mai bun artist folk.

Incet-incet, devine o prezenta constanta in cadrul festivalurilor de profil – Folk You, Chira Chiralina Braila, Corona Folk Brasov etc.

Doi ani mai tarziu, tot in februarie si tot cu 10 piese, apare cel de-al doilea album, intitulat Carari de maci, un album care, pe langa piesele de dragoste, surprinde franturi de cotidian si social, intr-o usoara nota de umor. Colaboreaza cu Vasile Seicaru la albumul acestuia In orasul cu floare de tei (2009).

Bibliografie

1. www.zoiaalecu.ro
2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Zoia_Alecu

Next Page »