Pasărea Colibri și Florin Săsărman în recital la “Ziua de mâine” 2011

February 2, 2012

Continuăm seria de recitaluri din cadrul Festivalului Național de Folk “Ziua de Mâine” 2011 cu prestațiile Păsării Colibri (în formula Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Teo Boar și Vlady Cnejevici) și a lui Florin Săsărman alături de Alexandru Filip.

If you can see this, then you might need a Flash Player upgrade or you need to install Flash Player if it's missing. Get Flash Player from Adobe.

If you can see this, then you might need a Flash Player upgrade or you need to install Flash Player if it's missing. Get Flash Player from Adobe.

Marius Baţu&Vali Şerban – Nu-i nimic, asta e!

February 1, 2012

If you can see this, then you might need a Flash Player upgrade or you need to install Flash Player if it's missing. Get Flash Player from Adobe.

Piese ce merită ascultate (Ep. 73)

November 21, 2011

Cea de a doua ediţie de Piese ce merită ascultate dedicată Festivalului “Ziua de mâine” de la Alba Iulia include tot două piese de pe albumele lansate cu ocazia festivalului.

Prima este inclusă pe best-of-ul Mie însumi prezentat de Vali Şerban în prima zi de festival la Cafeaua cu folk, numită Vânturi pline de zăpadă.

Vali Şerban – Vânturi pline de zăpadă

Cea de a doua este prezentă pe albumul colectiv Folk din pana mea! (profităm de faptul că mai mulţi artişti apar pe disc pentru a vă prezenta cât mai multe piese) pe versuri de Sorin Poclitaru. Piesa se numeşte M-am hotărât şi este compusă de Cătălin Ungureanu.

Cătălin Ungureanu – M-am hotărât

Organizator: Consiliul Județean Alba

Parteneri în organizare: Muzeul Național al Unirii Alba IuliaTeatrul de Păpuși PRICHINDEL Alba IuliaCasa de Cultură a Sindicatelor Alba IuliaCasa de Cultură a Studenților Alba IuliaAlba Mall,Art Cafe Downtown

Finalul Festivalului Ziua de Mâine – Nicu Alifantis şi Şemineu Band

November 19, 2011

Din momentul în care am lansat site-ul ForeverFolk am încercat să urmăm câteva principii clare, printre care obiectivitatea în ceea ce priveşte evenimentele şi artiştii despre care vom scrie. De asemenea, au fost concerte care m-au impresionat atât de mult încât mi-a fost aproape imposibil să scriu.

Un astfel de experiment este cronica unui concert incredibil al unui artist complet alături de un band care ne-a tăiat răsuflarea. Ultimul recital din cadrul festivalului Ziua de Mâine de la Alba Iulia i-a aparţinut lui Nicu Alifantis şi Şemineu Band, o formulă pe care am văzut-o doar într-unul din concertele de lansare a albumului Cântece de şemineu şi pe care mi-am dorit foarte mult să o revăd, însă ceea ce avea să urmeze mi-a întrecut orice aşteptări.

După terminarea recitalului Pasărea Colibri, publicul a stat câteva minute cu sufletul la gură până când toate instrumentele şi aranjamentele au fost gata pentru ce avea să urmeze. Detaliile tehnice parcă pregăteau scena pentru un concert simfonic: 12 microfoane, 28 de canale, 8 monitoare şi 5 chitări, asta ca să nu enumerăm şi impresionanta colecţie de instrumente de percuţie ale lui Berti Barbera.

Rând pe rând au intrat pe scenă Mihai Neniţă (vrăjitorul cu vioara albastră cum l-a numit unul din bloggeri), Adrian Flautistu (contrabas), Berti Barbera, Virgil Ianţu alături de Bogdan Tudor şi Mircea Ciurez şi nu în ultimul rând Marcel Moldovan (tobe). Nicu Alifantis ar fi vrut să intre prin sală, printre oameni, dar cum scena nu are prevăzută o scară de urcat din sală, a renunţat şi, aşezându-şi tacticos pălăria, şi-a urmat colegii pe scenă direct din culise.

