Flori pentru Suflet – Remember Florian Pittiș 2019

Flori pentru Suflet – Remember Florian Pittiș 2019 este cea de a VII-a ediție a festivalului de folk care devine, iată, cel mai reprezentativ eveniment de profil al capitalei (nu îmi spuneți de Om Bun, vă rog, nu vreau să vorbesc urât). Pe 8 și 9 iunie, scena de pe malul lacului din Parcul Titan îi așteaptă pe iubitorii de muzică folk din București și nu numai cu o serie de recitaluri pentru toate gusturile.

Salut prezența a unor artiști mai puțin prezenți în lista de recitaluri ale unor festivaluri de profil (Marius Dașcău, Ana-Maria Dumitru), după ce anul trecut a avut patru tineri în recital. De asemenea, mi se pare firească și deschiderea festivalului pentru genuri conexe (că doar nu o să îmi spuneți că Mike Godoroja, Adrian Despot sau Berti Barbera&Nicu Patoi cântă folk). Motzu’ Pittiș a fost însă nu doar un promotor al folkului, ci al muzicii de calitate în general, indiferent că vorbim de rock, blues sau folk.

Dar, ca să nu mai lungim așteptarea și fără prea multe alte introduceri, iată programul celor două zile. Spectacolele încep în fiecare zi la ora 17.00 și se întind până în jurul orelor 22.00 (că se mai lasă cu bis-uri, cu pupături etc., posibil să se mai întindă bucuria fanilor).

Flori pentru Suflet – Remember Florian Pittiș 2019 – programul celor două zile

Sâmbătă, 8 iunie

  • Ana-Maria Dumitru;
  • Maria Gheorghiu;
  • Marius Matache&Folk Band Imperfect;
  • FolkFrate!;
  • Radu Gheorghe;
  • Marius Bațu;
  • Mircea Vintila& Brambura
  • Alina Manole;
  • Victor Socaciu
  • Mike Godoroja&Blue Spirit.

Duminică, 9 iunie

  • Marius Dașcău;
  • Trupa SPAM;
  • Adrian Despot&Cezar Popescu;
  • Berti Barbera&Nicu Patoi;
  • Zoia Alecu;
  • Ducu Bertzi&friends;
  • Alifantis&ZAN;
  • Mircea Baniciu Band.

Și pentru că fiecare seară de festival se va încheia cu toți artiștii pe scenă, cântând, probabil, Sfârșitul nu-i aici sau Bufonul, eu nu pot să nu închei articolul fără o piesă cu cel ce ne va uni pe toți în jurul muzicii folk. Ne vedem în Parcul Titan, pe 8 și 9 iunie, iar Ploaia care va veni,dacă va veni, sigur nu ne va speria.

Post Author: Marius Matache

2 thoughts on “Flori pentru Suflet – Remember Florian Pittiș 2019

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.