Episodul 12 din pAși de folk are ca tematică iarna și sărbătorile sale și vine relativ rapid după episodul precedent, semn că artiștii din zona pe care noi o promovăm au fost harnici pe final de 2019.
Trupa SPAM au intrat în spiritul sărbătorilor și au zis să nu rateze fenomenul tradițional #fieca. Știți voi, momentul acela în care toată lumea simte nevoia să transmită niscaiva mesaje siropoase de sărbători întregii liste de contacte din telefon, prietenilor de pe facebook și porumbeilor călători. Muzica și versuri, ca de obicei, Cosmin Vaman, pAși de folk cu Fie ca!
Maria Gheorghiu este foarte activă în această perioadă, oferind piese mai noi sau mai vechi reorchestrate fanilor săi. De sărbători vine cu piesa Să vii acasă de Crăciun, muzica și versurile sunt semnate chiar de artistă, iar orchestrația de Dan Manciulea.
Ovidiu Mihăilescu a lansat în această lună un album intitulat (sper să nu greșesc) Ars de zăpezi, iar de pe acest album vă propun să ascultăm piesa Argintiu.
Și dacă tot vorbim de albume, Marius Matache ne amenință cu un album de iarnă de ceva vreme deja, dar se pare că lucrurile intră pe făgașul normal. El a lansat un prim single, intitulat Ninge, iubito, la fix pentru a vă oferi încă un episod din pAși de folk.