Katie Melua

Katie Melua (nascuta Ketevan Melua), s-a nascut in Georgia, pe 16 septembrie 1984. Copilaria si adolescenta i-au fost marcate de dese mutari, trecand din Georgia in Irlanda (in 1993), si ulterior in Anglia. De altfel, mutarea in Anglia a adus studiile la BRIT School for the Performing Arts si intalnirea cu producatorul Mike Batt, la momentul respectiv in cautarea unei voci care sa poata acoperi registre de jazz si blues.

Succesul pe termen lung i-a fost asigurat tinerei voci inca de la lansarea primului album, Call of the Search (2004), prin interemediul piesei The Closest Thing to Crazy. Chiar daca initial lansarea in radio s-a dovedit dificila, decizia lui Paul Walters (producator BBC Radio 2) de a o difuza in cadrul unuia dintre matinalele cele mai ascultate (emisiuna lui Terry Wogan) a adus piesa pe locul 10 in topurile din decembrie 2003 si a facut ca lasarea albumului sa aduca rezultate spectaculoase (numarul 1 in topul vanzarilor in UK, numarul 4 in Irlanda, numarul 30 la nivel european si patru discuri de platina).

Albumul contine doua piese scrise de Katie Melua: Belfast (Penguins and Cats), piesa care surpinde experienta cantaretei in capitala tumultoasa a Irlandei, si Faraway Voice, un cantec dedicat Evei Cassady (una dintre vocile care au influentat-o pe Melua). Pe langa acestea, sunt cuprinse sase piese sub semnatura lui Mike Batt si o serie de coveruri precum Learnin’ the Blues (original Delores J. Silver), Crawling up a Hill (John Mayall) sau Liliac Wine (James Shelton).

In septembrie 2005, Katie Melua lanseaza cel de-al doilea album, Piece by Piece. Singleul de lansare a fost piesa Nine Million Bicycles, a carui prima auditie a fost difuzata in emisiunea lui Terry Wogan. Albumul contine patru piese sub semnatura lui Melua, patru sub cea a lui Batt, si trei piese descrise ca “noi versiuni ale unor catece mari”, album ce ajunge pe primul loc in topul listelor de vanzari din UK, la nici o luna de la lansare. In 2006, pentru promovarea albumului, Katie Melua sustine si primul mare turneu.

Tot in 2006, Katie Melua stabileste, impreuna cu formatia sa, un record mondial, pentru concertul sustiut la 303 metri adancime (in apa), in Marea Nordului, in zona unei platforme a Norwegian Statoil. Melua si formatia au intreprins o serie de teste medicale si cursuri de supravietuire, in Norvegia, inainte de a zbura spre locul respectiv, iar concertul a fost celebrat prin lansarea DVD-ului Concert Under the Sea, in iunie 2007.

Chiar daca colaborarea dintre Melua si Batt s-a dovedit a fi o formula de succes, cei doi decid incetarea acesteia in 2007, o data cu lansarea albumului Pictures. Albumul include pe langa piesele celor doi, colaborari cu Molly McQueen (pentru piesa Perfect Circles), Andrea McEwan (What I Miss About You si Dirty Dice), dar si un nou cover, de data acesta al piesei In My Secret Life (Leonard Cohen si Sharon Robinson)

In iarna aceluiasi an, Melua a lansat un cover al piesei What a Wonderful World, in care canta alaturi de Eva Cassady (intr-o inregistrare a acesteia). Piesa a intrat in topul UK pe locul 1 in decembrie 2007 si s-a mentinut multa vreme in locurile fruntase, iar toate profiturile cumulate au fost donate Crucii Rosii.

Ca unul dintre cei mai de succes artisti ai Marii Britanii din ultimul deceniu, lansarea albumului The House in 2010 marcheaza o noua etapa in evolutia muzicala a artistei. Inregistrat la Air Studios in Londra, noul album este produs de William Orbit si cuprinde atat piesele artistei, cat si colaborari cu Guy Chambers, Rick Nowels, Mike Batt si Polly Scattergood. Cu un nou tip de interpretare a pieselor, albumul poate fi descris ca o sonata epica, aventuros si dramatic si care cu siguranta va atrage vechii fani ai artistei, dar la fel de sigur va aduce si unii noi.

“Pe langa insipiratia din valorile muzicii din trecut, am vrut sa imbratisez viitorul, in primul rand, prin acceptarea valorilor care sunt pretuite mai mult in muzica de azi si prin proiectarea lor in viitor. Am descoprit ca daca mergi destul de departe in ambele directii, ajungi in acelasi punct. Acest gand a fost atat de liberator, incat mi-a oferit posibilitatea de a fi mai fara teama in ce priveste exprimarea emotiilor, in provocarea structurilor conventioale ale cantecului si, in cele din urma, permitand simplitatii sa miste sufletul, asa cum se intampla adesea.”, explica Katie.

Bibliografie

1. http://www.starpulse.com/Music/Melua,_Katie/Biography/
2. http://people.famouswhy.com/katie_melua/
3. http://www.thebiographychannel.co.uk/biographies/katie-melua.html
4. http://en.wikipedia.org/wiki/Katie_Melua
5. http://www.katiemelua.com/biography.html

Donovan

Pe numele sau adevarat Donovan Philips Leitch, Donovan s-a nascut in Maryhill, Glasgow (Scotia), pe 10 mai 1946. Radacinile celtice si pasiunea tatalui pentru poezie si literatura au avut o influenta constanta in viata si muzica sa. La varsta de 10 ani, familia lui Donovan se muta din tinutul aspru al Glasgow-ului intr-un tinut aproape de poveste, in Hertfordshire, Anglia.

Mutarea la Hatfield a a avut un efect profund asupra lui Donovan si a influentat major intelegerea sa asupra naturii si a frumosului, tematici care se vor regasi in muzica sa timpurie. Muzica sa va ajunge in cele din urma la o intreaga generatie a revolutionarilor ani  ’60 si continua sa influenteze liricitatea si modul de prezentare a unui cantec a deceniilor urmatoare

Donovan pleaca la coelgiu, unde descopera o lume boema, si intra in contact cu budismul, poezia si diverse forme de gandire radicala. Renunta la scoala de Arte, iar in 1963, dupa o serie de locuri de munca in agricultura sau fabrici, simte chemarea de a pleca la drum. Devine in scurt timp un menestrel calator, care isi scrie propriile versuri.

La intoarcerea in casa parinteasca, la finalul verii, continua auto-educarea in scrierea versurilor si invatarea chitarii acustice. Majoritatea timpului il petrece in cluburi locale din jurul St. Albans. Influentele lui Donovan din perioada respectiva sunt muzicieni precum Martin Carthy, Alex Campbell, Ramblin’ Jack Elliott, si un mare bagaj muzical de cantece blues, jazz sau folk.

Prima sa iesire la rampa din punct de vedere profesional, s-a produs atunci cand managerii sai, Geoff Stevens si Peter Eden l-au introdus in emisiunea TV inovatoare a producatorului Elkan Allan, „Ready Steady Go”, care a facut un pas fara precedent: anume l-a adus pe Donovan de trei ori consecutiv in emisiune. La 18 ani, Donovan s-a trezit brusc pe locul trei in topurile din UK, cu primul sau single Catch the Wind. In martie 1965, cantecul castiga premiul Ivor Novello pentru cel mai bun cantec folk contemporan al anului. In acelasi an, primeste invitatia lui Pete Seeger de a canta la Festivalul de Folk de la Newport, unde canta pe aceeasi scena cu Joan Baez. Acest succes a fost urmat de piese de top 10 precum Colors, Turquoise, si Universal Soldier, dar si de primul sau album, What’s Bin Dis and What’s Bin Hid.

