După ce în 2011 a lansat primul său album – Cântec pentru Ioana – Puiu Crețu recidivează.
Cel de-al doilea material discografic se intitulează Societatea abruptă, include 15 piese și este compus integral pe versurile poetului Adrian Păunescu. Una dintre aceste piese, intitulată Cântec pentru toată copilăria, este dedicată nepotului artistului, născut pe 28 aprilie, piesă pe care v-o prezentăm în clipul de mai jos.
Printre invitați se numără Maria Gheorghiu, Andrei Păunescu&Trupa Totuși, Ovidiu Mihăilescu, Dan Caramihai, Cristi Dumitrașcu, Marius Dașcău, Eugen Avram, Cosmin Vaman&Alexandra Andrei.
Concertul de lansare va avea loc vineri, 25 mai 2012, începând cu ora 21:00, în Joy Pub din București. Biletul costă 35 lei/persoana (cu CD inclus în preț) sau 50 lei pentru 2 persoane (de asemenea cu un CD inclus în preț).