Bob Dylan (nascut Robert Allen Zimmerman, in 24 mai 1941) a fost crescut in Hibbling, Minnesota si si-a petrecut o mare parte din adolescenta ascultand radio, la inceput posturile cele mai cunoscute de muzica blues si country, si mai apoi rock-and-roll. A format prima sa trupa, The Golden Chords, inca din timpul liceului. In 1959 isi incepe studiile universitare in Minneapolis, perioada in care se implica active in circuitul local Dinkytown de muzica folk. Tot din aceasta perioada dateaza si numele de scena “Bob Dylan”, insipirat de poetul Dylan Thomas.
La inceputul anului 1961, Dylan renunta la studii, plecand spre New York, pe de o parte pentru a canta acolo, dar si pentru a il vizita constant pe Woody Guthrie (o legenda a muzicii din perioada respectiva), internat in spital. Trainind in Greenwich Village si performand in cluburi micute, capata totusi recunoastere in urma unei recenzii din New York Times (29 septembrie 1961), facuta de criticul Robert Shelton. Aceeasi recenzie are un rol determinant, conducand la intalnirea cu John Hammond, un vanator de talente recunoscut, si la semnarea unui contract cu Columbia Records.
Mare parte din cea mai cunoscuta parte a muncii sale dateaza din perioada anilor 1960, in care zona muzicala se intrepatrunde cu sfera mesajelor politice si protestatare. Miscarea de afirmarea a drepturilor civile nu a avut alt imn in afara piesei Blowin’ in the Wind. Milioane de tineri au imbratisat si privit drept marca personala piesa The Times They Are A-Changin’, in timpul unei ere de extrema schimbare. Grupul politic radical The Weatheren s-a numit asa in urma unui vers din piesa Subterranean Homesick Blues (“You don’t need a weatherman to know which way the wind blows”)
La momentul respectiv, vocea lui Bob Dylan, stilul muzical si de compozitie a cantecelor erau inca intr-o forma bruta. Realizarile sale, cum ar fi primul album produs de Columbia (Bob Dylan – 1962), erau formate din cantece traditionale din zona folk, blues sau gospel, intersectate cu putine dintre cantecele proprii.
O data cu momentul lansarii urmatorului sau disc, The Freewheelin’ Bob Dylan (1963), incepe sa se afirme si ca artist muzical dar si compozitor, specializandu-se in cantece de protest, initial in stilul lui Guthrie, si mai apoi in stil propriu. Cantelecele din acea perioada sunt sub emblema Blowin’ In The Wind, o melodie simpla folk cuplata cu versuri care pun sub semnul intrebarii status quo-ul social si politic. Chiar daca, privite in profunzime, o parte din aceste versuri apar ca naive si nesofisticate, in comparatie cu o cultura majoritar amenica a perioadei anilor 1950 ele sunt precum o briza de aer proaspat, si se potrivesc atmosferei de renastere culturala si sociala a anilor 1960. Oarecum puse in umbra de cantecele protestatare de pe albumul Freewheelin’, Dylan prezinta publicului si un mix de catece de dragoste cu tenta dulce-amaruie (“Don’t Think Twice It’s Alright”, “Girl From The North Country”), dar si piese de blues intr-o maniera proprie (“Talking World War III Blues”, “I Shall Be Free“). Acest tip de eclectism va continua sa fie o marca a materialelor semnate de artist de-a lungul timpului.
In 1964, Dylan avea 200 de concerte anual, dar pe de alta parte simte nevoia de o detasare de eticheta care il identifica drept cantaretul-autorul de catece folk ale miscarii protestatare. Another Side of Bob Dylan, inregistrat in acest an, reprezinta o colectie de cantece mult mai personale si introspective, detasandu-se de albumele anterioare si de mesajul politic al acestora. Din punct de vedere muzical, de asemenea, abordarea artistului se schimba. Multe dintre piese sunt acompaniate de pian (interpretat tot de Dylan), iar beat-ul si bass-ul folosit par a anunta reintoarcerea catre rock, ce va surveni in anul urmator. La nivelul de pise, sunt doua in special care reprezinta schimbare adusa cu acest nou album: Chimes of Freedom – este o piesa mai lunga, impresionista, care retine elementul de comentariu social, dar schimba topica din piesele albumelor anterioare cu o zona metaforica mult mai deansa, si My Back Pages – o piesa si mai personala, un atac voit asupra simplitatii anterioare.
Anul urmator, Dylan scandalizeaza o mare parte din fanii sai folkisti, prin inregistrarea unui album jumatate acustic, jumatate electric – Bringing It All Back Home – secondat de un band cu 9 componenti.
Ignorand criticile negative ocazionale, cresterea constanta a lui Dylan a continuat inbatabil de-a lungul anilor 1965 si 1966. Single-ul Like A Rolling Stone a fost un hit in SUA, cimentand reputatia sa de poet pentru publicul general si, avand peste sase minute lungime, ajuntand la extinderea limitei in care un hit putea fi prezentat la radio. Sound-ul care ii va deveni semnatura muzicala, va caracteriza urmatorul sau album lansat Highway 61 Revisited . Ca si single-ul lansat inainte, piesele sunt viziune supra-realiste asupra unei lumi uneori grotesti, umplute cu blues, o sectiune ritmica constanta si placerea evidenta a lui Dylan in inregistrarea pieselor.
In urma unui accident de motocicleta aproape fatal, din iulie 1966, Dylan petrece aproape un an pentru recuperare, departe de scena. Urmatoarele sale albume, John Wesley Harding (1968) (care contine piesa All Along the Watchtower – inregistrata ulterior de legendarul chitarist Jimi Hendrix, impreuna) si albumul preponderent country Nashville Skyline (1969), sau Self-Portrait (1970) sunt considerate mult mai slabe decat anterioarele si receptionate negativ atat de critica, cat si de public.
In 1973, apare in filmul Pat Garrett and Billy the Kid, un film regizat de Sam Peckinpah. Tot el a compus coloana sonora a filmului, care a devenit un hit si care include deja clasicul de acum Knockin’ on Heaven’s Door.
In urmatoarele trei decade Bob Dylan continua de se reinventeze. Pentru a vedea cum si in ce mod, va invit sa aflati saptamana viitoare, cand vom publica partea a II-a a biografiei sale.
Bibliografie
