Printre Măguri 2018

Printre Măguri

Printre Măguri este o întâmplare de care am aflat recent și mă bucur să fiu parte din ea, pentru că sună al naibii de atrăgător ca ziua să te dai cu bicicleta pe coclauri, iar seara să stai lângă focul de tabără și să cânți alături de prieteni, cu pârâul Prahovița acompaniindu-i pe cei mai talentați, dar și pe cei mai inimoși. Astfel în perioada 22-24 iunie, iubitorii de folk și de activități în aer liber sunt așteptați la Satul Banului, comuna Măgureni (jud. Prahova, 15 km de Câmpina și 30 de km de Ploiești).

În cele două seri de festival, cei prezenți se vor putea bucura de recitalurile unor artiști precum Mircea Vintilă, Emeric Imre, Țapinarii, Adrian Bezna, Tituș Constantin, Doar Atât, Marius Matache, Oliver Ciobanu sau Nicu Nicușor, dar startul va fi dat de gazda Liviu Ungureanu, cu imnul festivalului Printre Măguri.

Cazarea se poate face la cort (chiar la fața locului, dar să aveți sac de dormit și izopren) sau la pensiunile și hotelurile din Câmpina sau Florești. Sâmbătă dimineața, bicicliștii sunt invitați la un traseu de aprox. 45 de km, iar amatorii de drumeție la un traseu de aprox. 2 ore până la Râpa Comorii.

Ne propunem ca festivalul „Printre Măguri” să fie o oază de regăsire şi un model de exprimare pentru generatiile prezente şi viitoare, care tind să se piardă in lumi virtuale. Echipa festivalului Printre Măguri

Post Author: Marius Matache

4 thoughts on “Printre Măguri 2018

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.