Alina Manole – mini-turneu

Alina Manole

Alina Manole pornește la început de februarie într-un mini-turneu ce include trei orașe din Moldova, Bacău, Iași și Piatra Neamț. Artista duce  din nou poveștile de dragoste, spuse cu umor și ironie, în fața publicului iubitor de muzică cu mesaj, asortându-le cu un folk-jazz ce le condimentează și le potențează aromele. Dacă fanii din Iași și Piatra Neamț o cunosc foarte bine, Bacăul este o premieră pentru ea, astfel că îi invităm pe iubitorii de folk din urbea lui Bacovia să o descopere pe inventatoarea singurei planete muzicale, Luna pătrată.

Artista va fi completată muzical în cele trei reprezentații de pianistul Raul Kusak și toboșarul Adi Tetrade, iar spectatorii vor putea asculta în concert piese ce se vor regăsi pe viitorul album, aflat în pregătire și care, sperăm noi și fanii Alinei, va apărea în acest an.

Programul concertelor Alina Manole din turneu

  • vineri, 2 februarie – Bacău, Villa Borghese (detalii despre bilete și rezervări la telefon 0720.702.444);
  • sâmbătă, 3 februarie – Iași, Underground the Pub (bilete în vanzare prin iabilet.ro și rezervări la 0735.004.001);
  • duminică, 4 februarie – Piatra Neamț, Hanovra Bar&Lounge (detalii despre bilete și rezervări la telefon 0745.619107).

Toate concertele sunt anunțate pentru ora 20.00. Iar noi vă invităm să descoperiți Fericirea de luni, chiar dacă azi…e marți, muzica alungă cu ușurință ceasurile rele.

Post Author: Marius Matache

1 thought on “Alina Manole – mini-turneu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.