In comparatie cu The Beatels si The Rolling Stones, Donovan a fost tot timpul cel care a reusit sa fie un performer solo care a captat inimile si mintile a unei noi audiente, capabil sa pastreze atentia unor mase imense de oameni cu doar chitara sa si repertoriul de cantece originale bazate pe dragostea si respectul pentru natura si credinta sa in pace si armonie. A marsaluit impotriva luptelor de dezarmare nucleara impreuna cu miscarea CND si a scris cantece care s-au raliat impotriva injustitiei intr-o lume materialista si violenta. Preocuparea sa pentru mediu a fost exprimata in multe din compozitiile sale si continua sa atraga audienta noua, in persoana oamenilor care sunt in cautarea unui sens mai profund al vietii lor.

In 1965, aproape singur, Donovan aduce in fata milioanelor de fani, o introducere spre adevarurile spirituale, sub forma invataturilor din yoga. Realizeaza faptul ca o schimbare spre o lume mai buna poate fi realizata doar prin nutrirea iubirea si compasiunii, iar muzica sa poarta aceste mesaje. Deja un prieten (si uneori un invitat muzical) al Beatles,  Donovan a fost unul dintre muzicienii englezi foarte cunoscuti care, impreuna cu Beatles si Rolling Stones, si actrita Mia Farrow, printre altii, a fost atras de invataturile filosofice ale gurului indian Mahareshi Mahesh Yohi, in perioada tarzie a anilor ’60, si a calatorit in India pentru a studia cu acesta.

In perioada anilor ’70 si inceputul anilor ’80, Donovan continua ca cante si sa lanseze albume care exprima grija fata de mediu si cautarile sale spirituale pentru cunoastere si intelepciune. Albumele sale, Cosmic Weels si Neutronica au incurajat miscarile de pace de perioada de inceput a anilor ’80. Urmeaza o perioada de retragere si trai linistit alaturi de familia sa in Joshua Tree, California, fara a renunta la scris si la implicarea in diverse proiecte (printre care autobiografia sa)

In vara anului 1994, Donovan strange laolalta un grup de prieteni muzicieni, incluzandu-i pe Noel Redding (fost Jimi Hendrix Experience), Marianne Faithfull, Phil May (Pretty Things) si Paul Jones (Blues Band), pentru un concert tribut dedicat in lui Brian Jones la London’s Marquee Club.

In 1995, Donovan a prezentat un documentar pentru radio in doua parti, despre Joan Baez, produs de Kevin Howlett pentru BBC Radio 2, si a terminat un documentar radio despre propria sa munca, care a fost trasmis pe undele radio in vara aceluiasi an.

Anul urmator, Donovan incepe sa munceasca la un nou album (Sutras), impreuna cu producatorul anului 1995, Rick Rubin. Un fan vechi de-al lui Donovan, Rubin a produs de asemenea aclamatul album de revenire a lui Johnny Cash, dar si albume de prima clasa ale unor artisti diversi preum Run-DMC, The Red Hot Chilli Peppers, Mick Jagger si Macy Grey.

Lansarea albumului a fost, pentru Donovan, mai mult decat o reintorcere in atentia publicului, a fost o reafirmare a calatoriei sale asumate: „De fiecare data cand sunt intrebat unde am fost toti acesti ani, raspunsul meu e ca eu nu am fost niciodata o persoana care sa distreze. Trebuia sa am o menire si trebuia sa fiu conectat la un impuls. Si acum, astazi, aud reinnoita acceptarea muzicii acustice in constiinta planetei, a mediului….Exact lucrurile pe care am incercat sa le incorporez in versurile mele de la inceput”.

Succesele au continuat. Inregistrarea catecului  din anii 60, Atlantis, impreuna cu trupa de fete din Germania, No Angels, a ajuns in clasamentele germane pe locul cinci, si aducand un disc de aur. Single-ul a fost difuzat ca parte a lansarii filmului Disney „Atlantis the Lost Empire”.

Spre sfarsitul anului 2003, contributiile lui Donovan in muzica si poezie au fost recunoscute de catre Universitatea Hertfordshire. De asemenea, Catedrala St. Albands i-a oferit titlul de Doctor in Litere, iar cu ocazia primirii premiului, Donovan s-a reintors in tinuturile care i-au influentat atat de mult cantecele.

Pe 12 decembrie 2010, Donovan va canta la Bucuresti, in cadrul editiei aniversare a Festivalului National Om Bun – 20 de ani.

Bibliografie

1. http://www.donovan.ie/en/lifeline/
2. http://en.wikipedia.org/wiki/Donovan

Florin Sasarman

Florin Sasarman s-a nascut pe 24 Decembrie 1961 in localitatea Beclean, jud. Bistrita-Nasaud.

Absolvent al Institutului de Invatamant Superior din Baia-Mare, in 1984; absolvent al Facultatii de Comunicare si Relatii Publice “David Ogilvy”, cursuri post-universitare, 2003, Florin Sasarman si-a facut debutul pe scena ca interpret de muzica folk in anul 1978, la Beclean.

Invitat de catre o trupa de teatru sa cante in Antract, a interpretat Plumb si Lacustra (pe versuri de George Bacovia si, asa cum ii place sa spuna, “in talmacire muzicala proprie”), Ai, hai si Ranitul dintre linii.

Dupa Bacovia, incearca sa compuna pe versurile lui Mircea Dinescu, intentie care “il tine” 2-3 ani. Apoi compune pe versurile mai multor poeti, unii dintre ei colegi de generatie artistica, dar toate acele cantece nu au fost inregistrate, pierzandu-se pe drum.

Este membru al Cenaclului FLACARA in anii 1984 si 1985. Debutul s-a produs cu un cantec propriu, Pian, dublat apoi de un altul, pe versurile lui Adrian Paunescu, Cantec de razboi (Substantivele). Tot din timpul Cenaclului dateaza si Floare la rever, cantec ce va aparea mult mai tarziu pe un album. La sfarsitul anului 1984 primeste Marele premiu al Cenaclului Flacara pentru debut, premiu acordat atunci si Nicai Zaharia.

Debutul discografic se produce in 1994 cu o caseta audio intitulata Vitralii, care contine, printre altele melodia Muchia de cutit, pe versuri de Adrian Paunescu.

Incepand cu 1994, realizeaza la Radio Cluj, unde este redactor, emisiunea de muzica folk “Diligenta de Bizant”.

O a doua caseta apare in anul imediat urmator, la East&Art Bucuresti, de aceasta data cu colinde, intitulata Oareunde…pe pamant.

In 1997, impreuna cu Star Music Production, lanseaza in varianta de CD si caseta audio albumul Locul inimii noastre. Albumul, integral pe versurile poetului Vasile Voiculescu, contine 13 piese (din care 7 sonete – 4, 14, 15, 17, 24, 51 si 90), dar si Colind sau Calatorie spre locul inimii noastre.

Participa cu recitaluri muzicale la numeroase intalniri literare in tara (ex: Festivalul International de Poezie Sighetul Marmatiei, incepand din 1994, anual, cu recital de muzica folk, Festivalul “Aurel Dumitrascu”, Piatra Neamt etc.), dar si in strainatate (ex. Olomouc, Cehia 2003, Festival International de Poezie, Praga, mai 2004, la invitatia Asociatiei Cehia-Romania, Nurnberg, Germania la invitatia Asociatiei Ars Longa sau la Romanian fest; Cracovia, Polonia, in 2010 etc), Concerte de colinde si pricesne in biserici din tara, dar si din strainatate (Yugoslavia, Ucraina, Italia).

