Proiectii de filme Cinema spaniol in turneu

Cinema spaniol in turneu porneste de la o initiativa, realizata impreuna cu centrele Institutului Cervantes din toata lumea, care doreste sa puna in prim-plan pelicule cu mai putin de 50.000 de spectatori in salile de cinema, prin intermediul unui ciclu de patru filme recent produse.

Demersul vine ca urmare a interesului scazut din partea publicului spaniol pentru unele productii cinematografice contemporane, in ciuda calitatii artistice ridicate.

Proiectia peliculelor va fi insotita de un studiu de teren asupra relatiei cinema-ului cu publicul sau, in contexte politice si socio-culturale diferite. La Bucuresti, proiectiile vor beneficia de prezenta lui Guillermo Hita, expert in analiza si dezvoltarea de proiecte tehnologice, comunicare si administrare culturala, unul dintre responsabilii proiectului, si jurnalistul Pablo Caballero, consilier de presa.

Toate filmele vor rula la Cinema „Elvira Popescu“ al Institutului Francez, Bd. Dacia 77, Bucureşti. Peliculele sînt prezentate în versiune originala în limba spaniola, cu subtitrare în limba engleza. Biletele se pun în vînzare la casa de bilete a cinematografului, în ziua proiectiei (pretul unui bilet  - 7 lei).

Evenimentul este realizat in colaborare cu Asociatia „Cine español en ruta“, Ambasada Spaniei in Romania si Institutul Francez din Bucuresti.

PROGRAM

Luni, 26 aprilie, ora 19:00

Întoarcerea la Hansala

Chus Gutiérrez, Spania, 2008

Lungmetraj,  95 min.

Marţi, 27 aprilie, ora 18:00

8 întîlniri

Peris Romano şi Rodrigo Sorogoyen, Spania, 2008

Lungmetraj, 92 min.

Marţi, 27 aprilie, ora 20:00

Rusinea

David Planell, Spania, 2008

Lungmetraj, 107 min.

Miercuri, 28 aprilie, ora 18:00

25 de carate

Patxi Amezcua, Spania, 2008

Lungmetraj, 86 min.

Pledoarie pentru Rugby

Daca ati crezut vreun moment ca in rubrica “Altele” din categoria “Nu e folk, dar ne place” le-ati vazut pe toate, va asigur ca ideile noastre sunt fara sfarsit. Astfel ca astazi vom vorbi despre rugby. Da, nu e o greseala, vorbim despre acel sport care in acceptiunea unora este barbar, violent, de neinteles mai rau ca fotbalul (ca in loc de 22 de insi care alearga dupa o minge, aici sunt 30, iar mingea mai e si ovala, deci sare aiurea). Si pe buna dreptate, veti intreba “de unde si pana unde rugby?”.

Sambata, 30 februarie, un blogger de frunce al patriei – l-am numit aici pe Chinezu – ne-a invitat pe cei interesati la sediul Federatiei Romane de Rugby (FRR) sa vizionam un film despre All Blacks si, vorba Mirifikului Mircea Vintila, pentru convorbiri, pentru cina pe tema rugby, blogging si interconectarea lor. Precizari pentru necunoscatori: All Blacks = nationala de rugby a Noii Zeelande (insula aia mai mare din dreapta Australiei, cum te uiti la harta), iar in plus, citand un participant la intalnire, All Blacks este pentru rugby ce e Olanda pentru fotbal – adica o echipa cu un joc total, spectaculos, dar care dintr-un motiv sau altul nu a avut rezultate pe masura valorii.

Toate bune si frumoase, ne-am prezentat acolo si am constatat cu uimire ca de partea cealalta a fileului (asta ca tot scriu acest articol in timp ce ma uit la finala Australian Open) se afla niste interlocutori de mare calibru: Alin Petrache (presedintele FRR), Florin Matei (secretarul general al FRR), Lucian Lorin (directorul de media al FRR), plus (si aici cei ce iubesc rugby-ul se vor ridica in picioare) Steve McDowell, antrenorul neo-zeelandez al nationalei de rugby a Romaniei si Richard Dixon, fost international scotian si selectioner al Scotiei.

Dincolo de incredibila deschidere a federatiei (intrebati jurnalistii acreditati la federatia romana de fotbal care e ideea de comunicare a acelor domni), discursurile celor doi fosti mari rugbyisti au fost absolut incredibile. Pasiunea cu care cei doi au vorbit despre rugby, descrierea impactului pe care acest sport l-a avut asupra dezvoltarii lor personale, pledoaria pentru fair-play in acest sport doar aparent dur (Richie Dixon spunea ca adversarul este cel mai important, because without the opponent, there is no game) ne-au facut pe multi din cei prezenti, desi fara mare implicare in fenomen, sa privim cu alti ochi acest sport.

Si daca stau bine si ma gandesc la efortul presupus de antrenamentele pe care acesti sportivi le fac, la accidentarile evident mult mai serioase la care se expun comparativ cu fotbalistii (si apropo de accidentari: mandria cea mai mare in rugby este ca atunci cand esti schimbat, chiar accidentat fiind, sa iesi pe propriile picioare) realizez ca expunerea de care au parte (cati din voi stiu 3 jucatori din nationala de rugby actuala) este nedrept de mica.

Pe vremuri, Romania era o forta in rugby, fiind chiar la un pas sa fie acceptata in (pe atunci) Turneul celor 5 Natiuni. Ulterior, insa, Italia a primit acest “drept”. Explicatia ne-a dat-o chiar actualul antrenor al nationalei, o legenda a sportului cu balonul diferit fata de alte sporturi de echipa (am evitat un cliseu jurnalistic, sic!): Suntem facuti din acelasi “material”, carne si sange, difera mentalitatea (Steve McDowell). Cu toate acestea, si el, si Richie Dixon sunt oameni care cred ca exista ceva nativ in romani pentru rugby, ca Romania are potentialul sa creasca in rugby.

