Lansarea albumului “Dragoste in 3″

Reinceperea sezonului de concerte a fost serbat cu o lansare asteptata de multa lume: cea care acum doi ani ne prezenta o planeta noua sub forma unei luni patrate, ne-a adus anul acesta o poveste neconventionala despre “Dragoste in 3”. Este vorba de Alina Manole si lansarea care s-a desfasurat la teatrul Nottara, pe 30 septembrie 2011. Pentru ca sunt destul de multe puncte remarcate pe parcursul celor doua ore petrecute in compania folk-jazzului, o sa le punctez pe rand. Imi cer scuze in avans daca sunt amanunte care imi scapa, dar sunteti liberi sa completati.

Loc, sunet, imagini. Cred ca pentru o lansare gandita in felul celei de vineri, o scena de teatru s-a dovedit a fi cea mai buna alegere. Indiferent de tonalitatea pieselor cantate, acestea au fost prezentate sub forma povestilor romantate, intr-un decor intregit de scaune vechi si un colt cu oglinda. Sunetul a fost si el la intaltimea asteptarilor si, indiferent de locul din sala (noi am avut locuri la balcon), s-a auzit clar si plin. Un impact destul de puternic a fost convergenta jocului vizual cu cel muzical, joc prezentat sub forma imaginilor derulate in chenarul celor doua ferestre incluse in decor. Trecand peste micile inconveniente cum ar fi ca pentru cei din spate scena nu era tocmai vizibila, sau ca spatiul dintre scaune putea creea probleme celor putin mai inalti, povestile de amor prezentate de Alina si trupa ei si-au gasit un aliat puternic in detaliile locului.

Muzica. Bineinteles, partea cea mai importanta a unei lansari de album este cea muzicala. O sa incep prin a mentiona band-ul alaturi de care a cantat Alina Manole: Adrian Cristescu (clape), Dan Nicolau (trompeta), Tudor Olaru (bass) + Dragos Serbanescu (contrabas) + Ovidiu Codrea (tobe). O formula destul de apropiata de cea de la lansarea Lunii Patrate, cu toate acestea aducand ceva nou (sub forma tobelor). Chiar daca nu a fost aceeasi formula de pe album, in urma ascultarii acestuia pot spune ca a fost o formula frumoasa, care a sunat foarte aproape de inregistrare.

Concertul a inceput cu o declaratie de sinceritate sub forma piesei  Despre mine, si ne-a vorbit atat despre Prieteni Invizibili sau Pitici, dar si despre Dragostea in 3 alternata cu Casatoria in stil Italian. Trebuie sa recunosc ca multe dintre piesele noului album nu au fost neaparat o surpriza pentru public, ele fiind deja prezentate in concertele ultimilor doi ani (de altfel, una dintre piese a fost prezentata in premiera la lansarea Lunii Patrate). O premiera aproape absoluta a fost Adevarul , o piesa mai ritmata decat piesele obisnuite, cu influente jazz si care s-a lipit foarte repede de public. Chiar daca prezentarea pieselor (sub forma unei orchestratii inedite) si atmosfera creata au dat un nou suflu, cred ca e de dorit pentru o lansare sa pastreze ceva mai multe elemente surpriza la nivelul pieselor asteptate cu nerabdare.

Piesele prezentate au alternat intre cele de pe Luna Patrata si cele de pe noul album. Intr-un fel au alternat si povestile prezentate, de la emotii puternice si tristeti coplesitoare, la povesti pline de umor despre amoruri mai mult sau mai putin complexe.

Atmosfera si concluzii. Cu siguranta, lansarea albumlui Dragoste in 3 a fost unul dintre cele mai asteptate evenimente din acest inceput de toamna. Ca dovada au stat biletele vandute aproape in totalitate inaintea concertului si un public care a stiut cand sa cante, cand sa se joace, cand sa rada si cand sa taca. Au fost momente in care emotiile au dat navala peste artista de pe scena, a fost un moment in care chitara parca nu mai vroia sa mearga si unul de multumiri care ne-a facut pe toti din sala sa zambim. Au fost emotii puternice transmise (trebuie sa recunosc ca piesa care da numele albumului a reusit prin atmosfera rosie si puterea emotiei sa ma faca sa tresalt putin), au fost glume si un dans despre pitic. Si o Alina Manole care a evoluat vocal, alaturi de niste baieti profesionisti care au reusit sa ne dea un start bun de octombrie. Per total, o lansare reusita.

