Laureații festivalului Chitara Dunării 2018

În perioada 23-25 noiembrie, am avut plăcerea să fac parte din juriul ediției cu numărul 10 a festivalului Chitara Dunării de la Călărași. Și înainte să vă enumăr câștigătorii premiilor, aș vrea să fac câteva precizări despre cum văd eu lucrurile pe tarlaua asta a folkului, pe care arăm toți. În primul rând, cred că premiile acordate la Călărași sunt rezonabile, evident că eu am văzut altfel, dar tocmai de aceea suntem 7 în juriu, ca media să fie cea mai apropiată de adevăr, pentru că fiecare din noi e subiectiv.

Chitara Dunării 2018
Credit foto: Răzvan Eremia

Ca o concluzie generală a concursului, aș spune că au fost concurenți cu personalitate – nu întotdeauna manifestată corespunzător, în ton cu personajul pe care îl interpretau, dar cu siguranța atitudinea a fost bună. Apoi, am întâlnit deficiențe în alegerea pieselor și instrumentelor. O să încep cu partea a doua, că e mai scurtă – unul din concurenți a venit cu o chitară pe care nu aș folosi-o decât cel mult ca ghiveci pentru flori (că tot spun eu că banii din premiile câștigate trebuie să se întoarcă la muzică, dacă vrei o carieră în domeniu). Din start, pleci cu un handicap dacă nu îmi prezinți piesa la cea mai bună performanță de care nu ești capabil. Și Cosmin Mariciuc mi s-a părut că a sunat mult mai bine a doua zi, pe chitara lui Radu Comănescu, decât pe cea cu corzi de plastic din prima zi, cu Simbol (am aflat după că a avut ceva probleme cu chitara lui principală, de aceea a venit cu cea cu corzi de plastic).

Alegerea pieselor. Când sunt foarte mulți concurenți, diferența o fac detaliile, iar în cifre sutimile. Oricine dintre premianți putea lua trofeul, diferența au făcut-o detaliile. De aceea, e important să încercați să veniți cu piesele voastre, chiar dacă regulamentul precizează că doar una din piese este obligatoriu să fie creație proprie. Aceea este o CERINȚĂ MINIMĂ, dar dacă voi faceți efort minim și nota mea va fi o idee mai mică decât a celui care vine cu două piese compoziție proprie. Pentru că, în orice festival de folk, dacă ești în juriu, urmărești interpretarea, creația, prezența scenică și interacținea cu publicul, capacitățile vocal – instrumentale. Dacă sunteți profesor și lucrați cu copiii, lăsați-i pe ei să aleagă ce cântă, tocmai pentru a cânta ceva potrivit vârstei lor. Dacă ai 14 ani și vii și cânți o piesă despre deziluzii în dragoste, s-ar putea să nu mi se pară adecvată și tu să nu te poți regăsi în așa ceva.

Apropo, o propunere pentru toate festivalurile: de ce nu faceți, după încheierea concursului, o sesiune de discuții libere juriu – concurenți, în care să li se ofere tinerilor un feedback legat de prestația lor? Să le spună “uite, aici eu aș fi făcut așa, la piesa aia aș fi încercat să schimb linia armonică, solistica era prea slabă etc.”. Da, unii o facem, dar creați cadrul pentru așa ceva, nu cred că strică nimănui.

Laureații festivalului Chitara Dunării 2018

  • Marele Premiu: Cosmin Mariciuc;
  • Premiul I: Jack of all trades;
  • Premiul II: Paul Tihan;
  • Premiul III: Marius Barbu;
  • Premiul pentru cea mai bună trupă: Simbol;
  • Premiul “România Centenar”: Kethy Bivolaru.

De asemenea, au fost acordate două premii speciale de către componenți ai juriului:

  • Premiul Asociației Walter Ghicolescu: -Florian Mircea Sprînceană;
  • Premiul pentru cea mai bună poezie cântată, acordat  de poeta Clara Mărgineanu: grupul OMNIS.

Post Author: Marius Matache

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.