S-a dat startul prin Cântec de grădinar şi Cântec de iarnă, moment în care ne-am dat seama că piesele sună diferit de cum le-am ascultat la lansarea albumului. Deşi cunoşteam versurile, parcă ascultam alte piese, alte poveşti cu un final încă necunoscut. N-au lipsit nici micile intervenţii “vocale” dintre piese ale trio-ului Ianţu – Ciurez – Tudor, cum ar fi Cântec de îngeri (care la “cererea publicului” a fost cântat de 2 ori) sau Cântec cu căluţ de mare care dat şi o notă umoristică serii.

Nu am să înşir playlist-ul serii, pentru că acest concert nu se poate povesti la adevărata lui valoare. În schimb au existat momente care trebuie “imortalizate”. Ploaie în luna lui Marte, piesă pe care am ascultat-o cu orice prilej, a reuşit în acea seară să transmită o emoţie pe care rar am simţit-o într-un concert. Publicul a început să aplaude puternic imediat ce Mihai Neniţă a cântat primele note, iar continuarea prin piesa Umbra  devenea uşor copleşitoare.

Nu au existat solo-uri ale unui instrument în parte, întreg concertul a părut o întrecere între instrumente, care de fapt se completau atât de frumos încât nu mai ştiai ce instrument să urmareşti mai întâi. O altă surpriză a fost Piaţa Romană nr. 9, piesă pe care au dat-o de gol doar versurile, piesa de fapt “îmbrăcând o haină nouă”. Sunt piese pe care le cântă la cererea publicului în toate concertele, dar pe care le cântă cu aceeaşi plăcere şi pasiune, că devine imposibil să te saturi de ele.

Seara a fost dominată de piesele albumului Cântece de şemineu, asa cum era şi de asteptat. Mi-a părut rău să văd că în public ne puteam număra pe degete cei care ştiam versurile aşa că recomandăm cu căldură acest album, pe care de altfel şi noi l-am premiat ca fiind albumul anului 2010 în cadrul Premiilor ForeverFolk.

Concluzia? A fost un recital cât o concluzie a întregului festival. Cea mai bună încheiere posibilă, cu albumul anului 2010 în încheierea celui mai mare festival de folk din România. Argumente? 15 recitaluri, concurs extrem de disputat în care oricare din cei 10 concurenţi puteau să spere la marele premiu, evenimente paralele (poezie, teatru, lansări de albume, autobuz cu filme), 12 bloggeri acreditaţi (suplimentar faţă de blogurile specializate) care au făcut o treabă mai mult decât grozavă (ultimul “recensământ” indica 112 articole despre festival), transmisie online a celor 3 zile de festival, cu ziar al festivalului, cu promvoare după toate regulile unei campanii de PR, cu oameni care au muncit extrem de mult ca totul să iasă foarte bine.

Acestea fiind spuse, închidem transmisia de la “Ziua de mâine” 2011, Alba Iulia, România.

Ultima seară a festivalului Ziua de mâine

November 17, 2011

După Cafeaua cu folk băută de dimineață, în compania cărților lui Sorin Poclitaru, și a muzicii lui Marius Matache și a lui Marius Dașcău, aproape de ora începerii ultimei seri din cadrul festivalului, sala era la fel de plină cum ne obișnuisem. Una din dovezile că Festivalul despre care v-am vorbit în ultimele zile este unul dintre cele mai bune din țară este tocmai faptul că în fiecare seară Casa de Cultură a Sindicatelor a fost plină cu un public care s-a bucurat de muzică și care s-a comportat exemplar.

Omniprezent pe tot parcursul celor trei zile, Vali Șerban (directorul artistic al festivalului) a deschis seara, prin câteva cuvinte de bun venit. Prima parte a serii a fost dedicată premierii concureților, fiecare dintre aceștia interpretând câte o piesă. Un moment special a fost cel al mini-recitalului lui Cosmin Vaman (premiul III), când toți cei prezenți în concurs s-au strâns alături de el pe scenă pentru a interpreta piesa Nu sunt destul de trist să fiu folkist. Au fost multe emoții, zâmbete cât cuprinde, iar publicul a fost receptiv la noutatea din fața lor.