Intamplari in Orasul cu Oameni – Editia de Bucuresti

Concertul de joi, 22 septembrie, din Clubul Joy (fostul A’live) a reprezentat deschiderea serilor de folk si nu in ultimul rand, o continuare a Facebook Family Folk Festival de la Rasnov ce a avut loc la inceputul lunii. Festivalul a fost gazduit de Adrian Bezna si a adunat numerosi folkisti intr-o incercare de a porni o noua traditie in randul evenimentelor folk. Daca a fost sau nu un succes, cel mai probabil vom vedea la o editie viitoare, insa concertul din Joy a avut rol dublu, reintalnirea folkistilor de prin fiecare colt de tara si din afara ei, dar si  recuperarea unor pagube.

Lista celor ce aveau sa cante era lunga asa ca pentru inceput fiecare urma sa stea pe scena pret de 2 piese, asa ca imediat ce problemele cu sunetul s-au rezovat Puiu Cretu alaturi de Alex Nichita au dat startul serii cu Om bun si Amintire cu haiduci. Primii din lista au fost Ioana Pinzariu si colegul “provizoriu”  Liviu Teodorescu, colegi de doar 2 zile au cantat Toate drumurile duc si All I ever wanted (piesa compusa de Liviu).

A urmat Doru Stanculescu alaturi de Sorin Minghiat intr-un scurt recital; au fost Ai, hai, Cum se naste un mit si desigur Fara petale, dar nu si fara “aportul” lui Dan Andrei Aldea. Din intreaga lista de artisti, poate cel pe care personal l-am asteptat cel mai mult a fost Nicu Zota si chiar daca a cantat doar 3 piese, nu a dezamagit. Pentru ultima piesa a chemat-o pe scena pe Tatiana Ojog, jumatatea feminina a grupului Fox Studis pentru a canta impreuna piesa 10 ani a lui Dinu Olarasu.

Alt moment mult asteptat a fost aparitia pe scena a proiectului Denvar, venit tocmai din Bulgaria pentru a canta adaptari ale unor piese romanesti sau piesele lui Vali Sterian, caci Stefan Geraksiev este poate unul din cei mai mari fani. Au fost momente in recitalul lor cand transpuneau intreaga sala intr-o scena de western, fascind publicul.

Revenind la Intamplarile din Orasul cu Oameni de la Rasnov, a urmat un moment de decernare de diplome si multumiri participantilor. Urmatorul invitat a fost Cezar Petrovici si Puterea sa alegi si O zi macar, cantata alaturi de Eugen Avram. Un alt premiat a fost Cristi Dumitrascu, care de asemenea a dorit sa-i aduca un omagiu lui Vali Sterian, povestind intamplari in care s-au regasit amandoi si cantand Vom fi ce-am fost.

Noaptea a continuat pana tarziu, urmand ca pe scena sa urce Eugen Avram, Fox Studis, Adrian Bezna, Ovidiu Mihailescu, Puiu Cretu si Alex Nichita si nu numai, dar orele fiind inaintate, recenzia se opreste aici. Daca ati fost partasi la concert poate veti continua in comentarii sirul evenimentelor.

Balkanik Festival prin ochii unui fan

In week-end-ul care a trecut, a avut loc la Bucureşti, Balkanik Festival. Iată cum a decurs festivalul, prin ochii unui cititor ForeverFolk – Sergiu Vasile, care a câştigat o invitaţie dublă la eveniment.

Iatã cã au trecut câteva zile de la prima ediţie Balkanik Festival, o surprizã plãcutã în calendarul evenimentelor de anul ãsta. Surprizã, serios: ori n-a fost suficient de bine mediatizatã toatã distracţia, ori pur şi simplu n-am fost eu pe fazã. Oricum, am aflat cu doar câteva zile înainte ce-are sã se întâmple la grãdina Uranus. De-aia le şi mulţumesc din suflet oamenilor frumoşi de la ForeverFolk pentru invitaţie.

Am ajuns acolo în prima zi, adicã vineri, cu aşteptãri modeste. Afişul promitea (cel puţin mie, ca fan al muzicii “balcanice” – s-o zicem pe-aia dreaptã, al muzicii ţigãneşti) dar nu ştiam nimic despre amplasamentul cu pricina şi, mai ales, nu ştiam cât de receptiv va fi publicul bucureştean, pe care eu îl ştiu cu prejudecãţi de tot felul.

Am constatat cã grãdina Uranus e fainã. Se preteazã. E mult spaţiu pentru zbânţuialã, cu tot cu mesele pentru comozi, bucãtãria lui Şoni (scumpuţã dar, din câte am înţeles, gustoasã) şi standurile cu zorzoane. Aici cârcotesc un pic: nu zic cã n-au farmecul lor bijuurile handmade dar mi-ar fi plãcut sã fie reprezentate şi nişte meşteşuguri tradiţionale. Mãcar simbolic, cã într-adevar nu-i vedeam pe oameni plecând de la concert cu linguri de lemn şi-un ceaun cu pirostrie.

