Dacă vi se pare că modelul artistului care tace și face nu există, dați-mi voie să vă contrazic. Acesta există și poartă un nume: Ada Milea. Este tipul de artist care produce spectacole în adevăratul sens al cuvântului, îmbinare de muzică și teatru în special. În plus, este covârșitoare diversitatea, de la Apolodor al lui Gellu Naum la Nasul lui Gogol, God’s playground alături de Alexander Bălănescu și până la concertele în doi (doar cu Bobo Burlăcianu) sau show-urile în patru, când formula este completată de Anca Hanu și Cristi Rigman.
În această ultimă formulă, luni, 14 decembrie, va fi lansat albumul Cântece de iarnă. Concertul de lansare are loc în Spice Club din București, începând cu ora 19. Seria evenimentelor de lansare a albumului Cântece de iarnă va continua și cu o serie de spectacole în țară, după următorul program:
- Marți, 15 decembrie, Centrul Cultural Reduta, Brașov, ora 19:00;
- Joi, 17 decembrie, Teatrul Național Cluj-Napoca, ora 23;
- Vineri, 18 decembrie, Sinagoga Bistrița, ora 19:30.
Îi mulțumesc domnului Victor Panfilov pentru înregistrare și răbdare, că au trecut deja 2 ani de la imprimări și tare mă mir că ne-a mai găsit prin computer. Îi mulțumesc și lui Paul Mureșan pentru desene (mai ales pentru cele pe care nu le-am pus pe CD), le mulțumesc ENOOOORM colegilor… și publicului… și teatrelor … și crâșmelor… și cafenelelor… și librăriilor… și youtube-ului … și facebook-ului … și ODS-ului… și fabricanților de jucării… etc., etc., etc.
Așa că o piesă cu Moș Crăciun e o încheiere potrivită, zic eu.
4 thoughts on “Ada Milea lansează Cântece de iarnă”
Flaviu
(16 December 2015 - 01:03)Este corecta ora pentru spectacolul de la Cluj? 23?
Marius Matache
(16 December 2015 - 08:22)@Flaviu asa am gasit pe eventul de facebook al concertului
dan
(6 January 2016 - 00:24)de unde se poate cumpara albumul? am citit pe fb ca se gaseste la carturesti dar acolo nu l-am gasit
Marius Matache
(6 January 2016 - 00:55)@Dan nu stiu sa iti spun, poate pe la concertele Adei?