Cand sentimentele se linistesc, Mozart still Rocks!

Mozart Rocks e probabil un paradox. Si tocmai de aceea, nu am vrut sa scriu imediat dupa spectacol, ci am asteptat 1 saptamana, pentru a lasa gandurile, senzatiile si perceptiile asupra unei imbinari de clasicism si modernism cum rar s-a incercat in Romania sa se sedimenteze. In plus, am vrut sa astept ca multi din cei ce au asistat la show sa incarce filmari cu momente din acesta.

Mozart Rocks 2010 a fost dedicat Asociatiei Telefonul Copilului http://www.telefonulcopilului.ro si pentru acest fapt orchestra simfonica a Filarmonicii “George Enescu”, condusa de Maestrul Tiberiu Soare, a acceptat sa evolueze pro-bono in cadrul Mozart Rocks, generand astfel toate premisele unei reprezentatii de exceptie. Si pentru ca simfonicul era dominant in spectacol, orchestra a deschis balul, cu un prim pasaj, urmat de Child’s Anthem (Imnul copilului), piesa pentru care au urcat pe scena toti artistii ce urmau sa evolueze in spectacol.

Show-ul l-a deschis timisoreanul Horia Crisovan, interpretand Nunta lui Figaro – probabil una din cele mai cunoscute arii ale lui Mozart. Claudiu Ursache (The Marker) este meziniul proiectului, dar fara indoiala ca a fost unul din cei mai spectaculosi si mai pe gustul celor prezenti la Sala Palatului. Florin Demea, chitaristul trupei Riff si veteranul proiectului, a emanat forta, sound-ul lui, figura lui ducandu-ma cu gandul la Brian May (Queen).

Intrucat am participat si la repetitii, stiam de una din surprizele pregatite pentru public – High Hopes a celor de la Pink Floyd, cu Dan Helciug vocal (si imbracat ca un nobil de la curtea regala a Frantei) si Calin Grigoriu alternand chitara acustica (cu corzi de plastic) cu slide-ul Fenderului electric.

Cezar Popescu (Vita de Vie) a fost imperial pe Carmina Burana, Remus Carteleanu a cantat muzica clasica cu aceeasi daruire cu care a cantat alaturi de Metrock sau Laura Stoica, Adrian Stoenescu a avut propriul sau intermezzo de muzica electronica, nu a fost un simplu instrumentist. Andrei Ilie a fost singurul tobar prezent la Mozart Rocks, dar el i-a acomaniat magistral pe toti instrumentistii ce au urcat pe scena, indiferent de stilul pieselor abordate. Cosmin Lupu a canalizat in cel mai constructiv mod cu putinta emotiile pentru un recital de finete si eleganta.

Din punct de vedere personal, intotdeauna am avut o atractie aparte pentru chitara bass, desi am cantat mereu pe chitara armonie, probabil mitul “merele din curtea vecinului sunt mai dulci”. Dar ce poate face Adrian Ciuplea cu un bas cu 6 corzi pe o piesa clasica – Saint-Saens, Allegro Apassionato – este aproape imposibil de descris, asa ca va invit sa vizionati reprezentatia acestuia.

Si Mozart Rocks a fost si international, datorita lui Trond Holter, chitaristul celor de la Wigwam, care a cantat alaturi de Elena Vasile (v-o mai amintiti? pe vremuri a cantat etno alaturi de grupul Hora, apoi rock in grupul Raza, cu George Patranoiu) Sleeping sun a celor de la Nightwish (reprezentanti de vaza ai rockului simfonic).

Calin Grigoriu a fost responsabil pentru aranjamentele orchestrale pentru mai multe din piesele cantate la Mozart Rocks. Iar alaturi de Nadine a cantat o prelucrare dupa Led Zeppellin si Kashmir care a facut sa vibreze publicul din Sala Palatului, dar a cantat si o piesa a unuia din muzicienii care i-au determinat stilul – Yngwie Malmsteen. Remus Carteleanu si Horia Crisovan au facut un duet memorabil pe Brahms si al sau Dans ungar, pe care va si invitam sa il savurati in clipul de mai jos.

Ultima surpriza a serii a fost Ioan Gyuri Pascu si “tambalagiul anonim” adus pe scena pentru a reproduce fidel piesa Tara arde, babele se piaptana, asa cum a fost ea orchestrata in original in 1993.

