Folk You 2010 – Ziua 1

July 17, 2010

Prima seara a Folk You 2010 s-a vrut a fi, in mare parte, seara artistilor neconsacrati sau mai putin consacrati, condimentata cu cateva recitaluri ale unor “nume mari”.

Primii au urcat pe scena Focul Viu, apoi, rand pe rand, Adi Bezna (fireste, cu lupii laolalta), Ovidiu Scridon (acompaniat la o piesa,  ca mai mereu in ultima vreme, de Ioan Onisor), Fox Studis, fiecare avand 15 minute pentru a convinge publicul ce se aduna incet-incet langa scena, direct pe nisip.

La rand au urmat castigatorii de la “Om Bun”, Daniel Silvian Petre si Emil Kindlein, care au incins atmosfera cu piesele lor protestatare, dar si o piesa a lui Nicu Vladimir, Colind. Noaptea isi intra in drepturi, iar pe scena continuau recitalurile. Autograf din Cluj (Ioan Onisor, Ionut Mangu, Neli Biris, Sorin Zamfir) cu Lentile de contact, Dana si Noi in anul 2000, Cantos fermecand publicul cu Om Bun de la Dan Andrei Aldea, dar si cu Nervi de toamna sau Of, Doamne, ceata e tarzie, Paul Arva si Lucian Darie au “mintit” publicul doar prin cantecul Minte-ma, alaturi de Miss America sau Iubeste-ma, Mihai Boicu (“botezat” Buica in Jurnalul National) – Metafora, Iubirea, Accident si De-as avea.

Ultimii “debutanti” au fost trupa Maya - Mishu Calian, Sorin Zamfir, Tudor Badescu si Roland Kiss) care au “mutat” un pic atmosfera in sfera soft-rock. Viteza sangelui meu (o piesa cunoscuta de multi dintre cei de fata), Scrum, Intre nicaieri si adio i-au facut pe spectatori sa tina ritmul pieselor cu palmele.

Apoi au urmat artistii consacrati. Alexandru Andries a fost extrem de bine dispus. A iesit pe scena cu un banner primit de la cativa fani, care doreau sa ii transmita sefei lor un mesaj. Din fericire pentru toata lumea, pe banner scria “La multi ani, Paula!”. Apoi a dialogat permanent cu cei din public, raspunzand cu mult umor unei “solicitari” de a canta o piesa “de ce va mai obositi sa imi spuneti? Nu stiti ca tot ce vreau eu cant?”. Dar n-au lipsit Cea mai frumoasa zi (chiar daca s-a incurcat un pic la versuri, a fost imediat ajutat de public), Poarta-te frumos cu ea, Ca nisipul femeile sunt, E razboi, Ioane, La Rovine.

Seara s-a incheiat cu Ada Milea si stilul ei inconfundabil, Pasarea Colibri – cu un posibil record de slagare, pentru ca toata lumea stia fiecare vers al pieselor lor si Iris.

Din punctul nostru de vedere, seara de joi nu a fost cu nimic mai prejos de ceea ce avea sa urmeze. Artistii tineri invitati pot oricand urca pe scena in recitaluri alaturi de numele “grele” ale muzicii folk. Imbucurator mi s-a parut si faptul ca am zarit in public multi folkisti tineri: Descantec (Iasi) – proaspetii castigatori ai Festivalului de la Suceava, Oxana Sametchin (Simbol – Suceava), Ioan Mateiciuc – directorul festivalului de la Siret, Pasiuni pe Corzi si Icarus (Botosani). De asemenea, extrem de emotionante momentele video proiectate pe ecrane, dedicate Madalinei Manole si celui care a fost, in urma cu cativa ani, initiatorul Folk You, Florian Motzu’ Pittis.

Mai jos aveti o galerie foto a primei zile de festival.

Folk You 2010 are deja programul serilor

May 5, 2010

Fata de editiile din alti ani, Folk You 2010 demareaza mai grabit, anuntandu-si deja perioada de desfasurare si recitalurile, locatia fiind deja consacrata – plaja din Vama Veche. Astfel, echipa de la Jurnalul National care se ocupa cu organizarea festivalului, ce va avea loc intre 15 si 18 iulie 2010, au decis si in acest an sa invite artisti din alte sfere decat cea a folkului.