Dupa asa “argumente” pentru rugby, filmul despre All Blacks a fost cireasa de pe tort a ceea ce utilizatorii de Twitter pot gasi ca #RugbyTweetMeet. Rugby-ul este mai mult decat un sport pentru Noua Zeelanda, este o exprimare a traditiilor unei natiuni, un dialog multicultural (iar fac paranteza – cati fotbalisti au in vocabular acest cuvant, pe care Richie Dixon l-a folosit de cateva ori pentru a sublinia ca rugby-ul formeaza caractere, nu doar sportivi) pentru ca imbina calitati ale fermierilor (reprezentati de colonizatorii arhipelagului) cu cele ale oamenilor marii (populatia bastinasa, maori). Desi pare un cliseu, e o religie. Iar un esec, o tragedie nationala. Pentru a va face o idee, dupa o greseala ce a determinat eliminarea All Blacks de la Cupa Mondiala, un component All Blacks nu a mai revenit in tara si s-a retras complet din viata publica.

Iar pentru cei care citesc ForeverFolk si care vor sa descopere acest sport si sa fie alaturi de echipa nationala, vom organiza si un concurs avand ca premiu oferit impreuna cu Federatia Romana de Rugby: o invitatie de 2 persoane la meciul de rugby Romania – Spania, ce va avea loc pe 6 februarie, incepand cu ora 14.00 pe stadionul Arcul de Triumf din Bucuresti. Vom reveni cu detalii in cursul zilei de marti, ramaneti pe receptie.

O seara la Opera Nationala din Bucuresti. Giselle

A fost o data, in trecut, o perioada in care mersul la Opera era rezervat nobililor de rang inalt si oamenilor care decideau destinele unor tari. Poate tocmai de aceea, mai mult decat teatrul, Opera pastreaza in continuare izul unor povesti frumos scrise, imaginea rochiilor de epoca, si atmosfera unui loc distins.

In comparatie cu trecutul, insa, mersul la Opera astezi nu mai este o distractie costisitoare si rezervata numai grupurilor de privilegiati. Ba chiar din contra, o seara la Opera Nationala din Bucuresti este mult mai ieftina decat o altfel de iesire, si are avantajul de a va rupe din agitatia orasului.

Compania de Opera Romana, ca trupa artistic de teatru liric, s-a facut cunoscuta inca din 1885, iar infiintarea Operei Romane ca institutie finantata de buget s-a realizat in 1921. Actuala cladirea a Operei Nationale Bucuresti a fost ridicata in 1953 si are o capacitate de 2200 de locuri. Cladirea este inaltata pe doua nivele, iar sala de spectacole are forma de potcoava. La trei ani de la institutionalizare, in 1924, Anton Romanovski, de origine poloneza si fost prim-solist, se stabileste in Romania si pune bazele companiei de balet.

Un spectacol de balet a fost si alegerea noastra atunci cand ne-am hotarat ca e timpul sa re-descoperim opera. Pe muzica la Adolphe Adam, sub coregrafia lui Jean Corrali, Jules Perrot si Marius Petipa si adaptarea lui Mihai Babuska, “Giselle” este o productie a anului 2009 pentru ONB. Baletul se desfasoara in doua acte, fiecare act formand in sine o poveste, decorul trecand de la unul luminous si plin de viata la unul sumbru si intunecat.

Actul I se desfasoara la marginea unei paduri, intr-un decor idilic. Acolo locuieste Giselle, cea a carei inima ii este furata de un misterios strain aparut la usa ei. In acealasi timp insa, padurarul Hans, si el indragostit de Giselle, descopera ca hainele strainului sunt, de fapt, haine de print. In timp ce Giselle danseaza fericita ca pentru a isi expune fericirea in fata tuturor, un sunet de corn anunta trecerea regelui, si a logodnicei fiului sau prin zona. Acestia se opresc la casa fetei, iar viitoarea printesa este atat incantanta de exuberanta Gisellei, incat ii daruieste un colan de aur. Din pacate insa, Hans apare si, sunand din corn, il obliga pe print sa isi demaste identitatea. Giselle este socata si ranita, iar inima ei slabita ii mai da putere pentru un ultim dans inainte de a muri.

Actul II ne traspune intr-o lume onirica, in cadrul intunecat si sumbru al cimitirului. Acolo, o data cu lasarea noptii si aparitia lunii, apar si ielele. Spiritul Gisellei este si el adus printre ele. Dar, pe langa acestea, printul Albert apare, cu un buchet de flori pentru a il lasa la mormantul celei pe care a iubit-o. Prinsi intr-un joc al imaginatiei si fantezei, cei doi danseaza pana dimineata, inconjurati de iele si de dansul acestora.

Partea a doua a baletului este, de departe, cea mai impresionanta. Pe langa decorul specificat anterior, costumele balerinelor si sincronizarea acestora au adus murmure de admiratie pe buzele tuturor celor prezenti in sala Operei Nationale Bucuresti.
O seara la Opera nu este scumpa. O seara la Opera nu aduce dureri de cap, nu necesita taxi pentru intoarcerea acasa (pentru ca spectacolele se termina la ore la care trasportul in comun inca circula) si nu sufera niciun fel de contraindicatie. Iar o seara de balet o sa va aduca aminte ca exista si povesti pentru ca nu e nevoie de cuvinte. O sa faca sa redefiniti idea de gratie. Si o sa traspuna intr-o lume in care muzica si gesturile pot umple doua ore fara ca tu sa simti si in cel mai placut mod cu putinta.

Programul Operei Nationale Bucuresti, detalii despre spectacole si informatii, gasiti pe http://www.operanb.ro

Hoinar prin Budapesta

Fiecare oras isi bazeaza strategia de turism pe o serie de figuri si/sau monumente emblematice: Parisul are Tour Eiffel, Louvre, Arc de Triomphe, Sacre-Coeur, Londra are Tower Bridge, Big Ben, autobuzele cu etaj si cabinele telefonice rosii, Praga are Podul Charles, biserica celor 12 apostoli sau castelul de pe colina.

Dar ce ne trece prin minte cand vine vorba de Budapesta? Pentru ca orasul – capitala a Ungariei este cel care astazi face obiectul unui reportaj marca Forever Folk.