Romano Boutique au deschis spectacolul de vineri cu un melanj simpatic de muzicã ţigãneascã “evergreen” (“Iag bari” a fost laitmotivul festivalului), bãtând uşor spre funk sau reggae. Mare pãcat cã n-au avut parte de cine ştie ce auditoriu – era cam devreme şi trupa nu fusese anunţatã pe afiş.

Abia când au urcat pe scenã Salijevic Orkestar grupuleţele de fani s-au coagulat într-un public adevãrat de concert. Cu chiote, dans şi tot tacâmul. Se înţelege de ce: între douã nunţi, prin ’95, orchestra lui Slobodan Salijevic a colaborat cu Goran Bregovic pentru “Underground”-ul lui Kusturica. Vineri, la Bucureşti, “Kalaşnikov” şi “Mesecina”, “Bubamara” şi “Jelem, jelem” au fãcut furori. (OK, sincer sã fiu, poate cã bãieţii noştri din fanfara Ciocârlia au chiar mai mult zvâc. Dar toboşarul sârbilor e un fenomen cosmic de-a dreptul!)

Vedetele serii au fost însã, fãrã îndoialã, veteranii din Clejani sau, cum îi cheamã-n buletin, Taraf de Haïdouks. N-am sã mai intru în detalii. Am sã zic doar atât: virtuozitate şi autenticitate. Un moment antologic a fost dialogul violonistic între Caliu senior şi Caliu junior, dar nici trilurile supranaturale ale lui Fluierici n-au sã fie uitate prea curând. Sau bisul, la care unii cu siguranţã au strâmbat din nas. Deh, nu toţi gustã folclorul urban (“Sunt frumos, ce faţã am de gigolo…”). Snobi, dacã mã întrebaţi pe mine. 

Înainte sã încheie spectacolul, clejãnenii au dedicat una dintre piesele lor de rezistenţã (“Pãdure, verde pãdure”) maestrului Johnny Rãducanu, “muzicant ca şi noi”, amintind şi de Culai şi Cacuricã, cei doi haiduci cãrora le-am simţit cu adevãrat lipsa vineri searã.

Sâmbãtã, bucureştenii prinseserã gustul berii şi-al gulaşului. E drept, era şi weekend. Oricum, când am intrat pe poarta grãdinii Uranus, ungurii de la Ternipe (cunoscuţi mai ales pentru varianta lor de “Muro shavo”) tocmai urcau pe scenã sub privirile unui public mai puţin timid decât cel de vineri. N-am sã insist asupra prestaţiei lor, deşi bãieţii şi-au meritat aplauzele. Urmeazã Mahala Rai Banda, nu de alta.

Mahala Rai Banda sunt o formaţie senzaţionalã, de departe preferaţii publicului, şi asta pe bunã dreptate. Nu e uşor sã îmbini forţa unui ansamblu de alãmuri din Zece Prãjini cu virtuozitatea unor lãutari munteni “versaţi”, dar dacã nimereşti formula (cum a nimerit-o Aurel Ioniţã) şi-o presari cu un condiment nemaigustat care miroase şi a swing, şi a “Balkan beat”, succesul e garantat. Dacã vreţi, MRB sunt echivalentul urbanizat al Tarafului din Clejani: un produs contemporan, autentic dar şlefuit, bun pentru export; cum se zice? – un brand de ţarã.

Şi pentru cã ziceam de contemporaneitate, s-o spunem pe faţã: ne place, nu ne place, existã un folclor de oraş, e reprezentativ (mai ales pentru mahalaua bucureşteanã) şi n-are treabã cu frunze verzi şi ofuri şi doruri. “Eşti sexi”, piesa cu care s-a deschis recitalul de sâmbãtã, e un exemplu grãitor.

Ulterior, bãieţii au traversat înapoi cãtre rãdãcini, cântându-ne “Of, ce dor, ce chin, ce jale” şi “Dicta, mamo, chi bori” la un loc cu piese instrumentale tocmai bune de dans (“Spoitoreasa”, “Hora din mahala”). Publicul – de zile mari. Mi-am adus aminte de concertul lui Manu Chao (la B’estfest, nu la Sala Palatului) când în faţa unei scene micuţe se zbânţuiau oameni cu adevãrat pasionaţi. Bisul a fost şi el o surprizã, zãu, fiindcã mahalagiii au interpretat “Mesecina”. Şi, fie vorba între noi, sârbii lui Salijevic cred cã au înghiţit puţin în sec. Bravos!

Marele meu regret e cã, din motive strict obiective, nu i-am mai prins pe turcii de la Baba Zula. Cicã ar fi fost cireaşa de pe tort, cu îmbinarea lor super-funky între acorduri de saz şi darbuka, muzicã electronicã şi dansuri din buric. Aştept cu interes sã ne mai facã o vizitã, sã aflu şi eu cum stã treaba. De fapt, aştept cu interes sã se întoarcã toţi muzicanţii pomeniţi mai sus. Şi cred cã multã lume e de acord cu mine.