Programul complet

Joi, 15 iulie: Paul Arva, Lucian Darie, Mihai Boicu, Cantos, Fox Studis, Ovidiu Scridon, Emil Kindlein, Adi Bezna, Focul Viu, Trupa Maya (adica Mihai Calian, Richie Bordea, Tudor Badescu, Sorin Zamfir) si Ioan Onisor, Alexandru Andries, Ada Milea, Mircea Rusu, Pasarea Colibri si Iris.

Vineri, 16 iulie: Evandro Rosetti, Magda Puskas, Adrian Sarmasan si Laci Kovacs, Tudor Gheorghe, Stefan Hrusca, Alina Manole, Nicu Alifantis&Semineu Band, Compact.

Sambata, 17 iulie: Ducu Bertzi si Mihai Nenita, Zoia Alecu, Ilie Stepan, Maria Gheorghiu, Emeric Set, Gheorghe Zamfir, Celelalte Cuvinte.

Duminica, 18 iulie: Raul Carstea&Constantin Neculae, Tapinarii, Vasile Seicaru, Doru Stanculescu si Sorin Minghiat, Dinu Olarasu, Florin Chilian, Vama.

Sursa: Jurnalul National

Dincolo de orice Vama…Folk You (I)

August 4, 2009

Muzica folk a adunat la mal de Mare Neagra, pe parcursul a trei zile, 21 de artisti consacrati, 18 debutanti si un public numeros. Toate acestea cu ocazia celei de-a cincea editie a FolkYou, de anul acesta avand numele Festivalul de Folk “Florian Pittis”.

ZIUA 1 – 30 IULIE

Inceput cu o mica intarziere, si cu o plaja pe care oamenii deja se stransesera, festivalul a fost deschis de Ana Maria Bordean, fiind urmata de un artist ce a revenit in atentia publicului, plin de poezie, in ultimii doi ani – Nicu Zota. Am mers pana “Acasa” cu Jul Baldovin, iar Eugen Avram ne-a facut sa fim “indiferenti la ce spune lumea”. Un prim fior de liniste si reverenta a fost cel in care luminile scenei s-au stins si am ascultat cum domnul Pittis ne spune “Sunt tanar, doamna”.

Si cum festival de folk fara un imn al sau nu se poate, trecerea spre recitalurile mai mari a fost facuta de spiridusul Dinu Olarasu, secondat in prima seara de catre Jul Baldovin. Refrenul “Dincolo de orice Vama…” a umplut plaja pentru al patrulea an, si a marcat si deschiderea oficiala a ceea ce deja incepuse sa se contureze: trei zile de muzica, prieteni si “putin infinit”.

Adrian Sarmasan ne-a adus si el o piesa cu dedicatie pentru locul in care ne aflam, “Vama Veche”, cateva coveruri si o serie de piese compozitie proprie. Ne-am apoi dat “Doctoratul in tristete” cu Andrei Paunescu si colegii sai de trupa.

Trebuie sa il contrazic pe domnul Alexandru Andries ce ne spuse ca “E asa de bine ca sigur e rau”. Alexandru Andries ne-a facut bine, prin simplitatatea sa de o complexitate ametitoare si ne-a impartasit buna veste ca pentru toamna pregateste un nou disc. Din punctul meu de vedere, recitalul sau a fost printre cele mai bune momente ce s-au oferit ascultatorilor stransi acolo. Am avut premiera unor piese noi, dar si deja cunoscute “Dimineata devereme”, “Am pneumonie” sau “E razboi, Ioane”

Stefan Hrusca este cunoscut (chiar si in afara ascultatorilor de folk) pentru colindele sale, piese cu care, de altfel, si-a facut intrarea in scena la Cenaclul Flacara. Prin urmare, am avut parte de colinde pe malul marii, dar si de “Ruga pentru parinti”.

In cu totul alta linie a folkului, urmatoarele doua recitaluri au prins publicul intr-un joc de nuante si poezie altfel spuse. Ada Milea si Tapinarii au adus cu ei o varianta alternativa de folk, ceea ce nu inseamna ca publicul nu a fost langa ei sau nu stiau versurile. Am revenit in zona clasica impreuna cu Poesis, constienti fiind ca indiferent de timp sau gradul de maturizare, ochii trebuie sa ne ramana de copil.

