Mărțișoare de la Nicu Alifantis

Mărțișoare Madame Mon AmouNicu Alifantis este neobosit în experimentele pe care le pregătește fanilor săi. Iar pentru luna martie a pregătit două proiecte importante dedicate doamnelor și domnișoarelor din viața noastră. Altfel spus, două mărțișoare: discul Madame Mon Amour și cartea FaceCarte (despre ea, într-un articol viitor). Și cum Nicu Alifantis este unul din artiștii cu care ForeverFolk a colaborat foarte bine întotdeauna, am pus la cale un concurs pentru acest weekend, concurs prin care oferim 3 mărțișoare muzicale și anume 3 discuri Madame Mon Amourapărut recent. Pentru a intra în posesia unuia din cele trei discuri, trebuie să ne spuneți o poveste.

Povestiți-ne o amintire legată de o piesă a lui Nicu Alifantis

Poate fi o poveste amuzantă, poate fi o poveste romantică (de ex v-ați sărutat prima oară persoana iubită pe o piesă Nicu Alifantis), nu există nici o restricție. Termenul-limită de postare a răspunsurilor (ca și comentarii la acest articol) este sâmbătă, 12 martie.

Despre discul Madame Mon Amour

Sunt 15 piese de dragoste pe acest album, pe care iubitorii muzicii folk le cunosc foarte bine, plus un poem de dragoste, toate marca Nicu Alifantis. Lista pieselor este următoarea: 01. Cântec pentru ea. 02. Ce bine că ești. 03. Îți poți inchipui. 04. Scrisoare. 05. Umbra. 06. Balada blonelor iubiri. 07. Romanță mică. 08. Fără răspuns. 09. Inscripție pe un inel. 10. Aproape liniște. 11. Ploaie în luna lui Marte. 12. Emoție de toamnă. 13. Nu mă-ntreba. 14. Cântec de iubire. 15. Pasul tău

Post Author: Marius Matache

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *