Ultimul cântec pentru ea nu are un titlu corect, dacă mă întrebați pe mine. Pentru că nu e un cântec, e o mărturisire, e un adio, e un testament de iubire. Emană Cosmin Vaman până în străfundul sufletului, până în ultima silabă, e din aceeași familie cu Cele mai frumoase picioare. Chiar dacă mulți dintre spectatori sunt mult mai atrași de piesele dominate de umorul inteligent al artistului, cred că aceste piese sunt mult mai personale, mai sincere. Dacă vreți, sunt dovezile că muzica lui Cosmin e folk. Dar oricât ne-am dori, dragostea nu e niciodată doar în alb și negru, ca în clipul piesei pe care vă invităm să o urmăriți la Clipul zilei de azi.
De fapt, SPAM cred că au dorit să îi spună La mulți ani! prietenului nostru comun, Marius Dașcău, și un clip și o piesă așa sensibilă e cel mai bun mod în care o puteau face. La mulți ani, Marius, abia așteptăm albumul!
Pe cei de la SPAM îi puteți vedea miercuri, 25 aprilie, începând cu ora 21:30, în Club Quantic din București. E concertul de lansare a clipului ce îl are ca protagonist pe Marius Manole și în noua formulă, cu Eugen Toboș la chitară. Cântecul Ultimul cântec pentru ea apare pe albumul Facem dragoste care, dacă nu ați uitat, a câștigat premiul pentru cel mai bun la Premiile ForeverFolk 2017.
Mai stai o secunda, Promit Ca n-o sa dureze mult Asta e ultimul cantec pe care ti-l scriu Pe care ti-l cant. Esti frumoasa asa cum erai Iti spun, poate ca ai uitat Poate ca ai uitat cum sa ma iubesti Poate te-ntrebi daca a meritat
Si nu avem timp sa ne spunem ce credem N-avem timp sa ne mai sarutam Nu gasim timp nici macar adio sa ne luam. Si decat sa ne planga de mila oricine, Mai bine Sa se iubeasca inca putin Poate o sa ne amintim Si decat sa ne-ntrebe daca suntem bine Oricine Sa ne-ntrebe dac-am fost fericiti Sa ne-ntrebe daca mai stim Cum sa facem sa mai iubim Poate ca ai uitat Poate doar ai obosit de fapt Dragostea e ca mersul pe bicicleta Nu o uiti, dar te poti plictisi de pedalat. Am putea sa mergem mai departe, de fapt Am putea sa facem orice. Sa te privesc in ochi nu stiu daca are rost. Poate nici n-o sa te mai recunosc