pAși de folk (ep. 3)

Nu renunț la obiceiul ca fiecare episod din pAși de folk să includă o piesă a unui artist tânăr (nu, Cosmin Vaman nu mai e tânăr, orice îi place lui să creadă!). În episodul de azi vă propun însă nu una, ci patru piese de la artiști tineri sau aproape tineri, în orice caz, artiști în mod evident mai tineri de 50 de ani. Pentru că, mergând prin școli, constat că e nevoie ca folkul, cu toate declinările sale (folk-rock, folk-jazz, folk alternativ) să vină cu noi branduri. Asta dacă vrem ca folkul să existe și peste 10 sau 20 de ani. În plus, folkul înseamnă creație permanentă, deci să susținem oamenii care încă produc conținut în muzica folk.

Pe Bobo Burlăcianu îl știe toată lumea din Fără Zahăr sau alături de Ada Milea în varii formule, dar constat pe zi ce trece că este un compozitor extrem de prolific, vezi și The Bread Pits, piesele singur sau muzica de teatru. Umorul inconfundabil, vorbele meșteșugite, inserția de hip-hop în folk, totul pentru un produs de foarte bună calitate. Eu astăzi vă propun să ascultați moldovenescu’ Te iubesc.

Poate nu îl asociați pe Alex Ștefănescu cu muzica folk, deși după toate standardele mele este – om, chitară, mesaj. Vine din zona de teatru (este actor la bază), a fost și pe la Românii au talent, nu cântă prin festivalurile de folk, ce să mai, nu e folkist. Ce măuimește la el este lungimea pieselor sale, lungi după orice standard, nu doar cel de radio. Și pentru că Petru Ivu i-a făcut un clip simpatic, iată piesa Animal urban.

Muzica Alexandrei Ușurelu e atât de liniștită, atât de “din altă lume”, încât uneori îmi e greu să cred că ea poate coexista cu Bucureștiul agitat și năucitor. Piesa pe care v-o propun o cunoașteți din alte timpuri și în alte interpretări, fiind o prelucrare după Both sides, now, piesa lui Joni Mitchell. Pentru ca povestea să fie completă, adaptarea este realizată de  Bobby Stoica și Zoia Alecu. Lume mică, nu? Ah, era să uit, înregistrare live în concertul The Fresh, de la Arenele Romane, cu cvartet, cu tot ce trebuie.

Paul Tihan e cel mai mic dintre cei patru artiști invitați în episodul de azi al pAși de Folk. L-am cunoscut la Dorohoi, în 2015, apoi ne-am tot intersectat prin lumea folkului. Fălticeneanul mutat la Iași a început să prindă gustul studioului, sper ca în curând să vină și cu niște planuri clare de album. Astăzi vă propun piesa Loc uitat.

Post Author: Marius Matache

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.