Gala recitalurilor a fost deschisă de Marius Matache (de altfel unul dintre membrii juriului și un om implicat în ceea ce privește imaginea festivalului) alături de Alex Nechita (jumătatea cu vioară a Folk Band Imperfect). Chiar dacă nu se afla pentru prima oară pe scena de la Alba Iulia, artistul a mărturisit că încă are emoții. Dincolo de ele, recitalul celor doi a fost unul cât de poate de viu, iar piese precum Hai să (prezentă pe albumul Folk din pana mea!) sau Cârciuma cu siguranță au încălzit atmosfera.

Pe scenă au urmat Țapinarii. Nici ei nu sunt la prima ediție a festivalului de la Alba Iulia, așa că și-au întâmpinat publicul cu deja obișnuitul Bună seară, stimați intelectuali din Alba Iulia, pentru ca mai apoi Tănase și Covei să cânte în stilul carcteristic Du-te naibii. Chiar dacă stilul celor doi este departe de ceea ce se poate asocia ideii de folk clasic, publicul de la Alba este deschis și dornic de muzică, astfel că de la primul acord și până la versurile de final ale piesei Cum ar fi fost viața mea, acesta a ascultat cuminte, a fredonat, a aplaudat.

Despre Pasărea Colibri nu mai sunt prea multe de spus. Pentru că Miruna, Mugur de fluier, Secunda, Vara la ţară şi toate piesele pe care Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vlady Cnejevici şi Teo Boar le prezintă de ani buni într-un spectacol Pasărea Colibri – în mod evident posibil a fi considerate evergreen-urisunt cea mai sigură reţetă pentru un succes garantat. Iar reţeta testată şi validată de ani de zile nu a dat greş nici la Alba Iulia, cei patru ridicând sala în picioare.

Seara s-a încheiat cu recitalul Nicu Alifantis&Şemineu Band, dar despre acesta într-un articol separat, pentru că este mult prea greu de descris într-un simplu paragraf ce s-a întâmplat pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia.

Sursa foto: Vlad Dulea

Organizator: Consiliul Județean Alba

Parteneri în organizare: Muzeul Național al Unirii Alba IuliaTeatrul de Păpuși PRICHINDEL Alba IuliaCasa de Cultură a Sindicatelor Alba IuliaCasa de Cultură a Studenților Alba IuliaAlba MallArt Cafe Downtown

Ziua a II-a – Festivalul “Ziua de Mâine”

November 16, 2011

Ca şi în prima zi de festival (despre care puteţi citi aici), cea de-a doua parte a concursului s-a desfaşurat la Teatrul de Păpuşi Prichindel, sală care curând devenise neîncăpătoare. Concursul de folk a fost un bun prilej de a savura muzica folk pentru cei care nu au mai prins bilete pentru recitaluri, căci acestea s-au vândut imediat ce au fost puse în vânzare.

Cea de-a doua serie de concurenţi a fost reprezentată de Ionuţ Mangu, Marius Daşcău, Roxana Zăpârţan, Mirona Pascu şi Claudia Ciobanu alaturi de Şerban Ioniţă şi după cum am observat, seara a aparţinut în mare Clujului cu mici excepţii. Majoritatea concurenţilor s-au prezentat cu piese noi, însă au existat şi piese pe care le-am regasit şi în alte festivaluri, fapt pe care l-aş considera un minus în drumul spre un premiu în cadrul festivalului. Iată piesele prezentate, într-un playlist realizat de Vlad Dulea.

O concluzie ultimei serii de concurenţi este ca deşi piesele cu care s-au prezentat concurenţii au fost bune, unele greşeli tehnice şi nu numai au facut să-şi piardă din farmec. Concursul s-a încheiat cu un mini recital Plus Noi, o repetiţie a ceea ce am ascultat dimineaţa la Art Cafe. Şi de asemenea s-a anunţat caştigătorul Premiului de popularitate acordat pe baza votului publicului pe site-ul www.folkalba.ro, care a revenit trupei Icarus.

