Muzică de carantină (4)

Mai e Muzică de carantină dacă se poate cânta? Se poate nu echivalează și cu concerte nenumărate, oamenii încă se tem, artiștii au nevoie de susținere, indiferent de forma ei. Așa că profit de hărnicia artiștilor ca să vă semnalez niște muzici sau clipuri lansate la apa Internetului.

Alina Manole s-a jucat cu imaginile în această perioadă și așa a apărut clip pentru piesa Amiaza de sâmbătă, de pe albumul Lucruri simple. Și noi am zis că puțină relaxare și leneveală nu strică, chiar dacă azi nu e chiar sâmbătă. Pe Alina o puteți vedea live vineri, 14 august, începând cu ora 19.00, în Club Quantic din București, bilete aici

Ștefania Iacob a lansat Nu știi tu, mamă în 2020 (unul din cele două albume lansate până acum, alături de Ninsorium al subsemnatului). Albumul în ansamblu mi se pare lipsit de omogenitate (atât stilistic, cât și orchestral – poate și pentru că Jimi El Laco și Doru Urâtu își împart piesele de pe album în ceea ce privește instrumental). Piesa care mi s-a părut cea mai corectă din cele 12 este Dumnezeu cel tânăr. Inutil să mai menționez, cred, că versurile întregului album sunt semnate de Sorin Poclitaru.

Ovidiu Mihăilescu a făcut o piesă dedicată tuturor folkiștilor, cei care încearcă să risipească bezna din mințile oamenilor. Versurile îi aparțin lui Spiridon Popescu.

Cea de a 4-a recomandare a episodului 4 din Muzică de carantină vine de la Ștefan Mardale. Acesta pare să îl fi luat în vizor pe Lucian Blaga și i-a dedicat un concert online integral. Noi vă recomand să ascultați nu doar propunerea noastră – Asfințit marin – ci și celelalte piese din concert (Belșug sună iarăși foarte bine).

Soarele, lacrima Domnului, cade în mările somnului…

Lucian Blaga, Asfințit marin

Dacă mai aveți recomandări de piese pentru rubrica noastră, nu ezitați să le postați în comentarii. De asemenea, dați-le o mână de ajutor artiștilor și duceți muzica mai departe.

Post Author: Marius Matache

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.