I-am lasat la sfarsit, desi ar fi trebuit sa ii mentionez la fiecare paragraf. Ma refer aici la Orchestra Filarmonicii “George Enescu”, condusa imperial de Maestrul Tiberiu Soare. Eleganta, prestanta, sobrietate, performanta, daruire, arta sunt cuvinte prea sarace sa descrie ce au realizat membri orchestrei la Mozart Rocks, dincolo de unele afirmatii tendentioase ca nu ar trebui sa se afiseze alaturi de rockeri. Cat despre Maestrul Tiberiu Soare, inca de la repetitii m-a impresionat prin usurinta cu care pe de-o parte dirija orchestra, corectand o “patrime” la trombon sau intensitatea sunetului trianglului, iar pe de alta colabora cu chitaristii, adaptand partiturile sau indicand tempo-ul. De altfel, nu de putine ori am avut senzatia ca poate lasa in orice moment bagheta deoparte pentru a prelua un Ibanez sau un Fender si a continua sa cante alaturi de orchestra. Maestre, chapeau!

Iar daca Mozart Rocks exista si a fost posibil si in 2010, acest lucru i se datoreaza lui Constantin Teodorescu. Sau, glumind si parafrazandu-l un pic, “mustaciosului” ce a prezentat intregul spectacol, presarat cu glume si cu laude la adresa muzicienilor, fie ei chitaristi de rock sau instrumentisti ai orchestrei. In plus, scrie cu o savoare aparte, de aceea v-am indicat si blogul lui personal.

Cei care au fost in sala la Mozart Rocks stiu ca e greu sa gasesti cuvintele potrivite pentru a descrie ce s-a intamplat acolo. Celor care au ratat acest eveniment, le recomand ca la urmatoarea reprezentatie sa nu mai lipseasca. Pentru ca Mozart Rocks, pentru ca Mozart suna tare bine alaturi de chitarile electrice ale unor artisti extrem de talentati.

Detalii despre proiectul Mozart Rocks gasiti pe www.mozartrocks.ro/

Mozart Really Rocks

Va povesteam aici de un spectacol aparte, ce imbina rockul si muzica clasica, intitulat, extrem de inspirat, “Mozart rocks!”. Vineri, 9 aprilie, am avut placerea si onoarea sa assist, alaturi de alti reprezentanti ai presei, la repetitia “oficiala” pentru concertul “Mozart Rocks!”

Si ce mi-au auzit urechile e greu de redat in cuvinte. In primul rand, orchestra este incredibila. Probabil e visul oricarui artist, indiferent de genul abordat, sa cante cu o orchestra in spate (nu sunt putine exemplele in care trupe sau artisti rock, blues sau pop au prezentat concerte cu sprijinul unor orchestre simfonice). Apoi, cand spun “dirijor”, eu ma gandesc la un domn trecut de 50 de ani, cu par grizonat spre alb, usor scortos chiar. La repetitia de azi, Maestrul Tiberiu Soare parea mai degraba unul din chitaristii de rock decat cel care “corecta” patrimile trombonului sau care “dicta” corectarea partiturilor in anumite momente. Chitaristii? S-au integrat rapid in “disciplina” de orchestra, au discutat fiecare bucata cu Maestrul Tiberiu Soare si doar instrumentele si alura ii deosebeau de instrumentistii orchestrei.

Nu voi dezvalui ce se va canta maine si nici cine sunt “solistii” care vor urca pe scena. Dar va asigur ca “Mozart Rocks!” este un show pe care nu trebuie sa il ratati. Pana duminica, puteti cumpara bilete din reteaua Eventim. Pentru a va convinge, iata cateva poze de la repetitia de astazi de la Ateneul Roman.

Chris Rea – Still so far to go – Bucuresti 2010

In fiecare an, Bucurestiul mai bifeaza un mare muzician ce vine sa cante pentru prima oara in Romania. In 2010, primul dintre acestia este Chris Rea, un artist din “tagma” chitaristilor de geniu, un exceptional chitarist de slide si cu un timbru usor ragusit inconfundabil. Cu un album nou proaspat editat (avand numarul 24 din cariera), intitulat Still so far to go (poate ca un raspuns la cele 50% sanse de a supravietui pancreatitei cu care a fost diagnosticat in 2001), Chris Rea a concertat si la Sala Palatului din capitala, in cadrul turneului sau mondial.

