Doua albume marca Gashkademia de folk: Puiu Cretu si Daniel Iancu

Cei care ne citesc frecvent nu au ratat, probabil, informaţiile referitoare la două albume de muzică folk lansate în ultima perioadă, albume ce au mai multe lucruri în comun. Este vorba de Cântec pentru Ioana, album lansat pe 20 mai de Puiu Creţu, şi Mii de smaralde, pe care Daniel Iancu l-a prezentat publicului pe 26 mai.

Ambii artişti fac parte din proiectul Gashkademia de Folk (alături de alţi artişti ca Ovidiu Mihăilescu sau Teddy Tudoroiu), ceea ce a făcut ca lista de invitaţi a celor două evenimente să aibe mai multe nume comune. De asemenea, locaţia celor două evenimente a fost A'live Club din Bucureşti, club ce găzduieşte una din cele mai bine organizate seri de folk din Bucureşti la ora actuală.

Cântec pentru Ioana este un album aproape în întregime acustic (cu mici inserţii de chitară electrică aparţinând lui Adrian Ursu), ce încununează 37 de ani de carieră muzicală a lui Puiu Creţu. Acesta conţine 13 piese din diverse etape ale carierei artistice a lui Puiu Creţu, pe textele unor poeţi consacraţi (Nicolae Dragoş) sau la care artistul a colaborat cu mai mulţi textieri (Ovidiu Mihăilescu, Sorin Poclitaru).

Stilul său artistic urmează linia folkului aşa-zis “clasic”, cu piese preponderent de dragoste, chiar dacă pe album apar şi piese gen Facebook, care ironizează noi obiceiuri din viaţa noastră de zi cu zi. Piesa care dă titlul albumului, Cântec pentru Ioana, este prezentă într-o formă modificată faţă de cea i

niţială (text scris cu ani în urmă de Puiu Creţu) la cea de pe album contribuind şi Sorin Poclitaru.

Despre Mii de smaralde putem spune că este un album care, în bună măsură, sparge tiparul primelor două materiale discografice Daniel Iancu. Este un album ce dezbate sentimentul dragostei din diverse ipostaze, chiar şi o piesă ca El e miliţian fiind în esenţă tot un cântec de dragoste. Tot atipic este şi faptul că, spre deosebire de primele albume – unde textele îi aparţineau într-o majoritate covârşitoare artistului, mai mulţi poeţi au contribuit cu texte – Eduard Zalle (M-a iubit o doamnă brună, Flori colorate), Ion Minulescu (În oraşu-n care plouă, poezia intitulându-se în original Acuarelă), Traian Furnea (Vânătoreasa, cunoscută în varianta celor de la Roşu şi Negru ca Pseudofabula).

Dacă pe Patria – Spitalul de nebuni vocea “feminină” venea din sfera muzicii folk (e vorba de Mariana Butnaru, pe piesa E armonie-n casa noastră), pe Mii de smaralde Daniel Iancu realizează un duet cu soprana Daniela Vlădescu, pe piesa De-aş sti…, o piesă într-o abordare apropiată mai degrabă de genul pop-opera.

Ca şi primele două albume, Mii de smaralde este apărut la Cat Music.

zp8497586rq

Post Author: Marius Matache