Despre Budapesta se poate spune ca este “orasul celor doua orase” si ma refer aici la fostele Buda (pe malul drept al Dunarii) si Pesta (pe malul stang), care abia la 1873 devin, prin unirea Budei, Pestei si Obudei, Budapesta. Este, de asemenea, una din “perlele Dunarii”, alaturi de Viena si Bratislava, fluviul European fiind cel care a despartit timp de secole cele doua orase in oglinda de pe cele doua maluri ale sale.

Budapesta poate fi asemuita cu Viena, datorita goticului ce domina arhitectura orasului, Venetia, datorita prezentei principalelor monumente chiar pe malul Dunarii (cladirea Parlamentului, castelul din Buda, Bastionul pescarilor si Biserica Matthias, cele mai luxoase hoteluri), sau chiar Parisul, prin bulevardele largi ce strabat Pesta. Dar dincolo de orice asemanare, Budapesta are propria sa identitate, castigata de-a lungul unei istorii deloc linistite (invazia tatara din sec. 13, ocupatia otomana din sec. 16 ce dureaza mai bine de 100 de ani, ocupatia germana din timpul celui de-al doilea razboi mondial), in care fiecare epoca si-a lasat o amprenta mai mult sau mai putin pregnanta asupra orasului.

Vizitand Pesta, nu puteti rata Catedrala Sf. Stefan (Szent Istven Basilika in lb. maghiara), inchinata primului rege al Ungariei, Stefan cel Sfant, cel care i-a crestinat pe maghiari. De asemenea, ca un semn al tolerantei religioase de care a dat dovada acest oras de-a lungul istoriei, nu departe se gaseste Sinagoga de pe strada Dohany, a doua ca marime din Europa (dupa cea de la Uman, din Ucraina) si una din cele mai mari din lume, putand gazdui circa 3000 de credinciosi. Complexul sinagogii gazduieste de asemenea un Muzeu Evreiesc (continand in principal obiecte de cult), Templul Eroilor (utilizat pentru servicii religioase in cursul saptamanii si pe parcursul iernii), cimitirul unde au fost ingropati peste 2 000 de evrei morti in iarna 1944 – 1945 in gheto-ul evreiesc (strada Dohany facea parte din gheto), si memorialul Parcul Memorial al Holocaustului Raoul Wallenberg, unde se gaseste Memorialul Evreilor Maghiari Martiri, reprezentat de o salcie plangatoare, pe ale carei frunze sunt inscriptionate numele celor ucisi de nazisti.

Piata Eroilor (Hosok Tere) este una din cele mai mari piete din Budapesta, avand numeroase conotatii istorice si politice. Ansamblul de monumente din centru pietei il are in fata pe Arpad (intemeietorul primului stat ungar), alaturi de cele 7 capetenii maghiare ce i-au condus pe unguri in bazinul carpatic, iar imediat in spate o columna ce il are in varf pe arhanghelul Gabriel. In planul doi sunt statuile celor mai importanti oameni de stat maghiari printre care Regele Stefan cel Sfant, Bela al IV-lea (cel care a reconstruit regatul maghiar dupa invazia mongola), Lajos Kossuth (conducatorul taranilor in timpul revolutiei de la 1848), Matthias Corvinus (Matyas Hunyadi in maghiara, cunoscut in istoria romana ca Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara). Piata gazduieste de asemenea Muzeul de Arte Frumoase si Palatul Artelor (centru expozitional), dar si ambasada Serbiei, unde s-a refugiat in 1956 primul-ministru Imre Nagy, ucis ulterior inabusirii revolutiei anticomuniste din Ungaria.

Relativ aproape se gaseste castelul Vajdahunyad, construit la sfarsitul secolului 19 pentru expozitia mileniului din 1896, foarte asemanator Castelului Huniazilor de la Hunedoara. Astazi, el functioneaza ca si muzeu al agriculturii.

La o plimbare pe Dunare, nu aveti cum sa nu observati Palatul Parlamentului, o cladire in stil neogotic, dar si cu elemente baroce si renascentiste, asemanatoare Palatului Westminister, ce gazduieste Parlamentul britanic. Inaltimea maxima este de 96 m, ca si Catedrala Sf. Stefan, iar aceasta nu este deloc intamplatoare, ci se refera la centenarul statului maghiar, 1896, an in care a fost si inaugurat acest edificiu.

Si daca tot sunteti in mijlocul Dunarii, vaporul va poate lasa pe una din insulele formate in valtoarea apelor. Cea mai mare dintre ele este Csepel, primul domeniu al lui Arpad, intemeietorul regatului ungar. Insula Margit este cea mai cunoscuta dintre ele si este unul din cele mai populare locuri de recreere pentru locuitorii Budapestei. Actuala ei suprafata a fost obtinuta prin unirea artificiala a trei insulite in secolul 19, cu scopul regularizarii cursului Dunarii. Insula ce initial purta numele de “Insula iepurilor”, a reprezentat un important centru religios in Evul Mediu, ea gazduind si acum ruinele unor lacase de cult franciscane, dominicane sau augustine. Tot aici, puteti inchiria biciclete sau masinute electrice, puteti vizita Gradina Japoneza sau Turnul de Apa (o cladire in stil art-nouveau ce domina insula prin inaltimea sa si care gazduieste diverse expozitii), sau urmari o competitie sportiva in piscina olimpica. Exista aici si doua hoteluri, unul din ele oferind servicii balneare bazate pe ape termale. Cea de a 3-a, Hajogyari, este creata de om si este gazda celebrului festival de rock Sziget Festival.

Si daca am pomenit de ape termale, trebuie spus ca unul din motivele pentru care romanii au colonizat Budapesta in secolul I au fost izvoarele de apa termala din subsolul acestei regiuni, ruinele primelor bai fiind inca vizibile in nordul Budapestei. Nici turcii nu au neglijat aceasta resursa, si ei construind bai termale in secolele 16 si 17, pentru spalat, dar si pentru tratament. De altfel, Budapesta a primit in 1934 titlul de “city of spas” (orasul spa-urilor). Cele mai cunoscute sunt Gellert, Szechenyi (una din cea mai mare din Europa si singura din Pesta), Lukacs, Rudas sau Kiraly (prima din baile construite de turci).

