Săptămâna trecută, mai exact pe 3 mai, a avut loc, în Silver Church lansarea DVD-ului Live Underground, al trupei byron. Un material cel puțin inedit, aș putea spune, filmat în toamna lui 2010, la salina Turda. O poveste care a început cu ”nu-i așa că ar fi interesant să facem asta?” s-a transformat apoi în ore de repetiții și alte câteva ore bune de muncă și încărcare emoțională, la fața locului.
Așa cum declara Dan Byron în making-off-ul de pe DVD, Live Underground poate fi considerat o replică a albumului A Kind of Alchemy (chiar dacă nu cuprinde piese numai de pe acest abum), așa cum Acoustic Drama este o replică a primului lor album – Forbidden Drama. Tocmai pentru că piesele erau deja, în mare parte, cunoscute publicului, varianta de pe DVD aduce un mod nou de abordare a acestora. Au fost prezenți invitați (Rene Popescu – vioară, Alexandru Gorneanu – violoncel, Ioana Mântulescu – voce și Nicu Alifantis, într-o reinterpretare specială a piesei Ce bine că ești), iar pe lângă cele două concerte filmate (acoustic și electric), pe DVD se găsește și un documentar despre salina Turda, în prezentarea lui Marius Florea Vizante. DVD-ul va fi lansat și în variana Blu-Ray, o premieră pentru România.
Dincolo de toate problemele inerente ce apar atunci când dorești să realizezi un lucru nou, dincolo de sutele de kilograme de echipament care a fost cărat, dincolo de imaginile spectaculoase surprinse de cele 8 camere, băieții de la byron au venit în Silver Church cu dorința de a prezenta cum știu ei mai bine o parte din munca lor. Prin muzică. Și pentru că în calitate de fan declarat al trupei de ceva vreme încoace, dar care i-a văzut pentru prima dată live la acestă lansare, aș putea fi acuzată de subiectivism, am rugat o prietenă să vă povestească despre concertul de lansare.
”Am întâmpinat cu uşoare mârâieli invitaţia de a merge la concertul byron de lansare al DVD-ului Live Underground. Muzica lor îmi era cunoscută (graţie filierei Kumm – Urma, desigur), dar nu eram fan (a fi fan înseamnă, în accepţiunea mea, să ştiu pe de rost cam toate piesele din setlist, noi şi vechi, ca să pot cânta o dată cu formaţia). În acelaşi timp însă, mă îmboldea curiozitatea. Nu avusesem niciodată ocazia să îi ascult live, iar o parte a creierului meu se întreba „Oare or suna la fel de bine ca pe disc?” Şi având în vedere că aceasta era o întrebare la care nu puteam răspunde decât după participarea la cel puţin o cântare, am sfârşit prin a mă prezenta la apel în Silver Church.
Am ajuns pe la nouă şi ceva, teoretic ora de începere. Practic, ca la fiecare concert românesc, toată tărăşenia a început cu o oră mai târziu, prilej cu care am văzut şi câteva imagini de pe DVD proiectate pe ecranele din Silver, urmate apoi de nişte interviuri. Moment în care am realizat: „Uau, oamenii ăştia chiar au coborât la 100+ metri sub pământ ca să susţină un concert, ce n-aş fi dat să fiu acolo!” M-au consolat cât de cât filmările, ceea ce vă doresc şi vouă, de altfel.
După aceea a început cântarea: două părţi, una acustică, mai scurtă, aşa ca de încălzire, şi una electrică, ca să dezlănţuie energia din noi. Şi dacă mai avea cineva vreo îndoială asupra a ceea ce avea să urmeze, ea s-a spulberat o dată cu primul acord din Far Away. Acum nu ştiu dacă vi s-a întâmplat vreodată să ajungeţi la un concert şi să simţiţi o afinitate instantanee pentru ceea ce se petrece pe scenă, să ştiţi pur şi simplu că trupa respectivă e pentru voi, să vă încânte absolut fiecare minut trăit. Dacă da, o să înţelegeţi de ce spun că byron sunt exact genul acela de trupă.
E vorba despre căldura care emana de pe scenă, despre micile zâmbete încântate schimbate de membri, despre felul în care au ştiut să facă publicul să se simtă bine alături de ei şi (trebuie să o spun) despre prestaţia aproape de perfecţiune. Desigur, au existat şi mici sincope, precum momentul de la început, când chitara lui 6fingers nu se auzea deloc, însă peste acestea s-a trecut cu graţie, fără ca execuţia întreagă să aibă de suferit (din secvențele dacă un instrument nu merge, poți cânta oricând la altul). Cât despre Dan, cu riscul de a fi acuzată de subiectivism, ţin să menţionez că e, la ora asta, printre cei mai buni vocali de pe scena – să spunem rock – autohtonă. Nu numai din cauza vocii în sine, ci şi din cauza felului în care ştie să trezească în ascultător o gamă de sentimente din cele mai diferite. Din cauza felului în care te face să zâmbeşti cu căldură, pentru ca vreo două piese mai târziu să ai lacrimi în ochi.
Și nu pot să nu menționez modul frumos în care am asistat la o schimbare de componență a trupei. Într-o societate tabloidizată din ce în ce mai mult, apariția lui Dan Georgescu la tobe (înainte el cânta la bass), a fost făcută frumos, pe piesa I don’t want to entertain you, într-un mic jam session la care au participat toți membrii trupei – inclusiv Marcel Moldovan – fostul tobar. Componența actuală a trupei este: Dan Byron – voce, chitară acustică, flaut; Costin Oprea – chitară electrică; 6fingers – keyboards; László Demeter – bass; Dan Georgescu – tobe.
Nu pot să spun mai multe despre cum a fost fără să am impresia că ştirbesc din frumuseţea serii. Aşa că pun punct, nu înainte de a trage însă o concluzie. Lansarea din Silver mi-a demonstrat că byron este formaţia la al cărei concert se poate întâmpla să vii mai mult sau mai puţin indiferent, dar de la care sigur vei pleca fan.”
SETLIST
= Acustic = Far Away, Crossroads, Annoying Detail, Losing Control, The Dawn Of A Drunk Bum, Ochii tăi
= Electric = Zeitgeist, It Ain’t Gonna Happen Today, I Don’t Want To Entertain You, A Little Bit Deranged, King Of Clowns, Diggin’ A Hole, Blinded By Sunshine, Running In Circles, Vitruvian Man, The Alchemist, A Peaceful Mind
= BIS = Songul puşcăriaşului, Perfect
Pentru Foreverfolk, au relatat Oana și Raluca Bicu.
Sursă foto – Silver Church
2 thoughts on “Lansare DVD Live Underground – byron”
Două lansări și un concert unplugged marca byron
(7 June 2012 - 12:06)[…] pentru concertul trupei byron, alături de câțiva invitați speciali. La distanță de o lună de lansarea DVD-ului Live Underground în București, și un turneu prin țară, a venit continuarea anunțată încă de atunci: […]
byron prezinta cea mai noua piesa a sa: Road tripPagina personala Marius Matache
(9 August 2012 - 16:28)[…] in timpul turneului national pe care trupa byron l-a sustinut pentru promovarea materialului video Live Underground, lansat pe DVD si Blu-ray, ce contine concertele sustinute in Salina Turda. Road Trip este un […]