Folk You 2010 – Ziua 1

Prima seara a Folk You 2010 s-a vrut a fi, in mare parte, seara artistilor neconsacrati sau mai putin consacrati, condimentata cu cateva recitaluri ale unor “nume mari”.

Primii au urcat pe scena Focul Viu, apoi, rand pe rand, Adi Bezna (fireste, cu lupii laolalta), Ovidiu Scridon (acompaniat la o piesa,  ca mai mereu in ultima vreme, de Ioan Onisor), Fox Studis, fiecare avand 15 minute pentru a convinge publicul ce se aduna incet-incet langa scena, direct pe nisip.

La rand au urmat castigatorii de la “Om Bun”, Daniel Silvian Petre si Emil Kindlein, care au incins atmosfera cu piesele lor protestatare, dar si o piesa a lui Nicu Vladimir, Colind. Noaptea isi intra in drepturi, iar pe scena continuau recitalurile. Autograf din Cluj (Ioan Onisor, Ionut Mangu, Neli Biris, Sorin Zamfir) cu Lentile de contact, Dana si Noi in anul 2000, Cantos fermecand publicul cu Om Bun de la Dan Andrei Aldea, dar si cu Nervi de toamna sau Of, Doamne, ceata e tarzie, Paul Arva si Lucian Darie au “mintit” publicul doar prin cantecul Minte-ma, alaturi de Miss America sau Iubeste-ma, Mihai Boicu (“botezat” Buica in Jurnalul National) – Metafora, Iubirea, Accident si De-as avea.

Ultimii “debutanti” au fost trupa Maya - Mishu Calian, Sorin Zamfir, Tudor Badescu si Roland Kiss) care au “mutat” un pic atmosfera in sfera soft-rock. Viteza sangelui meu (o piesa cunoscuta de multi dintre cei de fata), Scrum, Intre nicaieri si adio i-au facut pe spectatori sa tina ritmul pieselor cu palmele.

Apoi au urmat artistii consacrati. Alexandru Andries a fost extrem de bine dispus. A iesit pe scena cu un banner primit de la cativa fani, care doreau sa ii transmita sefei lor un mesaj. Din fericire pentru toata lumea, pe banner scria “La multi ani, Paula!”. Apoi a dialogat permanent cu cei din public, raspunzand cu mult umor unei “solicitari” de a canta o piesa “de ce va mai obositi sa imi spuneti? Nu stiti ca tot ce vreau eu cant?”. Dar n-au lipsit Cea mai frumoasa zi (chiar daca s-a incurcat un pic la versuri, a fost imediat ajutat de public), Poarta-te frumos cu ea, Ca nisipul femeile sunt, E razboi, Ioane, La Rovine.

Seara s-a incheiat cu Ada Milea si stilul ei inconfundabil, Pasarea Colibri – cu un posibil record de slagare, pentru ca toata lumea stia fiecare vers al pieselor lor si Iris.

Din punctul nostru de vedere, seara de joi nu a fost cu nimic mai prejos de ceea ce avea sa urmeze. Artistii tineri invitati pot oricand urca pe scena in recitaluri alaturi de numele “grele” ale muzicii folk. Imbucurator mi s-a parut si faptul ca am zarit in public multi folkisti tineri: Descantec (Iasi) – proaspetii castigatori ai Festivalului de la Suceava, Oxana Sametchin (Simbol – Suceava), Ioan Mateiciuc – directorul festivalului de la Siret, Pasiuni pe Corzi si Icarus (Botosani). De asemenea, extrem de emotionante momentele video proiectate pe ecrane, dedicate Madalinei Manole si celui care a fost, in urma cu cativa ani, initiatorul Folk You, Florian Motzu’ Pittis.

Mai jos aveti o galerie foto a primei zile de festival.

Gashkademia de folk la Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti

ForeverFolk si-a facut un obicei din a organiza concerte si evenimente de care fie era nevoie (vezi cazul Premiilor ForeverFolk 2009), sau de care publicului ii era dor.

Un eveniment din cea de a doua categorie este concertul Gashkademiei de folk, ce nu mai aparuse pe scena intr-o formula majora (mai mult de 3 din componentii ei) de mai bine de un an de zile, de la concertul de la Braila din februarie 2009. Astfel ca, vineri, 7 mai 2010, intr-un cadru – Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti – mustind de istoria folkului (unde pe vremuri cantau Dan Andrei Aldea si Sfinx, Valeriu Sterian si mai toate numele mari din muzica folk romaneasca), ForeverFolk a invitat publicul la un concert de peste 2 ore cu Gashkademia de folk. Aceasta i-a inclus pe toti cei 6 membri fondatori ai proiectului: Daniel Iancu, Ovidiu Mihailescu, Marius Matache, Puiu Cretu, Dan Caramihai si Teddy Tudoroiu, iar ca invitat pe actorul si regizorul Iulian Enache.

Desi ne cititi constant recenzii ale concertelor la care participam, nu vom face noi recenzia evenimentului, pentru ca ar insemna sa ne laudam singuri, ci vom da cuvantul celor care au fost in sala.

Cristian Birta-China, www.chinezu.eu

Pentru mine, ca si pentru multi altii dintre voi, hai recunoasteti, folkul e chestia aia lirica, pe care o ascultam ori inchizand ochii, ori dandu-i peste cap, caci e despre iubire, despre tot felul de chestii necrutatoare, despre lucruri grave. Da, desigur ca si despre asta canta folkul. Dar nu numai.