Prima seara de FolkYou (sau mai degraba dimineata) i-a adus pe scena pe Nicu Alifantis si trupa Zan (Razvan Mirica, Relu Pitulescu, Sorin Voinea, Virgiliu Popescu). Plini de energie, si trasmitand publicului bucuria de a canta, am fredonat impreuna cu ei despre “Ploaie in luna lui martie” sau “Balada blondelor iubiri”.

Va urma…

Lista artisti ziua 1 – Ana Maria Bordean, Nicu Zota, Adi Lupu, Jul Baldovin, Eugen Avram, Dinu Olarasu, Adrian Sarmasan, Andrei Paunescu, Alexandru Andries, Stefan Hrusca, Ada Milea, Tapinarii, Poesis, Nicu Alifantis& Zan

Folk You 2009

August 4, 2009

Ziua 1 – 30 iulie

Ziua 2 – 31 iulie

Ziua 3 – 1 august

Sursa foto: ForeverFolk si Sabina Ivanov

Nicu Alifantis in Vama Veche

July 27, 2009

Vama Veche tinde sa devina ultimul bastion al luptei impotriva subculturii. Iar terasa Papa la Soni unul din turnurile din care se “trage” cu muzica buna in cei ce cauta un strop de arta la malul marii. Aceasta in conditiile in care singurul loc unde se mai canta folk, rock, blues in Costinesti este terasa White Horse. Da, acel Costinesti care in urma cu 20 de ani inca vibra la concertele trupelor mari ale acelor timpuri – Iris, Compact, Semnal M, Roata si multi altii, acum este acoperit de mai noile tendinte muzicale.

Ei bine, Papa la Soni a gazduit in saptamana 21-25 iunie cea de a 3-a editie a festivalului “Folk’N'Vama”, un eveniment organizat in memoria celui care a fost Nicu Vladimir. Pe scena festivalului au urcat in fiecare din seri Eugen Avram, Emeric Imre, Mircea Baniciu, Marius Batu si Vlady Cnejevici. Sarcina de a inchide festivalul i-a revenit lui Nicu Alifantis, despre al carui recital vom povesti in cele ce urmeaza.

Pana sa il vad in Vama Veche, trebuie sa recunosc ca imaginea pe care eu o aveam in ceea ce il priveste pe Nicu Alifantis era aceea a unui artist sobru, elegant, liric, poetic, “aproape simfonic” (stiu ca termenul e folosit ciudat, dar nu stiu cum altfel sa il descriu, si-apoi sa nu uitam de SymphoNicu).

Ei bine, sambata Nicu Alifantis a imbinat lirismul unor piese ca Ploaie in luna lui Marte, Inscriptie pe un inel sau Aproape liniste cu Crocodilu’ si alte cateva (aici voi inventa din nou un termen) “jucarioare muzical-instrumentale”, ce combina armonii de tango sau vals, cu pseudo-falsete care sa accentueze ironizarile fine ale unor iubiri bulevardiere, cu schimbari de tonuri (grav, suav, vesel etc.) si game (minore si majore).

Ei, bine, da, Nicu Alifantis a cantat, s-a jucat, a glumit, a ras, a schimbat chitari, ne-a bucurat, ne-a facut melancolici. M-am bucurat tare mult sa ascult Cantic di sirminita, un cantec de leagan in limba aromana, o piesa care mie imi aduce o liniste interioara cum putine lucruri reusesc sa o faca.

Au fost si piese pe care cu siguranta le stiti in alte versiuni apartinand altor folkisti romani Focul vanat (Ducu Bertzi) sau Priveliste fara bufon (Valeriu Sterian), dar de aceasta data reprezentate in stilul Nicu Alifantis.

Parafrazand un titlu chiar de pe Forever Folk, se canta folk si la mare vara asta. Iar in week-end urmeaza Folk You. Sa aveti o vara frumoasa!

Concerte folk la “Papa la Soni”, in Vama Veche

June 24, 2009

Terasa “Papa la Soni” din Vama Veche gazduieste si in aceasta vara concerte de muzica folk.

Concerte ce au avut loc deja

Astfel, pe 27 iunie, la malul marii soseste Mircea Vintila, un artist ce nu are nevoie de nici o prezentare.

Pe 10 iulie, Alina Manole va lansa si in Vama Veche albumul “Luna patrata”.

