Recitalurile și concurenții Chira Chiralina 2016

Organizatorii Festivalului Național de Muzică Folk Chira Chiralina 2016 au anunțat recitalurile ediției a X-a, ce va avea loc în perioada 17-18 noiembrie 2016 la Teatrul Maria Filotti din Brăila.

Astfel, prima seară de festival, ce va fi deschisă de partea de concurs, va fi încheiată de reprezentația lui Dinu Olărașu. În a doua seară are loc gala laureaților, în care vor cânta premianții festivalului, recitalurile vor fi susținute de trupa Icarus, câștigătoarea ediției precedente, și de Ducu Bertzi&Friends.

Concurenții care se vor duela în rime, acorduri și solistici pentru trofeul festivalului, dar și pentru celelalte premii puse în joc sunt următorii:

  1. Octavian Broștenu – Alexandria, 17 anirecitalurile Brăila
  2. Radu Constantin Comănescu – Moinești, Jud Bacău,16 ani
  3. Cosmin Mariciuc – Săveni, Jud Botoșani,16 ani
  4. Luiza Neacșu – București, 16 ani
  5. Adrian George Negrea – Satu Mare, 23 ani
  6. Corneliu Popescu – Slobozia, 29 ani
  7. Paul Adrian Tihan – Fălticeni, Jud Suceava, 18 ani
  8. Trupa FIOR, în componența:  Vlad-Gabriel Lazăr-Sat Hemeiuș, Jud Neamț,  21 ani, Cătălin Tarhon – Dorohoi, Jud Botoșani, 28 ani și Ștefana Ganea – Iași, 20 ani
  9. Trupa FOLK YOU, alcătuită din Iulia Lupșa-Brașov,17 ani și Rodica Boldorea – Brașov, 33 ani
  10. Trupa FOLK BAND IMPERFECT, ce îi include pe Cristian Mihai – Tulcea, 23 ani și Alexandru Panfilov – București, 20 ani
  11. Trupa NO NAME, din care fac parte Cătălina Moise – București, 16 ani, Daniel Sfichi – București, 17 ani și Răzvan Pîrlog – București, 17 ani

Post Author: Marius Matache

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.