Gashkademia de Folk ne-a arătat aseara ca folkul poate fi un show extraordinar, in care momentele acestea de lirism de care zic mai sus sunt doar parti din spectacol, dar la care, e drept, abia daca mai respiri de cat de tare te emotionează. In rest, daca ar fi sa descriu in maxim doua cuvinte showul de ieri as spune doar atat: caterinca excelenta.

Am ras cu lacrimi de cat de misto erau versurile, de jocul de scena (da, caci, desi va vine greu sa credeti, baietii au făcut un joc de scena minimalist, dar de mare efect), de replicile pe care si le aruncau intre ei si inspre public, de buclucasul microfon rotitor al lui Make.

Manuela Cepoi, www.iConcert.ro

Trecerea de la melodii lente si sentimentale la acorduri ritmate si antrenante, starnind senzatii diametral opuse, a reusit sa mentina in permanenta publicul atent, facandu-l chiar la un moment dat pe Daniel Iancu sa lanseze o remarca amuzanta: cum om fi gandit noi concertul asta, ca dupa cate o melodie de dragoste vin eu si cant despre inundatii si soacre? Prin urmare, de la acel moment incolo au declarat inainte de fiecare piesa ca urmeaza „un cantec de dragoste”.[…]

Dupa aplauze sustinute, doua bis-uri, primul dintre ele fiind melodia “Patria” interpretata impreuna de toti cei sase artisti, finalul concertului ne-a gasit cu zambetul pe chip si bucurie in suflet ca am putut impartasi o seara frumoasa de folk intre si pentru prieteni. Nu ne ramane decat sa asteptam urmatoarea ocazie pentru a ne intalni din nou si a retrai senzatia pe care ti-o da muzica buna, cantata simplu, dar din inima.

Mihai Pintilie, www.mihaipintilie.ro

N-am fost niciodata fan al cantecelor in jurul focului pe-un varf de munte cum percepeam eu folk-ul. Folk-ul de pe vremea cand stateam in jurul focului pe-un varf de munte.

Insa ce mi-a fost dat sa traiesc aseara a depasit cu mult asteptarile mele pentru ca am dat peste o gasca de baieti faini, cu umor si prezenta scenica ce-au facut un show adevarat, cu improvizatii, cu glume, cu versuri destinse, ce mai, super-spectacol. Sa nu uit, si nu energie: au cantat mai bine de doua ore iar la final aplauzele i-au chemat de trei ori din culise pana sa se aprinda luminile.

Tot Mihai Pintilie a si filmat la eveniment, asa ca cei care nu au ajuns se pot delecta cu o buna parte din spectacol accesandu-i canalul de youtube.

Valentine’s Day cu Marius Matache si FBI

Mijlocul de ianuarie a fost plin de concerte. Daca pe 13 februarie ne gaseam la AntiValentine’s Day, ziua de 14 februarie a insemnat concert in Big Mamou, alaturi de Marius Matache si Folk Band Imperfect (F.B.I. - titulatura sub care sunt reuniti cei care ii sunt alaturi pe scena la concerte, fara a avea o formula bine definita). Pentru ca, de cand s-a nascut conceptul de F.B.I, concertele sale aduc mereu ceva nou – fie ca sunt ele piese vechi, cu diverse orchestratii si forme noi, fie piese noi aranjate special – am asteptat cu nerabdare sa vedem cu ce se prezinta de data aceasta, in Big Mamou. Iar surprizele au fost destule si placute.

Deschiderea serii l-a adus alaturi de Marius Matache pe Daniel Radu la clape. O combinatie interesanta din punct de vedere al aparitiei scenice, caci pe cat de plin de verva este Make, cam pe atat de cuminte si la locul lui era Daniel. O combinatie foarte reusita din punct de vedere muzical, cu accente si efecte care sa umple spatiile, cu un joc al sunetelor potrivit atat pe piese de suflet precum Toamna, Dali, Carciuma sau Paradoxuri erotice, cat adaptat si pentru piesele cu accente ironice precum La piata, Ce de vaci, Tara momentana (Cantec de stat in gat) sau celor rapide si pline de energie precum Poem cu cai.

Daca piesa Marea o stiam cantata si cu chitara electric pe langa, si in varianta cu clape sau pur si simplu neorchestrata, am avut ocazia de data acesta sa o ascultam in acompaniament de vioara. Si ne-a placut. La fel cum ne-au incantat auzul si celelalte piese cantate impreuna cu Alex Nichita (vioara): Colind pierdut, Zmeul, Father and Son a lui Cat Stevens sau Ultima ninsoare (pe care o tot asteptam cu totii cei satui de iarna). Alex este membru al Proiectului Tivodar (alaturi de Stefan Tivodar), iar colaborarea sa a fost prezentata drept “lucrarea de control” alaturi de Make. O lucrare pe care publicul a apreciat-o, in care talentul de a prinde piesele din zbor si de a improviza au fost evidente, si pe care ne-o dorim repetata.

Printre oamenii cu care Folk Band Imperfect poate fi asociat foarte usor, se numara Radu Tudoroiu, fiind unul dintre veteranii in prezente scenice alaturi de Make. Asa ca Radu a fost lasat sa isi traga sufletul cat ne-a povestit Make despre Urate, dar destepte si “am dat un mop pe parchet” (piesa Colind pentru prieteni), iar apoi a fost chemat pentru vestita Balada pentru Daniela.

