Am premiat şi ultimul concurs pe 2011

December 23, 2011

Pentru ca “maine anul se-nnoieşte”, nu am vrut să rămânem datori, astfel că am premiat şi ultimul concurs organizat aici pe www.ForeverFolk.com.

Premiul merge către Cristi China-Birta, pentru articolul de promovare a Festivalului Concurs de Muzică Folk Mediaş – Cetate Seculară ediţia 2011.

Acestea fiind spuse, mulţumim tuturor celor care au participat la concursurile organizate de noi şi vă promitem că şi în 2012 vom continua să ne răsplătim cei mai fideli cititori. Pentru a vă stârni interesul, vă putem spune că deja avem pregătite 2 albume cu grupul Plus Noi care aşteaptă să fie câştigate şi de asemenea un pachet de 2 discuri colective – cel editat de Consiliul Judeţean Alba după festivalul din 2008 şi albumul Folk din pana mea! pe versuri de Sorin Poclitaru.

Ziua I – Festivalul Medias Cetate Seculara

December 7, 2011

Timp de doua zile, cetatea Mediaşului a fost populată de un numar impresioant de folkişti, deopotrivă concurenţi şi artişti, veniţi pentru cea de a 28-a ediţie a festivalului de folk Mediaş – Cetate Seculară.

Prima zi de festival se anunţa a fi una lungă, deoarece aşa cum am anunţat şi într-un articol anterior, au fost admişi nici mai mult nici mai puţin de 30 de concurenţi, toţi urmând să cânte în aceeaşi seară, îngreunând astfel munca juriului. Lista concurenţilor s-a mai “scurtat” însă la faţa locului, deoarece o parte din grupurile admise nu s-au prezentat.

La ora 18 fix, cu o punctualitate germană, s-a dat startul festivalului şi imediat a demarat concursul, iar ceea ce a urmat n-a fost lipsit de surprize. Rămâne un mister cum câţiva concurenţi au trecut de preselecţie sau motivul pentru care s-au înscris la acest festival. Din categoria surprizelor plăcute a facut parte Filip Dan Robert din Floresti, judetul Cluj, care a interpretat cu o mare căldură piesa Steluţe în genele ei, scrisă pe textul lui Mircea Cartarescu, orchestrat în prealabil şi de un alt folkist, Dan Vană (de altfel cele două piese au apărut deja luni la rubrica noastră Cântece în oglindă). O alta surpriză au fost şi o parte din concurenţii care au participat şi la Alba Iulia şi care de această dată s-au prezentat cu un plus de valoare. Nu în ultimul rând, diversitatea stilurilor abordate de concurenţi, de la folkul cu tematică montană a băieţilor de la Plus Noi, la pasiunea din vocea Marei Bisziok, de la umorul lui Cosmin Vaman, la tehnica impecabilă a lui Norbert Schek (foto).

Recitalurile primei seri au aparţinut unor foşti laureaţi ai festivalului: Cristina Baca (câştigătoarea ediţiei 2010), Virgil Suciu şi grupul Cetatea, câştigători ai festivalului în anii ’80, care s-au reunit cu ocazia acestei ediţii (un număr de 8 artişti). Cristina a adus cu ea anotimpul hibernal (Iarnă să-mi fii), grupul Cetatea folkul de munte, cântecele cu care au câştigat festivalul cu mai bine de 20 de ani în urmă, dar şi coveruri precum Fără petale.

Dar momentul emotionant al serii a fost reprezentat de sala întreagă în picioare cântându-i “La mulţi ani!” lui Virgil Suciu (foto), care chiar în ziua recitalului îşi sărbătorea ziua de naştere. Emoţionat, Virgil a declarat că între el şi public nu mai e nici o barieră, aşa că vor cânta împreuna. Şi au fost Omul bun şi pomul copt, Câmpuri aurii, Deschide ușa, creștine şi multe altele, cântate singur sau cu Adela Deac Cristea și Lea Muszka, pentru o primă seară de festival ce s-a sfârşit târziu, în noapte.