Dupa terminarea concursului ne-am mutat la Casa de Cultura a Sindicatelor pentru recitalurile serii. Aşa cum era de asteptat, sala a devenit neîncăpătoare pentru public. Seara recitalurilor a fost deschisă de Florin Săsărman alături de Alexandru Filip. Florin Săsărman este unul din artiştii muzicii folk pe care îi întâlneşti mai rar în concerte, iar recitalul său a fost un prilej de-al asculta atât celor care nu-l ştiau cât şi celor care doreau să-l reasculte.

Pe scenă a urmat Zoia Alecu şi al ei “prost” obicei de a ne impresiona prin tonusul ei mereu tânăr şi vocea puternică, care în ciuda unei răceli a sunat ca de fiecare dată. Mi-a făcut plăcere să văd în culise reacţiile celor din jur, plăcerea cu care a fost ascultată şi uimirea faţă de piese precum Iar e lună plină. Cât despre public, Zoia nu s-a lăsat până nu a cântat alături de ea fiecare om din sală, fapt pe care l-a reuşit cu un minim efort.

Vasile Şeicaru nu a ratat prilejul de a oferi publicului piese cunoscute precum Actorul, În oraşul cu floare de tei sau Antiprimăvra. Publicul de asemenea a primit cu braţele deschise recitalul, au aplaudat şi cântat alături de el Aruncarea în valuri sau Din prea mult sau prea puţin. A aplaudat munca organizatorilor şi admirat amplorea pe care o capată an de an acest festival.

Apogeul serii a fost recitalul lui Ducu Bertzi şi mai ales prestaţia violonistului Mihai Neniţă. Aşa cum am prezentat in articole anterioare, o parte semnificativă a promovării festivalului a aparţinut bloggerilor care erau mai mult sau mai puţin familiarizaţi cu piesele folk, însă recitalul lui Ducu Bertzi i-a ridicat în picioare şi i-a lăsat fără glas. Ba mai mult, şi-au manifestat dorinţa de a participa şi la ediţii viitoare. Momentul de glorie al lui Mihai Neniţă a facut publicul să aplaude în picioare minute în şir, fascinaţi de vioara “fermecată”, căci altfel nu se explică faptul că acel instrument poate suna impecabil din orice poziţie. Şi ca să vă convingem, vă oferim şi dovada video, chiar dacă sunetul nu este la înălţimea prestaţiei.

Sursa foto : http://feriteglas.net/fotografii-ziua-a-2-a-recitaluri-ziua-de-maine-alba-iulia/11/2011

Cafeaua cu folk şi Sorin Poclitaru (Alba Iulia, ziua a 3-a)

November 15, 2011

Ultima dimineaţă a Festivalului de Folk de la Alba a început cu deja obişnuita Cafea cu folk. Dacă cu o zi înainte asistasem la o lansare de album (Demidulce – Plus Noi), noua ediţie a fost elaborată în jurul unui personaj foarte popular din lumea folkului. Chiar dacă nu cântă, Sorin Poclitaru este unul dintre cei mai versatili versificatori, iar albumul Folk din pana mea! este dovada acestui fapt: o gaşcă de oameni din diferite colţuri de ţară, care s-au reunit pentru a cânta. Pe lângă prezentarea de album, Sorin ne-a adus ultimele sale volume: Inima cu un pol şi Poveste despre oameni si femei.

Introducerea a fost făcută, ca în fiecare zi, de Vali Şerban, directorul festivalului, pentru o prezentare a ultimei zile de festival şi pentru a preda ştafeta lui Marius Matache şi Sorin Poclitaru. Şi pentru că muzica folk este tema centrală a “Ziua de mâine”, lansarea în triplet a început cu un scurt recital de folk, ce i-a avut ca subiecţi pe cei doi artişti de pe albumul Folk din pana mea! prezenţi în festival: Marius Matache şi Marius Daşcău. Şi aşa, “cafeaua cu folk” a fost condimentată cu Penultima zi a vieţii mele, Ne-am căutat, Baladă pentru bormaşină şi târnăcop, Hai să.