Una din marile surprize ale serii a fost Daniel Iancu, care desigur nu a scapat fara sa ne cante despre conferinta de presa a personajului de poveste, Alba ca zapada, despre Olguta Gelofila, despre calamitati naturale (Vina valu’). Poate ca majoritatea il stiu pe Daniel Iancu prin piesele sale pline de umor, insa piese precum Mii de smaralde sunt cu adevarat impresionante. Nici Ofiterul Radu nu a lipsit de la apel si nu a venit singur, ci cu un joc scenic asigurat de Make.

A urmat inca o data Radu Tudoroiu prin Amintire cu haiduci si pentru a avea parte de o noutate (10 mineri din Petrosani). Se pare ca nu s-a sarbatorit doar Valentine’s day ci si o aniversare pentru care am cantat La multi ani. Pentru pauza de tort si cum din intamplare se afla intreg proiectul Tivodar in sala, acestia au fost invitati pe scena pentru piesele Oameni de lut si Frica.

Momentul umoristic al concertului nu s-a lasat asteptat prea mult si astfel au urmat Broasca Testoasa, Brisca, chiar si un “cuplu mai….aparte” prin Daniel Iancu si Make si a lor Armonie in casa noastra.

La fel de dorita si asteptata a fost Padurea cu alune (nu vom explica ce e pentru ca trebuie vazut live), iar pentru a incheia in forta, ne-am amintit si de Lili a lui Ovidiu Mihailescu.

Asadar, in ciuda concertelor cu nume grele ale muzicii anuntate in seara de Valentine’s Day, concertul din Big Mamou a adus zambete pe buzele tuturor celor veniti atat prin piese in ton cu sarbatoarea cat si prin piese pline de umor. Mai jos puteti vedea o galerie foto de la concert, realizata de Stefan Denes.

Pentru ForeverFolk,

Oana si Raluca

2010 ani de folk alternativ – Tapinarii in Club A

Asa cum va anuntam intr-o stire anterioara,  ca in fiecare an in preajma zilei de 14 februarie, formatia vocal-instrumentala de doua voci si o chitara Tapinarii pleaca in turneul deja traditional Anti-Valentine’s Day. Dupa Brasov, Sibiu, Cluj-Napoca, Timisoara si Craiova, Tanase si Covei s-au oprit “acasa”. Pentru ca in Bucuresti a inceput povestea.

Si din nou la fel ca in ultimii ani, concertul din Bucuresti a avut loc intr-un Club A . Pentru a pastra strucutra repetitiva, clubul a fost la fel de aglomerat  ca in fiecare an de Anti-Valentine’s Day.

Deschiderea spectacolului i-a revenit unui prieten al Tapinarilor, Marius Matache, prezent si pe albumul 2010 ani de folk alternativ, un album pe care se gasesc si Florin Chilian, Daniel Iancu, Ovidiu Mihailescu sau Mihnea Blidariu (Luna Amara). Marius Matache (cunoscut de o parte a publicului drept Make) ne-a obisnuit in ultimele aparitii scenice cu formule inedite, alaturi de F.B.I. (Folk Band Imperfect). De data aceasta a fost insa singur pe scena, si ne-a purtat pe urmele lui Dali, ale Zmeului, incheind cu un Colind pentru prieteni (sau Muraturile asa cum o stia publicul spectator).

Tapinarii sunt o trupa controversata. Au fost asa inca de la infiintare, ca mesaj, ca abordare, ca atitudine. Poate nu au lirismul pe care unii il asteapta de la muzica folk. Poate modul direct in care mesajele lor sunt transmise catre public pare brutal. Dar cu siguranta, Tapinarii sunt o trupa ce nu mai pot fi exlcusa din lumea folkului. Pentru ca altfel nu inseamna obligatoriu gresit.

S-au cantat majoritatea pieselor ce apar pe albumul proaspat aparut, un best-of al trupei, majoritatea alcatuind playlistul concertelor de club ale Tapinarilor – Pescarus, Sunt fericit, Speranta, Sfarsit si inceput de lume, Embargo pe creier, Si zeii, Cum ar fi fost viata mea, dar si una din piesele noi de pe album – Dulce inconstienta. Publicul, “documentat” in materie de versuri (asa cum le sta bine fanilor adevarati), a cantat alaturi de ei fiecare din refrene.

Pe album (pe care inca il mai gasiti la chioscurile de ziare, cel putin in Bucuresti) piesele  sunt intr-o varianta noua fata de forma lor originala de pe primele albume, fiind orchestrate intr-o maniera folk-rock. Dar probabil cei mai inraiti fani le vor prefera tot in varianta de “live”, dialogul voce groasa – voce subtire al celor doi tapinari, aproape la fel de traditionala coarda rupta a chitarii lui Tanase, monologurile lui Covei sau solisticile lui Tanase.

Galerie foto: Andrei Soanca

De asemenea, o galerie foto de la concertul din Cluj-Napoca gasiti aici

Cronica in timp real din Club Mojo – Cei 4 muschetari ai folkului

Astazi, 9 februarie, incercam sa va oferim o experienta noua – recenzia in timp real a concertului folk din Mojo Brit Room ce ii are ca invitati pe Ovidiu Mihailescu, Eugen Avram, Dan Caramihai si Puiu Cretu.