Un al doilea album de colinde, intitulat Seara Craciunului nost’, continand 14 piese, apare in 2003 la Electrecord. Printre acestea Coborat-o, coborat (trei piese), Noi in Seara de Ajun, Mos Craciun, blajin si darnic sau Hoidaler.

Pe 25 Octombrie 2004 (de Ziua Armatei Romane) duce pe Dealul Martirilor de la Tiganca -Basarabia o troita adusa “din inima Ardealului”, pe care a fost inscriptionat “Libertatea se cucereste cu jertfa de sange. Din partea romanilor cu suflet”.

In martie 2005, Casa de discuri Electrecord a produs albumul Buchetul, titlul fiind ales dupa un cantec pe versurile lui Alexandru Macedonski. Acest nou album contine 13 cantece folk si un cantec bisericesc, “O, Maicuta Sfanta!”, imprimat in anul 2000 in biserica Manastirii Putna, impreuna cu un cor al calugarilor de acolo. Cantecele incluse pe albumul Buchetul sunt compuse pe versurile unor poeti ca Alexandru Macedonski, Serghei Esenin, Lucian Blaga, Octavian Goga, Nichita Stanescu, Adrian Paunescu si altii. Imprimarile au fost facute la Mega Digital Studio, din Cluj Napoca.

Pe 11 iunie 2007, canta alaturi de Mircea Baniciu, Vlady Cnejevici si Vali Serban in Seratele Folk de la Centrul Tinerimea Romana din Bucuresti, prezentate de Mihai Cosmin Popescu.

In decembrie 2007 apare cel de-al treilea album de colinde (editat de Libris Brasov), intitulat In Cetatea Imparateasca. Albumul contine 13 piese, printre care Dimineata lui Craciun, Sfanta Maica lui Iisus, Trei crai de la rasarit.

Apare pe Editia de Colectie a Jurnalului National realizata cu Festivalul Folk You 2008.

Participa cu recitaluri la numeroase festivaluri si evenimente din tara (altele decat cele de muzica folk), Festivalul Iernii de la Reghin (decembrie 2008), Medias Cetate Medievala (2008), Targul International de Carte si Muzica de la Brasov (martie 2008), FestudIS Iasi (2009).

Este directorul al Asociatiei Culturale “ROMANIA DIN INIMA MEA”, organizatoare a Festivalului National pentru Tineret “Bistrita Folk” (ajuns in 2009 la cea de a 8-a editie) si a “Intalnirilor literare Radu Saplacan” de la Beclean (2003, 2004).

In vara lui 2010 incepe imprimarile pieselor pentru un nou album de autor, care probabil se va numi Muchia de cutit si pe care doreste sa il lanseze in toamna lui 2010.

Discografie

1994 – Vitralii, caseta audio, Aletheia, Bistrita.

1995 – Oareunde…pe pamant, colinde; caseta audio, East&Art, Bucuresti.

1997 – Locul inimii noastre (versuri Vasile Voiculescu); C.D. si caseta audio, Star Music Production, Bucuresti.

2003 – Seara Craciunului nost’, colinde; Electrecord, Bucuresti.

2005 – Buchetul, Electrecord, Bucuresti.

2007 – In Cetatea Imparateasca, colinde, Libris Brasov.

Leonard Cohen (II)

Termenul depresie clinica este regasit din ce in ce mai des in conversatiile de astazi. Cineva ar putea avea impresia ca o catastrofa s-a produs in taramul psihicului.

In 1984, Cohen lanseaza Various Positions, care include piesele Dance Me to the End of Love si Hallelujah. Columbia Records a refuzat insa lansarea albumului in Statele Unile, pe motiv ca popularitatea muzicianului era in declin de catva timp. De-a lungul carierei sale, albumele lui Cohen au avut vanzari mult mai mari in Europa si Canada, comparative cu SUA, iar la un moment dat a exprimat satiric cat de impresionat este de modestia cu care compania americana ii promoveaza albumele.

Cu toate acestea, in 1987, Jennifer Warner lanseaza albumul-tribut Famous Blue Raincoat,album care ajuta in refacerea pozitiei lui Cohen in SUA. In anul imediat urmator, el lanseaza I’m Your Man, album ce aduce cu sine o schimbare drastica in modul de prezentare a muzicii. Astfel, albumul beneficiaza din plin de efectele sintetizatoarelor, iar versurile abunda de comentarii sociale si umor negru. Albumul respectiv devine cel mai popular album dupa Songs of Leonard Cohen, iar piesa care da titlul albumului si First We Take Manhattan se revendica drept unele dintre cele mai populare piese ale artistului.

O data cu folosirea pieselor lui Cohen in coloanele sonore ale unor filme, muzica acestuia devine cunoscuta si unui public tanar, beneficiind astfel de cresterea popularitatii. Astfel, in 1990, piesa Everybody Knows este folosita in Pump Up the Volume. Aceeasi piesa este folosita in Exotica, filmul lui Atom Egoyan, in 1994. Mai mult, de pe albumului lansat in 1992, The Future,  trei dintre piese – Waiting for the Miracle, The Future si Anthem – au aparut in coloana celebrului Natural Born Killers.

In 1994, dupa turneul de promovare al albumului The Future – album ce are ca tenta centrala gasirea sperantei chiar atunci cand perspectivele sunt din ce in ce mai negre – Leonard Cohen allege sa se retraga in Centrul Mt. Baldy Zen, de langa Los Angeles. Acesta va fi momentul unei retrageri de cinci ani in cadrul centrului, perioada in care Cohen devine calugar budist Rinzai, si primeste numele de Jikan, care in traducere insemana “Tacere”.

In vise, adevarul pe care il inveti este ca toate lucrurile bune se realizeaza in absenta unei mangaieri

In 2001, Leonard Cohen revine in zona muzicii cu Ten New Songs, album care influentat masiv de colaborarea cu producatorul Sharon Robinson. Albumul este o trece de la perspective  extrovertita, sau chiar optimista a The Future, intr-o zona melancolica si cautarea acceptarii unor pierderi : perspectiva mortii si pierderea iubirii sunt teme centrale care aduc un album romantic, considerat de critica cel mai melancolic al artistului.

Urmatorul album lansat este Dear Heather, in 2004, o colaborare muzicala extinsa ce o aduce in prim plan pe cantareata de jazz Anjani Thomas, chiar daca si Sharon Robinson apare in colaborare pentru trei piese (incluzand un duet).O schimbare de perspectiva spre o zona mult mai luminoasa fata de albumul precendent, Dear Heather reflecta propria schimbare de stare a artistului – in numeroase interviuri Cohen declarand ca starile sale depresive s-au ameloriat apreciabil in ultimii ani, in mare parte datorita practicarii budismului. Intr-un interviu dat imediat dupa introducerea lui Cohen in Canadian Songwriters’ Hall of Fame, acesta a explicat faptul ca albumul avea intentia sa fie un fel de carnet sau ciorna a unor teme, urmand sa le dea forma pe un album mai formal ulterior, dar din pacate acest proiect din urma a ramas pe loc din cauza unor divergente legale cu fostul manager.

