Program zile Brezoi Folk 2026

Program Brezoi Folk 2026

A fost anunțat programul celor trei zile de Brezoi Folk 2026, ce va avea loc în perioada 3-5 iulie 2026, evident la Brezoi, în Live Music Summer Camp. Ziua 1 e cea dedicată folkului alternativ cumva, cu Fără Zahăr, Ada Milea, Folk Frate și, surpriza Adrian Despot solo. Ziua a doua îi are pe Nicu […]

Printre Măguri 2026

Printre Măguri 2026

Printre Măguri 2026 are loc în perioada 10-12 iulie și reprezintă ediția cu numărul XII a festivalului prahovean, găzduit de Satul Banului, Măgureni. Ca unii care am fost parteneri ai festivalului în majoritatea edițiilor, ne bucurăm foarte tare că s-a consacrat ca unul de referință pentru muzica folk (cu inserțiile rock de rigoare), fiind printre […]

Chira Chiralina 2026

Chira Chiralina 2026

După cum am anunțat atunci când am publicat calendarul festivalurilor folk din 2026, Festivalul Național de Muzică Folk Chira Chiralina 2026 se mută primăvarea și va avea loc în perioada 24-26 aprilie 2026. Organizatorii evenimentului sunt, ca de fiecare dată, Consiliul Judeţean Brăila, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, și Primăria […]

Brezoi Folk 2026

Brezoi Folk 2026

Brezoi Folk 2026 se anunță a fi un eveniment de neratat pentru iubitorii genului. Cu trei zile de festival, cu un număr foarte generos de artiști (7 recitaluri pe seară), cu nume importante ale muzicii folk pe afiș, cu un artist internațional deja anunțat – Kaz Hawkins, în formulă de duo, de această dată, cu […]

Premiile ForeverFolk 2025 câștigătorii

Câștigătorii Premiilor ForeverFolk 2025

Gata emoțiile, gata suspansul, urmează partea a 2-a de înjurături, după ce anunț câștigătorii Premiilor ForeverFolk 2026. Am aflat între timp că promovez doar artiști din gașca mea – eu zic să le spuneți și lor, că nu par să știe și cam toți au luat premii anul acesta fără să dea șpagă sau să […]

Frații Călin Mediaș - Cetate Seculară 2026

Laureații Mediaș – Cetate Seculară 2026

Festivalul Național Mediaș – Cetate Seculară 2026 și-a desemnat în weekend laureații, după 2 zile în care muzica folk și iubitorii săi deopotrivă au umplut Sala Traube din Cetatea Luminii. 10 concurenți și-au disputat premiile puse în joc de organizatorii evenimentului și anume Primăria Mediaș, Asociația Mediaș – Cetate Seculară și Asociația Mediaș 750. Juriul […]

Cel mai bun tânăr artist

Cel mai bun tânăr artist folk în 2025

Dacă într-un articol precedent vorbeam de cea mai bună piesă, articolul de azi are ca subiect categoria Cel mai bun tânăr artist folk în 2025. Sunt patru artiști nominalizați – doi solo – Elena Secrieru și Alma Lorena Andronache, două duo-uri – Glas și Mixed Feelings. Am remarcat, scriind acest articol, că avem multe fete […]

Cea mai bună piesă folk a anului 2025

Cea mai bună piesă folk a anului 2025

După cum am anunțat zilele trecute, am dat startul votului pentru Premiile ForeverFolk 2026. Și pentru că pentru mine miza e să promovez genul și oamenii care îl practică, m-am gândit să fac un articol cu cele cinci piese nominalizate pentru categoria Cea mai bună piesă folk în 2025. Sunt cinci piese aparținând unor artiști din […]