Fani de ieri și de azi

A fost odată ca niciodată o mare adunare de fani folk, așa începe legenda noastră, pentru că e doar o legendă, nimeni nu poate garanta că e chiar adevărată. Nu aș putea să îți spun unde s-a format sau când, poate la un târg la Humor, sau la un VAMAdus Folk, în Vamă. Din toată țara, de la București la Bistrița, de la Vamă și Brăila până la Târgu Jiu și Cluj. Îi vedeai în poze când la un concert la Rânca, când la Colibița, când la un grătar pe malul lacului, când la Cafeneaua Actorilor din București. Ba chiar reușeau să alipească și alte grupuri, mai mici. De altfel, când se hotărau să vină la un eveniment, succesul era asigurat – prin număr, prin pasiunea lor, artistul avea o seară garantat bună.

La un moment dat ceva s-a stricat. Întâi a dispărut discret unul, apoi încă unul, apoi grupulețe scindate. Se reunesc din ce în ce mai rar și aproape niciodată toți. Ce s-a întâmplat? Nu vom ști niciodată. Cert e că sunt o pierdere pentru mișcare – nu neașteptată, dar pierdere, iar mie unul îmi e dor de câțiva dintre ei și le simt lipsa, fie ea și temporară.

La fel cum, o mare pierdere pentru folk sunt fanii-sponsor. Oameni care au pompat mulți bani în artiștii din zona folk, sub diverse forme (de la bani de albume, la evenimente private, sponsorizări sau pur și simplu împrumuturi nerambursabile). Intențiile lor au fost lăudabile, dar, de cele mai multe ori, au fost înșelați, măcar în așteptări, dacă nu chiar financiar. Și atunci fie dispar de tot, fie se retrag discret, apărând când și când.

Fani pe care nu îi vrei

Dacă tot vorbim de fani, să fiu eu așchia lui Bulă și să vorbesc și despre acei fani pe care nu îi vrei în viața ta. O primă tipologie sunt cei care vin la concert după suficient de mult timp după începere, ca să nu plătească bilet, apoi urlă că ce, doar atât? Sau, altă variantă sunt cei care vin de la început, dar spun cu tupeu că i-a invitat artistul. Boss, așa e, eu invit pe toată lumea, că eu sunt artistul, dar biletul e semnul maxim de respect pentru munca mea. Ba chiar ai putea să îți aduci și prietenii să ia bilet, ca să mă ajuți. Aceștia sunt fanii parazit, care încearcă să profite.

Mai există și fanii-impiegat, care încearcă să influențeze diverse grupuri și să stabilească cine merită ascultat și cine nu, cine e chemat și cine nu, unde merge grupul și unde nu (poate e o explicație pentru prima parte?). Din interes (de cele mai multe ori) sau din dorința de a conduce. Exploatează nevoi ale artiștilor (de bani, de management, de social media) și le devin manageri-invizibili. De cele mai multe ori, e o dominație temporară, mai devreme sau mai târziu artiștii sau ceilalți fani îi vor elimina.

Liber la înjurături. Dar mai curând să dezbatem, poate mai învățăm câte ceva.

Image by Kari Shea from Pixabay

Post Author: Marius Matache

2 thoughts on “Fani de ieri și de azi

    Delia

    (29 June 2022 - 16:39)

    Daaaar depinde si cum se poarta artistii cu respectivii fani. Ne place sau nu, artistii devin modele si modeleaza tipul de public care le frecventeaza evenimentele. Iar comportamentul acesta cred ca se extinde si in social media.

    Marius Matache

    (1 July 2022 - 13:30)

    @Delia evident, artistul trebuie sa stabileasca cat si pana unde merge relatia cu fanii lui, relatia sa fie bazata pe respect reciproc, pentru ca fanul e cel care sustine intregul fenomen artistic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.