Foto: Marcel Câmpeanu – Studiourile ZMETEAS-Medias

Laureaţii Festivalului “Mediaş – Cetate Seculară”. Cosmin Vaman – câştigătorul trofeului

December 5, 2011

Festivalul-Concurs de Muzică Folk Mediaş – Cetate Seculară şi-a desemnat sâmbătă, 3 decembrie 2011, laureaţii ediţiei cu nr. 28. Trofeul Mediaş – Cetate Seculară i-a revenit lui Cosmin Vaman, care a câştigat şi Premiul de Popularitate, acordat pe baza votului publicului din Sala Traube din Mediaş. Vlad Dulea a filmat decernarea premiilor câştigate de Cosmin Vaman.

If you can see this, then you might need a Flash Player upgrade or you need to install Flash Player if it's missing. Get Flash Player from Adobe.

 Iată lista tuturor premiilor acordate:

Trofeul Mediaş – Cetate Seculară

Cosmin Vaman

Premiile secţiunii “Individual”

    1. Alexandra Andrei
    2. Ionuţ Mangu
    3. Marius Daşcău

Premiile secţiunii “Grup”

  1. Plus Noi
  2. Folk’n’roll
  3. Moldavia Folk

Premiile speciale ale Juriului

  1. Mara Bisziok
  2. Dan Filip Robert

Menţiuni

  1. Adela Ţiţescu
  2. Alexandra Sidor

Premiul Asociaţiei Dianthus Mediaş

  1. Plus Noi
  2. Mara Bisziok

Premiul de popularitate (pe baza votului publicului)

Cosmin Vaman

Premii ale sponsorilor

  1.  Alexandra Sidor
  2. Norbert Schek

Festivalul “Om Bun” 2011 la Bucureşti

November 28, 2011

Fundaţia Culturală “OM BUN” organizează în perioada 19-21 decembrie 2011 ediţia cu nr. 21 a Festivalului Naţional de Muzică Folk “Om Bun”. După ce anul trecut a fost organizat sub formă de gală aniversară (dată fiind cei 20 de ani de existenţă), în acest an evenimentul, ce va avea loc la Teatrul Nottara din Bucureşti, revine la structura pe două secţiuni: Recitaluri şi Concursuri.

Preselectia pentru secţiunea concurs va avea loc duminică, 18 decembrie, de la ora 10:00, la Teatrul Nottara (B-dul Magheru nr. 20). Programul recitalurilor este următorul:

19 decembrie

Ducu Bertzi, Victor Socaciu, Maria Gheorghiu, Cătălin Stepa

20 decembrie

Alexandru Andrieş, Ada Milea, Adrian Ivaniţchi, New Horizons Family (USA)

21 decembrie

Vasile Şeicaru, Doru Stănculescu, Daniel Iancu, Andrei Păunescu

Finalul Festivalului Ziua de Mâine – Nicu Alifantis şi Şemineu Band

November 19, 2011

Din momentul în care am lansat site-ul ForeverFolk am încercat să urmăm câteva principii clare, printre care obiectivitatea în ceea ce priveşte evenimentele şi artiştii despre care vom scrie. De asemenea, au fost concerte care m-au impresionat atât de mult încât mi-a fost aproape imposibil să scriu.

Un astfel de experiment este cronica unui concert incredibil al unui artist complet alături de un band care ne-a tăiat răsuflarea. Ultimul recital din cadrul festivalului Ziua de Mâine de la Alba Iulia i-a aparţinut lui Nicu Alifantis şi Şemineu Band, o formulă pe care am văzut-o doar într-unul din concertele de lansare a albumului Cântece de şemineu şi pe care mi-am dorit foarte mult să o revăd, însă ceea ce avea să urmeze mi-a întrecut orice aşteptări.

