Alchimia toamnei a prins curaj după spectacolul de înaltă clasă de la Iași, unde Aula Bibliotecii Centrale Universitare a fost o gazdă de poveste pentru acest spectacol de muzică și poezie. Asociația Folkul Acasă În Realitate (F.A.I.R.) invită iubitorii muzicii folk din Botoșani, Gura Humorului și Ciocănești la o serie de trei spectacole avându-i ca protagoniștii pe folkiștii Marius Matache, Ștefania Iacob și pe poetul Sorin Poclitaru.
Este pentru prima oară în cei 3 ani de existență când proiect Alchimia toamnei părăsește premieră Bucureștiului, cu scopul declarat de a manifesta pentru readucerea folkului în spații prietenoase culturii, departe de zgomot și fum. Programul detaliat al celor 3 spectacole este următorul:
- vineri, 27 noiembrie, ora 19:00, Botoșani, sala de festivități a Muzeului Județean Botoșani;
- sâmbătă, 28 noiembrie, ora 19:00, Gura Humorului, Casa de Cultură Municipală;
- duminică, 29 noiembrie, ora 18:00, Ciocănești, Casa de Cultură Florin Gheucă.
Cu ocazia acestor spectacole, Sorin Poclitaru își va lansa și cel mai recent volum de pamflete, intitulat Umor deeprimat, ocazie cu care vă reamintim de concursul nostru, la care puteți participa până luni seara. De asemenea, va continua inițiativa de a promova tineri folkiști din cei pe care Asociația F.A.I.R. ce și-au demonstrat talentul în diferite festivaluri de profil.
Biletele pot fi achiziționate de la intrarea în săli, înainte de spectacole, sau contactând organizatorii pe adresa de e-mail: alchimiatoamnei@gmail.com
Parteneri: Radio România Cultural, Proiectul 7 stele, ForeverFolk, ImpactFM