E un album promis și așteptat de multă vreme, care, în sfârșit, iese pe piață. Lansarea lui se va produce într-un spațiu de cultură – Teatrul Excelsior – care în ultima vreme devine un fel de casă a folkului, datorită numeroaselor concerte folk ce au avut loc aici (Nicu Alifantis, Alexandru Andrieș, Poesis, Ducu Bertzi etc.).
HOINAR prin Piața Matache (căci de acest album este vorba – foto dreapta) este o “hoinăreală” de stiluri, intre piese folk clasice, balade rock și câte o picătură de blues și country. Sunt cele mai cunoscute piese pe care “vinovatul” principal le-a compus și cântat în cei aproape 9 ani de carieră muzicală, printre care Colind pentru prieteni (sau piesa cu murăturile), Dali, Zmeul sau Cârciuma.
Alãturi de Marius Matache, în concertul de la Excelsior vor mai urca pe scenã mai mulți artiști cu care acesta a colaborat de-a lungul celor 9 ani de carieră, dar și la realizarea acestui album: Daniel Iancu, Ovidiu Mihăilescu, Puiu Crețu, Radu Tudoroiu, Alex Nichita și Daniel Radu (clape, Smashed Mosquito).
Lansarea acestui album de debut mai consemnează o premieră pentru muzica românească și anume primul material discografic produs de casa de discuri PATRIA Records, condusă de Daniel Iancu.
Concertul de lansare a albumului HOINAR prin Piața Matache va avea loc luni, 11 februarie 2013, începând cu ora 19:30. Biletele se găsesc la casieria Teatrului Excelsior (Str. Academiei nr. 28) la prețul de 32,40 lei sau pe Bilete.ro la prețul de 40,41 lei.
2 thoughts on “Concert pentru prieteni la Excelsior”
romanticu
(10 February 2013 - 14:02)Daca l-ati ratat pe Marius Matache in concert va sfatuiesc sa nu ratati pe viitor !
Concerte folk - agenda săptămânii. Se cântă folk de luni până duminică - Muzica sufletului tau
(11 February 2013 - 08:56)[…] Marius Matache – Concert de lansare a albumului HOINAR prin Piața Matache, Teatrul Excelsior, București detalii aici […]