Sala plina, oameni de o anumita factura (cand s-au deschis usile, nu s-a inghesuit nimeni, ci ne-am asteptat cuminti randul, in ciuda ninsorii de afara), oaresce neintelegere cu orele (la 19.30 inca se repeta in sala). Lume buna ca de obicei – i-am vazut in fuga pe Marian Ionescu (Directia 5), Ducu Bertzi, Stefan Banica Jr. (insotit de sotie, Andreea Marin), Nicu Patoi, Mircea Toma (Catavencu), Stefan Naftanaila (Radio Romania Actualitati), Cristian Topescu.

Deschidrea serii i-a revenit lui Paul Casey. Despre care recunosc ca nu stiam nimic inaintea concertului. Un irlandez simpatic, insotit de o chitara acustica, pe care daca nu l-as fi vazut in deschidere la Chris Rea as fi zis ca e “folkist de-al nostru” (asta pentru ca articolul de fata apare pe www.ForeverFolk.com). A cantat 4-5 melodii, unele de pe albumul sau el mai recent Scrapbook (detalii pe www.PaulCaseyMusic.com), deja la a doua era prieten cu sala, care a inceput sa tina ritmul piesei, o voce calda, facuta pentru o muzica acustica (la irlandezi muzica e religie si politica de stat), iar publicul l-a tratat pe masura prestatiei.

Dar lumea deja era nerabdatoare sa apara “invitatul principal” al serii. Si nu a mai durat mult pana cand pe scena a aparut Chris Rea, imbracat lejer, in jeans si tricou, si fara prea multe pregatiri si anunturi pompoase, alaturi de trupa sa, in care l-am regasit (la una din chitarile armonie) pe…Paul Casey.

Prima piesa a fost I can’t wait for love, de parca artistul abia astepta “ofranda de dragoste” a publicului din Romania. Care i s-a alaturat imediat, cu voci, cu palme, trup si mai ales suflete deschise pentru muzici. Apoi a urmat Where the blues come from, piesa prin care l-am descoperit pe claparul sau – Neil Drinkwater, al carui solo de pian a incantat audienta.

Prima piesa ce a fost recunoscuta dupa primele note a fost Josephine, compusa pentru prima fiica a lui Chris, iar apoi am trecut la “epoca blues” a creatiei acestui chitarist pentru care slide-ul a devenit o amprenta personala (de altfel, a renuntat la accesoriul de slide doar pentru 2 sau 3 piese pe durata intregului concert). Pe Easy rider (o porecla adresata asistentelor din turele de noapte ce administrau calmante pe baza de morfina dependentilor de droguri) piesa se dezvolta exponential de la slide-armoniile lente de inceput, pana la solo-ul de forta de electric-blues.

Complexitatea compozitionala a lui Chris Rea s-a observat in varietatea pieselor acestuia, de la rock la electric blues si de la balada la rock’n’roll. Una din baladele cantate a fost And you my love. Si parca in ton cu dorintele tuturor de a scapa de iarna grea de afara, a urmat Looking for the summer, una din cele mai cunoscute piese pentru publicul roman, ce a ridicat sala in picioare.

Si pentru ca are doua fete, s-a cantat si Julia, usor modificata, pe care Chris Rea a considerat ca e timpul sa se joace cu sala, ceea ce a dat tonul bunei dispozitii in randul membrilor bandului sau. Sectia ritm (Sylvin Marc – bass si Martin Ditcham – tobe), extrem de discreti si “la obiect” pana in acel moment, au intrat in jocul lui Chris, ba Sylvin (cu o alura de luptator de comando) chiar a inceput sa danseze alaturi de acesta.

Am continuat “the blues story” cu Stony road, iar pe piesa ce da numele turneului si best-of-ului recent aparut, Still so far to go, linistea ce s-a asternut la solouri dadea senzatia ca in mana lui Chris Rea se gasea un bisturiu si nu Gibson-ul Les Paul albastru (chitarile albastre sunt o marca a acestuia, imagini cu ele fiind proiectate pe fundalul scenei pe toata durata concertului). Stainsby girls a fost piesa pe care Chris a dansat cu pasi marunti in ritmul chitarii sale si a “mitraliat” sala cu Fender-ul sau.

Se apropia finalul. In liniste s-au stins luminile, iar o lampa rosie cobora incet din plafonul scenei spre locul unde Chris a inceput sa recite versurile la The Road to Hell (part I) pentru ca apoi sa inceapa piesa atat de cunoscuta cu acelasi nume The Road to Hell (part II). Si pentru a va da seama cum a “sunat” acest moment, iata mai jos imagini de la concertul de la Budapesta din februarie 2010.