“Papa la Soni” continua traditia festivalului “Folk’N'Vama“, inchinat memoriei celui care a fost Nicu Vladimir, festival ajuns in acest an la a 3-a editie. Va vom anunta in timp numele artistilor care vor sustine recitaluri in cadrul festivalului ce va avea loc intre 21 si 25 iulie. Astfel, pe scena de la malul marii vor canta:

21 iulie – Echipa Folk, Frate!; 22 iulie – Eugen Avram&Friends; 23 iulie – Emeric Imre; 24 iulie – Mircea Baniciu si Vlady Cnejevici, Marius Batu; 25 iulie – Nicu Alifantis

Emeric Set (Emeric Imre&Friends si Prietenii) vor canta in Vama Veche pe 2 august.

Si Tapinarii vor canta la “Papa la Soni”. Pe 7 august, Cosmin Covei si Adrian Tanase vor concerta in locatia din Vama Veche.

Tarziu in noapte (ora 23.00) si pe final de vara (28 august), la Papa la Soni vin si baietii de la Fara Zahar.

Vestile bune circula repede – Folk You 2009

May 10, 2009

Jurnalul National, unul din cei mai inversunati sustinatori ai muzicii folk, anunta ca nici in acest an nu vom fi lipsiti de bucuria a 3 zile de muzica folk – Festivalul “Folk You”. Astfel, 30, 31 iulie si 1 august, folkistii se intorc pe “taramul libertatii” Vama Veche, pentru 3 zile de concerte in cel mai potrivit decor pentru folk – direct pe plaja si acompaniati de cel mai indicat backing-vocals – valurile marii. Va fi cea de a 5-a editie a festivalului, care isi propune sa convoace “tot ceea ce a mai ramas bun din folkul de odinioara si vocile tinere ale celor care incearca sa-i urmeze”.

UPDATE: Programul pe zile (27 iulie)

Joi, 30 iulie, ora 19:00: Jul Baldovin, Ovidiu Mihailescu si Titus Constantin, Ana-Maria Bordean, Nicu Zota, Adi Lupu. Andrei Paunescu, Dinu Olarasu, Adrian Sarmasan, Ada Milea, Tapinarii, Poesis, Alexandru Andries, Nicu Alifantis&ZAN, Stefan Hrusca

Vineri, 31 iulie, ora 19:00: Adriana Andreica, Didina Curea, Mihai Calian, Stefan Tivodar, Om Bun. Alina Manole, Maria Magdalena Danaila, Tatiana Stepa si Magda Puscas, Vasile Seicaru, Ducu Bertzi si Mihai Nenita, Emeric Set, Tudor Gheorghe

Sambata, 1 august, ora 19:00: Catalina Beta, Alina Zaharia, Ovidiu Scridon, Bogdan Grosu, Cantos, Mircea Iordache, Fox Studis. Zoia Alecu, Maria Gheorghiu, Florin Chilian, Narcisa Suciu, Mircea Baniciu, Iosif Kappl si Vlady Cnejevici, Victor Socaciu, Gheorghe Zamfir, Mircea Rusu Band

Sambata 18 iulie, JURNALUL NATIONAL a publicat lista celor care vor canta la Folk You: Zoia Alecu, Nicu Alifantis, Alexandru Andries, Eugen Baboi, Mircea Baniciu, Ma­rius Batu, Ducu Bertzi, Florin Chilian, Maria Magdalena Danaila, Tudor Gheorghe, Maria Gheorghiu, Stefan Hrusca, Emeric Imre, Iosif Kappl, Alina Manole, Dinu Olarasu, Magda Puscas, Adrian Sarmasan, Victor Socaciu, Tatiana Stepa, Vasile Seicaru, Gheorghe Zamfir si trupele Mircea Rusu Band si Tapinarii (in ordine alfabe­tica). Invitati de onoare sunt Tudor Gheorghe si Gheorghe Zamfir.

De asemenea, o serie de artisti tineri au fost invitati sa sustina microrecitaluri in cadrul Folk You: Fox Studis, Mircea Iordache, Nicu Zota, Ovidiu Scridon.

ULTIMA ORA (17 iulie): Artisti confirmati la Folk You:  Vasile Seicaru, Nicu Alifantis&ZAN, Tapinarii, Alina Manole, Dinu Olarasu, Emeric Imre&Friends si Prietenii, Fox Studis, Mircea Iordache