Recitalurile Festivalului “Ziua de Maine” Alba Iulia, 2010
October 31, 2010
Au fost anuntate recitalurile Festivalului-Concurs de Muzica Folk “Ziua de Maine” ce va avea loc intre 12 si 14 noiembrie 2010 la Casa de Cultura din Alba-Iulia. Iata programul acestora.
Vineri, 12 noiembrie
Ducu Bertzi&Mihai Nenita, Mircea Rusu Band&Alexandra Ungureanu, Grupul Noi, Grupul Plus Noi
Sambata, 13 noiembrie
Mircea Vintila, Nicu Alifantis, Marius Matache, Ovidiu Mihailescu, Vali Serban&Grupul “Ziua de Maine”
Duminica, 14 noiembrie
Gala Laureatilor;
Stefan Hrusca, Florin Sasarman&Alexandru Filip, Corul de Copii al Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba
Va prezentam si Spotul radio al Festivalului
Festivalul-Concurs de Muzica Folk “La Suceava, In Cetate”, Ed. a III-a
May 7, 2010
Editia a III-a a Festivalului-Concurs de Muzica Folk „La Suceava, in Cetate” are loc in perioada 25-26 iunie 2010 in municipiul Suceava.
Festivalul „La Suceava, in Cetate” este conceput ca o manifestare artistica si culturala care se adreseaza grupurilor si interpretilor individuali de muzica folk din tara. Festivalul are drept scop descoperirea si promovarea de noi talente interpretative si de creatie ale muzicii folk.
Festivalul este organizat, anual, de catre Consiliul Judetean Suceava, prin intermediul institutiilor sale de cultura, Centrul Cultural „Bucovina” si Complexul Muzeal al Bucovinei.
Manifestarea va avea doua sectiuni:
- Sectiunea I, „Concurs “, vineri 25 iunie 2010,
- Sectiunea a II-a, „Gala Laureatilor”, sambata, 26 iunie 2010.
Ordinea intrarii in concurs se va decide prin tragere la sorti. Clasamentul se va realiza pe baza notelor acordate de juriu. In cele doua seri de festival, vor avea loc si recitaluri sustinute de nume consacrate ale muzicii folk.
Conditii de participare
Festivalul-concurs „La Suceava, in Cetate” se adreseaza tuturor iubitorilor de muzica folk cu calitati componistice si interpretative, cu varsta minima de 15 ani. Participarea in concurs poate sa fie individuala sau in grup (maxim 3 persoane).
In vederea participarii, cei interesati vor trimite, pana la data de 31 mai 2010, pe adresa Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Suceava, Suceava, str. Universitatii, nr. 48 sau pe adresa de e-mail: ion.dragusanul@gmail.com, urmatoarele:
- Fisa de inscriere (click aici pentru a descarca formularul);
- CD cuprinzand piesele propuse pentru concurs (sau mp3, pe e-mail, la adresa specificata mai sus);
- Copie dupa cartea de identitate.
Informatii suplimentare pot fi furnizate, prin telefon, la numarul 0745/587741 sau la e-mail ion.dragusanul@gmail.com, persoana de contact fiind initiatorul festivalului, Ion Dragusanul.
Pe baza materialului audio primit, un juriu local va preselecta concurentii, pentru cei din judetul Suceava trierea respectiva putandu-se face si direct, in decursul lunii mai 2010, orele 10-14, la sediul Centrului Cultural „Bucovina” din Suceava, str. Universitatii, nr. 48. Concurentilor admisi li se va comunica telefonic rezultatul preselectiei, pana la data de 10 iunie 2010.
Prezenta concurentilor confirmati se va face in ziua de 25 iunie 2010, la hotelul in care vor fi cazati, hotel a carui adresa i se va comunica fiecarui concurent pina in 20 iunie 2010. Tuturor concurentilor li se vor asigura conditii de masa pentru zilele de concurs, cazare pentru trei nopti si cheltuielile de transport tur si retur.
Juriul si premiile festivalului
Juriul are in componenta sa personalitati ale muzicii de gen. Deciziile juriului sunt inatacabile. Juriul preselectiei se va afla sub directa coordonare a Presedintelui juriului de concurs.
Clasamentele finale sunt confidentiale si vor fi facute publice numai pe scena Galei laureatilor. Laureatii care nu vor fi prezenti la Gala de decernare a premiilor vor fi descalificati.