Un album de piese scrise in colaborare de Anjani si Cohen, Blue Alert, a fost lansat in mai 2006, fiind primit pozitiv atat de fani, cat si de critica. Albumul este interpretat vocal in intregime de Anjani care, potrivit unui critic, “suna precum Cohen reincarnat in femeie…chiard aca Cohen nu interpreteaza o singura nota in album, vocea lui patrunde peste tot ca un fum”.

In acelasi an, Cohen publica cartea de poezie si desene Book of Longing, care a ajuns rapid in topul celor mai bine vandute carti din Canada. Pe 13 mai 2006, Cohen are prima sa aparitie publica dupa 13 ani, intr-un eveniment organizat de o librarie din Toronto. Aproximativ 3000 de oameni au participat la eveniment, ceea ce a facut ca strazile din jurul librariei sa fie inchise. A cantat doua dintre cele mai cunoscute piese ale sale So Long, Marianne si Hey, That’s No Way To Say Goodbye, acompaniat de Barenaked Ladies si Ron Sexsmith, iar alaturi de el s-a aflat Anjani, cei doi promovand si CD-ul ei, impreuna cu proaspat lansata carte.

Pe 13 ianuarie 2008, Cohen a anuntat un asteptat turneu de concerte. Turneul, primul dupa mai bine de 15 ani, a inceput in 2008 si a fost prelungit pana in toamna lui 2009. A cuprins scene din Canada si Europa, si a inclus spectacole  la Festivalul de Jazz de la Montreal sau la Scena Pirmanida de la Festivalul Glastonbury. In cadrul acestui turneu, publicul roman a avut si el frumoasa sansa de a il asculta pe Leonard Cohen pe scena, si de a ii canta « La multi ani », cu ocazia implinirii a 70 de ani. Probabil cea mai importanta realizare a turneului a fost lansarea, in varianta CD si DVD a concertului Live in London.

Dincolo de albume pline de piese care trec prin toate starile, si dincolo de o poveste de viata impresionanta, Leonard Cohen a ramas unul dintre cei mai influenti cant-autori ai lumii. Iar dovada acestui fapt este faptul ca piesa “Hallelujah”, in varianta de interpretare proprie, precum si coverurile  Alexandrei Burke, si a lui Jeff Buckley, s-au aflat toate trei in clasamentul UK Singles Chart, performanta neegalata de nimeni de la lansarea acestuia.

Leonard Cohen e o poveste. O poveste scrisa si cantata. O poveste in care intrebarile sunt puse si raspunsurile cautate. Iar acest lucru il face sa fie atat de frumos si cu siguranta etern.

Copiii isi arata cicatricile ca medalii. Indragostitii le folosesc ca secrete pe care le dezvaluie. O cicatrice este ceea ce se intampla atunci cand un cuvant este trasnformat in trup.

Bibliografie

1. http://www.answers.com/topic/leonard-cohen
2. http://www.leonardcohenfiles.com/newskinbio.html
3. http://www.poemhunter.com/lyrics/leonard-cohen/biography/
4. http://www.lyricsfreak.com/l/leonard+cohen/biography.html
5. http://www.leonardcohen.com/bio.htm

Leonard Cohen (I)

A gasi un simplu cuvant sau o fraza pentru a introduce un personaj de talia lui Leonard Cohen devine o misiune aproape imposibila, atunci cand tot ce iti vine in minte dincolo de imagine e o puternica emotie transmisa de un artist complet, o voce cu accente grave, un soi de misticism in care tematicile principale (spiritualitatea, religia, sexul, puterea) sunt de natura sa analizeze o experienta umana in care intrebarile ridicate pot fi uneori cat se poate de clare in ciuda raspunsurilor eluzive. Dincolo de toate, munca lui Cohen (atat cea muzicala, cat si cea de scriitor) este o calatorie in care dincolo de intrebari se cauta raspunsurile, calatorie care in fond formeaza partea de substanta a mesajelor artistului si motivul ultim pentru care forta emotionala a cantecelor lui nu se va pierde indiferent de generatia care o va asculta.

“There is a crack in everything, that’s how the light gets in.“

Nascut in 1934, in Westmount, Montreal, intr-o familie iudaica apartinand clasei de mijloc, Cohen isi aminteste copilaria ca una “profound mesianica” – asa cum ii declara lui Richard Goldstein in 1967. “Mi s-a spus ca sunt un descendent al lui Aaron, marele preot”. A urmat cursurile scolii Herzilah High School, unde a studiat impreuna cu poetul Irving Layton. In perioada adolescentei invata sa cante la chitara, formand un grup country-folk numit Buckskin Boys, dar tanarul Cohen se orienteaza in primul rand spre o cariera literara.

In 1951, Leonard Cohen se inscrie la Universitatea McGill, devenind in scurt timp presedintele Uniunii de Debate McGill. Influenta literara din acesta perioada vine dinspre Yeats, Whitman si Henry Miller. Prima sa carte de poezie, Let Us Compare Mythologies (1956), a fost publicata ca prima carte in Seria de Poezie McGill, in perioada in care Cohen era inca  student neabsolvent. Urmatorul volum, The Spice-Box of Earth (1961), ii aduce recunoastere in cercurile poetice, in special in Canada nativa.

Cohen aplica o etica a muncii foarte puternica in legatura cu ambitiile sale literare timpurii. Mare parte din anii ’60 ii petrece scriind poezie si fictiune, si prefera sa traiasca in zone aproape retrase. Dupa mutara in Hydra, o insula a Greciei, Cohen publica o colectie de poezii – Flowers for Hitler (1964) – si doua romane -  The Favourite Game (1963) si Beautiful Losers (1966). The Favourite Game este un roman de formare (bildungsroman) cu tente puternic autobiografice despre un tanar care isi descopera identitatea prin intermediul scrisului.

Despre procesul scrisului, Cohen declara intr-un interviu in 1998: “este precum un urs care se impiedica intr-un stup sau o vizina plina cu miere: ma impriedic direct in el si raman blocat, si este delicios, si este oribil, si sunt in el si nu este foarte gratios si este foarte ciudat si este foarte dureros si cu toate acestea este ceva inevitabil in legatura cu el”.

In 1967, Cohen se muta in Statele Unite pentru a urma o cariera de cantautor folk. Propulsat si de imaginea create ca un actor cheie in grupul Andy Warlhol’s Factory, primul cantec care intra in memoria generala este Suzanne – de altfel piesa care de-a lungul timpului devine una dintre cele care beneficiaza de cel mai mare numar de cover-uri. In urma participarii la cateva festivaluri folk, intra in vizorul Columbia Records prin nimeni altul decat John E. Hammond.

“Let judges secretly despair of justice: their verdicts will be more acute. Let generals secretly despair of triumph; killing will be defamed. Let priests secretly despair of faith: their compassion will be true.“

Primul album lansat, Songs of Leonard Cohen (1967), este considerat a fi prea sobru pentru a fi un succes commercial, cu toate acestea fiind aclamat la nivelul criticii si de catre fanii deja castigati pe scenele folk. Devind un nume de cult in Marea Britanie, unde albumul ramane timp de peste un an in clasamentele muzicale. Urmeaza o perioada prolifica din punct de vedere muzical, fiind lansate albumele: Songs from a Room (1969), Songs of Love and Hate (1971), Live Songs (1973) and New Skin for the Old Ceremony (1974).