Marius Matache - Hai să

Apoi poetul Sorin Poclitaru a trecut la microfon, prezentând cu mult umor Inima cu un pol şi Poveste cu oameni şi femei, citind şi două din texte. Surpriza a fost uriaşă când Adrian Păduraru (actorul din Declaraţie de dragoste) a venit la microfon şi i-a cerut permisiunea să citească două din poeziile acestuia, ceea ce l-a lăsat pe Sorin fără cuvinte, drept pentru care a trecut la autografe pe cele două cărţi.

Marius Daşcău – Penultima zi a vieţii mele

Aşadar, fiecare din cele 3 zile de festival au prilejuit presei, concurenţilor, artiştilor din recitaluri, chiar organizatorilor şi publicului larg să se întâlnească într-un cadru total informal, pentru a schimba opinii, păreri, pentru a lansa albume de muzică folk sau a obţine autografe. Şi pentru toate acestea, ca şi pentru multe altele, organizatorii merită felicitări.

Organizator: Consiliul Județean Alba

Parteneri în organizare: Muzeul Național al Unirii Alba IuliaTeatrul de Păpuși PRICHINDEL Alba IuliaCasa de Cultură a Sindicatelor Alba IuliaCasa de Cultură a Studenților Alba IuliaAlba Mall,Art Cafe Downtown

Câştigătorii Festivalului “Ziua de mâine” Alba Iulia 2011

November 14, 2011

Cu riscul de a ne “plictisi” cititorii prin abundenţa de informaţii de la festivalul de la Alba Iulia (fapt inerent, dată fiind polarizarea lumii folk către “cea de a 2-a Capitală” pe parcursul week-end-ului proaspăt încheiat), vă prezentăm câştigătorii premiilor din concurs.

Juriul format din Mihai Cosmin Popescu (Radio România Actualitati), Ioana Bogatan (Teatrul de Papusi Princhindel Alba Iulia), Florin Silviu Ursulescu (Radio România Actualitati), Daniel Avram (cantautor), si subsemnatul, Marius Matache (cantautor, redactor-şef ForeverFolk) a stabilit următoarele premii:

  • Premiul I – Alexandra Andrei;
  • Premiul II – Claudia Ciobanu şi Dan Ioniţă;
  • Premiul III – Cosmin Vaman;
  • Premiul Consiliului Judeţean Alba - Ionuţ Mangu;
  • Premiul de popularitate: ICARUS;
  • Premiul Radio România Actualităţi: Marius Daşcău;
  • Premiul Radio Reîntregirea: Roxana Zăpârţan;
  • Premiul de popularitate acordat ca urmare a votului publicului pe www.folkalba.ro: ICARUS.

Organizator: Consiliul Județean Alba

Parteneri în organizare: Muzeul Național al Unirii Alba IuliaTeatrul de Păpuși PRICHINDEL Alba IuliaCasa de Cultură a Sindicatelor Alba IuliaCasa de Cultură a Studenților Alba IuliaAlba Mall,Art Cafe Downtown

Serie “Clipul zilei” de la Festivalul “Ziua de mâine” 2011

November 14, 2011

Pentru că tocmai s-a terminat cea de a 7-a ediţie a festivalului-concurs de muzică folk “Ziua de mâine” Alba Iulia 2011, ne-am gândit să mai păstrăm farmecul acestor zile de o mare încărcătură emoţională şi efort depus de echipa de bloggeri acreditaţi la festival.

Astfel, demarăm astăzi o serie de piese la “Clipul zilei” dedicată concurenţilor din festival, pe baza filmărilor realizate de Vlad Dulea. Dacă piesa de azi îi aparţine lui Cosmin Vaman – Românii au talent, în zilele următoare vor urma Alexandra Andrei, Ionuţ Mangu, Roxana Zăpârţan, Ioan Mateiciuc, Claudia Ciobanu, Laura Todică, Marius Daşcău, Mirona Pascu şi grupul Icarus. Chiar dacă unele din piese au fost deja prezentate la rubrica noastră, filmările seriei sunt realizate în întregime în cadrul festivalului.

Felicitări tuturor celor 10 concurenţi şi mult succes în continuare.

