O seară de folk și prietenie

În timp ce a trece prin centrul Bucureștiului era o aventură, am ajuns joi seară la o seară cu folk în club Prometheus. Recunosc, am mers de prea puține ori acolo (cred că e al doilea concert la care particip în acest loc), dar spațiul mic și scena mică te fac să te aștepți la o seară liniștită. Dar când pe afiș sunt prezenți Marius Matache cu ai săi Imperfecți (Folk Band Imperfect format din Radu Tudoroiu la percuție și Alex Nichita la vioară), Puiu Crețu și Adela Țițescu (una dintre tinerele folkiste care a avut un traseu acendent în anul 2011) deja se aprinde…focul din folk.

În primul rând trebuie să menționăm că acesta a fost primul concert în club pe anul acesta al amfitrionilor. Toți cei prezenți pe scenă au avut un an trecut cu multe concerte, plimbări prin țară, festivaluri. Și conștienți că parte din drumul lor înainte de dat de oamenii care îi susțin, au conceput acest concert ca unul pentru prieteni. Ca să îl citez pe Make (cu parafrazarea de rigoare) sunt unii dintre voi care nu au ajuns până acum la niciun concert de-al nostru și am considerat că e cazul. Alții ați fost la aproape toate și nu puteați să lipsiți.  Cei invitați la concert au avut rezervările valabile până la ora 20:15. La ora respectivă locul era deja plin, semn că orele de începere ale concertelor s-ar putea respecta cu un public bine educat în acest sens.

Atmosfera a fost dezmorțită de începerea serii cu Puiu Crețu, Marius Matache și Folk Band Imperfect, pe ritmuri cunoscute precum Dragoste în fân sau Se duc iubirile. O Adela emoționată a urcat pe scenă, pentru câteva piese. Piese pe versurile lui Sorin Poclitaru(de altfel, nume menționat des pe parcursul serii, pentru că multe dintre piesele cântate au avut versuri semnate de el), un N-ai nevoie de foarte multe și un Cântec de fericire ne-au adus un zâmbet pe buze. Chiar dacă a fost emoționată și nu vedea publicul de pe scenă, Adela rămâne una dintre tinerele nume din folk despre care sigur vom mai auzi pe viitor. Continuarea i-a revenit lui Puiu Crețu, plin de vervă, cu piese noi sau vechi, cu versuri de dragoste, cu versuri de protest sau de atenționare (Nu mai fumați  fiind una dintre ele). Make și Folk Band Imperfect au fost plini de viață. Au glumit, au zâmbit, au cântat cu suflet piese pe care le știam, unele mai nou lansate (A thousand times și Doar patru anotimpuri sunt dintre piesele mai noi cu viitor), au fost fost romantici, au fost ironici.

Dincolo de faptul că multe dintre piese mi-erau cunoscute nu a știrbit plăcerea concertului și nici faptul că am avut parte și de surprize plăcute. A fost piesa în primă audiție a lui Puiu Crețu – Reproșuri, au fost momentele în care Teddy Tudoroiu a urcat pe scenă alături de Radu, interpretarea piesei Fără petale și modul frumos în care publicul a cântat încet, zâmbetele și comunicarea dintre Make și Radu sau Alex, finalul concertului.

A fost o seară așa cum cred că și-au inchipuit atunci când au pus-o la cale: cu prieteni – în sală și pe scenă, pentru prieteni și despre prietenie. Și cu foc muzical destul pentru a ne încălzi până la următoarea ocazie.

Foto: Olivia Vereha

Cum a fost la concertul Leo Iorga&Pacifica şi Pasarea Colibri în Silver Church

Luni seara, la ora la care am ajuns la The Silver Church, am avut plăcuta surpriză de a vedea o sală aproape plină, cu un public care aştepta cuminte ceea ce se anunţa a fi un concert special, dacă luăm în calcul faptul că Leo Iorga şi Pacifica sunt nume pe care nu le poţi vedea foarte des live, cel puţin nu în Bucureşti. Pentru mine, a fost, de altfel, prima experienţă de acest tip şi a fost nevoie de ceva timp pentru a lăsa gândurile să se decanteze şi a putea pune în cuvinte experienţa frumoasă de început de iarnă.

