Sărbătoarea Filarmonicii la Cluj

Pe 27 ianuarie, Filarmonica de Stat Transilvania se îmbracă în haine de sărbătoare. Un concert special, dedicat unor trei ocazii diferite: 55 de ani de la primul concert al Orchestrei Simfonice sub bagheta Maestrului Antonin Ciolan, 40 de ani de la înființarea Corului (aflat de 25 de ani sub bagheta dirijorului Cornel Groza, 25 de ani de la înființarea Cvartetului Transilvan.

Mai mult decât atât, în aceeși zi, de la ora 18, în foaierul Casei de Cultură a Studenților va avea loc Festivitatea de premiere a membrilor de onoare ai Filarmonicii. Concomitent, are loc vernisajul unei  expoziții aparte sub titulatura Povestea Filarmonicii în imagini ce va prezenta în exclusivitate materiale unicat, strânse pentru a pune laolaltă istoria Filarmonicii.

Concertul aniversar va avea loc de la ora 19, la Casa de Cultură a Studenților, și va reuni Orchestra Simfonică și Corul Filarmonicii, Cvartetul Transilvan, alături de soliștii Adela Zaharia, János Szerekovan (Ungaria) şi Adrian Mărcan sub bagheta dirijoarei Cornelia Von Kerssenbrock (Germania) şi dirijorul corului – Cornel Groza.

Ca instituţie artistică dedicată exclusiv activităţii de concert, Filarmonica clujeană a fost înfiinţată printr-un decret oficial al Consiliului de Miniştri al României în toamna anului 1955, cu numele oficial de „Filarmonica de Stat Cluj”. La data înfiinţării, formaţiile muzicale au fost orchestra simfonică mare cu un număr de 75 muzicieni şi un ansamblu instrumental de muzică tradiţională (populară) cu un număr de 20 muzicieni. Sub direcţia iniţială a dirijorului Wilhelm Demian, s-a realizat o selecţie a membrilor proaspetei instituţii prin concurs, comisiile fiind prezidate de către marele dirijor Antonin Ciolan, cu participarea celor mai reputaţi specialişti clujeni ai epocii. Ciolan a fost numit dirijor principal al orchestrei simfonice, dirijând primul concert al acesteia pe data de 4 decembrie 1956. La începutul anului 1956, el a preluat şi funcţia de director al Filarmonicii.

Corul Filarmonicii de Stat ,,Transilvania” a fost înfiinţat în anul 1972, în timpul directoratului maestrului Sigismund Toduţă, renumit compozitor clujean şi, în acelaşi timp, şef de şcoală de compoziţie, a cărui iniţiativă şi perseverenţă au avut o mare pondere în reuşita acestui proiect. Formarea ansamblului a fost încredinţată profesorului Dorin Pop, personalitate proeminentă a artei corale româneşti, a cărui competenţă artistică s-a dovedit prin rezultatele spectaculoase ale acestui început de drum: după abia doi ani de la înfiinţare, Corul Filarmonicii clujene a fost recunoscut ca valoare naţională de prim rang, poziţie pe care o păstrează şi în momentul de faţă.

Cornel Groza (n. 1950) şi-a început pregătirea la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca. Apoi, a studiat pedagogia muzicală la Academia de Muzică din oraşul nostru. În 1970, a devenit membru al corului de cameră Cappella  Transylvanica din Cluj, care, sub conducerea maestrului Dorin Pop a devenit un „centru” coral de marcă. Această experienţă a fost decisivă în alegerea lui Cornel Groza, aceea de a urma cariera de dirijat. În 1972, devine membru fondator al Corului Filarmonicii de Stat „Transilvania”. Din 1978, Cornel Groza predă dirijat la Academia de Muzică „Gh. Dima”, iar în 1986, devine dirijorul permanent al Corului Filarmonicii clujene.

Cvartetul Transilvan a luat fiinţă în anul 1987, fiind alcătuit din patru tineri şi valoroşi instrumentişti ai Orchestrei Filarmonicii clujene. În 1989, ca recunoaştere a valorii artistice deosebite, acest ansamblu cameral a dobândit statutul de cvartet de stat, ca formaţie distinctă în cadrul Filarmonicii ,,Transilvania”. Nicuşor SilaghiMarius Suărăşan şi Vasile Jucan sunt membrii fondatori ai cvartetului, acestora alăturându-li-se, în 1989, violonistulGeorge Dudea. Din anul 2000, cvartetul activează într-o nouă formulă, George Dudea fiind înlocuit la prima vioară de către renumitul solist Gabriel Croitoru, unul dintre cei mai apreciaţi violonişti români ai perioadei actuale, care îmbină cu un remarcabil succes cariera solistică şi rafinamentul muzicii de cameră.