Bine ai venit în Bucureşti, Balkanik Festival.

Marius Matache, Folk Band Imperfect si Puiu Cretu in Mojo

Acum ca sezonul estival a luat sfarsit, incepem iar sa numaram din ce in ce mai multe seri de folk in Bucuresti. Printre ele se numara si cele din clubul Mojo, gazduite de Ovidiu Mihailescu, ce vor avea loc in fiecare zi de marti.

Saptamana aceasta, mai exact 20 septembrie, invitatii serii au fost Marius Matache si Folk Band Imperfect (Radu Tudoroiu – percutie, Alex Nichita – vioara, chitara) alaturi de Puiu Cretu. Dar “vedeta” serii a fost Alex Nichita, ce pe intreg parcursul concertului s-a aflat pe scena, cantand alaturi de baieti timp de aproape 2 ore si jumatate.

N-au lasat publicul sa astepte prea mult asa ca s-a dat startul serii cu piesa Se duc iubirile, cand scena devenea prea mica pentru toti cei 4 invitati ai serii. Cum in aceasta saptamana l-am fi aniversat pe Vali Sterian, au presarat intre piesele proprii cantecele Cantec de oameni, Iluzia unei insule si Antirazboinica.

Dupa Dragostea in fan a lui Puiu Cretu, acesta a lasat scena in grija lui Make si ai sai “coechipieri” Alex si Radu pentru Poem cu cai, Dali, Fara cifra doi si Marea.

La ora actuala, poate unul din cei mai cantata poeti in randul folkistilor este Sorin Poclitaru, versurile lui regasindu-se in piese cu mult umor (precum balada inchinata unei bormasini) sau  emotie. Pentru ca Puiu a dorit sa demonstreze ca in orice piesa pune mult suflet dar si mai multa pasiune, a fost nevoit sa schimbe consecutiv doua corzi ale chitarii. Tot la capitolul multa pasiune a fost si indemnul sau avertismentul Nu mai fumati!, iar  repercursiunile le puteti afla doar ascultand piesa.

Seara a continuat cu Tamplarul priceput, o Despartire in flori, Eu si nu mai, piese din repertoriul lui Puiu. Mai tarziu ne-am intors La piata si in ton cu anotimpul am ascultat Toamna, Colind pentru prieteni (ca intotdeauna cantata de public) urmate de Carciuma. Si pentru ca au cantat suficient separat, piesele Amintire cu haiduci, Fara petale, Caii liberi si Cantecul bufonului i-au reunit pe scena. Iar in incheiere, ne-au “indemnat” sa plecam spunandu-ne Hai acasa dar nu fara un amalgam de piese Phoenix.

Pentru ForeverFolk,

Raluca Chirculescu

Gala Folk You la Bucuresti

Dupa cum va anuntam aici, in weekendul ce tocmai a trecut s-a desfasurat la Bucuresti Gala Folk You. Daca Festivalul a reusit anul acesta sa iasa in prim plan nu numai prin actele artistilor de pe scena, ci si in special prin dezbaterile creeate in jurul lui, prezenta folkului la scena deschisa in Centrul Vechi, in plina serbare a Zilelor Bucurestiului, s-a dovedit a fii un experiment reusit. Sambata seara (17 septembrie) pe scena au urcat: Florin Chilian, Nicu Alifantis, Taxi, Emeric Set si Vama.

Duminica, am ajuns la scena amplasata pe Strada Franceza cu cateva minute inainte de ora anuntata pentru incepere. Grupuri mici de oameni erau deja acolo. O prima impresie puternica a fost cea a diversitatii publicului, de la adolescenti pana la bunici cu nepoti de mana, oameni care pareau decisi sa se bucure de muzica chiar daca amplasementul scenei nu a fost tocmai cel mai fericit. Aflandu-se la o intretaiere de strazi pietonale, oriunde ai fii stat se facea un culoar de trecere, lucru care la un moment dat putea deveni incomod.

Trecand peste detaliile de organizare (e o prima editie si loc de mai bine exista intotdeauna), rolul deschiderii serii i-a revenit Alinei Manole, alaturi de bandul sau (Adrian Cristescu – clape, Tudor Olaru – bas, Dan Nicolau – trompeta si Claudiu Purcarin – tobe). S-a incercat alternarea unor piese de suflet (Despre mine, Duel cu un greiere) cu cele vesele (Piticul, Casatorie in stil italian), si cred ca provocarea de a canta un fata unui public care nu era familiarizat cu stilul si piesele Alinei a fost castigata.