Bis-ul a fost o necessitate si a constat in On the beach si piesa pe care nimeni nu a putut sta pe scaun Let’s dance, pentru ca, asa cum a spus pe scena de mai multe ori, you’re never too old to dance. Parca parafrazandu-i si contrazicandu-i astfel pe cei de Jethro Tull si al lor Too old to rock’n’roll, too young to die.

Mi-as fi dorit si Blue cafe sau Auberge, dar e greu pentru un artist ce compune de  mai bine de 30 de ani sa cante toate melodiile. Concluzionand, daca ati ratat concertul de la Bucuresti, aveti de ce regreta. Si tot ce va putem dori este sa aveti o noua ocazie sa vedeti un artist genial cum este Chris Rea.

Folk Maraton 2010 (Ed. II-a), 10 – 11 octombrie 2010

UPDATE:  10 Octombrie, Sala Palatului, ora 19:00

Spectacol reprogramat pentru 10-11 octombrie.  Din cauza numarului mare de manifestari artistice si din dorinta unei organizari ireprosabile a acestei productii spectaculoase, maratonul artistic este reprogramat pentru 10 octombrie. Organizatorul si artistii isi cer scuze pentru eventualele neplaceri create fanilor. Biletele deja achizitionate raman valabile pentru 10 octombrie. Cei care doresc sa-si recupereze contravaloarea biletelor o pot face pana pe 17 aprilie doar la casa de bilete de unde au fost cumparate.

UPDATE: 16 februarie – am publicat formularul de inscriere si regulamentul concursului din cadrul “Folk Maraton”.

Click aici pentru regulament

Click aici pentru formular

Dupa ce anul trecut remarcam initiativa Agentiei VreauBilet de a organiza prima editie a “Folk Maraton” (de altfel noi am si nominalizat spectacolul la premiile ForeverFolk la categoria “Evenimentul anului”), iata ca primim vesti foarte bune.

Astfel, pe 16-17 Aprilie, Sala Palatului va gazdui cea de a doua editie a “FOLK MARATON”. Printre artistii care vor urca pe scena se numara Mircea Baniciu si Vladi Cnejevici, Mircea Florian, Florin Chilian, Pavel Stratan, Doru Stanculescu, Ada Milea, Zoia Alecu, Emeric Set, George Nicolescu, Dinu Olarasu, Maria Gheorghiu, Tapinarii, Alina Manole, Adrian Sarmasan si Laci Kovacs.

Amfitrionii celor doua seri vor fi actorii Mircea Albulescu si Dorel Visan

Pentru spectacolul din 16 aprilie sau pentru spectacolul din 17 aprilie categoriile de bilete sunt dupa cum urmeaza:

VIP – 120 RON

Cat. I – 100 RON

Cat. II – 80 RON

Cat. III – 60 RON

Cumpararea unui astfel de bilet asigura intrarea doar la un singur spectacol. Exista si optiunea de a cumpara un bilet abonament. Un astfel de bilet asigura accesul la ambele spectacole. La abonament, categoriile de bilete sunt dupa cum urmeaza:

Abonament VIP – 200 RON

Abonament Cat. 2 – 120 RON

Abonament Cat. 3 – 80 RON

Pentru detalii suplimentare vizitati www.vreaubilet.ro

Gala Folk “Om Bun” 2010

Daca Festivalul National “Om Bun” este evenimentul folk cu cea mai indelungata existenta (va serba in acest an cea de a 20-a editie), iata ca de cativa ani si Gala Folk “Om Bun”, ce are loc primavara, tinde sa devina si ea o certitudine (prima editie a avut loc in 2004 conform site-ului MuzicisiFaze).

Astfel pe 7 martie 2010, incepand cu ora 19.00, va avea loc la Sala Palatului din Bucuresti Gala Folk Om Bun 2010. Concertul face parte (la fel ca in ultimii ani) din Proiectul National Cultural “Arta contra Drog”.

Printre artistii care vor urca pe scena se numara Alexandru Andries, Mircea Baniciu&Vlady Cnejevici, Victor Socaciu, Vasile Seicaru, Mircea Florian&Ceata Melopoica, Ada Milea, Maria Gheorghiu, Daniel Iancu, Doru Stanculescu. Prezinta Adrian Ivanitchi.