După terminarea recitalului Pasărea Colibri, publicul a stat câteva minute cu sufletul la gură până când toate instrumentele şi aranjamentele au fost gata pentru ce avea să urmeze. Detaliile tehnice parcă pregăteau scena pentru un concert simfonic: 12 microfoane, 28 de canale, 8 monitoare şi 5 chitări, asta ca să nu enumerăm şi impresionanta colecţie de instrumente de percuţie ale lui Berti Barbera.

Rând pe rând au intrat pe scenă Mihai Neniţă (vrăjitorul cu vioara albastră cum l-a numit unul din bloggeri), Adrian Flautistu (contrabas), Berti Barbera, Virgil Ianţu alături de Bogdan Tudor şi Mircea Ciurez şi nu în ultimul rând Marcel Moldovan (tobe). Nicu Alifantis ar fi vrut să intre prin sală, printre oameni, dar cum scena nu are prevăzută o scară de urcat din sală, a renunţat şi, aşezându-şi tacticos pălăria, şi-a urmat colegii pe scenă direct din culise.

S-a dat startul prin Cântec de grădinar şi Cântec de iarnă, moment în care ne-am dat seama că piesele sună diferit de cum le-am ascultat la lansarea albumului. Deşi cunoşteam versurile, parcă ascultam alte piese, alte poveşti cu un final încă necunoscut. N-au lipsit nici micile intervenţii “vocale” dintre piese ale trio-ului Ianţu – Ciurez – Tudor, cum ar fi Cântec de îngeri (care la “cererea publicului” a fost cântat de 2 ori) sau Cântec cu căluţ de mare care dat şi o notă umoristică serii.

Nu am să înşir playlist-ul serii, pentru că acest concert nu se poate povesti la adevărata lui valoare. În schimb au existat momente care trebuie “imortalizate”. Ploaie în luna lui Marte, piesă pe care am ascultat-o cu orice prilej, a reuşit în acea seară să transmită o emoţie pe care rar am simţit-o într-un concert. Publicul a început să aplaude puternic imediat ce Mihai Neniţă a cântat primele note, iar continuarea prin piesa Umbra  devenea uşor copleşitoare.

Nu au existat solo-uri ale unui instrument în parte, întreg concertul a părut o întrecere între instrumente, care de fapt se completau atât de frumos încât nu mai ştiai ce instrument să urmareşti mai întâi. O altă surpriză a fost Piaţa Romană nr. 9, piesă pe care au dat-o de gol doar versurile, piesa de fapt “îmbrăcând o haină nouă”. Sunt piese pe care le cântă la cererea publicului în toate concertele, dar pe care le cântă cu aceeaşi plăcere şi pasiune, că devine imposibil să te saturi de ele.

Seara a fost dominată de piesele albumului Cântece de şemineu, asa cum era şi de asteptat. Mi-a părut rău să văd că în public ne puteam număra pe degete cei care ştiam versurile aşa că recomandăm cu căldură acest album, pe care de altfel şi noi l-am premiat ca fiind albumul anului 2010 în cadrul Premiilor ForeverFolk.

Concluzia? A fost un recital cât o concluzie a întregului festival. Cea mai bună încheiere posibilă, cu albumul anului 2010 în încheierea celui mai mare festival de folk din România. Argumente? 15 recitaluri, concurs extrem de disputat în care oricare din cei 10 concurenţi puteau să spere la marele premiu, evenimente paralele (poezie, teatru, lansări de albume, autobuz cu filme), 12 bloggeri acreditaţi (suplimentar faţă de blogurile specializate) care au făcut o treabă mai mult decât grozavă (ultimul “recensământ” indica 112 articole despre festival), transmisie online a celor 3 zile de festival, cu ziar al festivalului, cu promvoare după toate regulile unei campanii de PR, cu oameni care au muncit extrem de mult ca totul să iasă foarte bine.

