Festivaluri Folk 2024

Festivaluri Folk 2024
Credit foto: Bogdan Nicolae

Până să facem noi calendarul Festivaluri Folk 2024 a și avut loc primul festival al anului. Bine, de fapt e rămas cumva de anul trecut, că așa a vrut guvernul, dar asta nu schimbă cu nimic lucrurile. Avem deja 16 festivaluri anunțate sau în curs de confirmare, pe măsură ce mai anunță datele, vom actualiza și noi calendarul. La unele, nu la toate. De ce? Simplu, dacă ei nu anunță din timp, nu prea reușim să fim mereu pe fază și să actualizăm. În plus, după succesul anului trecut, când am reușit să vindem un număr important de bilete pentru festivalul Baricada Folk de la Brezoi, dovedind că suntem eficienți, devenim iarăși un pic mai selectivi cu ce promovăm. Dar când ne implicăm, o facem din toată inima și cu toată priceperea noastră. Așa că așteptăm propunerile dumneavoastră de colaborare, promitem să fim constructivi și să vă ajutăm cu tot ce putem. Pe de altă parte, știu că, atât timp cât festivalurile se fac, în proporție de 90%, cu bani publici, iar biletele vândute ocupă un rol minim în bugetul evenimentelor, nimeni nu își bate capul să colaboreze cu noi.

Recomandări Festivaluri Folk 2024

  1. Mediaș – Cetate Seculară, Mediaș, 27-28 ianuarie;
  2. Folk Minor Fest, Tecuci, 24 mai;
  3. Folk la Cetate, Deva, 2 iunie;
  4. Cluj Folk Fest, Camping Colina, Cluj-Napoca, 7-8 iunie
  5. Printre Măguri, Măgureni – Satul Banului, 5-7 iulie;
  6. Vama de la Munte, Vama Buzăului, 27-28 iulie;
  7. Tabăra Națională de Muzică Folk, Calafat, 1-7 august (?);
  8. Baricada Folk, Brezoi, 2-4 august;
  9. Folk Țestos, Greci, 2-3 august;
  10. Bulci Fest, Bulci, 2-3 august;
  11. Floare de Colț, Sighetu Marmației, 17-18 august;
  12. Festivalul Național de Folk “Ridică-te, Ștefane!”, Putna, 22-23 august;
  13. Folk pe Pâine, Pecica, 30-31 august;
  14. Festivalul Între 2 Ape, Adjud, 30 august – 1 septembrie;
  15. Noaptea Menestrelilor, Baia Mare, 6-7 septembrie;
  16. Flori pentru Suflet – Remember Florian Pittiș, Parcul Titan, București, 5 octombrie
  17. Târgul Național de Folk “Vasile Mardare”, Gura Humorului, 4-5 octombrie;
  18. Gala Folk Bun, București, 9 noiembrie;
  19. Bistrița Folk, Bistrița, 15-16 noiembrie.

Alte evenimente importante

  1. Budeasa Folk-Rock Music Festival, Budeasa;
  2. Folk la Dunăre, Galați
  3. Ilva Fest, Lunca Bradului;
  4. Folchit Festival, Chitila
  5. Festivalul Național de Folk și Baladă “Poarta Sărutului”, Târgu Jiu;
  6. Brașov Folk Fest, Brașov;
  7. Folk Fest Remember Costinești, Costinești;
  8. Festivalul Național Ziua de Mâine, Alba Iulia;
  9. Festivalul Cântec pentru Prieteni – In Memoriam Tatiana Stepa, Lupeni;
  10. Festivalul Castanilor – In memoriam Gabi Dobre, Ploiești;
  11. Festivalul Național Toamna Baladelor, București;
  12. Festivalul Chira Chiralina, Brăila;
  13. Festivalul Chitara Dunării, Călărași;
  14. Folk’n’Iași, Casa de Cultură a Studenților, Iași;
  15. Trivale Fest, Pitești
  16. Festivalul Te salut generație-n blugi, Vulcan.

Post Author: Marius Matache

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.