Pretul unui bilet este de 50, 75 sau 100 lei in functie de locul in sala. Biletele pot fi achizitionate dupa cum urmeaza:

• Online: eventim.ro, biletedelatati.ro, bilete.ro, blt.ro, vandbilete.ro si ticketpoint.ro
• Direct: Sala Palatului, Magazinul Muzica, Teatrul National, Statia de metrou Unirii 2, reteaua magazinelor Diverta si Carrefour.

Cum e sa castigi la Maraton

Maratonul este cea mai dificila proba din atletism. Atletii refac distanta pe care Pheidippides a alergat pentru a duce vestea victoriei in lupta. Pe 30 septembrie 2009, folkul romanesc alerga primul sau maraton din Bucuresti, in care victoria era chiar reusita serii, una “sponsorizata” doar de biletul platit de spectatori.

Cel care va da startul serii este Nicu Alifantis (aviz “artistilor” care nu canta primii, ca de, sunt prea artisti). E sobru, calm (incep sa cred ca acel Nicu Alifantis din Vama a fost ceva ce se vede odata in viata), mai repeta incetisor cateva note muzicale inainte de a fi deschizator de drumuri pentru “maratonisti”. Publicul astepta cuminte, sub vorbele vrajite ale lui Dorel Visan inceputul. Pe de o parte surpriza ca Nicu Alifantis a deschis seara, pe de o parte registrul de calm impus de acesta, au adus un inceput de concert linistit. Asta cel putin pana cand s-a inceput Balada dromaderelor. Incet, incet, oamenii din sala s-au deschis, au aparut si zambete, pareau mai apropiati de cei de pe scena.

Alina Manole se pregateste sa intre (si nu oricum, ci dupa Nicu Alifantis) si datorita concentrarii si emotiei pare un mic Atlas purtand pe umeri nu bolta cereasca ci…Luna Patrata. Pe scena, Alina a parut fireasca, iar emotiile din culise s-au trasferat in piesele ei. Pana la final, ne-a facut pe toti cei prezenti sa recunoastem ca avem un Pitic.

Tapinarii se pregatesc nu doar de testul Maratonului de Folk. Adrian Tanase mai are un hop de trecut luna aceasta. Hopul casatoriei. Daca pe o scena mare il vedeati, cu siguranta imaginea de “om serios, insurat, la casa lui” nu e atat de clara. Sa fie intr-un ceas bun, Adi! Una peste alta, testul de la Sala Palatului a fost luat cu nota 10, cu piesa Du-te naibii cantata de mai toata lumea, sub privirile intelegatoare si amuzate ale celor mai in varsta. Reactiile din partea de sus a salii (de altfel, cea mai “vie” parte a publicului) au curs firesc in fata.

Set-ul lui Emeric Imre e rasfirat intre culise, camerele artistilor si “fumoar”, in asteptarea “playlist-ului” din partea Danei Andronie (Jurnalul National). Pana atunci insa, Imi si Adelina (Bolot, vocea feminina din Emeric Set) “dezbat si negociaza” propriul playlist, in care singura certitudine este (cum altfel!) Nebunul de alb. Iar discutiile si glumele despre “costumatia de scena” a lui Imi starnesc hohote interminabile.

In “camera cealalta”, Mircea Baniciu si Vlady Cnejevici glumesc relaxati si mai deapana inca o data “povestea cu Ileana Cosanzeana plina de banalitati”. In scurt timp, li se alatura Sorin “Jimmy” Minghiat si ale sale fine ironii, in timp ce “perechea” sa – Doru Stanculescu “Prezidente” e in inspectie prin culise si camere.

Apare si Vale Seicaru, impartind zambete tuturor, in timp ce Dorel Visan, un lord in smoching, ne priveste pe toti cu blandete. Pe un fotoliu din hol, Marius Batu mai probeaza odata double-six-ul, desi cu siguranta il stie pe de rost. Dar profesionistul nu se dezminte, nu degeaba a cantat cu Poesis, Holograf, Phoenix sau Pasarea Colibri.

Din culise, Mircea Baniciu, ascultandu-l pe Doru Stanculescu cantand Fara petale, isi aminteste ca au fost ani de zile colegi de camera, trecand prin multe intamplari hazlii impreuna. In backstage, A.G. Weinberger isi mangaie tandru Gibson-ul, apoi isi aprinde meticulos pipa. Iar statura impozanta ii adauga, pe langa titulatura de “bluesman intre folkisti”, si pe cea de “Gulliver in Tara Piticilor”.

