Piese ce merită ascultate (Ep. 78)

February 4, 2012

Ne place sau nu, Valentine’s Day a devenit o sarbatoare extrem de populara si in Romania. Iar protectorul dragostei apare şi în melodii ale muzicii folk, astfel că ne-am gândit ca la început de februarie să vă oferim două piese legate de această temă.

Prima este Sfântul Valentin a lui Nicu Alifantis (versuri Charles Duce D’Orleans), de pe albumul Neuitatele femei editat împreună cu ZAN. Cea de a doua vine de la un folkist – actor şi anume Mircea Bodolan, intitulat Cântecul Ofeliei.

Nicu Alifantis - Sfântul Valentin

Mircea Bodolan – Cântecul Ofeliei

Concert folk la Dalles

April 19, 2011

Vineri, 15 aprilie, am asistat la un concert folk intr-o locatie atipica si totusi deloc straina muzicii folk. La Dalles, printre carti si alte indicii culturale am descoperit o sala destul de mare si cu o acustica care ar produce invidie in randul cluburilor unde se canta folk.

In scurt timp, toate locurile s-au ocupat, urmand ca seara sa inceapa. Pentru inceput, poetul George Stanca a tinut sa ne povesteasca trecutul salii, dar si sa viitorul, caci se pare ca vom mai adauga o serie de seri folk  in randul celor deja in desfasurare, din Bucuresti.

Primul invitat al serii a fost Dorin Andone, nu doar invitat al serii, ci si prezentator,  ale carui piese au avut atat subiect cotidian, cat si ironic, de la viata de zi cu zi, la starea tarii si nu numai.

A urmat randul invitatilor principali ai serii, iar pentru inceput, a urcat pe scena  Mircea Bodolan. Au fost piesele Gand, Ereti si porumbei si nelipsita Fata din vis. Desi a trecut iarna, Mircea Bodolan ne-a cantat o Poveste de iarna si un alt fel de Sfantul Valentin. Pentru a da o nota mai vesela recitalului, a incheiat cu piesa Draga, lasa-ma sa dorm, iar pentru ca publicul si-a dorit mai mult S-a votat codul penal (Valeriu Sterian) si as putea spune ca un plus adus acestei piese a constat si in sunetul pe care-l oferea sala.

A urmat jumatate din Poesis, sau un artist care a cantat si canta si alaturi de Holograf, Phoenix sau Pasarea Colibri si anume Marius Batu. Desi toate piesele ne erau cunoscute, momentul lui a avut un farmec aparte. Am ascultat Elegie, Cantec soptit, Imperfecta, publicul a cantat alaturi de el 2000 ani si nu numai. Daca Mircea Bodolan ne-a amintit de Vali Sterian, a urmat un scurt moment si in memoria lui Florian Pittis, nelipsit din multe concerte ale multor artisti, Nu-i nimic asta e.

A urmat Un om pe niste scari, venit cu personaje atipice, Constantin si Veronica, Lordul John si Miruna. Mai trebuie si alte indicii pentru al putea prezenta pe Mircea Vintila? Cu nelipsitul zambet bland si buna dispozitie ne-a pus la treaba in acea seara: sa-l sustinem aplaudand, sa-i completam versurile pieselor si sa ne bucuram de moment. Mircea Vintila reuseste sa aiba un efect foarte puternic asupra publicului, la orice concert de-al sau, cu public diferit, imposibil sa nu vezi in jur oameni cu zambetul pana la urechi aplaudand, razand si cantand alaturi de “Mirifikul” Mircea Vintila. Au mai fost Popa nan, Peste rabdari, Hanul lui Manuc , Barca si nu in ultimul rand “cea mai recenta compozitie a sa”, Mielul.

Cantecul bufonului i-a adus pe toti artistii serii pe scena, pentru a incheia prima seara dintr-un lung sir (speram) de concerte folk la Dalles.

Mai jos va prezentam o galerie foto de la eveniment. Credit foto: Diana Pana



 

Mircea Bodolan – Cantecul Ofeliei

April 12, 2011

If you can see this, then you might need a Flash Player upgrade or you need to install Flash Player if it's missing. Get Flash Player from Adobe.

Seara de folk la Dalles: Mircea Vintila, Marius Batu, Mircea Bodolan

April 12, 2011

Universitatea Populara “Ioan I. Dalles” va invita vineri, 15 aprilie 2011, la concertul de muzica folk intitulat “Seara de folk la Dalles” ce ii are ca invitati pe Mircea Vintila, Marius Batu si Mircea Bodolan.

Prezinta actorul Dorin Andone. Concertul va avea loc in Sala de Concerte a Universitatii Populare ”Ioan I. Dalles”. “Seara de folk la Dalles” este primul eveniment dintr-o serie mai ampla de manifestari care isi propun sa faca din U.P. “Ioan I. Dalles” un centru de cultura urbana.

Spot audio – Seara de folk la Dalles

Biletele se pot procura de la casieria U.P. “Ioan I. Dalles” (Str. Nicolae Balcescu nr. 18) sau la intrare inainte de concert, pretul unui bilet fiind de 20 lei. Concertul incepe la ora 19.00.