Legatura intre cele doua parti ale orasului se face pe la fel de celebrele poduri peste Dunare: Arpad, Erzsebet (Elizabeta), Margit (Margareta), Szechenyi Lanchid (sau Podul cu Lanturi), Szabadság (Podul Libertatii), Petofi. Trebuie spus ca la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, trupele germane in retragere au distrus toate podurile de pe Dunare din Budapesta, pentru a ingreuna inaintarea trupelor sovietice.

Mutandu-ne in Buda, aceasta este dominata de castelul Buda, castelul istoric al regilor maghiari, construit de Bela al IV-lea intre 1247 si 1265 si dezvoltat ulterior de urmatorii conducatori ai regatului, distrus si reconstruit de invaziile otomane, asedii sau razboaiele de eliberare. Castelul ce domina Dunarea, gazduieste astazi printre altele Galeriile Nationale Ungare, Biblioteca Nationala Szechenyi, iar gradinile sale adapostesc cateva monumente au rezistat numeroaselor distrugeri ce au avut loc sub diferite regimuri politice (horthyst, comunist etc.): monumentul ecvestru al Printului Eugen de Savoia sau fantana lui Matyas.

Nu departe de castelul Buda se gaseste Palatul Sandor, actuala gazda a presedintiei Ungariei. In imediata vecinatate se gaseste si biserica Matthias, strajuita de statuia ecvestra a regelui Stefan cel Sfant, iar in spatele lor, Bastionul Pescarilor, o fortificatie cu sapte turnuri, numita asa in cinstea breslei pescarilor, responsabila de apararea acestei parti a zidurilor cetatii.

Tot in Buda, pe dealul Gellert, se gaseste Citadella, o fortareata construita de habsburgi in 1854 si care ofera o panorama unica  de la o inaltime de 140 m asupra castelului Buda, Dunarii si Budapestei per ansamblu. Dealul si-a primit numele de la Episcopul Gellert, principalul sfatuitor al regelui Stefan cel Sfant si cel care a continuat eforturile acestuia de crestinare a maghiarilor. Conform unor legende, dealul Gellert era si un loc de intalnire al vrajitoarelor. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Citadella a functionat ca adapost anti-aerian. Astazi, ea adaposteste un muzeu de ceara si o galerie de arta. In 1987, castelul Buda si cele doua tarmuri ale Dunarii au fost incluse in lista UNESCO pentru Patrimoniu Mondial (World Heritage Sites) ca recunoastere a valorii incontestabile a acestor monumente istorice. Iar in loc de concluzie, o galerie foto cu imagini din Budapesta.

Un vernisaj cu „cantec”

O sa incep prin a prezenta personajul principal al unei seri primavaratice de joi: Cristina Andries. O mana de om, cu parul lung si ondulat, pasionata de ceai, si care parca mereu are un zambet frumos imprimat pe fata si in ochi. Un copil, ati spune daca o vedeti pentru prima data. Mai apoi, veti vedea in spatele copilului un om indragostit de cuvinte. „Pheonix.Ego.” se numeste prima aparitie editoriala a Cristinei (subsemnata spera ca nu si ultima) si primita pe post de bilet la intrarea la vernisaj. O frantura de soare peste un ceainic, o mana devenita aripa, un val imbratisand cald urma unui picior. Imagini pe care le puteti gasi incepand de pe 6 aprilie, pentru doua saptamani, la „Hanul cu tei”, in expozitia de fotografie cu nume sugestiv „Franturi”, sub semnatura aceleiasi Cristina Andries.

Despre expozitie o sa va vorbesc in cuvintele Cristinei: „Franturi si-a ales singura numele, fiindca propune o incursiune in microcosmosurile pe care le ignoram zi de zi, un discurs binemeritat al detaliului in fata unor oameni prea grabiti sa priveasca in jur. Intr-o nota uneori jucausa, alteori grava, am incercat sa adaug un strop de creativitate unor obiecte pe langa care trecem zilnic nepasatori si care au mai multe semnificatii decat avem timp sa le atribuim”.

Despre vernisaj ar mai fi cate ceva de spus. Pe langa un om al cuvantului si culorii, Cristina este un om al cantecului. Ii plac sunetele, si pentru a serba seara speciala a adus langa ea o suma de oameni frumosi, sa ne bucure cu piese calde. Stransi in jurul scenei, avand in spate o parte din imaginile decupate de ochiul atent al Cristinei, oameni din public au savurat un moment de frumos. Singurul minor inconvenient au fost multele blitzuri ale aparatelor de fotografiat, dar pana la urma si ele s-au integrat in peisaj.

Alina Manole a trecut doar prin fuga pe la noi. Dar nu a plecat inainte de a ne vorbi despre „Detalii” si „Luna Patrata”. Si a luat-o pe Cristina langa ea pentru a ne canta o colinda trista, chiar daca e aprilie – „Colinda copacului”.

Din fuga Alinei Manole a ajuns pe scena cea de-a doua Alina (Zaharia). Cu vocea ei inconfundabila, ne-a facut sa desenam un drum spre fericire si sa ne jucam cu „litere mici”. Iar piesa „Incantatie”, cantata in duet cu Cristina, a fost o surpriza placuta pentru toti cei prezenti. Pe Alina o vedem destul de rar pe scena, dar sper sa o revedem in combinatia cu domnisoara Andries.

