Eivør – Surrender

În portul blond al unei mări din nord… versul lui Minulescu a fost primul care mi-a venit în minte când m-am gândit, bucuros din cale-afară, că publicul din România are ocazia să o revadă pe Eivør. Chiar dacă în muzica ei chitara acustică este foarte prezentă și chiar dacă la începutul carierei a fost foarte prezentă în cadrul festivalurilor de folk din Scandinavia, e greu să mă gândesc la ea sau la Anne Brun ca folkiste (în accepțiunea românească a termenului), ceea ce nu mă face să le iubesc mai puțin muzica. Profunzimea muzicii din nord, unde sunetul valurilor este amplificat de ecoul fiordurilor sau ghețarilor, se amestecă cu arome ritualice de ode închinate zeilor vikingi, toate îmblânzite de o voce caldă și versuri pline de conținut.

Dincolo de artistul care crește permanent, am avut ocazia să o întâlnesc personal și vă pot spune că am descoperit un om foarte cald și extrem de simpatic. Astfel că nu pot decât să vă recomand cu căldură să mergeți pe 20 octombrie în clubul Control din București pentru a o vedea live pe Eivør. La Clipul zilei, eu vă propun piesa Surrenderînregistrată live în studio în Londra, piesă ce face parte din albumul Slør, lansat în 2017.

Biletele sunt disponibile pe Eventbook și costă 60 de lei.

Post Author: Marius Matache

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.