In jurul orei 9, seara a fost deschisă de Leo Iorga şi Pacifica, iar dupa primele acorduri de la Trenul Pierdut publicul a început să cânte împreună cu cei de pe scenă, să danseze şi să comunice. E o experienţă care trebuie trăită, mai ales că starea de bucurie şi de trăire a fiecărei piese de către publicul nu s-a epuizat după prima piesă, ci a durat pe toată perioada concertului (atât cel al lui Leo Iorga, cât şi cel al Păsării Colibri).

Privind lucrurile de undeva din spate, pot spune că la această atmosferă a contribuit din plin faptul ca cei de pe scena nu au vorbit mult, dar au vorbit destul pentru a aduce aminte de toate formatiile prin care Leo Iorga a trecut, s-au facut scurte precizari si/sau prezentari ale pieselor, s-au spus povestile din spatele versurilor.

Pe langa piese care deja intra la categoria clasice (precum Mi-e tare dor de tine, Povestiri din gara, Fata din vis sau Singur in noapte), una dintre surprizele placute a fost coverul celor de la Midnight Oil – Beds are burning. Inainte de a ii invita pe cei de la Pasarea Colibri pe scena, am avut parte de un Cantec pentru prieteni, si de o declaratie de suflet facuta de Leo Iorga publicului Iar seara asta mare, prin voi va exista.

Iar adevarul e ca prietenia si profesionalismul celor de pe  scena (alaturi de Leo Iorga au cantat Pacifica, adica Teo Boar – chitara, Cristi Iorga – tobe, Vladi Cnejevici – clape si Marian Mihailescu – bass), sunetul cat de poate de legat, momentele de solo bine definite si plasate, au facut ca si publicul sa devina prieten.

Pe fondul atmosferei deja generate, cu cei de la Pacifica ramanand prezenti, pe scena si-au facut aparitia cei doi Mircea (Vintila si Baniciu), pentru a continua vraja muzicala. In prima faza am crezut ca vraja se va rupe din cauza unei intreruperi de curent. A urmat un moment special, in schimb, iar in intunericul salii, publicul a inceput sa fredoneze piesele formatiei.

Din fericire, intreruperea nu a durat mult, si ca niste adevarati profesionisti, cei de pe scena au luat-o de la inceput, cu zambetul de buze. A urmat un periplu prin piese cunoscute si fredonate de toata lumea, precum Esarfa in dar, Miruna, Un om pe niste scari sau Mugur de fluier. Un moment special a fost cel de incheierea concertului – dedicat celui care a fost Motzu Pittis – si anume piesa Vinovatii fara vina.

Cu un public extrem de divers ca plaja de varsta (de la cei care probabil de-abia au descoperit piesele formatiei, pana la cei care probabil s-au bucurat de ele inca de la lansare), insa la fel de extrem de unit in ceea ce priveste comunicarea si placerea de a se bucura de muzica, cu niste artisti profesionisti, si un sunet rotund si complet, seara de 5 decembrie din Silver Church s-a dovedit a fi una dintre referintele concertistice ale acestui an.

Foto pag 1: Lucian Tarta

Ovidiu Mihăilescu – „Ce să le zic fanilor mei?”

Dacă ar ști Ovidiu de câte ori am rescris bucata asta de text ar începe să-și scrie singur cronicile de eveniment. Vorbim despre concertul lui din Cluj, în cadrul programului Marțea de Folk la Janis Stuff, un concert mai mult cântare și revedere cu prietenii decât scenă și public. Dar așa-i frumos, că domnul Mihăilescu nu-i tocma’ potrivit pentru depărtări superficiale de public și atitudine de „taci și-ascultă”.

El e mai degrabă un entertainer în două acte (așa cântă, 2 bucăți, cu pauză, să nu vă gândiți la prostii). Și e relaxant să-l asculți așa. Să-i iei la puricat versurile și să vezi că-s de fapt povești sensibile, sau basme, sau ironii acide, sau… Faceți asta, căutați versurile lui Ovidiu Mihăilescu și începeți căutările de sens. Apoi mergeți la concertele lui și ascultați. O să înțelegeți exact despre ce vorbesc.

Aș vrea să vă spun ce a cântat, dar zău că nu i-am reținut tot playlistul și atunci mă mulțumesc cu o recomandare. Dați o „Cipilica” pe urechi, cât să intrați în atmosferă. Și o colindă, că așa a simțit nevoia. Eu i-am spus că nu-i musai, dar nu. Drept urmări, azi e iarăși primăvară în Cluj, iar Ovidiu, la ora asta abia s-a urcat în tren. Sper să-l ia și pe cel de întors destul de repede.