Boeru. Dragos Boeru. Un sufletist si un romantic, zic eu. Un „nebun de tot” zice cantecul lui. Sau poate un „Pastor de fulgi”, „Un gand” sau unul din cele „1000 de drumuri”. Cristina a reaparut pe scena, intr-o combinatie de folk-jazz-blues, cu Mysha si Nicoleta Palarie (cunoscuti publicului amator de folk si seri incinse de muzica in special de la serile FolkFrate!), pe piesa „Te-ai dus” (Vijelia). Ultimii doi au ramas pentru a ne canta „Poate eu, poate tu” si „Ploaia asta nebuna”. Un ultim invitat special al serii a venit in persoana lui Stefan Tivodar. Cu piese vechi in haine noi, Stefan si-a conturat in cantec „Autoportretul” si ne-a spus cum e „Pana maine”. „Eu cant cu Cristina” a spus Stefan cand s-a urcat pe scena, si cei doi ne-au aratat cum. Cu „Ploi mici” si „Nadir”, pentru un moment de suflet si apoi cu joaca de pe „Hit the road, Jack”. Pentru acesta ultima parte a serii trebuie sa mentionez si prezenta domnului Teddy Olaru, care a lasat butoanele de sunet si s-a jucat pe note de bas.

Finalul serii a insemnat note optimiste, cu scena plina (Stefan Tivodar, Cristina Andries, Teddy Olaru, Mysha Ungureanu), si cu un public umplandu-se de mesajul „Don’t worry, be happy”.Revin la final de cronica cu invitatia de a merge si admira fotografiile Cristinei. Merita, pentru ca au cuprins o lume in „franturi”. Si nu multi oameni pot face asta.

Pentru Foreverfolk,

Oana

Irlanda – arome, senzatii si gust

Nu e prima oara cand Forever Folk va vorbeste in categoria “Nu e folk, dar ne place” despre locuri din Romania sau chiar din Europa cu o mare incarcatura culturala sau valoare a capitalului natural. Asa au fost Liverpool (Capitala Culturala Europeana in 2008), Cisnadioara (una din cele mai pitoresti asezari rurale din Romania) sau cum “se vede” un festival de film pigmentat cu reprize de muzica clasica in fata primariei din Viena.

Astazi insa, “avem de a face” cu o tara – Irlanda – ai carui locuitori sunt celebri pentru buna dispozitie pe care o afiseaza atat fie in ipostaza de gazde, fie in cea de turisti pe alte meleaguri. O tara care a dat lumii “irish pub”-urile, berea Guiness sau mai putin celebrele dar la fel de gustoasele Kilkenny si Smithwicks, faimosul irish whiskey (pe numele sale mici Tullamore Dew, Jameson, Bushmills – asta ca sa numim doar trei si probabil cele mai cunoscute marci de whiskey irlandez),  pe “lordul dansului” Michael Flatley, pe U2, Thin Lizzy, The Corrs, Enya sau Sinnead O’Connor.

Acestea sunt insa doar brandurile comerciale ale unei republici vorbitoare de o engleza extrem de romantata de accentul irlandez, dar si vorbitoare de “Gaelic” (mai des numita “irlandeza”) – desi nativa doar pentru 3% din populatia tarii, dar cu o mare valoare de simbol pentru Irlanda. O tara a carei spiritualitate este dominata de religia catolica (peste 85%), in numele religiei si al politicii de subordonare sau insubordonare fata de coroana britanica derulandu-se multe conflicte cu imperiul vecin, care “pastoreste” partea de nord a insulei – Irlanda de Nord. Si tot la branduri neconventionale putem numi “the shamrock” – trifoiul cu trei foi, unul din simbolurile nationale ale Irlandei (de aici si prezenta sa pe tricourile echipelor nationale, pe avioanele Aer Lingus – compania aviatica irlandeza,  celebrul “verde irlandez” (irish green), ce domina atat pajistile tarii cat si imbracamintea spiridusilor (celebrii “leprechauns” cu a lor barba roscata – poza 3), pe care dupa ploaie (si ea un brand in insula) ii puteti gasi la capatul unui curcubeu.

Explorarea Dublinului nu poate incepe decat de pe O’Connell Street (Foto 5), centrul comercial al orasului, punctul de plecare al autobuzelor cu etaj ce efectueaza turul orasului. Daca Londra a construit “Millenium Wheel”, aici trecerea dintre milenii a fost marcata prin “Spire of the Millenium”. Si daca vizitati Dublinul in fuga, asa cum am facut-o eu, va recomand cu caldura unul din aceste autobuze, dotate aproape obligatoriu cu un sofer extrem de voios, care va va povesti nenumarate legende ale locului si oamenilor ce il populeaza, pigmentandu-l pe alocuri cu melodii irlandeze traditionale sau evergreen-uri pe care le veti fredona alaturi de el. Turul dureaza 90 minute si va poarta prin punctele cheie ale orasului, Trinity College of Dublin, Fabrica de Bere Guiness (Foto 6), apoi parcul Phoenix – cel mai mare parc intra-urban din Europa, unde puteti admira Monumentul Wellington (ridicat in onoarea celui ce l-a invins pe Napoleon la Waterloo – poza 1), resedinta presedintelui tarii, dar si ambasada SUA. Turul nu va rata nici distileriile Jameson, Catedrala St. Patrick (Foto 4), dar si Galeria Nationala de Arta, Mansion House (locul unde s-a semnat prima declaratie de independenta a Irlandei in 1922), Parcul Saint Stephen’s Green (locul unde s-a desfasurat mare parte din copilaria lui Oscar Wilde).

Si daca l-am amintit pe Oscar Wilde, trebuie macar enumerati si ceilalti clasici irlandezi ai literaturii universale, precum Jonathan Swift, James Joyce, Samuel Beckett, WB Yeats si “inventatorul” lui Dracula, Bram Stoker.

O seara irlandeza traditionala va include obligatoriu muzica live (foto 2) si dans traditional irlandez (denumit uneori step irlandez) intr-unul din nenumaratele pub-uri. Daca reusiti sa pasiti dincolo de latura turistica a serii, veti intelege ca pentru irlandezi muzica nu e o pasiune sau un mod de distractie, ci face parte din fiinta lor, din existenta lor zilnica. E absolut uimitor sa vezi cu cata mandrie canta imnul national niste oameni care doar au iesit sa ia cina in oras. Temele melodiilor nu difera de cele ale altor natiuni – dragostea, razboaiele de independenta, locurile istorice ale Irlandei, mandria de a fi irlandez. O impresie pe care ti-o da ritmul muzicii irlandeze este ca muzica country isi are radacini serioase in muzica traditionala irlandeza. O gaselnita extrem de interesanta este suportul de pahar atasat microfoanelor artistilor – extrem de utila ar spune multi dintre noi. Dansul – un amestec de energie, pasiune, indemanare si gratie.

