Ovidiu Mihailescu a lansat “Cipilica”

Intr-o zi aproape prea calduroasa de 15 mai, numai buna de petrecut ca doar se apropia weekend-ul, ne-am strans in clubul Silver Chuch, pentru lansarea noului album al lui Ovidiu Mihailescu – “Cipilica’. Intampinati cu o cipilica galbena la intrare, un mic cadou-surpriza pentru primii 100 de spectatori, ne-am gasit un loc prin clubul ce nu pare tocmai locul potrivit pentru o lansare folk. Cel putin nu la prima vedere, cand te lovesti de mult argintiu si tot soiul de accesori pe pereti care te pun un pic pe ganduri.

Din fericire, ni s-a demonstrat in acest caz ca locul nu conteaza atat de tare, mai ales daca luam in considerare faptul ca sunetul a fost la intaltime, scena spatioasa, iar invitatii alesi pe spranceana. Ovidiu ne-a primit cu zambetul pe buze si emotionat, si a adus impreuna cu el piese mai noi sau putin mai vechi, majoritatea re-ochestrate cu ajutorul celor care au fost alaturi de artist pe scena: Adrian Cristescu, Titus Constantin. Sorin Zamfir sau George Baicea.

Formula de concert pentru lansare mi s-a parut mai mult decat potrivita, avand invitatii intercalati printre momentele lirice sau satirice ale lui Ovidiu. Seara a fost deschisa in tonuri vesele de catre Ovidiu, cu piesa “Fericit-nefericit”, pentru a ne duce apoi cu gandul “acolo unde e soare”, la mare. Primii invitati ai serii – Tapinarii – au urmat si ei linia de cantece cu gust de mare, si ne-au adus cadou un “Pescarus”, si un cantec mai mult sau mai putin de dragoste: “Du-te naibii”.

“Minte-ma/Bate-ma/Alina-ma…Iubeste-ma hai”. Un duel de verbe intre Ovidiu si Alina Manole despre iubirile care seamana cu “Rana din pantof”. Urmata de piesa care da titlul albumului, de suflet, calda: “Cipilica”. Parca pentru a pastra tonul de liniste si idila asezat in public, urmatorul invitat al serii s-a dovedit a fi Marius Batzu, cu piese pline de poezie: “2000 de ani” si “Cantec soptit”. Dupa cum ne-a marturisit, Ovidiu a dorit crearea unui album orientat mai mult spre liric (in comparatie cu “Cowboyul Nelu”, primul album, unde mesajul social este pregnant). Si ca sa ne demonstreze acest lucru, ne-a interpretat piese precum “Primaveri de scrum”, “Ploaie albastra” (cantata impreuna cu fiul sau, care a si contribuit la armonia piesei) sau “Ioana”.

Am mers apoi spre tonuri mai jazz, o data cu aparitia lui George Baicea pe scena, care l-a acompaniat pe Ovidiu pe piesele “Rondul de noapte” si “Ilie”. Finalul serii a venit impreuna cu doi de Mircea, ce nu mai au nevoie de nici o introducere: Vintila (care ne-a bucurat cu poveste Lordului John, ne-a spus despre omul ce sta pe niste scari, ne-a scos la plimbare pe Popa Nan, incheind cu piesa “Alte clipe traite, alt epilog”) si Baniciu ( ce ne-a adus “Esarfa in dar” si ne-a purtat spre “Intorcerea la Orient”).

Seara s-a incheiat in tonuri vesele, cantandu-se despre domnisoara Lili si cu dorinta tuturor ce erau in sala de a ramane “tineri si liberi”.

Post Author: Marius Matache

2 thoughts on “Ovidiu Mihailescu a lansat “Cipilica”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.