Iar o să aud vorbe că scriu de blues, iar noi suntem site de folk și tot așa, Open Air Blues Festival Brezoi 2025 e mai mult decât un festival de blues. E o împletire de stiluri – sigur, blues preponderent, dar și blues-ul s-a tot nuanțat în ultimele decenii, de la electric blues, unde chitara e foarte rock, până la sub-genuri în care apar elemente semnificative de acustic (folk dacă vreți), soul, R&B sau funk. Iar cu recomandările de artiști pe care vi le voi face veți vedea că veți fraterniza foarte ușor.
De când am auzit de Open Air Blues Festival Brezoi 2025, pohta ce-am pohtit să văd acolo n-a fost Beth Hart (pe care deja am văzut-o de vreo 4 ori, de 3 ori la Brezoi și care anul acesta a confirmat prezența), n-a fost Joe Bonamassa (deși sper să vină într-o zi, că îl așteaptă o națiune de blues ca pe Iisus). Ci Keb Mo, artist descoperit pe când scoteam eu primul album (sfârșit de 2012, început de 2013) mulțumită lui Nicu Alifantis. 73 de anișori la ora actuală, cu 19 albume la activ și nenumărate alte contribuții, 5 premii Grammy și alte 7 nominalizări, colaborări cu artiști de zici că e Pantheonul muzicii blues – Eric Clapton, Buddy Guy, James Taylor, Bonnie Raitt, Taj Mahal (artistul, bre, nu clădirea!) sau Queen Latifah (ca să nu fac un articol doar cu nume). Vă spune Matache și jură pe roșu că un așa artist nu e de ratat. Am ales piesa cea mai vizionată pe canalul său de YouTube, dar și un duet cu James Taylor, pe o piesă a lui Hank Williams, pentru că mi-a plăcut enorm.
De Kaz Hawkins am mai tot povestit noi (și) pe aici. Este unul din artiștii adoptați de Brezoi și vă asigur că sentimentele sunt mutuale, am constatat personal la unul din concertele sale din Olanda (la Tillburg), unde a vorbit extrem de frumos de festivalul de pe malul Lotrului. Știu sigur că sunt oameni care vin anual la festival special pentru a o vedea, e un artist formidabil și un om cu o personalitate debordantă și cu un umor britanic first class. Versurile pieselor au un impact covârșitor de foarte multe ori, ți se impregnează în suflet tău ca spectator pentru că vin din sufletul trecut prin multe al unui om care dă totul pe scenă. Vă spun sincer că, deși în perioada festivalului am niște proiecte care îmi solicită prezența, voi face tot posibilul să ajung să o văd.
Cel de-al treilea artist pe care l-am ales pentru a ilustra muzical Open Air Blues Festival Brezoi 2025 este Sue Foley, artistă canadiană extrem de prolifică (peste 15 albume și numeroase premii din industria blues-ului). Pe albumul The Ice Queen (2018) îi are ca invitați pe Billy Gibbons de la ZZ Top și Jimmie Vaughan. Iar pentru că în 2024 a lansat un album intitulat One Guitar Woman, am adăugat, pentru finalul articolului, un playlist ce include cele 13 piese de pe acest album. Un album eminamente acustic ce a fost nominalizat la premiile Grammy 2025, categoria Best Traditional Blues Album.
Lista artiștilor prezenți la Brezoi îi mai include și pe preferații mei Anthony Gomes Trio, dar și Orianthi, The Animals (da, da, cei cu The house of the rising sun), Connor Selby, Stef Paglia Band (chitaristul lui Kaz Hawkins cu proiectul său propriu) și mulți mulți alții (sunt trei scene la Brezoi). Iar dacă nu ați citit cu atenție la început, da, frate, vine Beth Hart! Festivalul are loc între 22 și 27 iulie 2025, iar biletele sunt disponibile pe IaBilet.