Ora 21. Probele de sunet sunt gata, se asteapta ultimele “reglaje fine” si sosirea lui Ovidiu Mihailescu, ce a fost invitat la emisiunea Happy Hour (studiourile MediaPro se afla la Buftea). In 5-10 minute incepem.

Ora 21.10. Inca se negociaza ceva – din pozitia in care ne aflam nu nu prindem ce – poate ordinea de intrare in spectacol. Confirmam si sosirea lui Ovidiu Mihailescu.

Ora 21.14. Ovidiu, Dan si Puiu pe scena. Vor incepe cu o piesa in 3. Balada pentru Daniela, a lui Teddy Tudoroiu. De remarcat la Puiu noul double-six Tanglewood.

Ora 21.17 Raman toti trei pe scena si ce putea sa urmeze mai bine decat Tanar si liber.

Ora 21.20. Am uitat sa precizam, suntem sus – subsolul s-a “inundat proaspat”.

Ora 21.21. Puiu si ale lui Se duc iubirile. Tot in 3 – se pare ca avem de a face cu un concert in stilul Voua de alta data.

Ora 21.25. Publicul e “cuminte si ascultator”. Ovidiu ne anunta ca cele 3 piese au reprezentat “introducerea”. Urmeaza Eugen Avram.

Ora 21.27. Dupa mici acordaje (e foarte cald, iar corzile se mai lasa), Eugen incepe cu Te-as intelege din priviri.

Ora 21.31 Pentru ca suntem in zona “Universitate” (pe strazi aglomerate, mai ales de zapada ), nu merge nimic mai bine ca “Indiferent ce spune lumea ne vom da mana si vom dansa”.

Ora 21.34. Eugen trece la “hituri” – Cantec pentru tine – stiti voi, Cand vad parul tau, mi-aduc aminte de liceu.

Ora 21.39. Mi-e dor de tine. Clubul e plin, buna dispozitie domneste – poate chiar un pic cam multa .

Ora 21.43. Ce bun e vinul demisec… Si noi bem doar cola si apa plata Deh, la www.ForeverFolk.com nu se bea in timpul programului

Ora 21.46. Eugen viseaza la “fete pe role”. Din pacate, se anunta din nou cod galben de lapovita si ninsoare, deci mai are de asteptat.

Ora 21.49. “Cand imi zambesti ma topesc” – noi ne intrebam daca se refera la fata pe role sau la zapada de afara Dar Eugen ramane unul din cei mai buni instrumentisti din lumea folkului.

Ora 21.53. Recitalul lui Eugen se incheie cu doua “coveruri” – Daniel Iancu – Mii de smaralde si Valeriu Sterian – Cantec de oameni.

Ora. 22.00 Urca pe scena Puiu Cretu. Prima piesa Cantec nebun.

Ora 22.03 Despartire in flori. Puiu e unul din artistii ce vor ramane adeptii folkului clasic.

Ora 22.06 Am avut si un featuring in seara asta. Puiu a cantat Pana ora-ntuneca alaturi de Andreea de la Lemn dulce

Ora 22.12 Si dupa Puterea sa alegi, Puiu va incheia cu Dragoste in fan, ambele piese alaturi de Andreea.

Ora 22.16. Surpriza – primim bonus – Blowing in the wind – Puiu, Andreea si Dan Caramihai la muzicuta.

Ora 22.20 Urmeaza “la aparat” Dan Caramihai. Si o piesa noua (sau cel putin noi nu o stim) – Unde sunt cei care nu mai sunt

Ora 22.26 Foarte simpatica piesa noua. Iar acum urmeaza Cand am pornit, de asemenea Teddy Tudoroiu autor. Macar asa sa fie si Teddy alaturi de noi.

Ora 22.29. Din nou o piesa mai putin cantata a lui Dan. Sa ascultam cu atentie. Pacat ca nu anunta si cum se numesc piesele, noua ne-ar fi utile.

Ora 22.31 Mircea Baniciu si Intelegere - cu Dan si Ovidiu – live la Mojo Brit Room.

Ora 22.35 Desi piesa s-a terminat, Dan ii spune lui Ovidiu…sa mai stea un pic pe scena Urmeaza cantecele aromane.

Ora 22.37 La refren publicul tine ritmul cu palmele, La hoara armineasca. Urale Si bineinteles ca urmeaza La musata-armina si in acelasi ton, cu toata lumea aplaudand si Ovidiu si Puiu alaturi de Dan pe  scena.

Ora 22.42 Ovidiu pregatise niste piese noi, dar lumea deja scandeaza Lily, Lily. Sa speram ca mai tine bateria, ca e cam pe sfarsite.

22.43 Cu ce putea sa inceapa Ovidiu decat cu Fericit-nefericit.

22.45 Dan muzicuta, Puiu voci, publicul ritmul. Ce mai, dezmat

22.47 Si Ovidiu are o piesa noua – Nu cred

22.48 Dap, e piesa lui Ovidiu – a uitat si versurile si are si manelisti si manechine in text

22.51 Piesa de dragoste, iarasi noua – Padurea de foc

22.51. Latopul ma informeaza ca low-battery…deci ultimele randuri.

22.55 Cu Dan la muzicuta, Ovidiu trece la Imperfect. Ca un om picioare, ca o plaja fara mare, ca un fluviu fara pesti…

22.58 Cu Ovidiu cantand Cipilica (piesa care da titlul albumului sau cel mai recent), va multumesc pentru atentia cu care ati urmarit una din cele mai neobisnuite cronici de concert.