Organizator: Consiliul Județean Alba

Parteneri în organizare: Muzeul Național al Unirii Alba IuliaTeatrul de Păpuși PRICHINDEL Alba IuliaCasa de Cultură a Sindicatelor Alba IuliaCasa de Cultură a Studenților Alba IuliaAlba Mall,Art Cafe Downtown

Prima zi de festival “Ziua de mâine” la Alba Iulia

November 13, 2011

Aşa cum vă anunţam, ieri a început la Alba Iulia cea de a 7-a ediţie a Festivalului-Concurs de Muzică Folk “Ziua de mâine”. Despre prima conferinţă de presă aţi putut citi deja în materialul de pe mariusmatache.ro şi în articolul despre lansarea albumului Mie însumi al lui Vali Şerban.

Ziua 1 de festival a continuat cu prima zi de concurs, în care au evoluat 5 din concurenţii din festival, în ordinea intrării în scena Alexandra Andrei, Ioan Mateiciuc, Laura Todică, grupul Icarus, Cosmin Vaman. Şi pentru că, fiind în juriu, nu pot emite deocamdată păreri publice despre concurenţi, vă invit să vedeţi (în playlist-ul video de mai jos) cele 10 piese prezentate în concurs, oferindu-vă şansa de a vă face cea mai obiectivă părere despre valoarea lor.

Recitalurile s-au deschis cu Alexandra Sidor, câştigătoarea ediţiei precedente şi, cum probabil ştiţi, câştigătoarea premiului pentru Cel mai bun tânăr artist la Premiile ForeverFolk 2010. Mai matură, dar parcă mai puţin prezentă pe scene, mi-a mărturisit în culise, după recital, că vrea să înceapă să înregistreze piese pentru un posibil prim album. Îi ţin pumnii, să fie o iniţiativă de succes.

Apoi scena a trecut în “proprietatea” lui Vali Şerban, alături de grupul Ziua de Mâine, pentru o nouă frântură din sufletul “ultimului lup”, cel care se face vinovat pentru începutul unei tradiţii imposibil de contestat cum este festivalul “Ziua de Mâine”. Cu lacrimi şiroindu-i pe obraz, Vali şi-a pus încă o dată sufletul pe tavă în faţa concetăţenilor săi. Şi pentru că directorul artistic al festivalului Vali Şerban nu putea să îl premieze pe artistul Vali Şerban, mi-a revenit mie onoarea să îi decernez “ultimului lup” din Alba (foto stânga) “inima folk” a festivalului “Ziua de mâine” Alba Iulia 2011.

Adrian Ivanitchi e atât de ataşat de Alba încât a devenit colecţionar de…tricouri ale festivalului. Iar sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba a răsunat din nou de Arsura şi Floare de ger, piese desprinse din istoria folkului.

Marius Baţu a fost singurul Poesis de pe scenă, vremea (nu vremurile) fiind cea care l-a împiedicat pe Eugen Baboi să ajungă din Canada la Alba Iulia. Cu toate acestea, recitalul a fost acelaşi exemplu de profesionalism, double-six-ul descriind armonii cât pentru o orchestră întreagă pe clasicele Nu am mai fost acasă demultBătălia s-a sfârsit, soldatul, dar şi Michelle (The Beatles).

Mi-am luat colac, Africa, Africa, dar şi Carusso. Nu, nu e un tonomat de piese sau un playlist de radio, este recitalul Ioan Gyuri Pascu&The Blue Workers. Acelaşi tip glumeţ, pentru care actul artistic e un motiv de bună dispoziţie (pentru el şi pentru public). Un mare plus pentru Cristi Iorga, un tobar cu o voce demnă de orice vocal de trupă rock.

Pentru ForeverFolk,
Marius Matache

Foto pagina 1: Vlad Dulea. Foto articol: Feri Teglas, unde găsiţi şi poze din prima zi de festival

Organizator: Consiliul Județean Alba

Parteneri în organizare: Muzeul Național al Unirii Alba IuliaTeatrul de Păpuși PRICHINDEL Alba IuliaCasa de Cultură a Sindicatelor Alba IuliaCasa de Cultură a Studenților Alba IuliaAlba Mall,Art Cafe Downtown

Next Page »