Noi îl așteptăm cu drag, chiar și Ionuț Mangu care, printr-o împrejurare de simplă prezență și dorință a prestat la pauză câteva „cânticele” de origini proprii. Pentru că, nu-i așa, în orice concert trebuie să fie puțin Cluj.

Cu rândul ăsta, închei. Mulțumim. Bravo Ovidiu, ne-ai plăcut!

PS: Titlul este practic interviul pe care i l-am luat aseară. N-avem încă poze, dacă apar, nu-i vina mea.

Din Cluj, pentru ForeverFolk,

Bogdan Beşliu

Ziua I – Festivalul Medias Cetate Seculara

Timp de doua zile, cetatea Mediaşului a fost populată de un numar impresioant de folkişti, deopotrivă concurenţi şi artişti, veniţi pentru cea de a 28-a ediţie a festivalului de folk Mediaş – Cetate Seculară.

Prima zi de festival se anunţa a fi una lungă, deoarece aşa cum am anunţat şi într-un articol anterior, au fost admişi nici mai mult nici mai puţin de 30 de concurenţi, toţi urmând să cânte în aceeaşi seară, îngreunând astfel munca juriului. Lista concurenţilor s-a mai “scurtat” însă la faţa locului, deoarece o parte din grupurile admise nu s-au prezentat.

La ora 18 fix, cu o punctualitate germană, s-a dat startul festivalului şi imediat a demarat concursul, iar ceea ce a urmat n-a fost lipsit de surprize. Rămâne un mister cum câţiva concurenţi au trecut de preselecţie sau motivul pentru care s-au înscris la acest festival. Din categoria surprizelor plăcute a facut parte Filip Dan Robert din Floresti, judetul Cluj, care a interpretat cu o mare căldură piesa Steluţe în genele ei, scrisă pe textul lui Mircea Cartarescu, orchestrat în prealabil şi de un alt folkist, Dan Vană (de altfel cele două piese au apărut deja luni la rubrica noastră Cântece în oglindă). O alta surpriză au fost şi o parte din concurenţii care au participat şi la Alba Iulia şi care de această dată s-au prezentat cu un plus de valoare. Nu în ultimul rând, diversitatea stilurilor abordate de concurenţi, de la folkul cu tematică montană a băieţilor de la Plus Noi, la pasiunea din vocea Marei Bisziok, de la umorul lui Cosmin Vaman, la tehnica impecabilă a lui Norbert Schek (foto).

Recitalurile primei seri au aparţinut unor foşti laureaţi ai festivalului: Cristina Baca (câştigătoarea ediţiei 2010), Virgil Suciu şi grupul Cetatea, câştigători ai festivalului în anii ’80, care s-au reunit cu ocazia acestei ediţii (un număr de 8 artişti). Cristina a adus cu ea anotimpul hibernal (Iarnă să-mi fii), grupul Cetatea folkul de munte, cântecele cu care au câştigat festivalul cu mai bine de 20 de ani în urmă, dar şi coveruri precum Fără petale.

Dar momentul emotionant al serii a fost reprezentat de sala întreagă în picioare cântându-i “La mulţi ani!” lui Virgil Suciu (foto), care chiar în ziua recitalului îşi sărbătorea ziua de naştere. Emoţionat, Virgil a declarat că între el şi public nu mai e nici o barieră, aşa că vor cânta împreuna. Şi au fost Omul bun şi pomul copt, Câmpuri aurii, Deschide ușa, creștine şi multe altele, cântate singur sau cu Adela Deac Cristea și Lea Muszka, pentru o primă seară de festival ce s-a sfârşit târziu, în noapte.

Foto: Marcel Câmpeanu – Studiourile ZMETEAS-Medias

Concert Marius Daşcău în Cool Cat

De trei săptămâni s-a inaugurat o nouă seară de folk în Bucureşti, în clubul Cool Cat, o veche casă elegantă şi intimă transformată în aşa fel încât să poată găzdui concerte. Săptămâna aceasta am avut ocazia (personal pentru prima dată) să ascult un concert al lui Marius Daşcău, un artist tânăr, proaspăt premiat în cadrul festivalului Ziua de Mâine de la Alba Iulia şi care a contribuit cu două piese pentru albumul colectiv Folk din pana mea!.

Marius Daşcău - Penultima zi a vieţii mele

Fiind un loc încă necunoscut publicului, concertul a fost unul între prieteni, cu piese proprii şi coveruri autohtone şi nu numai. Marius nu a fost singur, între piesele lui strcurându-se şi un mini recital al Anei Maria Dumitru.