Din Mojo, pentru ForeverFolk

Marius Matache

Corespondenta din Delta Lunara

Serile de folk din Club 100 Crossroads (programul lor detaliat il gasiti aici) i-au avut ca invitati pe Raul Carstea si Constantin Neculae. Doi folkisti cu state vechi in breasla, dar prea putin cunoscuti in afara fanilor genului.

Cei doi canta impreuna de (atentie!) 22 de ani, iar acest lucru se vede cu varf si indesat in concert. Ei formeaza un duo foarte bine sudat, completandu-se foarte bine atat vocal, cat si instrumental. Raul Carstea este vocea principala si chitara armonie, dar si “creierul” pieselor (cel care a compus majoritatea covarsitoare a pieselor, el realizand si textele unora din piese), in timp ce lui Constantin Neculae in revin vocile aditionale si solisticile de chitara ce dau contur liniei muzicale alese de Raul.

Clasicii poeziei romanesti se regasesc in multe din piesele cantate de Raul si Lae (asa cum il cunosc prietenii) in concerte, ceea ce am putut asculta si in concertul din geroasa seara de februarie 2010: Adrian Paunescu (Delta Lunara, Regasire, Salvarea, Vedere din Salzburg, Portret cetos), Constanta Buzea (Acolo unde cred ca esti, Cai in genunchi), Ion Minulescu (Triptic banal) sau Virgil Carianopol (Amintire). Dar la concertul din Crossroads am apreciat si piese ca Viziune (Corneliu Antoniu), In semne albe (Ion Tobosaru), sau Zi de logodna (pe versuri de Raul Carstea).

Modulatiile de game minora – majora si viceversa, vocea calda a lui Raul Carstea si solisticile rafinate ale lui Constantin Neculae, povestea “atasata” fiecarei piese, amintirile amuzante din anii de concerte impreuna, dialgoul continuu al celor doi, muzical sau verbal (intre piese) sunt argumente pentru cei care nu i-au descoperit pana acum pe cei doi sa merga sa ii vada “la lucru” la unul din concertele lor.

Si daca tinem cont de hibernalul decor ce acopera Bucurestiul si ca locatia de concert este centrul istoric al capitalei, folkul clasic al celor doi menestreli a venit ca o completare fireasca a tabloului unui oras in care continua sa se cante si sa se creeze muzica de calitate.

Raul Carstea si Constantin Neculae au fost invitati la rubrica clipul zilei – click aici pentru a vedea clipul

Mai jos puteti vedea o galerie foto de la eveniment

De 10 ori mai folk… Festivalul Castanilor – editia a X-a

Anul acesta, Festivalul Castanilor de la Ploiesti – In memoriam Gabi Dobre, s-a desfasurat sub semnul coincidentelor fericite: 10 ani de la prima editie (organizata sub impulsul jurnalistului Gabi Dobre), o gala a laureatilor desfasurata in 10.10 si 10 premii pentru participanti. Dar cum nimic nu e intamplator se poate afirma ca editia de anul acesta a festivalului s-a intrecut pe sine atat la nivelul concursului si al recitalurilor, cat si la nivelul organizarii.

Concursul din acest an a adus publicului nume noi dar si participanti ce se pare ca revin cu drag pentru a-si arata din nou “puterile”. Pe scena au urcat rand pe rand 20 de concurenti, desi un numar mai mare fata de anii precedenti, la fel de valorosi, pe care la randul nostru ii jurizam din public pentru Premiul de Popularitate.

Recitalul Mariei Gheorghiu s-a potrivit cu atmosfera calda a salii de teatru. O sala prietenoasa si destul de plina, cu un public strans special sa guste din muzica folk si care a strans impreuna diverse generatii. Am primit cadou Floare de vartej, am desenat un Curcubeu de sunete, am survolat marea cu elicopterul. Pe fondul acestei atmosfere, spiridusul folkului ne-a adus portia de muzica si poezie, tocmai de la Sighisoara.

Dinu Olarasu s-a aflat pentru prima data in Ploiesti, dar a reusit sa isi aduca publicul aproape cu piese precum N-ai nevoie de foarte multe, Zece ani, Suna-ma noaptea, Naspa, Alandala, dar ne-a si amenintat sa ne “tinem departe de Bucuresti” sau ne-a amintit de Biblioteca pentru toti.

Prima seara s-a inchiat tot cu vizitatori clujeni – Emeric Set (format din Adelina Bolot – voce, Gabriel Ghita – clape, Sorin Zamfir – percutie, Razvan Krivaci – chitara, Emeric Imre – voce, chitara). Trecand peste micile probleme cu sonorizarea (care, din fericire, s-au rezolvat destul de repede), Setul clujean a avut de toate: chef de cantat, piese de suflet, piese mai vesele, si multa, multa energie. Am scris o Scrisoare suparata (adresata fetei de crasma cu manele), ne-am adus aminte ca e toamna cu Ploua posesiv, publicul a cantat frumos si cu drag referenul de la Nebun de alb, si am termint totul pe picior de Razboi.