Ei, dragilor, dupa atatea piese romantice, simfonice, aproape ambientale pe alocuri, era timpul ca cineva sa ridice sala in picioare. La propriu. Si cine stie sa faca asta mai bine ca Mircea Baniciu. S-a lasat cu bis, ca altfel nu se poate. Cu umorul sau de banatean sugubat, Mircea Baniciu explica celor ingramaditi la interfata dintre culise si scena (printre care Teodora Ionescu, Dana Andronie, Cosmin Covei) “adevarul e ca sunt si talentat”. Maestre, nimeni nu se indoia de asta!

Din pacate, pozitionarea in sala la recitalul lui Emeric Set nu a fost tocmai cea mai buna, astfel ca nu am putut auzi foarte bine vocea lui Imi si nici clapele lui Gabriel Ghita. Cu toate acestea, am stat cuminti pe scaune fredonand Buna in varianta rea. Iar la referenul piesei Nebun de alb publicul a fost lasat sa cante, iar puntea dintre artistii si oamenii din fata parca s-a mai intremat putin.

In timp ce in scena intra Marius Batu, in culise A.G. Weinberger explica intr-un interviu pentru televiziune ca nu e nici o anomalie prezenta sa intr-un spectacol de folk. Pe fundal, Mihai Nenita isi testeaza vioara fermecata, in asteptarea recitalului alaturi de Ducu Bertzi. Marius Batu a intrat pe scena cu calmul care pare sa il caracterizeze, ne-a facut sa zambim si a zambit si el la randul lui. Si a revenit la bis, pentru a ne intreba Ce sa-ti aduc, iubito, de pe mare.

Pavel Stratan se autocaracterizeaza singur: Tipic moldovenesc. Iar daca piesa lui se refera la deprinderi ale oamenilor din acea regiune de pe ambele maluri ale Prutului, noi ne referim la accentul sau pe care si l-a pastrat in ciuda numerosilor ani petrecuti in Romania si care il prinde ca pe nimeni altul.

Se spune ca la Maraton, greul incepe dupa 30 de kilometri. Primele doua grupuri de artisti, intre care s-a intercalat domnul Dorel Visan, amfitrionul serii (prezentator ar fi prea putin, pentru ca a fost parte integranta din spectacol) reprezentau borna de 30 de km a Maratonului Folk. Dar tonusul nu s-a redus. Pentru ca pe scena au urcat Vasile Seicaru, un artist alaturi de care show-ul e garantat. Apoi intermezzo-ul de blues, cu A. G. Weinberger. Apoi “zanele” folkului – Zoia Alecu şi Maria Gheorghiu. Iar pentru sprintul final si photo finish, Ducu Bertzi si Mihai Nenita, cu pieptul in fata rupand panglica de la sosire.

Folkul romanesc a invins in Maraton, iar noi, Forever Folk, asemeni lui Pheidippides, eroul al carui nume nu si-l aminteste nimeni, ne-am asumat sarcina de a duce mai departe aceasta veste.

Aceasta recenzie este realizata in tandem, din sala (Oana) si din culise (Marius), fiind probabil cea mai neobisnuita realizata pana acum de Forever Folk.

Folk Maraton la Sala Palatului

Inca o veste buna, inca un eveniment major pentru muzica folk din Romania. VreauBilet prezinta pe 30 Septembrie, incepand cu ora 19.00, la Sala Palatului prima editie de “Folk Maraton”. Artistii care vor urca pe scenala acest eveniment sunt: Mircea Baniciu si Vlady Cnejevici, Nicu Alifantis, Vasile Seicaru, Ducu Bertzi si Mihai Nenita, Marius Batu, Doru Stanculescu si Sorin Minghiat, Pavel Stratan, Zoia Alecu, Maria Gheorghiu, Emeric Set, Alina Manole si Tapinarii.

Amfitrionul reprezentatiei va fi actorul Dorel Visan, un declarat consumator al genului folk.

Pretul unui bilet variaza in functie de categoria de loc dupa cum urmeaza: V.I.P – 120 Lei, Cat. I – 100 Lei, Cat.II – 80 Lei si Cat.III – 60 Lei. Acestea vor putea fi achiztionate incepand cu data de 1 iulie, de la Sala Palatului, magazinul VreauBilet (Unirea Shopping Center – et. 2), Magazinul Ligia F (Pache Protopopescu 23), sau online prin site-urile vreaubilet.ro, blt.ro si bilete.ro.