In 1971, muzica lui Cohen este folosita de Robert Alman ca si coloana Sonora pentru filmul McCabe & Mrs. Miller. Printr-o coincidenta, in aceeasi zi in care Altman il sunase pentru a cere permisiunea de a folosi cateva piese de pe Songs of Leonard Cohen, Cohen vizionase intr-un cinematograf din Nashville, un film de-al acestuia Brewster McCloud. In momentul telefonului, Cohen il intreaba pe regizor cine exact era la telefon, iar Altman mentioneaza MASH, despre care insa Cohen nu auzise. Astfel, regizorul mentioneaza mult mai putin cunoscutul Brewster McCloud. In acel moment, socat de coincidenta, Cohen are replica: “Tocmai ce l-am vazut la cinema. De fapt, l-am vazut de doua ori. Poti folosi ce piesa doresti de la mine”.

In ultima parte a anilor ’60 si inceputul anilor ’70, Cohen concerteaza in turneu in Statele Unite, Canada si Europa. Incepand cu 1974, colaborarea cu pianistul si orchestratorul John Lissaur creeaza un sunet ce aduce laudele criticilor, si pentru ascultatori o experienta audivita unica. In aceasta perioada, Cohen o ia pe Jennifer Warnes ca si backing vocal in doua dintre turnee (1972 si 1975). Warnes devine o constanta a albumelor viitoare a lui Cohen, iar in 1987 inregistreaza un intreg album cu cantecele acestuia, Famous Blue Raincoat.

In 1977, Cohen lanseaza Death of a Ladies’ Man, un album produs de Phil Spector, cunoscutul inventator al tehnicii “peretelui de sunete”, in care muzica vocala este secondata de straturi groase instrumentale, o abordare foarte diferita fara de abordarea minimalista a lui Cohen. Inregistrarea albumului a fost plina de probleme si de certuri intre cei doi, iar atunci cand a caracterizat rezultatul, Cohen a declarat ca este unul “grotesc”, dar si “semi-virtuos”.

O intoarcere spre sunetul devenit deja traditional are loc in 1979, o data cu lansarea albumului Recent Songs. Produs de Cohen insusi si de Henry Lewy (inginerul de sunet a lui Joni Mitchell), albumul include aparitiile unei trupe de jazz-fusion si intrumente precum mandolina, sau vioara tiganeasca. Multi ani mai tarziu, in 2001, Cohen lanseaza un album cu inregistrari live ale cantecelor din turneul in 1979 – Field Commander Cohen: Tour of 1979.

“What is most original in a man’s nature is often that which is most desperate. Thus new systems are forced on the world by men who simply cannot bear the pain of living with what is. Creators care nothing for their systems except that they be unique. If Hitler had been born in Nazi Germany he wouldn’t have been content to enjoy the atmosphere.“

Bibliografie

1. http://www.answers.com/topic/leonard-cohen
2. http://www.leonardcohenfiles.com/newskinbio.html
3. http://www.poemhunter.com/lyrics/leonard-cohen/biography/
4. http://www.lyricsfreak.com/l/leonard+cohen/biography.html
5. http://www.leonardcohen.com/bio.htm

Bob Dylan (II)

In 1974, Dylan incepe primul turneu de scara mare, dupa accidentul avut, impreuna cu formatia sa deja obisnuita, The Band. Turneul se dovedeste un real succes, toate biletele fiind vandute. Un album inregistrat impreuna cu acestia, Planet Waves, devine primul sau album clasificat ca No.1. Acestor succese le urmeaza alte, la fel de mari: albumele Blood on the Tracks (1975) si Desire (1976), devenind la randul lor Nr. 1.

Anul de glorie 1975 aduce cu sine si primul cantec explicit de protest, dupa mai bine de 10 ani. Povestea din spatele catecului este data de  jucatorul de box Robin „Hurricane” Carter, care, in opinia lui Dylan, a fost condamnat pentru crima dintr-o eroare justitiara. In urma unei vizite facute acestuia, Dylan compune Hurricane, piesa ce relateaza evenimentele din perspectiva lui Carter. In ciuda faptului ca este o piesa lunga, aceasta a fost lansata ca single si interpretata pe fiecare scena care a facut parte din urmatorul turneu, Rolling Thunder Revue. Turneul a fost unul special, constand de fapt intr-o serie de evenimente cu scena deschisa, ce au adus in fata publicului o serie de artisti intalniti de Dylan de-a lungul drumului, precum including T-Bone Burnett, Steven Soles, David Mansfield, Scarlet Rivera, un violonist intalnit de artist in timp ce facea catarari, si o reuniune speciala cu Joan Baez. Prinzand si perioada de iarna 1975/76, turneul a fost si unul de lansare si promovare a albumlui Desire.

Albumul Street Legal, lansat in 1978, a fost prine primit de critica, iar din punct de vedere liric a constituit unul dintre cele mai complexe albume, chiar daca unii critici au fost de parere ca inregistrarile de studio au fost relativ slabe. Albumul aduce cu sine si saxofonul interpretat de Steve Douglas, in note ce aduc aminte de Clarence Clemons din bandul lui Bruce Springsteen.

Partea domninanta a muncii lui Dylan din sfarsitul anilor 1970 sta sub semnul convertirii lui, in 1978, la crestinismul renascut. Astfel, lansaeaza o serie de trei albume ce contin in mare parte cantece religioase, dintre care doar unul (Slow Train Coming – 1979), este privit de cei interesati ca adevarat valoros. Din cauza continutului religios, majoritatea ascultatorilor au trecut cu vederea piesele care sunt adevarate capodopere, si aceasta a fost considerat de critica si motivul pentru care Dylan nu ar fi avut albume de inalta calitate in prima parte a anilor 80. Cu toate acestea, o serie de piese de pe aceste albume sunt cu adevarat impresionante: Precious Angel, Gonna Change My Way of Thinking, When He Returns si I Believe In You (Slow Train Coming), Solid Rock, Saving Grace, Pressing On si  In the Garden (Saved - 1980), sau  Every Grain of Sand, Shot of Love , Caribbean Wind si Angelina (Shot of Love -1981).

Tot din anii ‚80, Dylan incepe sa organizeze turnee in mod constant, uneori alaturi de colegi legendari precum Tom Petty si  Heartbreakers sau Grateful Dead. Albumele notabile ale vremii includ Infidels (1983); biografia retrospectiva inregistrata pe cinci discuri – Biograph (1985); Knocked Out Loaded (1986) si Oh Mercy (1989). Cel din urma album devine, de altfel, cel mai bine receptionat de public si critica intr-o perioada destul de lunga de timp. Anul 1994 marcheaza o reintoarcere la radacinile folk ale artistului, iar lansarea albumului World Gone Wrong ii aduce premiul Grammy pentru Cel mai Bun Album Folk.

In 1989, cand Dylan a fost introdus in Rock&Roll Hall of Fame, Bruce Springsteen declara in cadrul ceremoniei: „Bob a eliberat mintea in acealasi fel in care Elvis a eliberat trupul…El a inventat un nou mod in care un cantaret de pop poate suna, a depasit limitarile privitoare la ceea ce un artist inregistrat ar putea obtine, si a schimbat fata rock and roll-ului pentru totdeauna”.

Cativa ani mai tarziu, in 1997, Dylan devine primul cantaret de rock care primeste onorul Kennedy Center, considerat cel mai inalt premiu al natiunii pentru excelenta artistica. De altfel, acelasi ani este anul lansarii Time Out of Mind, care prezinta un Bob Dylan orientat spre rock de inalta calitate. Dovada stau cele trei premii Grammy castigate, printre care cel pentru Albumului Anului.