Seara a început cu piesa Unde nici norii nu ajung, piesa prin care l-am descoperit pe Marius. Despre momentele de scurtă nebunie din viata lui ne-a spus Doar un pic. La cea de-a treia piesa, deja publicul fredona alături de el Que sera, sera. O surpriză plăcută a fost o altă adaptare a textului Dali care deja cunoaşte alte doua variante (a lui Ovidiu Mihailescu - autorul versurilor – şi a lui Marius Matache).

Dacă de ceva timp vă tot spuneam că, la ora actuală, Sorin Poclitaru este unul dintre cei mai “cântaţi” poeţi, Marius ne-a cântat Ne-am căutat şi V-am povestit, piese pe versurile lui Sorin. Declarându-se fan Damien Rice, Marius a cantat Nine crimes şi Older Chests, într-o interpretare proprie.

Cât Marius lua o scurtă pauză, locul i-a fost luat de Ana Maria Dumitru, pentru un moment de coveruri Joan Baez (Where have all the flowers gone), Conexiuni (Tu), Zoia Alecu (Trei galoşi) şi nu numai.

Invitatul serii şi-a reluat locul pe scenă, cântând American Pie (Don McLean), Întelegere (Mircea Baniciu), Fără petale (Doru Stănculescu), Cântec şoptit (Poesis). Revenind la piesele proprii, nu au lipsit Penultima zi a vieţii mele şi Minunat.

Seara a fost o surpriză plăcută, un concert care i-a ţinut pe cei prezenţi atenţi pe tot parcursul, care au fredonat atunci când recunoşteau piesele şi l-au răsplătit cu aplauze. Poate la următorul concert mai mulţi oameni îl vor descoperi pe Marius Daşcău cu puţin ajutor şi din partea nostră prin clipul piesei Minunat:

Finalul Festivalului Ziua de Mâine – Nicu Alifantis şi Şemineu Band

Din momentul în care am lansat site-ul ForeverFolk am încercat să urmăm câteva principii clare, printre care obiectivitatea în ceea ce priveşte evenimentele şi artiştii despre care vom scrie. De asemenea, au fost concerte care m-au impresionat atât de mult încât mi-a fost aproape imposibil să scriu.

Un astfel de experiment este cronica unui concert incredibil al unui artist complet alături de un band care ne-a tăiat răsuflarea. Ultimul recital din cadrul festivalului Ziua de Mâine de la Alba Iulia i-a aparţinut lui Nicu Alifantis şi Şemineu Band, o formulă pe care am văzut-o doar într-unul din concertele de lansare a albumului Cântece de şemineu şi pe care mi-am dorit foarte mult să o revăd, însă ceea ce avea să urmeze mi-a întrecut orice aşteptări.

După terminarea recitalului Pasărea Colibri, publicul a stat câteva minute cu sufletul la gură până când toate instrumentele şi aranjamentele au fost gata pentru ce avea să urmeze. Detaliile tehnice parcă pregăteau scena pentru un concert simfonic: 12 microfoane, 28 de canale, 8 monitoare şi 5 chitări, asta ca să nu enumerăm şi impresionanta colecţie de instrumente de percuţie ale lui Berti Barbera.

Rând pe rând au intrat pe scenă Mihai Neniţă (vrăjitorul cu vioara albastră cum l-a numit unul din bloggeri), Adrian Flautistu (contrabas), Berti Barbera, Virgil Ianţu alături de Bogdan Tudor şi Mircea Ciurez şi nu în ultimul rând Marcel Moldovan (tobe). Nicu Alifantis ar fi vrut să intre prin sală, printre oameni, dar cum scena nu are prevăzută o scară de urcat din sală, a renunţat şi, aşezându-şi tacticos pălăria, şi-a urmat colegii pe scenă direct din culise.

S-a dat startul prin Cântec de grădinar şi Cântec de iarnă, moment în care ne-am dat seama că piesele sună diferit de cum le-am ascultat la lansarea albumului. Deşi cunoşteam versurile, parcă ascultam alte piese, alte poveşti cu un final încă necunoscut. N-au lipsit nici micile intervenţii “vocale” dintre piese ale trio-ului Ianţu – Ciurez – Tudor, cum ar fi Cântec de îngeri (care la “cererea publicului” a fost cântat de 2 ori) sau Cântec cu căluţ de mare care dat şi o notă umoristică serii.