Pe baza selectiei, vor fi atribuite urmatoarele premii:
Premiul I, TROFEUL BUCOVINEI – 1.000 lei
Premiul de interpretare – grup – 800 lei
Premiul de interpretare – solist – 800 RONI
Premiul de maiestrie instrumentala – 700 RONI
Premiul de creatie (muzica si text) – 700 RONI
6 mentiuni – fiecare de cate 500 RONI
Si la aceasta editie a festivalului-concurs vor fi atribuite mentiune de cate 500 RONI concurentilor care compun muzica si canta, intr-un mod cat se poate de profesionist, pe texte ale unor poeti bucovineni sau pe texte proprii, dar dedicate Bucovinei.
Valoarea anuntata a premiilor este cea efectiva, care rezulta dupa aplicarea coeficientului de impozitare. In functie de situatia concreta, juriul va putea sa redistribuie premiile, in cadrul sumelor totale alocate.
Premiile vor fi inmanate de catre presedintele juriului, in prezenta organizatorilor, in cadrul unei festivitati, care va fi urmata de o Gala a Laureatilor si, separat, de recitaluri extraordinare, sustinute de invitati.
Fiecare participant in concurs va primi o diploma de participare.
Recitaluri Folk la Iarmaroc-Fest 2010
May 7, 2010
In perioada 21 – 23 mai are loc Iarmaroc-Fest 2010, un festival ce include artisti din toate sferele esicherului muzical – rock, folk, funk, hip-hop, reggae, drum’n’bass, house, techno, dar si proiectii de filme (avanpremiera festivalului Post Fiction).
Pe segmentul de muzica folk, vor sustine recitaluri Vasile Seicaru, Dinu Olarasu, Fao, Adrian Bezna, Paul Arva, Iulia Gusatu, Sorin Minghiat, Stefan Geraksiev Denvar&Friends, Emeric Imre, Maria Gheorghiu&Radu Gratianu, Eugen Avram, Dan Vana, Pop Augustin, Tapinarii si Wargatunes.
Locatia festivalului este undeva in apropierea municipiului Urziceni, cea mai apropiata localitate fiind Valea Bisericii. Pentru informatii suplimentare vizitati http://www.iarmaroc-fest.ro/
Tapinarii – 2010
April 30, 2010
Cand sentimentele se linistesc, Mozart still Rocks!
April 19, 2010
Mozart Rocks e probabil un paradox. Si tocmai de aceea, nu am vrut sa scriu imediat dupa spectacol, ci am asteptat 1 saptamana, pentru a lasa gandurile, senzatiile si perceptiile asupra unei imbinari de clasicism si modernism cum rar s-a incercat in Romania sa se sedimenteze. In plus, am vrut sa astept ca multi din cei ce au asistat la show sa incarce filmari cu momente din acesta.
Mozart Rocks 2010 a fost dedicat Asociatiei Telefonul Copilului http://www.telefonulcopilului.ro si pentru acest fapt orchestra simfonica a Filarmonicii “George Enescu”, condusa de Maestrul Tiberiu Soare, a acceptat sa evolueze pro-bono in cadrul Mozart Rocks, generand astfel toate premisele unei reprezentatii de exceptie. Si pentru ca simfonicul era dominant in spectacol, orchestra a deschis balul, cu un prim pasaj, urmat de Child’s Anthem (Imnul copilului), piesa pentru care au urcat pe scena toti artistii ce urmau sa evolueze in spectacol.
Show-ul l-a deschis timisoreanul Horia Crisovan, interpretand Nunta lui Figaro – probabil una din cele mai cunoscute arii ale lui Mozart. Claudiu Ursache (The Marker) este meziniul proiectului, dar fara indoiala ca a fost unul din cei mai spectaculosi si mai pe gustul celor prezenti la Sala Palatului. Florin Demea, chitaristul trupei Riff si veteranul proiectului, a emanat forta, sound-ul lui, figura lui ducandu-ma cu gandul la Brian May (Queen).
Intrucat am participat si la repetitii, stiam de una din surprizele pregatite pentru public – High Hopes a celor de la Pink Floyd, cu Dan Helciug vocal (si imbracat ca un nobil de la curtea regala a Frantei) si Calin Grigoriu alternand chitara acustica (cu corzi de plastic) cu slide-ul Fenderului electric.
