Recomandări folk pentru perioada 14-18 martie. Nu știu dacă noul format e mai bun sau mai rău ca precedentul, poate ne spuneți în comentarii, dar momentan el rămâne așa. Am întârziat puțin, dar sunt convins că nu veți spune nu la câteva sugestii de concerte.
Maria Gheorghiu duce Câmpuri de lavandă la Casa de Cultură a Studenților din Suceava, așa că azi, 14 martie, dacă sunteți prin zonă, dați o fugă să o vedeți alături de Radu Grațianu.
Joi 15 martie, Marius Matache vă așteaptă în Spațiu Music Pub din Cluj-Napoca pentru un nou episod din turneul #PovestileAlchimiei. Tot joi, Ovidiu Scridon este invitatul lui Robert Tache în emisiunea Seven Folk de la Radio Seven (de la ora 15.00, 103,4 FM și www.radio-seven.ro).
Vineri, 16 martie, Victor Socaciu cântă la Sighișoara, în La Piazzeta, iar Marius Matache “dublează” Ardealul cu un concert în Maramureș, în Route 66 din Baia Mare.
Sâmbătă, 17 martie, băieții de la CALEnDAR își lansează ce-al treilea album, Povestea muntelui, la Centrul Cultural Gura Humorului. Alături de ei vor evolua și tinerii liceeni din trupa suceveană Simbol a Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” din Suceava. Și tot sâmbătă, Dana Dorian și Ana-Maria Dumitru cântă la Jazz Cafe din Ploiești.
Recomandări folk din mass-media
Mă rugase Mihnea să fac un articol cu emisiunile folk din mass-media românească. Ele sunt așa puține că prefer să le menționez în continuare în rubrica de recomandări, tocmai pentru a le anunța mai des și a veni în sprijinul colegilor care le realizează și cărora le mulțumesc din suflet pentru efort.
Luni, 12 martie
FolkBun, emisiune realizată de Cristi Dumitrașcu, RockFM, ora 21:00
Strada Folk, emisiune realizată de Cristi Buică, Radio Reșița, ora 21:00
Joi, 15 martie
Seven Folk, cu Robert Tache, la Radio Seven (ora 15.00)
Diligența de bizanț, cu Florin Săsărman, la Radio Cluj, de la ora 21.00.
Duminică, 18 martie
Să dăm folk la case, emisiune de folk realizată de Sorin Poclitaru la ImpactFM Gura Humorului, ora 21.00
Omul cu chitara, emisiune de folk realizată de Mihai Cosmin Popescu și Ducu Bertzi la Radio România Actualități, ora 22.30
Clipul recomandat în această săptămână vine de la Cri-Gri și se intitulează Dor de dragoste.