Pentru al 2-lea an, La Fierărie – Pub Boem din Suceava îşi răsplăteşte clienţii fideli cu o campanie de evenimente culturale intitulată Liber acces la cultură. Astfel, cei ce vor trece pragul locaţiei sucevene în luna iulie, vor avea parte de concerte după programul următor: Vineri, 1 iulie 2011, ora 21:00: Daniel Iancu; Vineri, 8 […]
Month: June 2011
Mircea Vintila, Jul Baldovin – Adio deci pe curand
Blues pentru un prieten – concert pentru o inima!
De multe ori, cei pe care îi iubim şi admirăm pe scenele de concert ne par intangibili, fără greşeală şi întotdeauna fericiţi. Cu toate acestea, apar situaţii în care ni se demonstrează, în moduri uneori triste, că artiştii sunt, dincolo de scenă, oameni obişnuiţi, cu bucurii, tristeţi, amintiri şi facturi de plătit. Corneliu Stroe este […]
Recitalurile festivalului "Seri Melancolice Eminesciene"
Şi în acest an, Memorialul Ipoteşti va găzdui în perioada 1-3 iulie Festivalul de folk “Seri Melancolice eminesciene”. Recitalurile festivalului vor fi susţinute de Mircea Vintilă şi Jul Baldovin (duminică, 3 iulie, în Gala Laureaţilor), Adrian Beznă şi Cătălin Ungureanu (sâmbătă, 2 iulie) şi Ovidiu Mihăilescu (vineri, 1 iulie). Evenimentul va avea loc atît la Ipoteşti cît […]
Walter Ghicolescu – Dacă mâine ar începe lumea
zp8497586rq
Festivalul Internaţional de Chitară Clasică, Sinaia 2011
În perioada 27 iunie – 2 iulie 2011, are loc cea de a 15-a ediţie a Festivalul Internaţional de Chitară Clasică de la Sinaia, cea mai prestigioasă competiţie de profil din România. Festivalul include mai multe secţiuni şi anume concurs internaţional, concurs internaţional al tinerilor chitarişti, Masterclass, recitaluri , expoziţie şi curs de luterie (C. Dumitriu) şi concertul de […]
În Folk Noi Credem (Ep. 5): Puiu Creţu
După Adrian Beznă, grupul Zări, Ovidiu Mihăilescu şi Emeric Imre, este rândul lui Puiu Creţu să fie invitatul seriei de concerte În Folk Noi Credem ce are loc săptămânal în locaţii din Gura Humorului şi Fălticeni. El se va prezenta în faţa publicului în două concerte ce vor avea loc: Joi, 23 iunie, ora 20:00: […]
Cosmin Lăuran – Cristina
zp8497586rq
Concertele folk ale saptamanii in curs
Luni, 20 iunie Zoia Alecu, Club Damage, Bucuresti Miercuri, 22 iunie Ne amintim de casa Eliad, Club Sinner's, Bucuresti Joi, 23 iunie Puiu Creţu, Terasa W, Fălticeni Ducu Bertzi, Pub “La Fierarie”, Suceava Adrian Beznă şi Cătălin Ungureanu, Clubul Presei, Iaşi < strong>Vineri, 24 iunie Puiu Creţu, Pizzeria La Bomba, Gura Humorului Walter Ghicolescu, Restaurant […]
Josh Kelley – Georgia Clay
zp8497586rq