Acestea fiind spuse, închidem transmisia de la “Ziua de mâine” 2011, Alba Iulia, România.

Ultima seară a festivalului Ziua de mâine

November 17, 2011

După Cafeaua cu folk băută de dimineață, în compania cărților lui Sorin Poclitaru, și a muzicii lui Marius Matache și a lui Marius Dașcău, aproape de ora începerii ultimei seri din cadrul festivalului, sala era la fel de plină cum ne obișnuisem. Una din dovezile că Festivalul despre care v-am vorbit în ultimele zile este unul dintre cele mai bune din țară este tocmai faptul că în fiecare seară Casa de Cultură a Sindicatelor a fost plină cu un public care s-a bucurat de muzică și care s-a comportat exemplar.

Omniprezent pe tot parcursul celor trei zile, Vali Șerban (directorul artistic al festivalului) a deschis seara, prin câteva cuvinte de bun venit. Prima parte a serii a fost dedicată premierii concureților, fiecare dintre aceștia interpretând câte o piesă. Un moment special a fost cel al mini-recitalului lui Cosmin Vaman (premiul III), când toți cei prezenți în concurs s-au strâns alături de el pe scenă pentru a interpreta piesa Nu sunt destul de trist să fiu folkist. Au fost multe emoții, zâmbete cât cuprinde, iar publicul a fost receptiv la noutatea din fața lor.

Gala recitalurilor a fost deschisă de Marius Matache (de altfel unul dintre membrii juriului și un om implicat în ceea ce privește imaginea festivalului) alături de Alex Nechita (jumătatea cu vioară a Folk Band Imperfect). Chiar dacă nu se afla pentru prima oară pe scena de la Alba Iulia, artistul a mărturisit că încă are emoții. Dincolo de ele, recitalul celor doi a fost unul cât de poate de viu, iar piese precum Hai să (prezentă pe albumul Folk din pana mea!) sau Cârciuma cu siguranță au încălzit atmosfera.

Pe scenă au urmat Țapinarii. Nici ei nu sunt la prima ediție a festivalului de la Alba Iulia, așa că și-au întâmpinat publicul cu deja obișnuitul Bună seară, stimați intelectuali din Alba Iulia, pentru ca mai apoi Tănase și Covei să cânte în stilul carcteristic Du-te naibii. Chiar dacă stilul celor doi este departe de ceea ce se poate asocia ideii de folk clasic, publicul de la Alba este deschis și dornic de muzică, astfel că de la primul acord și până la versurile de final ale piesei Cum ar fi fost viața mea, acesta a ascultat cuminte, a fredonat, a aplaudat.

Despre Pasărea Colibri nu mai sunt prea multe de spus. Pentru că Miruna, Mugur de fluier, Secunda, Vara la ţară şi toate piesele pe care Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vlady Cnejevici şi Teo Boar le prezintă de ani buni într-un spectacol Pasărea Colibri – în mod evident posibil a fi considerate evergreen-urisunt cea mai sigură reţetă pentru un succes garantat. Iar reţeta testată şi validată de ani de zile nu a dat greş nici la Alba Iulia, cei patru ridicând sala în picioare.

Seara s-a încheiat cu recitalul Nicu Alifantis&Şemineu Band, dar despre acesta într-un articol separat, pentru că este mult prea greu de descris într-un simplu paragraf ce s-a întâmplat pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia.

Sursa foto: Vlad Dulea

Organizator: Consiliul Județean Alba

Parteneri în organizare: Muzeul Național al Unirii Alba IuliaTeatrul de Păpuși PRICHINDEL Alba IuliaCasa de Cultură a Sindicatelor Alba IuliaCasa de Cultură a Studenților Alba IuliaAlba MallArt Cafe Downtown

Ziua a II-a – Festivalul “Ziua de Mâine”

November 16, 2011

Ca şi în prima zi de festival (despre care puteţi citi aici), cea de-a doua parte a concursului s-a desfaşurat la Teatrul de Păpuşi Prichindel, sală care curând devenise neîncăpătoare. Concursul de folk a fost un bun prilej de a savura muzica folk pentru cei care nu au mai prins bilete pentru recitaluri, căci acestea s-au vândut imediat ce au fost puse în vânzare.