Informatiii suplimentare se pot obtine la telefon: 021 314 66 37
website: www.updalles.ro

 

 

Martisorul celor trei M

March 6, 2011

Prima zi a lunii martie nu a adus doar cu sarbatoarea martisorului ci si un numar mare de concerte folk, Bucurestiul frematand de evenimente.

Unul din concertele folk de marti, 1 martie, a fost cel in care cei trei Mircea (Mircea Baniciu, Mircea Bodolan si Mircea Vintila) s-au reunit pentru o nou concert Cei trei M dupa ce anul trecut nu a avut loc.

Evenimentul a avut loc la Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti, cu un public destul de numeros insa nu ca acum 2 ani, un public diferit de obisnuitele concerte folk, un adevarat mix de generatii unde am putut vedea de la elevi si studenti, la domni si doamne veniti parca pentru a vedea ce s-a mai intamplat cu folkul generatiei lor.

Seara a inceput cu Mircea Baniciu, care datorita unei “emotivitati” provocate de o raceala a hotarat sa fie el cel ce va deschide seara. Tipic concertelor lui Mircea Baniciu, nu au putut lipsi povestile din vremuri trecute, remarci amuzante la adresa celor ce aveau sa urmeze pe scena si tot felul de anecdote printre piesele cantate.

Desi raceala i-a dat mult de furca lui Mircea Baniciu, acesta a dorit sa ofere un spectacol de calitate prin piesele “Tristeti provinciale”, “Intoarcerea la orient”, dar si piese mai romantice pe post de cadou pentru doamne si anume “Esarfa in dar”,” Daca ai ghici”, “Dealul cu dor”. Au urmat si “Cantecul ceasornicarului”, “La-nceput de drum” insa publicul s-a incalzit abia in momentul care a fost cantata piesa “Vremuri” si nu de artist, ci integral de public, ba chiar a tinut sa mentioneze ca publicul stie uneori mai bine versurile decat el. Nu puteam rata nici “Vara la tara”, iar pentru a incheia in forta prima parte a concertului, a cantat “Andrii Popa”.

Cel de-al doilea Mircea a fost Mircea Bodolan, a oferit un recital in mare parte diferit de celelalte doua caci am “S-a votat codul penal” sau chiar piesele cu o dragoste povestita altfel in “Sfantul Valentin”, “Draga, lasa-ma sa dorm” si nu numai. Nu a putut lipsi nici “Fata din vis”, fiind una din cele mai cunoscute piese ale sale. Recitalul s-a incheiat prin “Cantecul bufonului” si o interpretare muzicala a poeziei eminesciene “Lacul”.

Apogeul serii a constat in recitalul lui Mircea Vintila. Daca pana acum publicul a fost oarecum doar spectator, piesele lui Ciocu’ Vintila i-au facut sa cante si chiar sa danseze.

Mircea Vintila, ca “Un om pe niste scari” a adus in atentia publicului povestile unor personaje cunoscute demult, “Constantin si Veronica”, “Lordul John” sau “Miruna”. “Pamantul deocamdata” pare inca sa aiba un mesaj actual iar intr-o nota mai vesela “Noi n-avem” (plapuma sa ne-acoperim copiii). Ne-a plimbat pe la “Popa Nan”, “Laptaria lui Enache” sau “Hanul lui Manuc”, am aplaudat, am cantat, am “dansat” si mimat valurile fredonand “Barca”.

Desi inca amuza publicul spunand ca cea mai recenta piesa a sa este “Mielul”, am putut asculta si o piesa aparent noua. Poate domnul Vintila ne pregateste surprize (un nou album?), desi pe scena nu a declarat nimic.

A fost un martisor muzical reusit, au sarbatorit venirea primaverii cantand si in ciuda unui inceput destul de rigid din partea publicului, seara s-a sfarsit cu zambete si multe aplauze, lumea plecand cu adevarat incantata.

Cei 3 M la Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti

February 25, 2011

In prima zi calendaristica de primavara, Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti are invitati de seama, pe numele lor Mircea Baniciu, Mircea Vintila si Mircea Bodolan. Pe 1 martie 2011, incepand cu ora 19:30, Cei trei M (ne-am fi gandit la Cei trei muschetari, dar cavalerii de fata nu poarta sabii, ci chitari) se intorc la Bucuresti.

Concertul va avea loc in sala mare amfiteatru (etaj II) din incinta CCS Bucuresti (Calea Plevnei 61). Pret bilet: 20 lei/10 lei (studenti si elevi – cu carnet vizat la zi). Biletele se achizitioneaza in ziua spectacolului, de la intrarea in sala.

Nu se fac rezervari. Informatii suplimentare: 021.315.40.55 sau 021.315.25.42.

Mircea Baniciu – Asculta, priveste si taci

Mircea Vintila – Popa Nan

Mircea Bodolan – Matraguna ( colectia interzise)

Mircea Bodolan – Fata din vis

February 10, 2011

Mircea Bodolan – Poveste de iarna

March 9, 2010

Mircea Bodolan – Draga, lasa-ma sa dorm

February 2, 2010

Mircea Bodolan – Ranitul dintre linii

April 22, 2009