Lansare de albume F.A.I.R.

Așa cum spuneam într-un articol anterior, Asociația Folkul Acasă În Realitate pare să fie principala casă de discuri din lumea folkului în 2016, având la activ trei albume publicate. Și, așa cum e normal, albumele cer și evenimente de lansare, două dintre ele având loc în weekendul care tocmai stă să înceapă.

Sâmbătă, 25 iunie, la Gura Humorului, are loc o triplă lansare de album, toate cele trei producții ale asociației fiind prezentate publicului humorean:

  • Marius Matache – Alchimie;
  • Ștefania Iacob – Acum știu;
  • Folk din pana mea vol. 2 – album colectiv.

În teorie, biletele sunt deja epuizate (s-au vândut la pachet, cu cele la spectacolul Nicu Alifantis din martie), dar dacă sunteți convingători, cred că puteți găsi la Sorin câteva bilete disponibile, dar sigur va face speculă cu ele.

Este foarte multă chimie în acest album: un doctor în chimie care cântă, există o chimie aparte între cantautor și textier, iar coperta este realizată de Radu Tudoroiu printr-o tehnică foto ce implică fericianură de potasiu și citrat de fier și amoniu, veche de mai bine de un secol. Marius Matache, cantautor

lansareDuminică, 26 iunie, la Botoșani, Pensiunea Olimp va găzdui o seară de muzică folk și poezie, ce îi include pe Marius Matache, Sorin Poclitaru, Ștefania Iacob și Vlad Calimandriuc. Cu această ocazie, iubitorii folkului din Botoșani vor putea primi autografe pe Alchimie și Folk din pana mea vol. 2. Prețul biletelor este de 20 de lei.

Folk din pana mea vol. 2 include 14 artiști, printre care se numără și tinerii artiști botoșeneni Ștefania Iacob, Vlad Calimandriuc, Sebastian Ionel, dar și o serie de artiști consacrați precum Vasile Mardare (și el născut în jud. Botoșani), Marius Matache sau Cristi Corcioveanu.

Am ținut foarte mult să avem artiști tineri pe acest album colectiv, sper ca acest proiect să fie pentru ei un impuls să își dorească un material discografic propriu și un pas înainte important în carieră. Sorin Poclitaru, Președinte Asociația FAIR

Post Author: Marius Matache

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.