Pentru amatorii de sport, trebuie sa va spun ca fotbalul nu este sportul national al Irlandei, ba chiar nici nu se gaseste printre primele preferinte ale irlandezilor. Aici se poarta hurling, Gaelic football, rugby-ul (anul acesta Irlanda a reusit sa castige Turneul celor 6 natiuni, reusind totodata si un Grand Slam – victorii in toate cele 5 meciuri) sau cricket. Si sa nu uitam nici de faptul ca exista un cult in insulele britanice pentru snooker, cel mai cunsocut jucator de snooker irlandez fiind Ken Doherty. Dar, pentru ca sportul-rege nu a trecut chiar neobservat, nu putem sa nu amintim de jucatori precum Roy Keane (ani la rand capitanul lui Manchester United), Steve Staunton sau, mai de actualitate, Robbie Keane sau Damien Duff.

Daca sunteti pasionat de ornitologie, aveti ocazia sa vizitati Bull Island, sit Ramsar (distinctie acordata zonelor umede ce gazduiesc o bogata biodiversitate), o zona relativ noua (circa 200 de ani), dar in continua extindere – a aparut datorita digurilor de protectie ridicate pentru impiedicarea patrunderii sedimentelor fine (silt) in golful Dublin, suprafata sa continuand sa creasca anual cu circa 1 m. Intre lunile octombrie si aprilie, aici ierneaza Branta canadensis (gasca canadiana), o specie protejata de gaste, care migreaza in fiecare an din si catre nordul si centrul Canadei (sora ei vitrega – Branta ruficollis – ierneaza in sud-estul Romaniei, pe lacurile sarate dintre Constanta si Mangalia). Si daca tot vorbeam de sport, pe plaja de pe Bull Island se practica kite surfing (surferul se foloseste de o parasuta pentru a inainta), briza marii Irlandei fiind extreme de darnica cu iubitorii acestui sport.

Poate nu am fost suficient de coerent in a descrie Irlanda si Dublinul in general. Asta pentru ca Irlanda trebuie perceputa prin toate simturile – vizual, tactil, auditiv, gustativ. Ca sa intelegi Irlanda, trebuie sa stai intre oameni, sa canti cu ei, sa te bucuri alaturi de ei. Sau, ca sa parafrazez unul din cele mai cunoscute cantece irlandeze, “sing an Irish song!”.

Pentru Forever Folk,

Marius

[View with PicLens]

Pariu pe Prietenie

Despre folkisti (si despre muzicieni in general) se spune ca sunt niste tipi cam orgoliosi, dar de asemenea ca sunt mici copii fata de poeti sau actori. Daca mai condimentam situatia data si cu criza economica ce tinde sa devina “de fiecare zi”, am putea ajunge la concluzia ca aceste bresle ar putea cu greu convietui, dincolo de artistii renascentisti care au facut sau fac parte din doua sau mai multe din ele (Florian Motu’ Pittis, Eugen Cristea sau Mircea Bodolan – i-am numit aici pe actorii folkisti, sau Dinu Olarasu si Ovidiu Mihailescu – folkisti si poeti cu har).

Si totusi… Cineva a pus un pariu. Ca poate reuni folkisti, poeti, actori de teatru, oameni de televiziune, umoristi. Si l-a numit “Pariu pe Prietenie”. Sinteza (pentru cei care nu cunosc sensul termenului, sinteza reprezinta crearea unui intreg din partile care il alcatuiesc) a fost relativ simpla: se pun laolalta Poeti (Bocancul Literar www.bocancul-literar.ro, Vanda Florea – realizatoarea emisiunii Casa Poetescu la Radio Lynx, Clara Margineanu), Folkisti (Maria Gheorghiu, Gashkademia de Folk www.gashakdemia.ro, Forever Folk – singurul portal de muzica folk din Romania www.foreverfolk.com), actori (Teatrul IndArt www.indart.ro) si se amesteca bine. Se adauga dupa gust si posibilitati de prezenta un varf de prieteni (Viorel Gaita, realizatorul emisiunii “Lumea lui Gaita” de la PrimaTV).

Apoi se gaseste un vas potrivit (a se citi o locatie) pentru asa o sinteza nemaivazuta (Restaurantul “Papa la Soni” din Bucuresti, www.papalasoni.ro, nimeni alta decat replica damboviteana a locului din Vama Veche ce gazduieste toata vara evenimente culturale).

Iar in final, se da startul. Bine-bine, o sa intrebati, startul la ce? Startul interactiunilor culturale reunite sub acest generic, “Pariu pe Prietenie”. Fiecare breasla e datoare sa isi aduca o contributie mai mare sau mai mica la fiecare din aceste intalniri: folkistii sa cante, poetii sa recite, actorii sa joace.

Pana acum au avut loc 3 editii ale acestui eveniment:

• prima intalnire a fost pe 18 ianuarie, cu emotiile inerente inceputului, cu voci feminine ce ne-au incalzit inimile (Maria Gheorghiu, Alina Manole), cu Ovidiu Mihailescu in ipostaza de a recita si nu de a canta, cu Dani Fat si al sau punk-folk energic, cu Laurentiu Ghita si ale sale epigrame sugubete, cu IndArt-ul prezentand o sceneta pe mica scena improvizata;
• pe 1 februarie a fost o seara Maria Gheorghiu si prietenii sai, cu Maria cantand, cu Clara Margineanu recitandu-si textele sale si nu numai, cu o noua rubrica “Să ne cunoaştem scriitorii” ce l-a avut ca prim invitat de la distanta pe Costel Stancu din Resita, cu un debut la “Pariu” – Old Black’s – doi tineri cu mult talent si dragoste de muzica, cu prieteni veniti tocmai de la Iasi – doamna Olga Alexandra Diaconu pentru a participa (asta da exemplu de implicare) si (cu voia dumneavoastra) subsemnatul agitand spiritele cu cateva melodii mai “miscate” sau mai “miscatoare”;
• pe 15 februarie, intr-o editie “prezidata” de Viorel Gaita, s-a dezbatut “Umorul la romani”, cu un concurs de epigrame “Cine este Omul-Pasare?”, cu Ovidiu Mihailescu ironizand prin piesele sale unele apucaturi romanesti (“Tantra yoga”, “La mare”, “Cowboy-ul Nelu”, “Partidul, Imbogatescu, Romania”, “Tamara”), cu IndAart prezentandu-ne sceneta “Sosete cu inimioare” (cu doua personaje – Jenica si Frusina – extrem de actuale – sau emanciparea sexuala pe meleaguri romanesti), cu Laurentiu depanand “Oda Carnatului” si “Balada Radoita” (varianta ros-albastra a Mioritei).