Gala Laureatilor din 10.10 a dat ceva batai de cap juriului, care a deliberat pana tarziu in noapte. Pentru ca, au spus ei la conferinta de presa, valoarea concurentilor a fost incontestabil ridicata in procent de 80%, ceea ce a facut dificile alegerile. Juriul a fost format din Titus Andrei (preşedinte), Viorel Gavrila, Mihai Cosmin Popescu, Corneliu Irimia (directorul Filarmonicii “Paul Constantinescu” din Ploiesti) şi Dinu Olarasu.

Daca luam in considerare ca cei 20 de artisti concurenti au fost alesi dintr-o lista de aproape 50 de inscrieri, dar si faptul ca am avut parte de stiluri diferite, de inovatii, de incercari de a personaliza actul scenic, atunci putem afirma cu siguranta ca, la nivel valoric, Festivalul Castanilor de anul acesta a adus pe scena concursului unii dintre cei mai buni tineri folkisti. Dar iata premiantii:

Marele Premiu: Mihai Calian

Premiul de popularitate: grupul Pastel

Premiile Radio Romania Actualitati: Teodora Iacob, Viorel Gheorghiu

Premiul de creatie: Mihai Calian

Premiul pentru cea mai buna voce feminina: Alexandra Sidor

Premiul pentru cea mai buna voce masculina: Emil Kindlein

Premiul de maiestrie instrumentala: Florin Stefan

Premii pentru interpretare solist: Iulia Mitrea, George Liliac

Premiul pentru Cel mai bun grup: Vox Harmony

Premiul Gabi Dobre: grupul NOI (Titus Constantin Cojocaru si Iulia Mitrea)

Recitalurile din cea de a doua seara au fost deschise de Gheorghe Gheorghiu si ale sale vestite piese precum Unde dragoste nu e, nimic nu e, Trifoiul si multe alte piese mai putin din sfera folkului.

Paul Arva a castigat anul trecut marele premiul al Festivalului Castanilor si a fost invitat anul acesta in recital. Am avut o surpriza placuta cand am vazut ca cei prezenti in sala (o sala plina ochi) stiau piesele si le fredonau incetisor. A fost un moment frumos, tocmai pentru ca ne-am obisnuit in ultima perioada sa vedem publicul foarte viu la artistii deja consacrati, dar sa nu se intereseze de cei mai tineri. Cum trebuia sa ne descretim fruntile, Paul a chemat si “trupa de animatoare” formata din Ioan Onisor si Ionut Mangu, care ne-au facut sa zambim, fie si involuntar.

Domnul Mircea Vintila a venit cu Brambura la pachet. Vrand-nevrand ne-am ridicat de pe scaune pentru a dansa, canta, da din palme linistiti. A fost o explozie de energie si ne-a bucurat tare mult.

O parte inedita a festivalului a fost Gala in aer liber, desfasurata duminica, incapand cu orele 17. Cand am ajuns la “locul faptei” probele de sunet erau in toi, oamenii incepusera sa se stranga ceva, langa cortul de protocol era destul agitatie. Unii acordau chitari, altii faceau schimb de impresii, mai toata lumea statea la povesti. In coltul lor, domnii Alifantis, Baniciu, Bertzi si Seicaru era impresurati de aparate foto, reportofoane si altele de genul. Totusi, pareau detasati si zambitori si ne-am bucurat sa ii vedem asa.

Revenind la scena, seara a fost deschisa de cativa dintre fostii premianti ai Festivalului la editiile trecute, iar primul la apel a fost Bogdan Grosu. Am ascultat cu placere jocul lui muzical, si ne-am lasat apoi purtati intr-o lume de melancolie, dar si de tehnica instrumentala, alaturi de Nicu Zota. Cei de la Nu acum au venit tocmai de la Iasi si ne-au purtat in acorduri calde, pana am ajuns din nou la Ploiesti, la “proful’ de chitara” cum este cunoscut Iulian Anghel. Iulian a facut un gest frumos, chemandu-i alaturi pentru o ultima piesa pe cei care i-au fost alaturi in proiectul Ad Litteram. Castigatorul de anul trecut al premiului “Gabi Dobre”, Ovidiu Scridon ne-a cantat despre doruri si femei, lasand apoi scena deschisa pentru o varianta inedita a grupului Unde. Varianta cu 1/3 din Unde (adica Ioan Onisor), completat de Ionut Mangu si Neli Biris. Mi-a parut un pic rau de publicul destul de static in aceasta parte a concertului, poate si pentru ca multi nu stiau piesele (si nu aveau de unde sa le stie decat daca erau impatimiti de folk), poate si pentru ca fiind in aer liber destul de multi s-au oprit in trecere. Cu toate acestea, m-a bucurat sa vad totusi oameni care fredonau, bateau ritmul si urmareau atent ce se intampla pe scena. E un semn bun.

Capetele de afis ale serii nu mai au nevoie de nici o prezentare. Ducu Bertzi si Mihai Nenita, Nicu Alifantis, Vasile Seicaru, Mircea Baniciu si Vlady Cnejevici au adus in centrul Ploiestiului cantecele lor de suflet. S-au incins hore, s-a dansat, s-a cantat pana la raguseala, s-a chemat la bis. Sonorizarea a fost buna, vremea a tinut cu noi, publicul strans destul de numeros (mi-am dat seama de asta abia cand am iesit din zona scenei si am incercat sa ajung dintr-o parte in alta prin public) si receptiv.