Cea de-a doua serie de concurenţi a fost reprezentată de Ionuţ Mangu, Marius Daşcău, Roxana Zăpârţan, Mirona Pascu şi Claudia Ciobanu alaturi de Şerban Ioniţă şi după cum am observat, seara a aparţinut în mare Clujului cu mici excepţii. Majoritatea concurenţilor s-au prezentat cu piese noi, însă au existat şi piese pe care le-am regasit şi în alte festivaluri, fapt pe care l-aş considera un minus în drumul spre un premiu în cadrul festivalului. Iată piesele prezentate, într-un playlist realizat de Vlad Dulea.

O concluzie ultimei serii de concurenţi este ca deşi piesele cu care s-au prezentat concurenţii au fost bune, unele greşeli tehnice şi nu numai au facut să-şi piardă din farmec. Concursul s-a încheiat cu un mini recital Plus Noi, o repetiţie a ceea ce am ascultat dimineaţa la Art Cafe. Şi de asemenea s-a anunţat caştigătorul Premiului de popularitate acordat pe baza votului publicului pe site-ul www.folkalba.ro, care a revenit trupei Icarus.

Dupa terminarea concursului ne-am mutat la Casa de Cultura a Sindicatelor pentru recitalurile serii. Aşa cum era de asteptat, sala a devenit neîncăpătoare pentru public. Seara recitalurilor a fost deschisă de Florin Săsărman alături de Alexandru Filip. Florin Săsărman este unul din artiştii muzicii folk pe care îi întâlneşti mai rar în concerte, iar recitalul său a fost un prilej de-al asculta atât celor care nu-l ştiau cât şi celor care doreau să-l reasculte.

Pe scenă a urmat Zoia Alecu şi al ei “prost” obicei de a ne impresiona prin tonusul ei mereu tânăr şi vocea puternică, care în ciuda unei răceli a sunat ca de fiecare dată. Mi-a făcut plăcere să văd în culise reacţiile celor din jur, plăcerea cu care a fost ascultată şi uimirea faţă de piese precum Iar e lună plină. Cât despre public, Zoia nu s-a lăsat până nu a cântat alături de ea fiecare om din sală, fapt pe care l-a reuşit cu un minim efort.

Vasile Şeicaru nu a ratat prilejul de a oferi publicului piese cunoscute precum Actorul, În oraşul cu floare de tei sau Antiprimăvra. Publicul de asemenea a primit cu braţele deschise recitalul, au aplaudat şi cântat alături de el Aruncarea în valuri sau Din prea mult sau prea puţin. A aplaudat munca organizatorilor şi admirat amplorea pe care o capată an de an acest festival.

Apogeul serii a fost recitalul lui Ducu Bertzi şi mai ales prestaţia violonistului Mihai Neniţă. Aşa cum am prezentat in articole anterioare, o parte semnificativă a promovării festivalului a aparţinut bloggerilor care erau mai mult sau mai puţin familiarizaţi cu piesele folk, însă recitalul lui Ducu Bertzi i-a ridicat în picioare şi i-a lăsat fără glas. Ba mai mult, şi-au manifestat dorinţa de a participa şi la ediţii viitoare. Momentul de glorie al lui Mihai Neniţă a facut publicul să aplaude în picioare minute în şir, fascinaţi de vioara “fermecată”, căci altfel nu se explică faptul că acel instrument poate suna impecabil din orice poziţie. Şi ca să vă convingem, vă oferim şi dovada video, chiar dacă sunetul nu este la înălţimea prestaţiei.