 Cornelia von Kerssenbrock a studiat muzica bisericească la Universitatea „Mozarteum” din Salzburg, dirijatul la Academia de Muzică din Freiburg, cu Peter Gülke şi la „Accademia Musicale Chigiana” din Siena, cu Gianluigi Gelmetti. În paralel, a participat la cursurile de măiestrie susţinute de Jorma Panula (Helsinki), Paul Goodwin (Londra), Mariusz Smolij (Houston), Kirk Trevor (Knoxville) şi alții

Printre orchestrele pe care le-a dirijat, se regăsesc nume ca Orchestra Radio din Hanovra, Orchestra Filarmonicii de Stat din Halle,Musikalische Komödie din Leipzig, Orchestra Teatrului de Stat din Kassel, Orchestra Teatrului de Stat din Mainz, Orchestra Simfonică din München, Orchestra de Tineret din Berlin sau Orchestra Barocă „La Beata Olanda” din Freiburg. De asemenea, lucrează regulat cu orchestre din Cehia, România, Ucraina şi Georgia.

Formată la şcoala clujeană de canto, sub îndrumarea lui Marius Budoiu şi a Ramonei Eremia, soprana Adela Zaharia a beneficiat de cursurile de măiestrie susţinute de Jean Louis Chastaing, Monika Mauch şi Mariana Nicolesco. În experienţa sa profesională, se regăsesc colaborări cu Filarmonicile din Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Târgu Mureş, Râmnicu Vâlcea şi Arad, dar şi cu Opera Naţională şi Opera Maghiară din Cluj. În palmaresul sopranei, se înscriu câteva premii importante la competiţiile de specialitate, dintre care amintim Premiul II obţinut la Concursul Internaţional Sabin Drăgoi (Timişoara, 2011), Premiul III la Concursul Hariclea Darclée (Brăila, 2010), Premiul de Excelenţă la Concursul de Lied Românesc (Braşov, 2008 şi 2009) şi Premiul Special la Concursul Ferdinand Weiss (Cluj-Napoca, 2009)

Născut în Târgu-Mureş, tenorul Szerekován János şi-a început studiile muzicale la Liceul de Artă din oraşul natal la secţia vioară, iar apoi canto cu prof. Papp Mária. În 1998, a devenit membru al Corului Filarmonicii din Târgu-Mureş, iar în 2001 membru al Corului Radiodifuziunii Maghiare. La Academia de Muzică „Franz Liszt” din Budapesta, a beneficiat de îndrumarea profesorului Keönch Boldizsár, participând şi la cursurile de măiestrie susţinute de Ionel Pantea, Misura Zsuzsa şi Thomas Houser.

Adrian Mărcan a absolvit, în 1996, Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj‑Napoca, la clasa profesorului Gheorghe Roşu, fiind în prezent artist liric la Opera din Braşov şi profesor asociat la Facultatea de Muzică din acelaşi oraş. Baritonul a participat la cursurile de măiestrie oferite de Ionel Pantea, Cornel Stavru, Eugenia Moldoveanu şi Ion Buzea. A colaborat în spectacole de operă susţinute în ţară şi în străinătate (Austria, Germania, Italia, Spania, Grecia, Elveţia, Marea Britanie, Franţa) cu Opera Română şi Opera Maghiară din Cluj-Napoca, Opera Naţională Iaşi, Filarmonica de Stat „Moldova” din Iaşi, Opera din Constanţa, Teatrul Liric „Maria Teodoroni” din Craiova, dar şi cu Opera din Thessaloniki.

Programul concertului:

J. Haydn – Cvartetul de coarde op. 64, nr. 5 în Re ma)jor, Ciocârlia

P. Constantinescu – Cvartet de coarde, partea a III-a (Rondo)

P. I. Ceaikovski – Uvertura-fantezie Romeo şi Julieta

C. Orff – Carmina Burana

Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) de luni până vineri între orele 10-16 sau în ziua concertului între orele 10-14, precum şi cu o oră înainte de concert. Pretul biletelor este 40 de lei întreg și 20 de lei redus (elevi, studenți, pensionari).

Sursa

Post Author: Oana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.