Album: Unii cântă, alții beau

Dacã vă întrebați care e motivul fenomenului de liniște totală de pe ForeverFolk și de pe pagina noastră de facebook, explicația este una foarte simplă: am fost în vacanță. Dar chiar înainte de plecare am primit, prin intermediul unui prieten comun, noul disc al lui Cristian Buică, intitulat Unii cântă, alții beau. Trebuie să recunosc că este un disc pe care îl așteptam de multă vreme și asta din cel puțin două motive. Primul ar fi faptul că deși artistul Cristian Buică este un cantautor foarte prolific, palmaresul său includea, până la albumul lansat la începutul lunii august, un singur material discografic de autor, deși material exista cât pentru 3-4 cel puțin. Pe de altă parte, îmi recunosc cu mândrie o afinitate față de omul Cristian Buică, începută prin 1984 din postura de tânăr iubitor al piesei sale Lancea lui Horea și consfințită de prietenia legată pe malul Dunării la Calafat, în 2008.

Nu cred că greșesc dacă afirm că, din punct de vedere al pieselor pe care le include, albumul Unii cântă, alții beau este un best-of Cristian Buică al anilor 2000. Piese ca Reșița mea, Poarta spre Rai, Chitanțe, Ochii ei sunt deja larg cunoscute iubitorilor de folk. Apropo de prima piesă menționată, nu cred că Reșița are mulți ambasadori de nivelul lui Cristian Buică și mi-aș dori ca orașul odinioară al furnalelor și oțelului să îi recunoască mai des această calitate.

Singurele critici legate de acest material se leagă de partea de masterizare și, în mică măsură, de unele aranjamente orchestrale, dar și de partea de design copertă. Per ansamblu însă, e un material discografic legat, un folk cu izvoarele în muzica Cenaclului Flacăra, cu mesaj puternic, fie el de dragoste, patriotic sau social. Cristian Buică e unul din artiștii care știu să cânte un acord minor, fără a da în romanță sau muzică ușoară, iar aici timbrul său inconfundabil, bărbătesc, îl ajută teribil. Legat de mesaj, textele de pe album aparțin atât lui Cristi Buică, dar și unor poeți precum Ion Chichere sau Camelia Radulian. Apropo de Camelia, ea semnează versurile piesei dedicate Tatianei Stepa, o piesă care, cel puțin pe mine, m-a emoționat.

Albumul este apărut la casa de discuri F.A.I.R., la realizarea lui contribuind Vasile Mardare și Radu Mihalache. Biografia lui Cristian Buică o găsiți aici.

Post Author: Marius Matache

1 thought on “Album: Unii cântă, alții beau

    […] Cel de-al doilea album de autor Cristian Buică apare în august 2014 și se intitulează Unii cântă, alții beau, editat de Casa de discuri F.A.I.R. condusă de Sorin Poclitaru. O recenzie a albumului găsiți aici. […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.