In aceasta perioada, programul tuneelor la scara mondiala continua, incluzand un moment memorabil in care Dylan interpreteaza Knokin’ on Heaven’s Door in fata Papei Ioan Paul al II-lea (1997), si un turneu impreuna cu Paul Simon (1999). In 2000 inregistreza singlelul Things Have Changed, care va fi folosit ca si coloana sonora a filmului Wonder Boys, film ce il are ca actor principal de Michael Douglas. Piesa ii aduce lui Dylan un premiu Golden Globe si un premiu al Academiei pentru Cea mai buna Piesa Originala. O critica pozitiva a primit si albumul anului 2001, Love and Theft, album ce exploreaza stiluri divergente din muzica americana si reprezinta o reinterpretare a propriilor radaci creative.

Dupa un moment de pauza muzicala, in toamna anului 2004, Bob Dylan lanseaza Chronicles: Volume One, de data aceasta nu un album muzical, ci primul volum de memorii dintr-o serie de trei. Tot in aceasta perioada, artistul da primul interviu complet, dupa o perioada de 20 de ani, pentru un documentar ce s-a lansat in 2005 – regizat de cartre Martin Scorsese, documentarul se numeste No Direction Home: Bob Dylan.

In 2006, Dylan lanseaza albumul Modern Times. Ajungand in magazine in august, albumul ajunge in topul de vanzari si ascultari in luma urmatoare. Un mix de blues, country si folk, albumul prezinta un sunet bogat si o lume plina de imaginatie. Dylan arata cu albumul acesta ca dupa atatia ani de cantat se simte bine in studio si inregistrand, iar acest lucru a fost remarcat de critici.

Dylan merge inainte in acelasi ritm alert cu care ne-a obisnuit.. Artistul care, pentru un concert, poate alege dintr-un playlist cu aproape 200 de piese, omul ale carui piese au primit de-a lungul timpului sute de repretai si cover-uri continua sa uimeasca. Asa ca aceasta biografie nu se termina aici. Va vom tine la curent cu noutati legate de turnee, albume si activitati muzicale intreprinse de legendarul Bob Dylan. Artistul pentru care nu exista un moment nepotrivit pentru a se reinventa.

Bibliografie

1. Bob Dylan – Wikipedia - http://en.wikipedia.org/wiki/Bob_Dylan
2. http://www.biography.com/articles/Bob-Dylan-9283052
3. http://www.bobdylanlyrics.net/bob-dylan-biography.htm

Bob Dylan (I)

Bob Dylan (nascut Robert Allen Zimmerman, in 24 mai 1941) a fost crescut in Hibbling, Minnesota si si-a petrecut o mare parte din adolescenta ascultand radio, la inceput posturile cele mai cunoscute de muzica blues si country, si mai apoi rock-and-roll. A format prima sa trupa, The Golden Chords, inca din timpul liceului. In 1959 isi incepe studiile universitare in Minneapolis, perioada in care se implica active in circuitul local Dinkytown de muzica folk. Tot din aceasta perioada dateaza si numele de scena “Bob Dylan”, insipirat de poetul Dylan Thomas.

La inceputul anului 1961, Dylan renunta la studii, plecand spre New York, pe de o parte pentru a canta acolo, dar si pentru a il vizita constant pe Woody Guthrie (o legenda a muzicii din perioada respectiva), internat in spital. Trainind in Greenwich Village si performand in cluburi micute, capata totusi recunoastere in urma unei recenzii din New York Times (29 septembrie 1961), facuta de criticul Robert Shelton. Aceeasi recenzie are un rol determinant, conducand la intalnirea cu John Hammond, un vanator de talente recunoscut, si la semnarea unui contract cu Columbia Records.

Mare parte din cea mai cunoscuta parte a muncii sale dateaza din perioada anilor 1960, in care zona muzicala se intrepatrunde cu sfera mesajelor politice si protestatare. Miscarea de afirmarea a drepturilor civile nu a avut alt imn in afara piesei Blowin’ in the Wind. Milioane de tineri au imbratisat si privit drept marca personala piesa The Times They Are A-Changin’, in timpul unei ere de extrema schimbare. Grupul politic radical The Weatheren s-a numit asa in urma unui vers din piesa Subterranean Homesick Blues (“You don’t need a weatherman to know which way the wind blows”)

La momentul respectiv, vocea lui Bob Dylan, stilul muzical si de compozitie a cantecelor erau inca intr-o forma bruta. Realizarile sale, cum ar fi primul album produs de Columbia (Bob Dylan – 1962), erau formate din cantece traditionale din zona folk, blues sau gospel, intersectate cu putine dintre cantecele proprii.

O data cu momentul lansarii urmatorului sau disc, The Freewheelin’ Bob Dylan (1963), incepe sa se afirme si ca artist muzical dar si compozitor, specializandu-se in cantece de protest, initial in stilul lui Guthrie, si mai apoi in stil propriu. Cantelecele din acea perioada sunt sub emblema Blowin’ In The Wind, o melodie simpla folk cuplata cu versuri care pun sub semnul intrebarii status quo-ul social si politic. Chiar daca, privite in profunzime, o parte din aceste versuri apar ca naive si nesofisticate, in comparatie cu o cultura majoritar amenica a perioadei anilor 1950 ele sunt precum o briza de aer proaspat, si se potrivesc atmosferei de renastere culturala si sociala a anilor 1960. Oarecum puse in umbra de cantecele protestatare de pe albumul Freewheelin’, Dylan prezinta publicului si un mix de catece de dragoste cu tenta dulce-amaruie (“Don’t Think Twice It’s Alright”, “Girl From The North Country”), dar si piese de blues intr-o maniera proprie (“Talking World War III Blues”, “I Shall Be Free“). Acest tip de eclectism va continua sa fie o marca a materialelor semnate de artist de-a lungul timpului.

In 1964, Dylan avea 200 de concerte anual, dar pe de alta parte simte nevoia de o detasare de eticheta care il identifica drept cantaretul-autorul de catece folk ale miscarii protestatare. Another Side of Bob Dylan, inregistrat in acest an, reprezinta o colectie de cantece mult mai personale si introspective, detasandu-se de albumele anterioare si de mesajul politic al acestora. Din punct de vedere muzical, de asemenea, abordarea artistului se schimba. Multe dintre piese sunt acompaniate de pian (interpretat tot de Dylan), iar beat-ul si bass-ul folosit par a anunta reintoarcerea catre rock, ce va surveni in anul urmator. La nivelul de pise, sunt doua in special care reprezinta schimbare adusa cu acest nou album: Chimes of Freedom – este o piesa mai lunga, impresionista, care retine elementul de comentariu social, dar schimba topica din piesele albumelor anterioare cu o zona metaforica mult mai deansa, si My Back Pages – o piesa si mai personala, un atac voit asupra simplitatii anterioare.

Anul urmator, Dylan scandalizeaza o mare parte din fanii sai folkisti, prin inregistrarea unui album jumatate acustic, jumatate electric – Bringing It All Back Home – secondat de un band cu 9 componenti.

Ignorand criticile negative ocazionale, cresterea constanta a lui Dylan a continuat inbatabil de-a lungul anilor 1965 si 1966. Single-ul  Like A Rolling Stone a fost un hit in SUA, cimentand reputatia sa de poet pentru publicul general si, avand peste sase minute lungime, ajuntand la extinderea limitei in care un hit putea fi prezentat la radio. Sound-ul care ii va deveni semnatura muzicala, va caracteriza urmatorul sau album lansat Highway 61 Revisited . Ca si single-ul lansat inainte, piesele sunt viziune supra-realiste asupra unei lumi uneori grotesti, umplute cu blues, o sectiune ritmica constanta si placerea evidenta a lui Dylan in inregistrarea pieselor.