Si daca ce v-am povestit v-a starnit interesul, voi mai adauga doar ca urmatoarea intalnire a “pariorilor” va avea loc duminica, 15 martie, in acelasi loc (Papa la Soni) de la ora 16.00. Rubrica muzicala ii are ca invitati pe Maria Magdalena Danaila si un debutant, Alin Albei. La rubrica “Prezenti de la distanta”, se vor recita versuri din volumul “Captiv in inutil” al lui Adrian Berinde (un obisnuit al Forever Folk – va recomandam sa nu ratati albumul “Azil” prezentat in sectiunea “Albumul saptamanii”). Ca de obicei, trupa IndART va fi responsabila de momentul de umor. Deci, pariati alaturi de noi pe prietenie. Va garantam ca toata lumea castiga.

Linistea Paradisului Pierdut

Categoria “Nu e folk, dar ne place” e oarecum neobisnuita pentru un portal de folk, deja sectiunea “Altele” e stat in stat. Am prezentat aici festivaluri de arta, o capitala culturala europeana, un roman cu 29 de autori si multe alte “ciudatenii frumoase”.

Nu ne dezmintim, si ca sa fim si mai convingatori, de aceasta data am testat chiar pe o parte din echipa Forever Folk o locatie de vacanta din Romania, cu totul si cu totul speciala. Daca despre Sibiu nu mai e cazul sa mai adaugam ceva, distinctia de Capitala Culturala Europeana in 2007 fiind o recunoastere a valorilor culturale, sociale sau educationale pe care Sibiul le gazduieste, zona rurala din jurul Sibiului ascunde valori mai putin cunoscute publicului larg.

“Tabara de campare” a echipei Forever Folk a fost in Cisnadioara. Pentru cei mai visatori in orele de Geografie, toponimul Cisnadioara este un diminutiv al Cisnadiei (daca vreti, un alint, o Cisnadie mai mica), un oras situat de asemenea in zona metropolitana Sibiu. Primul lucru pe care il remarci in Cisnadioara este linistea monahala ce domina acest sat unde limba dominanta este germana (numele german al localitatii este Michelsberg), datorita numeroaselor familii de sasi ce locuiesc aici de sute de ani, care au plecat in anii ’70-’80 in Germania si care dupa ’90, manati de dorul de aceste locuri, s-au intors si si-au recladit gospodariile mai mandre si mai ingrijite, chiar daca in multe cazuri doar ca locatii de vacanta. In plus, fata de alte zone din Romania, pensiunile se gasesc la tot pasul, exact ca in mai celebrele burguri din Alpii Austriei.

Localitatea este dominata ca pozitie si ca spiritualitate de biserica fortificata datand din sec. XII-XIII, cu hramul Sf. Mihail (de unde si numele german al localitatii). Este una din cele mai reprezentative biserici in stil romanic din Transilvania, dar intotdeauna a fost mai curand un lacas de pelerinaj decat o biserica parohiala. In 1940, aici au fost aduse de la cimitirul din Gusterita placile comemorative ale unor soldati germani si austro-ungari morti in Primul Razboi Mondial in luptele din zona Sibiului. Biserica are o acustica remarcabila, astfel ca in ultima vreme este folosita destul de frecvent pentru concerte si festivaluri artistice.

Pana in Cisnadie sunt doar 2-3 km, iar daca tot v-ati hotarat sa va hraniti spiritul cum se cuvine, opriti-va la biserica fortificata de aici, si ea datand din secolul XIII si prima constructie din Transilvania care a fost echipata cu un paratrasnet. Initial romano-catolica, apoi transformata in evanghelica, biserica adaposteste doua orgi, una a ei, originala, produsa la Salzburg, iar cea de a doua adusa de la biserica din Bruiu. De altfel, biserica adaposteste si alte obiecte de cult (altare, piese de mobilier etc.) apartinand unor biserici sasesti care la ora actuala nu mai sunt folosite.

Din aproape in aproape, trecem din Cisnadie in Sadu, unde pe raul cu acelasi nume se gasesc 3 hidrocentrale (I, II si V). In incinta hidrocentralei Sadu I puteti vizita Muzeul Energetic Sadu, care gazduieste documente din perioada infiintarii primei societati ce avea ca scop productia de energie electrica folosind puterea apei. De asemenea, aici a fost realizata prima retea de transport de energie la distanta din Romania, electricitatea produsa aici alimentand Sibiul, iar mai apoi Mediasul, Saliste si localitatile riverane. Tot la Muzeu veti descoperi ca barajul de la Sadu V a fost proiectat de Oskar von Miller, nimeni altul decat cel care a realizat Deutsche Museum din Munchen, unul din cele mai cunoscute muzee cu profil tehnic din lume.

Daca veniti la Cisnadioara din Sibiu si daca am mentionat Deutsche Museum, nu puteti rata ocazia sa vedeti Muzeul Astra, varianta sibiana a Muzeului Satului din Bucuresti, cu circa 200 de case traditionale romanesti din toate regiunile, dispuse intr-un parc de circa 100 de hectare. Iar daca e si duminica, puteti participa la serviciul religios efectuat chiar intr-una din bisericutele de lemn din muzeu.

Daca ajungeti in Cisnadioara iarna si sunteti pasionat de ski, statiunea Paltinis este situata la circa 30 km, astfel ca va puteti alege si sporturile de iarna ca ocupatie.

