Precizări privind activitatea ForeverFolk

Primim frecvent e-mailuri și solicitări pe diverse căi privind publicarea de informații pe ForeverFolk. De aceea, am considerat că e necesar să facem câteva precizări privind activitatea noastră, informații ce ulterior vor apărea în pagina Despre noi.

ForeverFolk nu susţine activităţi comerciale. Ne place sau nu, dincolo de partea artistică a evenimentelor, marea majoritate a concertelor de club ale artiştilor, indiferent de genul muzical abordat, este o activitate comercială. Pentru că se taie bilete, se comercializează băuturi ceea ce, în accepţiunea noastră, este o activitate comercială. Respectăm dreptul artiștilor de a câștiga bani de pe urma acestor concerte, e normal să o facă, dar asta nu înseamnă că ForeverFolk va promova orice concert. În plus, cluburile aleg să facă parteneriate media cu foarte mulți parteneri, astfel încât pe afiș nu mai întelegi nimic din siglele partenerilor. Oricum, ForeverFolk nu este un site de concerte (pentru aceasta există iConcert de exemplu).

De aceea, ForeverFolk a renunţat de mai bine de 2 ani la parteneriatele cu serile de folk, optând pentru un singur articol pe săptămână prin care încercăm să sumarizăm concertele de folk ce au loc în ţară în săptămâna în curs. Articolul respectiv apare, în general, luni dimineaţa, de aceea anunţarea unui concert, indiferent de cale (pe e-mail, pe facebook etc.) este recomandat să se facă cel târziu duminică dimineaţă, pentru a-l putea lua în calcul.

ForeverFolk susţine proiecte folk şi nu numai. Am susţinut şi vom susţine întotdeauna proiecte coerente care visează muzica folk. Şi aici ne referim la festivaluri, la serii de concerte, la concerte caritabile, la concerte în locaţii speciale, la evenimente promovate profesionist şi cu respect faţă de publicul de folk. Dar un proiect folk include mai mult de un afiș trimis, astfel că e posibil ca unele evenimente să nu apară pe site.

ForeverFolk este gestionat de oameni. Iar oamenii au şi ei preferinţe, de aceea e posibil ca anumiţi artişti să fie promovaţi un pic mai des ca alţii. Cu toate acestea, am încercat să promovăm orice eveniment a demonstrat o minimă coerenţă în implementare şi desfăşurare și orice artist cu calități interpretative minime (evident, există și excepții – foarte puține – pe care ni le asumăm cu explicația “avem și noi mândria noastră“). Nu intră în atribuţiile ForeverFolk să facă PR pentru artişti, evenimente sau locaţii, astfel că atunci când promovaţi un eveniment, indiferent de tipul lui, e de dorit să trimiteţi mai mult decât un afiş. La Clipul zilei apar cam toate melodiile înregistrate la o calitate decentă (audio și video) pe care le descoperim, evident și cu o coerență a interpretării. Ne dorim să fie cât mai multe, dar din păcate nu se întâmplă asta, iar noi nu publicăm orice clip.

Acestea fiind spuse, așteptăm propuneri de proiecte în care să ne implicăm, așteptăm clipurile și vești de la voi. Cei care ne citiți și cei despre care ne place să scriem.

Post Author: Marius Matache

1 thought on “Precizări privind activitatea ForeverFolk

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.