Nu am să înşir playlist-ul serii, pentru că acest concert nu se poate povesti la adevărata lui valoare. În schimb au existat momente care trebuie “imortalizate”. Ploaie în luna lui Marte, piesă pe care am ascultat-o cu orice prilej, a reuşit în acea seară să transmită o emoţie pe care rar am simţit-o într-un concert. Publicul a început să aplaude puternic imediat ce Mihai Neniţă a cântat primele note, iar continuarea prin piesa Umbra  devenea uşor copleşitoare.

Nu au existat solo-uri ale unui instrument în parte, întreg concertul a părut o întrecere între instrumente, care de fapt se completau atât de frumos încât nu mai ştiai ce instrument să urmareşti mai întâi. O altă surpriză a fost Piaţa Romană nr. 9, piesă pe care au dat-o de gol doar versurile, piesa de fapt “îmbrăcând o haină nouă”. Sunt piese pe care le cântă la cererea publicului în toate concertele, dar pe care le cântă cu aceeaşi plăcere şi pasiune, că devine imposibil să te saturi de ele.

Seara a fost dominată de piesele albumului Cântece de şemineu, asa cum era şi de asteptat. Mi-a părut rău să văd că în public ne puteam număra pe degete cei care ştiam versurile aşa că recomandăm cu căldură acest album, pe care de altfel şi noi l-am premiat ca fiind albumul anului 2010 în cadrul Premiilor ForeverFolk.

Concluzia? A fost un recital cât o concluzie a întregului festival. Cea mai bună încheiere posibilă, cu albumul anului 2010 în încheierea celui mai mare festival de folk din România. Argumente? 15 recitaluri, concurs extrem de disputat în care oricare din cei 10 concurenţi puteau să spere la marele premiu, evenimente paralele (poezie, teatru, lansări de albume, autobuz cu filme), 12 bloggeri acreditaţi (suplimentar faţă de blogurile specializate) care au făcut o treabă mai mult decât grozavă (ultimul “recensământ” indica 112 articole despre festival), transmisie online a celor 3 zile de festival, cu ziar al festivalului, cu promvoare după toate regulile unei campanii de PR, cu oameni care au muncit extrem de mult ca totul să iasă foarte bine.

Acestea fiind spuse, închidem transmisia de la “Ziua de mâine” 2011, Alba Iulia, România.

Ultima seară a festivalului Ziua de mâine

După Cafeaua cu folk băută de dimineață, în compania cărților lui Sorin Poclitaru, și a muzicii lui Marius Matache și a lui Marius Dașcău, aproape de ora începerii ultimei seri din cadrul festivalului, sala era la fel de plină cum ne obișnuisem. Una din dovezile că Festivalul despre care v-am vorbit în ultimele zile este unul dintre cele mai bune din țară este tocmai faptul că în fiecare seară Casa de Cultură a Sindicatelor a fost plină cu un public care s-a bucurat de muzică și care s-a comportat exemplar.

Omniprezent pe tot parcursul celor trei zile, Vali Șerban (directorul artistic al festivalului) a deschis seara, prin câteva cuvinte de bun venit. Prima parte a serii a fost dedicată premierii concureților, fiecare dintre aceștia interpretând câte o piesă. Un moment special a fost cel al mini-recitalului lui Cosmin Vaman (premiul III), când toți cei prezenți în concurs s-au strâns alături de el pe scenă pentru a interpreta piesa Nu sunt destul de trist să fiu folkist. Au fost multe emoții, zâmbete cât cuprinde, iar publicul a fost receptiv la noutatea din fața lor.

Gala recitalurilor a fost deschisă de Marius Matache (de altfel unul dintre membrii juriului și un om implicat în ceea ce privește imaginea festivalului) alături de Alex Nechita (jumătatea cu vioară a Folk Band Imperfect). Chiar dacă nu se afla pentru prima oară pe scena de la Alba Iulia, artistul a mărturisit că încă are emoții. Dincolo de ele, recitalul celor doi a fost unul cât de poate de viu, iar piese precum Hai să (prezentă pe albumul Folk din pana mea!) sau Cârciuma cu siguranță au încălzit atmosfera.

