La început de martie, vă invităm la Mărțișoare muzicale la Mignon. Proiectul “Seri acustice la Mignon” pe care îl implementăm alături de Domeniile Sâmburești și Teatrul Mignon găzduiește pe 2 martie 2015 cel de al 7-lea spectacol. Invitatul acestei seri este Marius Matache, care vă invită la o seară de cântece de dragoste (o glumă deja consacrată la concertele acestuia).
Cu toții suntem sătui de iarnă și de frig, așa că Marius Matache, alături de invitații săi, se deghizează în ambasadorii primăverii pe care cu toții o dorim cât mai repede aici. Glume muzicale, povești de dragoste spuse cu zâmbetul pe buze, anotimpuri ascunse în portativ, dialoguri savuroase între cei de pe scenă și cei din sală, iată câteva din argumentele care, credem noi, vă vor convinge să mergeți pe 2 martie în cocheta sală de pe Bd. Hristo Botev nr. 1.
Atunci când urc pe scenă, am un singur scop: să fac oamenii să zâmbească. Dacă cel din fața mea pleacă de la spectacol mai senin, mai optimist, mai hotărât să schimbe lumea în bine, atunci artistul Marius Matache și-a îndeplinit menirea (Marius Matache).
Spectacolul va avea loc începând cu ora 19:30. Biletele costă 30 lei, iar rezervările se pot face pe adresa contact@teatrulmignon.ro sau la telefon 0726.243.907. Locurile sunt limitate (57), așa că vă recomandăm să faceți rezervare. Partenerii acestui spectacol sunt: AQUA Carpatica, Hello Hotels Bucharest, TNT Express România, Kooperativa 2.0
2 thoughts on “Mărțișoare muzicale la Mignon”
Primăvara HOINARă: turneu național Marius Matache în martie
(26 February 2015 - 09:06)[…] 2 martie – Teatrul Mignon, București – detalii aici; […]
Agenda de concerte folk a săptămânii 2-8 martie
(2 March 2015 - 09:56)[…] Marius Matache și invitații săi: Berti Barbera și Cristian Mihai, Teatrul Mignon, București detalii aici […]