Cezar Popescu (Vita de Vie) a fost imperial pe Carmina Burana, Remus Carteleanu a cantat muzica clasica cu aceeasi daruire cu care a cantat alaturi de Metrock sau Laura Stoica, Adrian Stoenescu a avut propriul sau intermezzo de muzica electronica, nu a fost un simplu instrumentist. Andrei Ilie a fost singurul tobar prezent la Mozart Rocks, dar el i-a acomaniat magistral pe toti instrumentistii ce au urcat pe scena, indiferent de stilul pieselor abordate. Cosmin Lupu a canalizat in cel mai constructiv mod cu putinta emotiile pentru un recital de finete si eleganta.
Din punct de vedere personal, intotdeauna am avut o atractie aparte pentru chitara bass, desi am cantat mereu pe chitara armonie, probabil mitul “merele din curtea vecinului sunt mai dulci”. Dar ce poate face Adrian Ciuplea cu un bas cu 6 corzi pe o piesa clasica – Saint-Saens, Allegro Apassionato – este aproape imposibil de descris, asa ca va invit sa vizionati reprezentatia acestuia.
Si Mozart Rocks a fost si international, datorita lui Trond Holter, chitaristul celor de la Wigwam, care a cantat alaturi de Elena Vasile (v-o mai amintiti? pe vremuri a cantat etno alaturi de grupul Hora, apoi rock in grupul Raza, cu George Patranoiu) Sleeping sun a celor de la Nightwish (reprezentanti de vaza ai rockului simfonic).
Calin Grigoriu a fost responsabil pentru aranjamentele orchestrale pentru mai multe din piesele cantate la Mozart Rocks. Iar alaturi de Nadine a cantat o prelucrare dupa Led Zeppellin si Kashmir care a facut sa vibreze publicul din Sala Palatului, dar a cantat si o piesa a unuia din muzicienii care i-au determinat stilul – Yngwie Malmsteen. Remus Carteleanu si Horia Crisovan au facut un duet memorabil pe Brahms si al sau Dans ungar, pe care va si invitam sa il savurati in clipul de mai jos.
Ultima surpriza a serii a fost Ioan Gyuri Pascu si “tambalagiul anonim” adus pe scena pentru a reproduce fidel piesa Tara arde, babele se piaptana, asa cum a fost ea orchestrata in original in 1993.
I-am lasat la sfarsit, desi ar fi trebuit sa ii mentionez la fiecare paragraf. Ma refer aici la Orchestra Filarmonicii “George Enescu”, condusa imperial de Maestrul Tiberiu Soare. Eleganta, prestanta, sobrietate, performanta, daruire, arta sunt cuvinte prea sarace sa descrie ce au realizat membri orchestrei la Mozart Rocks, dincolo de unele afirmatii tendentioase ca nu ar trebui sa se afiseze alaturi de rockeri. Cat despre Maestrul Tiberiu Soare, inca de la repetitii m-a impresionat prin usurinta cu care pe de-o parte dirija orchestra, corectand o “patrime” la trombon sau intensitatea sunetului trianglului, iar pe de alta colabora cu chitaristii, adaptand partiturile sau indicand tempo-ul. De altfel, nu de putine ori am avut senzatia ca poate lasa in orice moment bagheta deoparte pentru a prelua un Ibanez sau un Fender si a continua sa cante alaturi de orchestra. Maestre, chapeau!
Iar daca Mozart Rocks exista si a fost posibil si in 2010, acest lucru i se datoreaza lui Constantin Teodorescu. Sau, glumind si parafrazandu-l un pic, “mustaciosului” ce a prezentat intregul spectacol, presarat cu glume si cu laude la adresa muzicienilor, fie ei chitaristi de rock sau instrumentisti ai orchestrei. In plus, scrie cu o savoare aparte, de aceea v-am indicat si blogul lui personal.
Cei care au fost in sala la Mozart Rocks stiu ca e greu sa gasesti cuvintele potrivite pentru a descrie ce s-a intamplat acolo. Celor care au ratat acest eveniment, le recomand ca la urmatoarea reprezentatie sa nu mai lipseasca. Pentru ca Mozart Rocks, pentru ca Mozart suna tare bine alaturi de chitarile electrice ale unor artisti extrem de talentati.