Daca la orele serii linistea din Cisnadioara va face sa doriti si altceva, puteti ajunge repede la Sibiu, unde centrul vechi va asteapta cu diverse oferte: va puteti plimba, puteti incerca diverse restaurante, sau intra in unul din multe baruri aflate la un subsol frumos amenajat. Iar daca vremea e buna, puteti savura o cafea in Piata Mica unde inca de acum se aflau mese in aer liber.

Echipa “ForeverFolk” a vazut, pozat, memorat cate ceva din toate locurile mentionate mai sus, si a hotarat ca merita sa iesi din obisnuita zgomotului si alergaturii cotidiene pentru a descoperi lucruri noi si frumoase.

Cu bateriile incarcate si planuind deja o alta plecare,

Oana, Raluca si Make

[View with PicLens]

Festivalul Filmului Francez

Saptamana acesta se desfasoara Festivalul Filmului Francez. Astfel, intre 6-10 decembrie, puteti vedea o parte din filmele produse de catre cinematografia franceza ce cuprinde, pe langa filmele de fictiune si scurt metraje, filme de animatie, documentare, filme de arta.

Sectiunea Marele Ecran va incerca sa ilustreze aceasta diversitate privilegiind în special publicul tanar, prin prezentarea unor filme precum Etre et avoir de Nicolas Philibert sau Deus Ex Machina de Vincent Mayrand.

Formidabil este sectiunea destinata filmului francez in general, in care patru jurnalisti romani, Irina Margareta Nistor, Alex Leo Serban, Mihai Chirilov si Magda Mihailescu, critici de cinema recunoscuti, au ales si vor prezenta in fata publicului un film francez recent care i-a impresionat.

Cat despre sectiunea Avant premiere ea cuprinde sapte filme care au fost lansate în Franta dupa ultimul festival de la Cannes si care vor rula, in curand, pe ecranele romanesti. Dintre acestea o mentiune speciala merita filmele Je vous trouve très beau de Isabelle Mergault cu Medeea Marinescu, Selon Charlie de si cu Nicole Garcia, Quelques jours en septembre de Santiago Amigorena cu Juliette Binoche si nu in ultimul rand Les fauteuils d’orchestre de Danielle Thomson cu Cécile de France si Armand Dupontel, film care va reprezenta Franta la urmatoarele Premii Oscar.

“Visul unor nopti de vara” in fatza primariei Rathausplatz din Viena

Dupa cum ati putut observa si prin recenzia legata de capitala culturala europeana Liverpool, ForeverFolk isi intinde “tentaculele” si catre evenimete din afara tarii. Astfel, din pura intamplare, am ajuns si la festivalul de film din Viena.

Atrasa de acorduri de muzica clasica si venind intr-un loc inca nevizitat, am descoperit Primaria Vienei, o cladire impozanta a carei arhitectura iti taie rasuflarea. Insa de-o parte si de alta a aleii din fata primariei, erai intampinat de restaurante improvizate, care te purtau intr-o calatorie culinara prin toata lumea. De la bucataria asiatica, la cea italieneasca, greceasca, la mancaruri iraniene si multe altele, toate iti asigurau faptul ca serile vor fi un succes. Ajungand mai aproape de primarie, muzica rasuna mai tare si o mare de scaune alaturi de un ecran imens  anuntau festivalul de film.

Wien FilmFestival s-a intins pe o perioada de o luna, incepand cu 14 august si pana pe 14 septembrie, prezentand seara de seara concerte audio de muzica clasica (in deschiderea spectacolelor), ale marilor compozitori ai lumii precum: Johann Strauss, Tschaikovsky, Johann Sebastian Bach, W. A. Mozart,  Ludwig van Beethoven, Haendel, Richard Wagner, Claude Debussy, Giacomo Puccini, Giuseppe Verdi si Jean- Philippe Rameau, iar unele interpretate de mari tenori precum Luciano Pavarotti sau Jose Carreras; dar si concerte de jazz (The Jazz Album – Quasthoff, Richard Rodgers- Something wonderful, Best of Lamper).

Apoi urma adevaratul spectacol. In prima seara a avut loc proiectia operetei lui Johann Straus – “Sange vienez” iar  in urmatoarele zile au urmat spectacole de balet precum “Lacul lebedelor” a lui Tschaikovsky, Giselle,  concertul live din Australia al vestitului Louis Armstrong, concerte de jazz, Boemia si Tosca lui Pucinni, concertele lui Bach dar si “Nunta lui Figaro”, trioul tenorilor Jose Carreras, Placido Domingo si Luciano Pavarotti insa lista continua. Festivalul nu a inclus numai concerte si spectacole de balet, ci si doua documentare despre apa ca element vital (in aceasta periada a avut loc la Viena un simpozion dedicat acestui subiect) si unul despre Delta Dunarii. Au mai putut fi urmarite si spectacole de animatie sau de virtuozitate ale unor specialisti in arta dansului veniti din indepartata China.

Atmosfera acelor seri este greu de descris, caci merita traita. In fiecare seara, sutele de scaune erau ocupate cu mult inaintea inceperii spectacolelor de oameni dornici de cultura. Desi totul era o videoproiectie, dimensiunea ecranului te purta ba in sala unui concert de muzica clasica, ba deasupra Dunarii, fara a simti ca totusi nu esti decat pe un scaun, privind. Cand reuseai sa iti iei ochii de la imensul ecran, ramaneai fascinat de cladirea primariei si de jocul de lumini de dincolo de ferestre, sau chiar doar de candelabrele ce luminau usor incaperile.

Festivalul de Film de la Viena a fost un real succes caci si vremea a tinut cu ei, serile fiind doar putin racoroase si de cele mai multe ori cu un cer instelat pentru a completa pana la cele mai mici detalii, atmosfera festivalului.

Felicitari organizatorilor, iar celor ce apreciaza acest gen de spectacole le recomand cu caldura Wien FilmFestival.

Din Viena, pentru Forever Folk,

Raluca Chirculescu

Next Page »