Astfel s-a incheiat si cea de-a 10-a editie a Festivalului Castanilor, o editie cu numerosi concurenti dar si premii pe masura, cu surprize musicale, atat in cadrul concursului, al recitalurilor dar si pe “scena” petrecerii inchinate acestui eveniment. Si cum pe an ce trece, festivalul ia mai multa amploare, suntem curiosi ce ne rezerva urmatorul an.

Oana&Raluca

Carlos Santana la Bucuresti

Noi, echipa Forever Folk, ne-am facut un obicei ca in fiecare an sa mergem “in haita” la un concert major. Daca in 2008 am fost la concertul Whitesnake – Def Leppard – Iris (recenzia acestui concert o puteti citi aici), anul acesta am optat tot pentru un concert BestFest si anume inegalabilul, inimitabilul si alte cele cu prefixul “in” si sufixul “il”, Carlos Santana.

Expeditia incepe, ca si anul trecut, cu ceva ploaie. Ne-am dotat cu umbrela si pelerina, dar la intrarea in arena suntem informati ca umbrela trebuie parcata, iar in schimbul ei vom primi o pelerina de ploaie (cam pretentios spus pt un sac cu maneci, dar sa zicem). In fine, iata-ne in arena, unde lumea se cam ascunde de ploaie pe sub diferite umbrele si corturi ale organizatorilor si sponsorilor. Sunt doua scene – tocmai pentru a permite unei trupe sa cante, in timp ce precedentii demonteaza si se instaleaza cei ce urmeaza.

Prima trupa pe care o ascultam ca parte din festival se cheama The Ting Tings, formata din 2 membri – fata si baiat – de la care am reusit sa remarc doar multifunctionalitatea lor interpretativa (fiecare din ei canta la mai multe instrumente – toba, bas, clapa, beat sampler, chitara, voce), pentru ca piesele ma depaseau din punct de vedere compozitional. In fine, oamenii si-au dat silinta, daca nu imi plac mie nu inseamna ca nu pot sa placa altora.

Privirile se indreapta apoi spre scena vecina, unde apar The Charlatans. Baietii nu sunt la prima aparitie in Romania, ei fiind cei ce au deschis concertul celor de la Rolling Stones de la Bucuresti. Sarlatanii sunt adeptii deja clasicului britpop (o ramura a rockului alternativ atat de popular si pe la noi), muzica lor ducandu-ne cu gandul spre Oasis, Blur sau chiar Placebo. Cu un basist mai mult decat sectie ritmica pentru trupa, cu un foarte bun clapar ce a facut minuni cu al sau Hammond (despre acest instrument vom mai vorbi in acest articol), cu un chitarist solo foarte disciplinat (calitate rara pentru aceasta categorie de instrumentisti, mereu dornici sa isi arate muschii) si un tobar corect dar cu nimic iesit din comun, The Charlatans si-au indeplinit misiunea, aceea de a pregati publicul pentru ceea ce urma. Insa exista o parere destul de populara in showbiz ca cel care deschide concertul unui nume mare este doar “carne de tun”, pentru ca oricum cei din public sunt veniti pentru capul de afis. Astfel ca adeptii rockului britanic cu siguranta si-ar dori sa ii vada pe The Charlatans intr-un show separat, tocmai pentru a putea da cu adevarat dovada valorii lor muzicale.

Dar cum ajunsesem la Ora H, era timpul ca showul sa inceapa. Iar primul lucru care m-a frapat ar fi ca in public se gaseau si oameni care l-au descoperit pe Santana la Woodstockul din 1969, dar si tineri pentru care muzica lui Santana inseamna Maria, maria.

Showul a inceput cu Soul sacrifice – poate tocmai pentru a sublinia arcul peste timp cu Woodstockul (acolo unde piesa a ramas in istoria festivalului datorita solo-ului de tobe al lui Michael Shrieve, cel mai tanar muzician ce a cantat in festival).

Sunt critici care obiecteaza la adresa performantei muzicale ale lui Santana – ca multe din cantecele pentru care este cunoscut nu ii apartin (Black magic woman este scrisa de Peter Green de la Fleetwood Mac, Oye como va e scrisa de Tito Puente, un cantaret de latin jazz si mambo), ca ultimele albume au o tenta comerciala accentuata, ca nu este un virtuoz de talia lui Joe Satriani sau John Petrucci (Dream Theather). Argumentele lor insa sunt valabile pana la un punct. Pentru ca desi canta piese scrise de alti artisti, Santana isi lasa o amprenta  personala pregnanta pe acele piese, nefiind simple coveruri (asa cum se poarta des pe la noi in ultima vreme, de vom ajunge sa avem mai multe trupe de coveruri decat trupe care sa isi cante piesele proprii). Ca sa nu mai vorbim de piesele prin care Santana isi aduce un omagiu celor ce i-au marcat stilul si cariera (de ex. John Coltrane si a sa piesa A love supreme).

Si am fi nedrepti sa nu vorbim de explozia pe care o aduce muzica sa, de energia de care a debordat mai bine de doua ore “batranelul” Carlos (are totusi 62 de ani). Fie ca au fost pasaje de flamenco, de latin jazz, de rock sau chiar pasaje de inspiratie clasica, cuvantul dominant al muzicii sale a fost pasiunea. Pentru ca filigranul de jazz se imbina cu puterea rockului, flacara flamenco-ului si eleganta muzicii clasice, totul intr-o muzica ce misca totul in jur. Pe langa piesele deja amintite, au mai fost pe rand Samba pa ti, Corazon espinado, Black magic woman, Evil way, Vive la vida, She’s not there, Smooth. Cantece din toate timpurile, cantecele ce au creat un idol. Iar pe ecranul de pe fundal rulau imagini cu artistul de-a lungul carierei sale.

