Sunt evenimente ce se petrec in Bucuresti de care lumea poate afla cam tarziu. Sunt oameni ce ar merita sa fie ascultati si stiuti si chiar apreciati, de care de asemenea lumea afla foarte greu. Dar aici intervenim noi.
Astfel am asistat la un nou concert in clubul 100 Crossroads, avandu-i ca protagonisti pe Codruta si Mihai Lojewski, sau mai scurt Grupul Cantos. Cantos are o experienta muzicala indelungata, cantand in aceasta formula din 2001, cand au debutat intr-un spectacol de muzica si poezie organizat de Ioan Sora (cel care i-a si “botezat”). Valoarea lor muzicala a fost confirmata inca de atunci, prin prezente la festivaluri si premii castigate (mentionez aici Premiul Vali Sterian la festivalul “Om bun” din 2001; Premiul I – Festivalul Concurs de Muzică Folk “Voci Tinere” – Caracal, 2002, Premiul I – Fes¬tivalul National de Muzica Folk si Poe¬zie “Floare de ger” – Calafat, 2003). Codruta este detinatoarea unui master in compozitie muzicala (Universitatea Nationala de Muzica, Bucuresti), si aduce un sunet aparte prin flautul sau fermecat, si prin vocea care completeaza bucatile principale. Mihai este cel care semneaza mare parte din compozitiile grupului, si este “responsabil” cu chitara si vocea. Dupa cum spuneau chiar ei la un moment dat, Cantos canta “folk de camera”. Eu ii completez si spun ca ei aduc o experienta muzicala inedita, calma, cu mult lirism si, mai ales, calitate.
Seara a fost deschisa cu piesa “Om bun” pentru a ne pregati auzul cu ce avea sa urmeze si pentru a-i face loc pe scena apoi lui Dragos Boeru.
Dragos Boeru, un obisnuit al serilor de folk din Crossroads ne-a oferit un moment cu piese proprii si coveruri. Am avut parte “De ziua ta”, de “Un gand ” cu “1000 de drumuri”, am ascultat un “Nebun de tot” vorbind de o “Iubire de mosie” a lui Vali Sterian. O alta creatie personala a lui Dragos a fost “Pastor de fulgi”, piesa ce a incheiat mini-recitalul sau.
Grupul Cantos si-a reluat bine meritatul loc pe scena si astfel am ascultat o alta varianta a piesei “Of doamne, ceata e tarzie” in care s-a simtit accentual si farmecul personal al Cantosilor. Au fost piese incarcate de poezie, de versurile lui Nichita Stanescu si de metafore surprinzatoare in “Iata corzile stelelor vuiesc”, “Intoarcere si zicere” si cate si mai cate.
Printe piese s-au strecurat si mici povesti, povesti despre cum s-au nascut anumite piese si am aflat ca piesa “Clubul Sovata” ascunde amintiri placute ale celor doi si farmecul unei prime intalniri.
Piesele precum “Euridice”, “Chloe” sau “Ora culorilor” ne-au mangaiat sufletul si auzul prin vocea lui Mihai si “flautul fermecat” al Codrutei. Usor usor s-au infiltrate si coveruri Vali Sterian si este de inteles, caci vocea lui Mihai se aseamana intr-un mod surprinzator cu a lui Vali de parca ar fi nevoie doar sa iti inchizi ochii sa-l auzi chiar pe el. Asadar au fost “Antirazboinica” si “Ruga”.
Un moment inedit a fost o piesa noua , “Un romancier francez” a carei versuri au fost semnate de Horia Stoicanu, cantata cu “voia” sa, caci se afla in sala. O piesa din alt registru decat cel cu care eram obisnuiti, care a rupt putin starea indusa de “folkul de camera” (gen muzical propriu celor familiei Lojewski), ascultat pana atunci.
Cum in mare parte versurile ce compun repertoriul Cantosilor sunt scrise de Mihai, nici Codruta nu s-a lasat mai prejos si printe emotii ne-a explicat cum mai nou, Mos Craciun a dat sania pe un “Galben Jeep”.
As putea spune ca piesa de rezistenta a serii a fost “Nervi de toamna”.
Si cum vine luna sarbatorilor, Codruta ne-a daruit in avans un colind maramuresean invatat de la alte generatii din familia ei.
Am avut parte de muzica, de impletirea vocilor cu sunetele chitarii si ale flautului, de un concert ce vi-l recomandam cu caldura.