In urma unui accident de motocicleta aproape fatal, din iulie 1966, Dylan petrece aproape un an pentru recuperare, departe de scena. Urmatoarele sale albume, John Wesley Harding (1968) (care contine piesa All Along the Watchtower – inregistrata ulterior de legendarul chitarist Jimi Hendrix, impreuna) si albumul preponderent country Nashville Skyline (1969), sau Self-Portrait (1970) sunt considerate mult mai slabe decat anterioarele si receptionate negativ atat de critica, cat si de public.

In 1973, apare in filmul Pat Garrett and Billy the Kid, un film regizat de Sam Peckinpah. Tot el a compus coloana sonora a filmului, care a devenit un hit si care include deja clasicul de acum Knockin’ on Heaven’s Door.

In urmatoarele trei decade Bob Dylan continua de se reinventeze. Pentru a vedea cum si in ce mod, va invit sa aflati saptamana viitoare, cand vom publica partea a II-a a biografiei sale.

Bibliografie

1. Bob Dylan – Wikipedia - http://en.wikipedia.org/wiki/Bob_Dylan
2. http://www.biography.com/articles/Bob-Dylan-9283052
3. http://www.bobdylanlyrics.net/bob-dylan-biography.htm

Poesis

Componenta: Marius Batu (chitara, voce), Eugen Baboi (chitara, voce)

Grupul Poesis ia fiinta in 1977 la Casa de Cultura din Constanta, unde cei trei fondatori ai grupului – Marius Batu, Eugen Baboi si Dicran Asarian – se intalnesc, cu chitarile in mana si cu acelasi vis de a schimba lumea in bine prin muzica lor. “Nasul” grupului va fi bluesman-ul Corneliu Stroe, director al Casei de Cultura in acea perioada.

Dupa ce castiga Festivalul “Baladele Dunarii”, in 1982 se alatura Cenaclului Flacara, la sugestia lui Nicu Alifantis, si vor ramane in Cenaclu pana la desfiintarea lui in 1985. In acel moment, Marius Batu pleaca in Germania, unde traieste o vreme ca artist profesionist, apoi in Canada. Eugen Baboi lucreaza ca geolog dupa terminarea studiilor, apoi ca editor si realizator de emisiuni la Radio Romania Actualitati. O scurta perioada de timp colaboreaza cu grupul Voua, care pe atunci includea, pe langa umoristi, si cantautori folk (Ovidiu Mihailescu, Puiu Cretu etc.).

In 1994, la intoarcerea lui Mariu Batu in Romania, cei doi reiau colaborarea in grupul Poesis. Dupa 2 ani, in septembrie 1996 apare primul album al grupului, intitulat Cantec soptit,, dupa numele celei mai cunoscute melodii Poesis.

Este insa randul lui Eugen Baboi sa plece in Canada, stabilindu-se la Calgary. Incepe sa lucreze ca inginer geolog, dar la insistentele unui prieten, producator de filme, incepe sa compuna si muzica de film si de televiziune pentru studiourile regionale.

Tot in 1996, Marius Batu colaboreaza la albumul Holograf 69% Unplugged. Colaboreaza la proiectele discografice ale lui Dinu Olarasu (albumul Vizavi, 2001), Ducu Bertzi (Dor de duca, 1997; Sufletul meu, 2000; Poveste de iarna, 2000) si Mircea Vintila (Madama de pica, 2000). Tot cu Holograf colaboreaza si la albumele Undeva departe (1999) si Holografica (2000).

In 2001, Marius Batu este cooptat in Pasarea Colibri, din care tocmai se retrasese Florian Pittis. Pe albumul Inca 2000 de ani (2002), canta 2 din piesele Poesis – Elegie si Cantec soptit, dar si piesa compusa alaturi de Dinu Olarasu – 2000 de ani.

In 2003 apare in seria de spectacole „Ducu Bertzi si invitatii sai” la Teatrul Nottara. Formula ce ia nastere ulterior – Ducu Bertzi, Florian Pittis, Mihai Nenita, Marius Batu va fi ultimul proiect muzical al lui Motzu. Concertul celor 4 de la Teatrul National din 2006 apare la Roton sub numele de Ducu Bertzi si Florian Pittis in concert pe CD (2009) si pe DVD (2010) in cadrul editiilor a 2-a si a 3-a ale Festivalului National de Arte pentru Liceeni “Florian Pittis”.

Pe 5 noiembrie 2007 apare albumul Babilon, la 30 de ani de la aparitia trupei. Albumul este inregistrat partial in Romania (in studioul Real Sound Studio al lui Victor Panfilov) si partial in Canada (Joli Fou Recordings, Calgary). La el au contribuit Alexandru Andries (pian electric, pe Babilon), Mugurel Vrabete (bass) si Victor Panfilov. Alexandru Andries semneaza si coperta albumului, plecand de la cateva fotografii ale lui Dinu Lazar. Intr-un interviu pentru Formula As, Eugen Baboi spunea despre album: Babilon este un album al calatoriilor prin timp, prin spatiu, prin constiinta, al cautarilor de sine (de aceea, titlul initial al proiectului a fost “Ulise”) (Formula As, 2007).

Daca in 2007, Marius Batu participa la Folk You alaturi de Ducu Bertzi, la editiile din 2008 si 2009 Poesis-ul este prezent pe scena din Vama Veche. In aprilie 2009, Poesis canta in Canada pentru comunitatea romaneasca alaturi de Mircea Vintila.

Bibliografie

1. http://www.formula-as.ro/2007/795/lumea-romaneasca-24/despre-muzica-si-poezie-cu-un-fiu-ratacitor-al-folk-ului-eugen-baboi-poesis-8814
2. ro.wikipedia.org/wiki/Marius_Baţu

Ovidiu Scridon

Nascut pe data de 6 octombrie in orasul Tarnaveni din judetul Mures, este fascinat inca de la inceput de fenomenul “Cenaclul Flacara” si astfel ajunge sa indrageasca chitara si totodata muzica folk.

Inca din perioada studentiei, una din piesele lui este declarată oficial Imnul studentilor din Romania si este prezent in numeroase spectacole studentesti din capitala si festivaluri de muzica folk. In toti acesti ani scrie versuri, compune muzica si pentru o scurta perioada de timp este membru al Cenaclului Totusi Iubirea.

In anul 1996 realizeaza primele inregistrari in studioul B’inisor al lui Valeriu Sterian, editand albumul “Intr-o zi”.

După absolvirea facultatii devine coordonatorul de antena al postului Radio Total, moment in care prioritatile urmeaza o alta cale, mai putin cea a muzicii folk, determinand o absenta indelungata de pe scena folkului.

Dupa intoarcerea din America, in primavara anului 2007, incepe seria concertelor prin cluburile bucurestene si din tara, precum: Laptaria lui Enache, Casa Studentilor Preoteasa, Expirat, Big Mamou, El Grande Comandante, Nautilus, Downstairs, Iron City (in cadrul serilor organizate de Bocancul Literar – Pariu pe prietenie), Mojo, Prometheus, Oaky – Cimpina, Campingul Delfinul – Sfintu Gheorghe, Autograf, Irish Pub– Cluj Napoca, The Office – Tirgu-Mures, etc.