Mircea Vintila a urcat pe scena la fel de zambitor si plin de verva cum il stiam. Am fost alaturi de el Oameni pe niste scari, am mers pe Popa Nan , pana la Laptaria lui Enache , am evocat-o pe Miruna. Iar cel de-al doilea Mircea al serii, anume Mircea Baniciu, a creeat un echilibru frumos cu cu piese putin mai lirice precum Esarfa in dar, Tristeti provinciale sau Dealul cu dor. 

Chiar daca s-au cantat piese pe care le stim si cu care suntem obisnuiti de la alte concerte, in contexul Galei din Centrul Vechi ele au parut cele mai potrivite alegeri. In fata unui public atat de divers, piesele cu istorie au facut ca intre scena si cei din fata ei sa existe in permanenta un mod de comunicare deschis. Nu am ramas prezenta pana la finalul serii, dar din ceea ce am vazut pot spune ca a fost un eveniment cu un start bun, cel putin in ceea ce priveste folkul. Au fost si artisti deja intrati in galeria de folk clasic romanesc, au fost si aparitii mai noi, iar publicul a fost destul de deschis pentru a trata cu respect pe cel din fata sa.

Orgaizatorii Galei Folk You – editia de Bucuresti au fost Asociatia Miscarea de Rezistenta si ArCuB.

La multi ani! Puiu Cretu

Ziua de 16 august nu a insemnat doar un nou concert intr-o noua locatie ci un prilej de a imbina un motiv de sarbatoare cu o cantare in Terasa Florilor. Sarbatoarea a constat in aniversarea lui Puiu Cretu, eveniment la care au participat numerosi prieteni ai acestuia si nu numai, reusind sa umple terasa pana la refuz si cu siguranta ar fi participat si mai multi daca locatia ar fi permis.

Seara a inceput devreme, iar Puiu alaturi de Alex Nichita au deschis concertul cu piesa Om bun, dar inca de la cea de-a doua piesa, Se duc iubirile, scena a inceput sa primeasca si alti artisti precum Dan Caramihai.

Au urmat Cantec nebun, Eu, Despartire in flori, Broasca testoara a lui Radu Gheorghe unde publicul a jucat un rol important in interpretarea refrenului desi pe intreg parcursul concertului publicul i-a fost alaturi la fiecare piesa.

Pentru ca printre prietenii din terasa se afla si Teddy Tudoroiu, Puiu a tinut sa-i demonstreze cat de mult este apreciata piesa Tamplarul priceput.

O alta parte impresionanta a concertului a fost momentul in care cei doi au cantat Fara petale (Doru Stanculescu) si Cantec de oameni (Vali Sterian) in care vioara lui Alex a starnit ropote de aplauze.

Nu au lipsit nici momentele umoristice care i-au implicat pe colegii lui Puiu din grupul Voua, fie ca acestia s-au aflat pe scena fie ca ii auzeam din public. Glumele, povestile si piesele pline de umor au animat intreaga terasa pana la punctul in care ne gandeam ca vom deranja vecinii din zona si vom crea probleme proprietarului terasei.

Abia intrat in terasa, Ovidiu Mihailescu a fost nevoit sa urce direct pe scena pentru ca urmau sa cante Lili. Acesta a ramas pe scena alaturi de Puiu, Dan Caramihai si Teddy Tudoroiu pentru o alta “dama” a folkului, cantand Balada pentru Daniela.

Seara a continuat pana aproape de ora 11 prin coveruri Mircea Baniciu, Poesis, Phoenix dar publicul ar fi dorit tot mai mult.

I-am cantat La multi ani si am incercat cu totii sa-l emotionam insa cred ca cel mai emotionant moment pentru Puiu a fost venirea fiicei lui careia i-a dedicat piesa Cantec pentru Ioana.

A fost mai mult decat un concert. A fost o seara in care atat publicul cat si sarbatoritul s-au simtit foarte bine.

In incheierea aticolului, intreaga echipa ForeverFolk ii ureaza lui Puiu “La multi ani!” si cat mai multe evenimente muzicale.

Tabăra Națională de Folk Calafat – ziua I

Când nu putem ajunge personal la un eveniment din țară reușim însă să aflam cum se desfășoară și care au fost impresiile participanților, pentru a vă ține la curent cu tot ce se întămpla în lumea folkului.

De data aceasta, prima zi a Taberei de Folk de la Calafat ne-a fost relatată de către Puiu Crețu, folkist și de asemenea acum corespondent ForeverFolk.

În perioada 1-7 august, la Calafat se desfășoară cea de-a 14-a ediție a Taberei Naționale de Folk, unde an de an pe malul Dunării vin artisti din toate colțurile țării și chiar din afara ei se reunesc pe aceeași șcenă (mai multe despre ediția din acest an puteți citi aici).

Deschiderea oficială a taberei s-a realizat prin discursul primarului orașului iar noua ediție a adus și mici schimbări, scena fiind acum orientată cu spatele către Dunăre, dând o atmosferă mai placută serilor de folk.