Detalii despre proiectul Mozart Rocks gasiti pe www.mozartrocks.ro/
Folk Festival la Arad, 6-8 mai 2010
April 5, 2010
UPDATE: Lista recitalurilor Folk Festival la Arad, 6-8 mai 2010
Joi 6 mai, Club Space: Adrian Ivanitchi, Dinu Olarasu, Zoia Alecu, Tic Petrosel, Dan Iliescu (Timpuri Noi), Emeric Set, Dan Vana, Maria Gheorghiu;
Vineri 7 mai: Alina Manole, Mircea Vintila, Mircea Bodolan, Poesis, Nelu Pitic&Aniel Julean;
Sambata, 8 mai, Club Flex: Mircea Baniciu acompaniat de Vlady Cnejevici si Teo Boar, Jul Baldovin, Raul Carstea&Constantin Neculae, Vali Şerban cu Hans Knall, Eugen Avram.
Aflam cu mare bucurie ca ne-am inselat amarnic. In ciuda zvonurilor ce s-au dovedit nefondate, Arad Folk Festival se tine si in 2010, in perioada 6-8 mai, in organizarea Casei de Cultura a Municipiului Arad, Primariei Municipiului Arad si a Centrului Cultural Judetean Arad.
Locatiile alese pentru festival sunt Club Space si Club Flex ambele din municipiul Arad. Vom reveni cat de curand cu detalii despre artistii ce vor concerta in cadrul festivalului.
Pentru detalii suplimentare vizitati www.culturaarad.ro
Festivalului National de Arte pentru Liceeni „FLORIAN PITTIS” 2010
February 16, 2010
Consiliul Elevilor al Colegiului National „Gheorghe Lazar” din Bucuresti si Trupa de teatru AS in parteneriat cu Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” va invita la cea de-a 3-a editie a Festivalului National de Arte pentru Liceeni „FLORIAN PITTIS”, un concurs de teatru si muzica dedicat exclusiv liceenilor in memoria lazaristului Florian Pittis.
Festivalul national de arte „FLORIAN PITTIS” se va desfasura in mai 2010. In luna martie se vor anunta datele exacte ale festivalului. Desfasurarea festivalului nu va afecta in niciun fel vacantele scolare sau examenul de bacalaureat.
Festivalul este organizat in doua sectiuni si are o durata de 3 zile:
Ziua 1: Sectiunea I - Teatru; Ziua a 2-a: Sectiunea a II-a. – Muzica; Ziua a 3-a: Gala si festivitatea de premiere.
Inscrierile la acest festival se fac pe baza urmatoarelor documente:
- O inregistrare format AVI/DVD (sectiunea teatru/muzica), Audio (sectiunea muzica) a piesei;
- Un C.V. al trupei, care trebuie sa contina: lista cu membrii trupei (elevi si coordonatori); Scurt istoric al trupei (participari la concursuri/festivale, rezultate obtinute etc.).; date de contact.
Aceste documente se depun la secretariatul Colegiului National „Gheorghe Lazar” (Bd. Regina Elisabeta nr. 48 , sector 5) pana pe data de 1 aprilie 2010. Materialele trimise vor fi analizate de catre o comisie de specialitate, care va selecta trupele ce isi vor prezenta spectacolul in cadrul Festivalului National de Arte „FLORIAN PITTIS”.
In cadrul sectiunii muzica, fiecare trupa/participant va trebui sa sustina un recital live de maxim 10 minute, care trebuie sa contina obligatoriu minim o piesa din repertoriul lui Florian Pittis. Organizatorii vor asigura participantilor toate necesitatile tehnice. Pentru preselectie trebuie trimisa minim o piesa din recital.
In cadrul sectiunii teatru, durata unui spectacol trebuie sa fie cuprinsa intre 15-30 de minute. De asemenea, se vor pune la dispozitia trupelor elemente de decor si recuzita.
Pentru consultarea regulamentului, cat si a altor detalii va rugam accesati site-urile: www.consiliulelevilorlazar.ro si www.trupaas.ro .
Pentru alte detalii:
Andrei Gheorghe – telefon: 0745.06.66.65 sau e-mail: andreigh@mediasat.ro