Este de asemenea prezent la numeroase festivaluri reusind performante precum :

• iulie 2007 este unul din finalistii ultimei editii a “Festivalului de Muzica Tinara Prometheus” din Sfintu Gheorghe, eveniment ce l-a avut amfitrion pe Nicu Alifantis;
• martie 2008, locul 3 la prima editie a festivalului “Folk Tirgoviste”;
• iulie 2008 Tabara de folk, Vulcana, judetul Dimbovita, alaturi de grupul Karma;
• august 2008, locul 2 la prima editie a festivalului “La Suceava in Cetate”;
• octombrie 2008, Premiul special “Gabi Dobre” si Premiul de creatie, pentru cea mai buna piesa folk (Mi-e dor …) “Festivalul Castanilor” din Ploiesti;
• mai 2009 premiul 1 la festivalul “Baladele Dunarii”, Galati;
• iunie 2009 Trofeul Bucovinei pentru intreaga cariera folk in cadrul festivalului “La Suceava in cetate”, moment in care oficial se retrage din concursurile de muzica folk.
• august 2009 Tabara Nationala de Folk, Calafat.

Este prezent pe scena din Vama Veche, dar si in octombrie pe cea a Teatrului National din Caracal, in cadrul festivalului “Folk You”, organizat de Jurnalul National.

In octombrie 2009, este invitat sa cante alaturi de marile nume ale folk-ului, in Gala celei de-a 10-a editii a “Festivalului Castanilor”, Ploiesti.

Urmeaza noiembrie 2009 si recitalul din cadrul “Festivalului de Muzica Folk si Poezie”, organizat de Teatrul Gong din Sibiu, alaturi de Nicu Alifantis, grupul Poesis, Mircea Baniciu, Mircea Vintila si Ducu Bertzi.

Canta de asemenea in recital in ultimele editii ale festivalul “Om bun” (2008 si 2009) iar in perioada decembrie 2009 – martie 2010, canta alaturi de Ovidiu Mihailescu, Silvan Stancel, Walter Ghicolescu, Marius Matache, Titus Constantin, Jul Baldovin, Puiu Cretu, Nicu Zota, s.a. in cluburile de folk din Bucuresti si din tara.

Totodata este invitat si participa la toate emisiunile radio si TV de gen, precum: “Gaz pe folk”- TVR2, “Omul cu chitara”- Radio Romania Actualitati, “In cautarea folk-ului pierdut”-TVRM, Radio Bucuresti, Radio3net, NewsFM, etc.

De curand a semnat un contract cu casa de productie Zoom Media & Film si momentan se fac inregistrari pentru un nou album si are in curs de aparitie un volum de versuri “Portretul unui gand” si unul de proza “Cum am descoperit America”, la editura Tritonic.

Foto: Marius Matache si colectie personala Ovidiu Scridon

Dinu Olarasu

Nascut pe 18 februarie 1962 la Vulpăşeşti (Neamţ). Este casatorit si are un baiat, Vlady.

Primele cântece ( Haideti sa credem in flori, Cina cea de taina, Paznicul casei nebune) le compune prin anii 1978-1979. Apare la televiziunea publica.

Valoarea de poet îi este confirmata foarte devreme de castigarea premiului de debut al editurii Albatros cu manuscrisul “Daruit eternitatii pe fereastra”(1983). Activeaza in cenaclul literar Semenicul din Resita. Publica poeme in revistele Luceafarul, Romania literara, Transilvania, etc. Participa la concursuri de poezie; obtine premii, diplome si medalii. Leaga o prietenie faina cu Cristian Buica. Este membru Cenaclul Flacara (1984-1985), unde canta doar compozitiile proprii.

La inceputul anilor ’90 paraseste Romania. Alege Belgia Se intoarce dupa trei ani neprimind, după cum declara chiar el, “ azil poetic”. Publica, de atunci si pana astazi, cartile de versuri Trafic de transparenta, Frenetic, In, Caietele verii, Caietele toamnei, Caietele iernii, Caietele primaverii.

Colaboreaza ca textier cu Adi Ordean pentru grupul A.S.I.A, dar continua sa scrie si poezie cu un stil pe care si l-a rafinat cu fiecare volum. Figurează pe albumele Din darul magilor, volumele 2 (1995) si 3 (1997).

Pe 13 mai 1998 lanseaza albumul Pur si simplu la Tempo Music (casa de discuri condusa de Ioan Gyuri Pascu). Pe el apar piese ce se regasesc si astazi in playlisturile de concert ale lui “spiridusului folkului”, asa cum a fost el numit (Cu toate averile din lume, Daca toti am bea parfum, Pur si simplu, Nu vrei sa fii tu regele meu). La realizarea albumului colaboreaza cu Cristian Soleanu (saxofon), Adrian Ordean (chitara), Dorin Gliga (oboi), Aristides Panaitescu (percutie), Virgil Oprina (vioara) si Ioan Gyuri Pascu (aranjament orchestral).

Apare cu 3 piese pe compilatia “Muzica, nu zgomot” editata de RomanticFM si Tempo Music in noiembrie 2001. Tot in 2001 apare cel de-al doilea album al sau, intitulat Vizavi (unde-i are alături pe Raul Kusak, Marius Batu, Cezar Zavate, Marius Machedon), de data aceasta la Intercont Music.

Scrie texte pentru Phoenix (Ora hora, apoi 6 piese de pe albumul Baba Novak sunt scrise pe versurile lui, printre care Mila 2 de langa 3, Apocalipsa, Zori de zi), Pasarea Colibri (Canadiana, 2000 de ani, Dintr-o carte), dar si alti artisti cunoscuti compun pe versurile sale – Krypton, Schimbul 3, Mircea Baniciu, Maria Gheorghiu sau Ducu Bertzi.

In decembrie 2005 primeste diploma de excelenta in cadrul Festivalului National de Folk Om Bun, editia a 15-a.

In noiembrie 2006 apare, printr-o lansare in cadrul targului de carte Gaudeamus, albumul Altcumva (Cat Music), la care colaboreaza de asemenea cu o serie de muzicieni cunoscuti precum Mircea Baniciu (voce pe piesa Ochiu’ dracului), Sorin Minghiat (flaut), Narcisa Suciu (Zece ani si Leaga-mi inima) sau Cristi Cretu.

Piesa lui N-ai nevoie de foarte multe… castiga premiul Cel mai bun cîntec folk in cadrul Premiilor Muzicale Radio România, ediţia a 5-a (2007).

Sorin Minghiat declara despre el ca este un “poet cu chitara”, o marca unica si inconfundabila in peisajul muzical romanesc.

Dinu Olarasu este cel si de care se leaga Imnul Folk You. Pentru ca “Dincolo de orice Vama/Dincolo de da sau nu…” a ajuns sa fie un referen cantat de o mare de oameni, in fiecare inceput de august, se poate spune ca Olarasu este parte din marca a unui festival de folk.

In iunie 2009 este presedintele juriului celei de a 2-a editii a Festivalului National de Muzica Folk „La Suceava, In Cetate”, ce are loc la Vatra Dornei.

Pe 31 august 2009, este invitatul Jurnalului National in editia de colectie (Câmpia lucrurilor bune). Tot pentru Jurnalul National compune cantecul Miscarii de Rezistenta.

Scrie versuri pentru albumul Proconsul Sens interzis.

Colaborează cu un cântec la coloana sonoră a filmului Fuga din rai, realizat de Stelian Tănase.

Si se pare ca are o pasiune aparte pentru imnuri, Dinu Olarasu compunand si imnul echipei de fotbal Gaz Metan Medias, dar si al Festivalului ProEtnica 2006.

Next Page »