Prima seară i-a adus în centrul atenției pe Cristi Buică, Adrian Beznă, Puiu Crețu alături de Alex Nichita și Andreea Nedelcu, Adela Țițescu, Claudia Ciobanu, Dinu Olărașu,Misteria Carpatică, Foișorul de Folk, Rosen Paskulov și trupa sa Rare Breed care au dat startul serilor de folk din tabără. Publicul de la an la an devine mai numeros și mai receptiv la ce au de oferit artiștii prezenți.

La Calafat nu au venit doar cei care au fost pe scena, printre cei prezenți în tabără mai numărându-se și Doru Stănculescu, Sorin Minghiat, Horia Stoicanu, Icarus, Ioan Mateiciuc, Descântec, Zări, Ana Maria Bordean, Vasile Mardare, Ionuț Mangu și Roxana Zăpârțan, Tituș Constantin și Iulia Mitrea.

În mare, cei prezenți la Calafat sunt obișnuiți de-ai Taberei de Folk, dar la fiecare nouă ediție se adaugă noi grupuri tinere, folkiști în devenire sau tineri care deja s-au afirmat pe scena muzicii folk.

Ca în fiecare an, ziua s-au organizat cântări în centrul Calafatului pentru a atrage cât mai mulți oameni să ia parte la spectacolele organizate seară de seară.

Vă vom ține la curent cu evenimentele din tabăra de folk prin interviuri cu participanții.

 

Marius Matache&Folk Band Imperfect in Irish Pub

În ciuda faptului că Ploieştiul nu e nici prea departe de Bucureşti, nici un oraş tocmai mic, de-a lungul timpului singurul eveniment notabil de folk al zonei a fost şi a ramas Festivalul Castanilor. Cel puţin până în acest an, când nişte oamenii cu drag de muzică au hotărât că este cazul de împământenirea unor seri de folk în zonă. Aşa au apărut duminicile muzicale din Irish Pub – The Shamrock. După Mircea Vintilă, Emeric Imre sau Puiu Creţu, pe 31 iulie am avut ocazia să asist la un concert al lui Marius Matache, alături de al său Folk Band Imperfect (Radu Tudoroiu – percuţie şi Alex Nichita – vioară, chitară).

Câteva cuvinte despre locul concertului. Aflat în centrul oraşului, dar nu chiar într-o zonă de trafic intens şi printre case, terasa de la Irish Pub pare ruptă de agitaţia tipică serilor de week-end. Atmosfera era calmă şi degajată când am ajuns, chiar dacă terasa (destul de mare) era aproape plină (avea sa devina plină cu totul pe parcursul concertului), scena luminata şi mare, sunetul bun, oamenii doritori de muzică. Toate premisele pentru un concert bun.

Ceva mai pe larg despre concert. Baieţii au început în forţă, aşa cum o cere un Poem cu cai, pentru a încălzi mai apoi atmosfera în tonurile cunoscutului Mugur de fluier şi a descreţi frunţile cu Zmeul. Din categoria „noi nu cântăm piese triste, ci doar de dragoste…dar acelea nu sunt triste, sunt de dragoste”, ne-am adus aminte de valuri cu piesa Marea, ne-am întrebat cum e să fii Fără cifra 2 şi am primit o piesa mai nouă, pe versuri în engleză, A 1000 times. Tot din categoria piese la început de drum se afla Hai să…, pe versuri de Sorin Poclitaru, ce a primit şi un nume secundar Dragoste după program („pentru că unii nu au timp nici să moară”). Înainte de o invitata-surpriză, ne-am destins fredonând într-o nu ştiu care seară, într-o nu ştiu care vară… (Pseudofabula).

Şi cum deja un ploieştean îşi demonstrase talentul pe scenă (e vorba de Alex Nichita), a fost invitată să cânte Adela Titescu. Tânăra ploieșteancă s-a facut remarcată la Siret (unde de altfel a caștigat premiul ForeverFolk) și ne-a adus aminte că N-ai nevoie de foarte multe, pentru a ne purta apoi la Polul Nord (piesa cu care Adela a participat la concursul pentru albumul de autor Sorin Poclitaru) și prin legenda lui Richard Inima de Leu (ultimele două piese fiind compoziții proprii). Pentru mine a fost o primă audiție a Adelei și dincolo de vocea caldă, dar puternică, mi-a placut zâmbetul pe care îl avea pe scenă și pe care îl împărțea aproape contagios celor din public.

Make și Imprefecții au revenit pe scenă, iar pentru a consolida relația cu publicul am avut parte de un moment Valeriu Sterian. Ca un semn al faptului că cei trei s-au simțit bine, am ascultat o piesa pe care rar am auzit-o în concerte, Paradoxuri Erotice, într-o variantă în care Alex Nichita a schimbat vioara cu chitara și pe care, trebuie să recunosc poate puțin ne-obiectiv, astept cu nerabadare să o mai auditez în această formulă.