Pe scenă au urmat Țapinarii. Nici ei nu sunt la prima ediție a festivalului de la Alba Iulia, așa că și-au întâmpinat publicul cu deja obișnuitul Bună seară, stimați intelectuali din Alba Iulia, pentru ca mai apoi Tănase și Covei să cânte în stilul carcteristic Du-te naibii. Chiar dacă stilul celor doi este departe de ceea ce se poate asocia ideii de folk clasic, publicul de la Alba este deschis și dornic de muzică, astfel că de la primul acord și până la versurile de final ale piesei Cum ar fi fost viața mea, acesta a ascultat cuminte, a fredonat, a aplaudat.

Despre Pasărea Colibri nu mai sunt prea multe de spus. Pentru că Miruna, Mugur de fluier, Secunda, Vara la ţară şi toate piesele pe care Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vlady Cnejevici şi Teo Boar le prezintă de ani buni într-un spectacol Pasărea Colibri – în mod evident posibil a fi considerate evergreen-uri - sunt cea mai sigură reţetă pentru un succes garantat. Iar reţeta testată şi validată de ani de zile nu a dat greş nici la Alba Iulia, cei patru ridicând sala în picioare.

Seara s-a încheiat cu recitalul Nicu Alifantis&Şemineu Band, dar despre acesta într-un articol separat, pentru că este mult prea greu de descris într-un simplu paragraf ce s-a întâmplat pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia.

Sursa foto: Vlad Dulea

Organizator: Consiliul Județean Alba

Parteneri în organizare: Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Teatrul de Păpuși PRICHINDEL Alba Iulia, Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia, Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, Alba Mall, Art Cafe Downtown

Ziua a II-a – Festivalul “Ziua de Mâine”

Ca şi în prima zi de festival (despre care puteţi citi aici), cea de-a doua parte a concursului s-a desfaşurat la Teatrul de Păpuşi Prichindel, sală care curând devenise neîncăpătoare. Concursul de folk a fost un bun prilej de a savura muzica folk pentru cei care nu au mai prins bilete pentru recitaluri, căci acestea s-au vândut imediat ce au fost puse în vânzare.

Cea de-a doua serie de concurenţi a fost reprezentată de Ionuţ Mangu, Marius Daşcău, Roxana Zăpârţan, Mirona Pascu şi Claudia Ciobanu alaturi de Şerban Ioniţă şi după cum am observat, seara a aparţinut în mare Clujului cu mici excepţii. Majoritatea concurenţilor s-au prezentat cu piese noi, însă au existat şi piese pe care le-am regasit şi în alte festivaluri, fapt pe care l-aş considera un minus în drumul spre un premiu în cadrul festivalului. Iată piesele prezentate, într-un playlist realizat de Vlad Dulea.

O concluzie ultimei serii de concurenţi este ca deşi piesele cu care s-au prezentat concurenţii au fost bune, unele greşeli tehnice şi nu numai au facut să-şi piardă din farmec. Concursul s-a încheiat cu un mini recital Plus Noi, o repetiţie a ceea ce am ascultat dimineaţa la Art Cafe. Şi de asemenea s-a anunţat caştigătorul Premiului de popularitate acordat pe baza votului publicului pe site-ul www.folkalba.ro, care a revenit trupei Icarus.

Dupa terminarea concursului ne-am mutat la Casa de Cultura a Sindicatelor pentru recitalurile serii. Aşa cum era de asteptat, sala a devenit neîncăpătoare pentru public. Seara recitalurilor a fost deschisă de Florin Săsărman alături de Alexandru Filip. Florin Săsărman este unul din artiştii muzicii folk pe care îi întâlneşti mai rar în concerte, iar recitalul său a fost un prilej de-al asculta atât celor care nu-l ştiau cât şi celor care doreau să-l reasculte.

Pe scenă a urmat Zoia Alecu şi al ei “prost” obicei de a ne impresiona prin tonusul ei mereu tânăr şi vocea puternică, care în ciuda unei răceli a sunat ca de fiecare dată. Mi-a făcut plăcere să văd în culise reacţiile celor din jur, plăcerea cu care a fost ascultată şi uimirea faţă de piese precum Iar e lună plină. Cât despre public, Zoia nu s-a lăsat până nu a cântat alături de ea fiecare om din sală, fapt pe care l-a reuşit cu un minim efort.

Vasile Şeicaru nu a ratat prilejul de a oferi publicului piese cunoscute precum Actorul, În oraşul cu floare de tei sau Antiprimăvra. Publicul de asemenea a primit cu braţele deschise recitalul, au aplaudat şi cântat alături de el Aruncarea în valuri sau Din prea mult sau prea puţin. A aplaudat munca organizatorilor şi admirat amplorea pe care o capată an de an acest festival.