Cateva cuvinte si despre oamenii minunati ce i-au fost alaturi pe scena. Sectia ritm a fost exploziva. Dincolo de bas si tobe, percutia in sine e un subiect de poveste. Pe cei doi domni ii cheama Raul Rekow (ce domneste peste congasuri) si Karl Perazzo (regele bongosurilor), dar nu stiu numele tuturor elementelor de percutie pe care cei doi le-au utilizat la un anumit moment al showului. De altfel, si cei doi vocalisti au contribuit la partea de percutie la unele piese, cu tamburine, maracas sau guiro. Ce sa mai vorbim de Benny Rietveld, un basist absolut uimitor, cu interventii picante si la obiect (personal m-am indragostit de slap-urile sale), sau de tobosarul Dennis Chambers, un tobar de o viata pe scena (la propriu, canta in cluburi de la 6 ani), bine armonizat, dar si bine individualizat intre cei doi percutionisti geniali. Revenind la minunatul instrument numit Hammond organ (observati ca nu am spus keyboard), se pare ca a fost surpriza serii. Dar spre deosebire de The Charlatans, in piesele lui Carlos Santana, Hammond-ul aduce alta aroma, acel feeling de rock’n'roll cu aroma latino, dar si sunetele versatile de blues si jazz, fiind parte integranta a sound-ului Santana (primul exemplu care imi vine in minte e intro-ul piesei Black Magic Woman). Iar pe domnul responsabil de acest fapt il cheama Chester Thompson.

Suflatorii? Bill Ortiz (trompeta) si Jeff Cressman (trombon) aduc acea aroma de mariachi in melodii (sa nu uitam originile mexicane ale lui Carlos Santana). Cei doi vocalisti – Andy Vargas si Tony Lindsay – se completeaza extrem de bine, imbinand accentele latino ale primului cu elementele de soul si R&B ale celui de al doilea. Cat despre Tommy Anthony, chitaristul trupei, mi se pare ca are cea mai ingrata pozitie, aceea de a fi chitarist in umbra unui mare chitarist. Dar daca vedeti pe youtube clipuri cu Eric Clapton alaturi de Dire Straits sau de Mark Knopfler ca back-guitar pentru Clapton si trupa sa, veti intelege ca valoarea unui muzician rezida si in capacitatea de a-si indeplini rolul intr-o trupa, nu doar in a-ti arata “muschii”. Si pentru ca aschia nu sare departe de trunchi, un al doilea “clapar” nu a fost altcineva decat Salvador Santana, fiul lui Carlos. Care insa, ca orice fiu de parinte celebru, va avea mult de muncit pentru a demonstra ca e mai mult decat fiul tatalui sau.

Despre Santana am putea vorbi la infinit, dar ce mi s-a parut remarcabil e ca fiecare artist al trupei a avut momentul sau de glorie, iar chitara lui Carlos a fost intr-un permanent dialog cu fiecare din instrumente. Poate pentru ca artistii cu adevarat mari stiu sa primeasca cu demnitate gloria si sa o imparta cu generozitate.

PS La iesire am recuperat si umbrela

Gashkademia Folk in Club Prometheus

Iata ca a mai trecut un concert semnat Gashkademia de Folk. Aseara, 19 ianuarie 2008, intr-o atmosfera de milioane, Ovidiu Mihailescu, Bogdan Mihailescu, Alina Manole, Make de la Imperfect si Dan Caramihai, au reusit inca odata sa electrizeze sala cu ale lor cantece in Club Prometheus din capitala. S-a cantat, s-a baut (cu masura) intr-un cuvant toata lumea s-a simtit bine.
Concertul a fost transmis Live pe www.radio3net.ro. In curand o sa revenim si noi cu poze filmulete si pe viitor cu transmisii Live de la concertele Folk ce au loc in Bucuresti. Pentru cei de nu au putut sa ajunga, ii anuntam ca mai au multe sanse sa vada Gashkademia de Folk anul acesta, care, dupa cum spun ei, a inceput in forta.

Cat despre concertul ce a avut loc ieri seara in Prometheus putem sa va spunem ca Ovidiu Mihailescu ne-a demonstrat inca odata ca nu face parte din noul val de folk-isti ai romaniei asa cum declarau unii acum ceva vreme prin media lasand mut publicul cu piese “ceva mai lente” dupa cum spune el interpretate alaturi de fiul sau Bogdan, Alina Manole ne-a povestit inca odata cu acelasi farmec personal despre al ei prieten imaginar cu luna patrata care cat de curand o sa credem intradevar ca este partrata deoarece are dreptate in versurile piesei, Make ne-a incantat din nou in stilul sau caracteristic cu Marea, Zmeul cu tot cu masinile de lux ce au 5-6 viteze dar si noua piesa Paradoxuri erotice, piesa care i-a reusit si de data asta chiar daca in trupa a fost doar el si a trebuit sa tina locul inca unei chitari. Cat despre Dan Caramihai a lasat sala fara cuvinte cu piesele sale cantate alaturi de Ovidiu Mihailescu.