Seara a continuat La piață, iar spre deliciul celor mici din public și nu numai, am ascultat și Broasca țestoasă. Cum publicul dorea mai mult, spre finalul concertului publicul a aplaudat și cântat Treceți batalioane române, Carpații, Amintire cu haiduci sau cover-uri Phoenix.

Și dacă tot am vorbit de talentele locale, Alex a urcat singur pe scena pentru a-și demonstra încă o dată calitățile de violonist printr-un moment de muzica clasică apreciat cu aplauze de public. A schimbat apoi vioara pentru un duet chitara – percutie cu Radu Tudoroiu pentru Nothing else matters si nu numai, momente pe care speram ca le vom mai întâlnii în concertele urmatoare.

Pentru a sfârși seara într-o notă veselă și ajungând la un al 3-lea bis, ne-am amuzat pe seama celor 10 mineri din Petrosani.

Publicul a ramas într-un număr mare până la ultima piesa dând astfel o atmosfera plăcută întregii seri. Poate de acum cei care au fost prezenți la concert o vor asculta mai des pe Adela sau pe Alex și vor veni în număr la fel de mare sau chiar mai mulți la viitoarele concerte Marius Matache și Folk Band Imperfect.

Sursa foto:  www.haotik.ro

Folk You 2011 – Cum se distruge o legendă

UPDATE: După o discuţie telefonică, pot confirma că absenţa de pe scenă a domnului Nicu Alifantis a fost din cauze exclusiv medicale, având probleme serioase cu gâtul.

Încă de la primele zvonuri privind artiştii participanţi, Folk You 2011 se anunţa controversat. Aproape jumătate din artiştii din line-up aparţineau altor genuri decât cu folk. Antena 1 difuzează duminică un reportaj din Vama Veche, dar nu suflă un cuvânt despre Folk You. Adevarul menţionează circa 3.000 de spectatori prezenţi în cea de a 3-a seara de festival din 2011. În 2008 şi 2009, Jurnalul vorbea de 10-12.000. Oare unde sunt oamenii care iubeau folkul? Probabil ca şi mine – au preferat să vadă festivalul la televizor, să poată schimba canalul în momentele cheie. Această recenzie e doar un fragment…pentru că Folk You 2011 a fost greu de digerat ca întreg.

Recitalul lui Tudor Gheorghe a inclus…manele. Nu, nu e vorba de mult-blamatul gen al zilelor noastre, ci o melodie compusă de Anton Pann cu mulţi ani în urmă, o manea în adevăratul sens al cuvântului. Apoi, bardul oltean a continuat, alături de taraful său, cu melodii de petrecere româneşti – de ex. Dă, mamă, cu biciu-n mine şi Mărine, la nunta ta - făcându-i pe cei prezenţi să încingă o horă pe nisipul din Vama Veche.

Mircea Baniciu a avut un recital de circa 80 de minute alături de Vlady Cnejevici, Teo Boar şi ceilalţi componenţi ai band-ului. Pentru că orice s-ar întâmpla, rămâne unul din artiştii emblematici pentru folkul românesc.

Programul zilei de sâmbătă a suferit modificări, unele chiar serioase, faţă de cel afişat. Puya trebuia să urce pe scenă ultimul conform programării, practic a apărut după Mircea Baniciu şi înainte de Marius Mihalache. Care Marius Mihalache nu e folk, dar Alex Nichita (Proiect Tivodar, Folk Band Imperfect, Puiu Creţu Band) spune că a fost foare bine primit şi, alături de Irina Sârbu, a făcut un show de zile mari. A 3-a seară s-a încheiat cu ZOB, deşi ei nu apăreau în program. Surprize, surprize…

Nicu Alifantis şi Dinu Olăraşu nu au mai urcat pe scenă, spre regretul fanilor prezenţi. Se pare că în cazul domnului Alifantis a fost vorba de probleme de sănătate.