Apogeul serii a fost recitalul lui Ducu Bertzi şi mai ales prestaţia violonistului Mihai Neniţă. Aşa cum am prezentat in articole anterioare, o parte semnificativă a promovării festivalului a aparţinut bloggerilor care erau mai mult sau mai puţin familiarizaţi cu piesele folk, însă recitalul lui Ducu Bertzi i-a ridicat în picioare şi i-a lăsat fără glas. Ba mai mult, şi-au manifestat dorinţa de a participa şi la ediţii viitoare. Momentul de glorie al lui Mihai Neniţă a facut publicul să aplaude în picioare minute în şir, fascinaţi de vioara “fermecată”, căci altfel nu se explică faptul că acel instrument poate suna impecabil din orice poziţie. Şi ca să vă convingem, vă oferim şi dovada video, chiar dacă sunetul nu este la înălţimea prestaţiei.

Sursa foto : http://feriteglas.net/fotografii-ziua-a-2-a-recitaluri-ziua-de-maine-alba-iulia/11/2011

Scorpions la Cluj Arena

In ultimii ani, marile trupe sau artistii mult asteptati, au sustinut concerte pe marile scene din Bucuresti. Luna aceasta a venit vremea Clujului sa porneasca o noua traditie de evenimente majore, concerte, meciuri de fotbal etc. si nu au pornit oricum, ci aducand trupa Scorpions.

Cluj Arena, construita pe locatia fostului “Ion Moina”, este un stadion impresionant prin capacitatea si arhitectura lui, fiind un motiv de mandrie pentru Transilvania. Inaugurarea acestui stadion a insemnat 2 zile de sarbatoare si concerte. Am asistat doar la prima zi, insa sunt convinsa ca a fost cea mai spectaculoasa. Frigul si erorile organizatorice au reprezentat micile dezavantaje ale serii. Cat despre organizare, vom pune pe seama faptului ca evenimente de asemenea anvergura nu sunt atat de frecvente in Cluj pe cat au devenit o obisnuinta in Bucuresti.

Cel care a dat tonul serii a fost Grigore Lese alaturi de Sensor intr-o combinatie neobisnuita. Inca de la primul vers, acesta a reusit sa atraga atentia a mii de oameni aflati pe stadion, printr-o “urare” neasteptata. La scurt timp dupa, a urmat un moment asteptat de multi, urcarea pe scena a celor de la Semnal M. Poate ca multi dintre cei tineri nu stiau piesele lor sau le stiau doar va,g insa cu siguranta au fost apreciate de cunoscatori.

O surpriza a serii a fost trupa Pacifica alaturi de Leo Iorga, reintors dupa o absenta pricinuita de sanatatea acestuia. Au cantat pentru public cele mai cunoscute piese Compact, dar si Povestiri din gara de la Cargo (unde Leo a fost vocal timp de 1 an), iar showul a fost unul desavarsit. Poate am fi preferat sa fie ei ultimii dintre cei ce aveau rolul de a deschide concertul, sa fi cantat mai mult, insa am inteles ca si acel moment a fost un efort. Efortul insa a fost rasplatit cu multe aplauze din partea celor prezenti.

O ultima trupa inaintea invitatilor principali au fost baietii de la Voltaj care au oferit un show de lumini si au animat publicul inghetat de frigul de afara. Au cantat piese vechi, de pe primele albume, piese mai noi, insa momentul lor a parut cam lung sau poate doar devenisem nerabdatori sa-i vedem pe cei de la Scorpions. Un moment impresionant al recitalului Voltaj a fost in timpul piesei Vara trecuta, cand toti cei de pe stadion au aprins luminile telefoanelor, facand concurenta stelelor.

Scorpions sunt deja obisnuiti ai Romaniei. Au cantat la Bucuresti de mai multe ori, la Sibiu, acum la Cluj. Au peste 40 de ani de muzica, dar o fac cu aceeasi placere ca la inceput. Sunt niste copii mari care se distreaza pe scena, spre incantarea publicului care, indiferent de varsta, vibreaza cu ei. Fie ca au cantat balade (Still lovin’ you sau Holiday), fie ca au “rupt” scena cu hard-rock pur (Tease me, please me sau Rock you like a hurricane), fie ca ne-am amintit de caderea Cortinei de Fier cu Wind of change, nu au lasat nici o secunda senzatia unor muzicieni la apusul carierei, care mai bifeaza un concert, o locatie din lume. Vocea lui Klaus are aceeasi acuratete chiar si pe piesele cu note acute, mana lui Rudi nu tremura, Kottak debordeaza de energie pe piese sau in partea dedicata lui. Matthias e filigranul de chitara al trupei, Pawel e un bass-ist de forta, asemeni masinilor germane.