Sursa foto : http://feriteglas.net/fotografii-ziua-a-2-a-recitaluri-ziua-de-maine-alba-iulia/11/2011

Câştigătorii Festivalului “Ziua de mâine” Alba Iulia 2011

November 14, 2011

Cu riscul de a ne “plictisi” cititorii prin abundenţa de informaţii de la festivalul de la Alba Iulia (fapt inerent, dată fiind polarizarea lumii folk către “cea de a 2-a Capitală” pe parcursul week-end-ului proaspăt încheiat), vă prezentăm câştigătorii premiilor din concurs.

Juriul format din Mihai Cosmin Popescu (Radio România Actualitati), Ioana Bogatan (Teatrul de Papusi Princhindel Alba Iulia), Florin Silviu Ursulescu (Radio România Actualitati), Daniel Avram (cantautor), si subsemnatul, Marius Matache (cantautor, redactor-şef ForeverFolk) a stabilit următoarele premii:

  • Premiul I – Alexandra Andrei;
  • Premiul II – Claudia Ciobanu şi Dan Ioniţă;
  • Premiul III – Cosmin Vaman;
  • Premiul Consiliului Judeţean Alba - Ionuţ Mangu;
  • Premiul de popularitate: ICARUS;
  • Premiul Radio România Actualităţi: Marius Daşcău;
  • Premiul Radio Reîntregirea: Roxana Zăpârţan;
  • Premiul de popularitate acordat ca urmare a votului publicului pe www.folkalba.ro: ICARUS.

Organizator: Consiliul Județean Alba

Parteneri în organizare: Muzeul Național al Unirii Alba IuliaTeatrul de Păpuși PRICHINDEL Alba IuliaCasa de Cultură a Sindicatelor Alba IuliaCasa de Cultură a Studenților Alba IuliaAlba Mall,Art Cafe Downtown

Prima zi de festival “Ziua de mâine” la Alba Iulia

November 13, 2011

Aşa cum vă anunţam, ieri a început la Alba Iulia cea de a 7-a ediţie a Festivalului-Concurs de Muzică Folk “Ziua de mâine”. Despre prima conferinţă de presă aţi putut citi deja în materialul de pe mariusmatache.ro şi în articolul despre lansarea albumului Mie însumi al lui Vali Şerban.

Ziua 1 de festival a continuat cu prima zi de concurs, în care au evoluat 5 din concurenţii din festival, în ordinea intrării în scena Alexandra Andrei, Ioan Mateiciuc, Laura Todică, grupul Icarus, Cosmin Vaman. Şi pentru că, fiind în juriu, nu pot emite deocamdată păreri publice despre concurenţi, vă invit să vedeţi (în playlist-ul video de mai jos) cele 10 piese prezentate în concurs, oferindu-vă şansa de a vă face cea mai obiectivă părere despre valoarea lor.

Recitalurile s-au deschis cu Alexandra Sidor, câştigătoarea ediţiei precedente şi, cum probabil ştiţi, câştigătoarea premiului pentru Cel mai bun tânăr artist la Premiile ForeverFolk 2010. Mai matură, dar parcă mai puţin prezentă pe scene, mi-a mărturisit în culise, după recital, că vrea să înceapă să înregistreze piese pentru un posibil prim album. Îi ţin pumnii, să fie o iniţiativă de succes.

Apoi scena a trecut în “proprietatea” lui Vali Şerban, alături de grupul Ziua de Mâine, pentru o nouă frântură din sufletul “ultimului lup”, cel care se face vinovat pentru începutul unei tradiţii imposibil de contestat cum este festivalul “Ziua de Mâine”. Cu lacrimi şiroindu-i pe obraz, Vali şi-a pus încă o dată sufletul pe tavă în faţa concetăţenilor săi. Şi pentru că directorul artistic al festivalului Vali Şerban nu putea să îl premieze pe artistul Vali Şerban, mi-a revenit mie onoarea să îi decernez “ultimului lup” din Alba (foto stânga) “inima folk” a festivalului “Ziua de mâine” Alba Iulia 2011.