Taxi au venit cu o piesă nou-nouţă, compusă chiar în ziua recitalului la Folk You, intitulată Dramă în Vamă. Piesa a devenit şlagăr, fiind bisată, apărând în mai puţin de 12 ore şi pe youtube. Dar şi Stele care cad, nu pier se potrivea ca o mănuşă atmosferei boeme sau cel puţin ultimelor urme rămase la malul mării. Dovadă încă o dată că muzica de calitate nu are gen, că Dan Teodorescu este un artist fabulos, ce poate mişca masele oriunde. Iată noul imn de Vamă:

Să văd în faţă la Şoni palmieri şi piscine/să văd în faţă La Bibi două limuzine
Asta este o dramă pe care n-aş vrea s-o trăiesc în Vamă
Să văd telegondola de aici până în 2 mai/să văd pe strada principală trăsura cu 2 cai
Asta este o dramă pe care n-aş vrea s-o trăiesc în Vamă
Să văd fetiţe botoxate în poală la fotbalişti/să văd metrosexuali pe plajă la nudişti
Asta este o dramă pe care n-aş vrea s-o trăiesc în Vamă
Iubita mea atunci cand n-o să mă mai iubeşti/adu-mă aici pe plajă să-mi spui că mă părăseşti
Asta este singura dramă pe care aş vrea s-o trăiesc în Vamă

Da, recitalul lui Puya s-a soldat cu incidente. Din pacate. Dar nicidecum neaşteptat. Vinovaţi? Organizatorii, că au trădat spiritul festivalului, că au amestecat 2 stiluri greu compatibile şi au greşit “andrisantul”. Publicul – o parte din el – pentru ca a dat dovadă de imaturitate crasă – violenţa nu poate fi o soluţie. Puya – pentru ca a provocat publicul cu bună ştiinţă.

Recunosc că m-am bucurat să văd că toată plaja a cântat cu Mishu Călian şi Maya pe Viteza sângelui meu. La Ţapinarii s-a văzut că în Vamă sunt ca acasă, cu toţi cei de faţă cântând Fericirea-i un lucru mărunt, e o aripă care vibrează… O domnişoară exclamând “sunt supersimpatici”. Am înţeles că la fel a fost la Nebun de alb-ul lui Emeric Imre. Unde organizatorii nu prea l-au lăsat să facă bis-ul. Trist, pentru că şi artiştii mai tineri ca Mircea Baniciu sau Mircea Vintilă au piese cunoscute de toată lumea, nu îî privaţi nici pe ei, nici publicul de bucuria de a le cânta. Că apoi iar plângeţi că “nu vine nimeni din urmă”.

De fapt, publicul a avut ceva cu unii artişti…Guess Who a fost chiar bine primit din ce am văzut pe înregistrările video. Ţambalul lui Marius Mihalache nu a deranjat cu nimic, nici “maneaua” lui Tudor Gheorghe sau muzica de petrecere. Nici la, pop-rock-ul celor de la Holograf n-am auzit să obiecteze cineva. Şi-atunci unde a fost problema?

Celelalte Cuvinte au demonstrat încă o dată de ce sunt una din cele mai longevivă trupe de rock progresiv din România, printr-un recital plin de energie şi rafinament. Au încheiat cu Un sfârşit e un început. Oare şi pentru Folk You?

Emeric Set in Iron City

Miercuri, Iron City si Folk Frate au avut invitati speciali, pe care nu mereu ii vedem in formula completă de Emeric Set. Aflati in drum spre Vama Veche pentru Folk You, Emeric Imre alaturi de Razvan Krivach, Sorin Zamfir, Adelina Bolot si Gabriel Ghita  s-au oprit in Bucuresti pentru a sustine un concert in “Orasul de fier”.

S-a dat startul cu piesa Juramant, piesa draga lui Emeric Imre pe versurile lui Adrian Paunescu, pentru care a tinut sa aminteasca de un alt eveniment din acea zi si anume Premiile Nationale Flacara lui Adrian Paunescu de la Arenele Romane. Concertul a fost unul obisnuit Emeric Set-ului, singurul inconvenient fiind microfonul lui Razvan Krivach, care l-a impiedicat sa oferele artificiile pe care le adauga la fiecare piesa, parte din farmecul cantecelor.

Am ascultat piesele Pereche in potop, Oratie de nunta, Daca tu, Iubita mea ti-am cumparat un munte, Balada carelor, Noapte de unul singur si multe altele, piese de pe actualul album si piese de pe un album viitor ce isi va face aparitia anul acesta.

Un concert sustinut de Emeric Imre nu e complet fara Condamnare la toamna, Balada lui Ilie de la Scularie, Buna varianta rea si nelipsitul Nebun de alb.

Concertul din aceasta seara a fost doar incalzirea pentru Folk You, acestia sustinand un mini recital sambata alaturi de alti artisti ai folkului si nu numai.  S-a simtit faptul ca urmeaza Folk You, ca este vara, iar publicul a migrat mai mult spre mare sau dar departe de Bucuresti, dar cei ce au asistat la concert au sublinit prin aplauze si i-au acompaniat pe cei de pe scena la fiecare piesa.

Decat sa descriem piesele lor sau atmosfera de la concerte, mai bine lasam dovezi muzicale, franturi de concerte pentru a va convinge ca un concert Emeric Set sau doar Emeric Imre nu e de ratat.

Emeric Imre – Daca tu

« Previous Page — Next Page »