Faptul ca showul a inclus multe piese noi (ultimul album Sting in the tail a aparut in 2010) si care nu au facut nota discordanta cu compozitiile consacrate, arata ca trupa inca are resurse compozitionale, netraind nicicum de pe urma hit-urilor de odinioara. Iar regretul fanilor ca trupa se afla in turneul de adio este absolut indreptatit.

Tot ce putem dori Clujului este ca seara magnifica a lansarii Cluj Arena sa fie doar inceputul unor seri de poveste, muzicale, sportive si nu numai. Cum ar spune cei de la Scorpions, The best is yet to come.

Pentru ForeverFolk,

Raluca Chirculescu

Lansarea albumului “Folk (d)in pana mea!”

Un album cu un singur autor de versuri, 12 artisti si 19 piese. Un proiect care poate a parut ambitios in ochii multora, dar care a prins contur si finalitate prin lansarea ce a avut loc luni, 10 octombrie 2011, in clubul Joy din Bucuresti. O lansare ce a incercat sa adune la un loc oamenii care au pus suflet, versuri si note, dar si cei care doreau sa incalzeasca frigul de toamna cu muzica buna.

La ora la care am ajuns, clubul era deja destul de plin, iar mare parte dintre protagonisti prezenti. Chiar daca ora de incepere decalata cu mai bine de o ora, publicul a asteptat cuminte, schimband impresii, iar semnalul dat de Om bun (sub vocile lui Puiu Cretu, Adi Bezna si Ovidiu Mihailescu) a adus aplauze si inceputul unei atmosfere prietenoase care s-a perpetuat de-a lungul intregului eveniment.

Dupa ce atmosfera serii a fost destinsa de catre amfitrionul serilor de folk din club Joy (Puiu Cretu – de altfel si el prezent pe album), invitatii prezenti ne-au bucurat cu piese atat pe versuri de Sorin Poclitaru (omul “responsabil” de versurile albumului), cat si piese deja cunoscute de public. Dintre artistii prezenti pe album au participat la lansare : Adela Titescu, Adrian Bezna, Catalin Ungureanu, Eme­ric Imre, Marius Dascau, Ovidiu Mihailescu, Puiu Cretu si  grupul Zari. In afara de acestia, pe album ii puteti asculta pe Liviu Nechita, Marius Matache, Viorel Gheor­ghiu si Doru Catalin Uratu. Bonus, pe scena au urcat si Radu Pietreanu si Mihai Napu (Vacanta Muzicala) si Cristi Dumitrascu.

Ce am remarcat cu foarte mare placere a fost personalizarea pieselor, in sensul in care versurile lui Sorin Poclitaru au fost alese si interpretate in ton cu stilul fiecaruia. Tocmai de aceea, lansarea nu a avut niciun moment in care sa devina plata sau plictisitoare, urmand tonul albumului. Vocea calda a Adelei Titescu ce ne-a purtat spre aurora boreala, un Ovidiu Mihailescu ce ne-a zambit printre Capsuni si prezentand Scaraoschi Spa, Adi Bezna a privit in oglinda cele doua Ioane, in timp ce Marius Dascau ne-a pus pe ganduri cu memoria unei penultime zi a vietii si un stil de a canta plin de emotie. Printre toate momentele, au fost presarate poezii recitate de prieteni, din cel de-al patrulea volum lansat de Sorin, Inima cu un pol.

Chiar daca a recunoscut ca nu stie piesa care este inregistrata pe album, Emeric Imre a fost cu siguranta un mini-recital plin de emotie. Cu cateva piese pe care le stia tot publicul si intr-un spatiu ce parea a fii mai degraba o intalnire intre prieteni, decat un eveniment scortos, consider ca acesta a fost unul din punctele culminante al unei lansari bine gandite. Au fost piesele de pe album (majoritatea in prima auditie publica), au fost piese cunoscute, a fost putin din cate fiecare artist, au fost glume si comunicare cu publicul si senzatia ca albumul acesta e putin mai mult decat o serie de piese inregistrate in nordul tarii. Ci un proiect frumos intitat si sustinut de Sorin Poclitaru si care a adunat prieteni si pasiuni comune.

Next Page »