Adrian Ivanitchi e atât de ataşat de Alba încât a devenit colecţionar de…tricouri ale festivalului. Iar sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba a răsunat din nou de Arsura şi Floare de ger, piese desprinse din istoria folkului.

Marius Baţu a fost singurul Poesis de pe scenă, vremea (nu vremurile) fiind cea care l-a împiedicat pe Eugen Baboi să ajungă din Canada la Alba Iulia. Cu toate acestea, recitalul a fost acelaşi exemplu de profesionalism, double-six-ul descriind armonii cât pentru o orchestră întreagă pe clasicele Nu am mai fost acasă demultBătălia s-a sfârsit, soldatul, dar şi Michelle (The Beatles).

Mi-am luat colac, Africa, Africa, dar şi Carusso. Nu, nu e un tonomat de piese sau un playlist de radio, este recitalul Ioan Gyuri Pascu&The Blue Workers. Acelaşi tip glumeţ, pentru care actul artistic e un motiv de bună dispoziţie (pentru el şi pentru public). Un mare plus pentru Cristi Iorga, un tobar cu o voce demnă de orice vocal de trupă rock.

Pentru ForeverFolk,
Marius Matache

Foto pagina 1: Vlad Dulea. Foto articol: Feri Teglas, unde găsiţi şi poze din prima zi de festival

Organizator: Consiliul Județean Alba

Parteneri în organizare: Muzeul Național al Unirii Alba IuliaTeatrul de Păpuși PRICHINDEL Alba IuliaCasa de Cultură a Sindicatelor Alba IuliaCasa de Cultură a Studenților Alba IuliaAlba Mall,Art Cafe Downtown

Plus Noi şi o lansare bisata

November 12, 2011

Cea de a 2-a lansare de album din cadrul Festivalului-Concurs de Muzică Folk “Ziua de Mâine” le-a aparţinut băieţilor de la Plus Noi. Deşi lansarea oficială a avut loc pe 29 octombrie, cei 4 au repetat procesul printr-un mini-recital în cadrul Cafelei cu folk din Ziua a 2-a de festival.

Recitalul a inclus piese atât de pe albumul cel “proaspăt”, dar şi de pe Cântece crude, albumul lor de debut. Ca să fac un joc de cuvinte, dacă pe primul album cuvântul-cheie era “crud”, la Demidulce e mai mult decât evident că Stelian “Padre” Petrescu, Sebastian ”Talisman” Kincses, Victor “Laureatul” Surugiu şi Adrian ”Axânte” Puiuleţ s-au “copt”, s-au maturizat, au depăşit faza de “cântăreţi la foc”, fără a-şi pierde din umorul unora din piese sau din sensibilitatea altora.

Cele 12 piese de pe album sunt: 1. Suflet fără anotimp 2. 1993 3. Călător 4. Cântec fără final 5. Autoportret 6. Odă 7. Omul-munte 8. In dă ghetto 9. De amor 10. Orice ar fi 11. Lacrima din scrumieră 12. Criticilor mei 

Cu excepţia piesei Orice ar fi, muzică şi versuri Adrian Puiuleţ, toate celelalte cântece sunt compuse de Stelian “Padre” Petrescu. Sau, dacă vreţi cel mai scurt rezumat posibil, 33.38 de minute de muzică folk, 99% din ele pline de pasiune.

Organizator: Consiliul Județean Alba

Parteneri în organizare: Muzeul Național al Unirii Alba IuliaTeatrul de Păpuși PRICHINDEL Alba IuliaCasa de Cultură a Sindicatelor Alba IuliaCasa de Cultură a Studenților Alba IuliaAlba Mall,Art Cafe Downtown

Next Page »