Nicu Alifantis – Unui prieten mic

Dacă vi se pare că lui Nicu Alifantis îi place să se joace, aș îndrăzni să spun că nu vi se pare. Joaca lui permanentă continuă să dea naștere unor proiecte de multe ori neașteptate, cum este cazul albumului Șotron. De pe acest album, la Clipul zilei vine piesa Unui prieten mic. E o piesă cu o poveste specială, în care doi căței pug, pe numele lor Colt și Kimura, apar în piesă, ceea ce a complicat un pic lucrurile pentru domnul Victor Panfilov, cel care este responsabil de partea de studio a acestui album, ca de altfel a tuturor proiectelor de studi din ultimii ani ce poartă semnătura Nicu Alifantis. Așadar, pentru copii și pentru copiii din noi, Unui prieten mic. Audiție plăcută și o zi cu muzici de suflet!

M-am hotărât să dedic acest an copiilor (n.a. 2015). Așa, de drag. Nu vă ascund că m-am gândit printre altele și la copilul din noi, aștia mari, serioși și extrem de preocupați, pentru că atunci când nu mai regăsim copilul din noi, înseamnă că am murit. Cred că inocența, naivitatea, puritatea și sinceritatea copiilor trebuie protejate și păstrate asemenea vieții ce ne-a fost dată spre-a o trăi. Nicu Alifantis, despre albumul Șotron.

Albumul Șotron este disponibil aici.

Post Author: Marius Matache

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.