Luna octombrie este foarte importantă pentru noi, deoarece demarează întâlnirile culturale în liceele din sectorul 3 al municipiului București. Acestea au loc în cadrul proiectului Educație și cultură prin cântec și vers, implementat de Asociația FAIR și finanțat de Primăria Sectorului 3.
Fiecare întâlnire va fi o ocazie pentru liceeni să interacționeze cu artiștii invitați pe teme legate de cariera artistică, despre cei care ne influențează preferințele muzicale, despre importanța unui bilet de concert și multe alte aspecte. În partea a doua, cei mai talentați și mai curajoși elevi vor avea ocazia să dea dovezi în acest sens, urcând pe scenă, ei urmând să fie premiați de echipa proiectului. Nu în ultimul rând, artiștii consacrați vor susține microrecitaluri pe scenele instituțiilor gazdă (unele dintre ele cu o tradiție de mai bine de un secol).
Aș vrea să le mulțumesc artiștilor care au acceptat să fie alături de noi în cadrul acestor întâlniri, consider că e foarte important ca fiecare din noi să pună umărul la educarea tinerilor, la diversificarea cunoștințelor muzicale ale acestora. Pe termen lung, asta se traduce în public avizat pentru muzica folk.
Calendarul întâlnirilor din licee
Pentru cei interesați, am considerat că ar fi util să anunțăm calendarul complet al întâlnirilor.
Marți, 10 octombrie – Liceul Teoretic Alexandru Ioan Cuza, ora 12.30. Invitați: Cosmin Vaman și Ovidiu Mihăilescu
- Vineri, 13 octombrie – Colegiul Național Matei Basarab, ora 12.30. Invitați: Alina Manole și Laurențiu Ghiță
- Luni, 16 octombrie – Liceul Teoretic Dante Alighieri, ora 13.00. Invitați: Puiu Crețu și Ovidiu Mihăilescu
- Luni, 30 octombrie – Liceul Teoretic Nichita Stănescu, ora 11.00. Invitați: Puiu Crețu și Ovidiu Mihăilescu
- Marți, 31 octombrie – Școala Superioară Comercială Nicolae Kretzulescu, ora 14.00. Invitați: Alina Manole și Teddy Tudoroiu
Vă recomandăm să urmăriți și pagina de facebook a proiectului, pentru alte noutăți legate de proiect.
Partenerii proiectului: Inspectoratul Școlar al Municipiului București, RFI România, ForeverFolk
2 thoughts on “Calendarul întâlnirilor în licee”
Agenda de concerte folk a săptămânii 9 - 15 octombrie - unde se cântă folk
(8 October 2017 - 19:54)[…] Cosmin Vaman și Ovidiu Mihăilescu, Liceul Teoretic Alexandru Ioan Cuza, București detalii aici […]
Agenda de concerte folk a săptămânii 30 octombrie - 5 noiembrie
(29 October 2017 - 12:15)[…] Puiu Crețu, Laurențiu Ghiță și Marius Matache, Liceul Teoretic Nichita Stănescu, București detalii aici […]