Vremuri bune pentru Timpuri Noi

Atunci cand pronunti Timpuri noi, semnificatiile de care una din trupele ce pot fi pe drept numite simbol in rock-ul romanesc, sunt multiple. Atat de multa lume s-a numit Luca o data cu ei, cam tot atat de multi au dansat la cel putin o petrecere pe ritmuri de Adelin, sigur fiecare ascultator – voit sau intamplator – s-a simtit atins frumos de piesa Tata. Iar acestea sunt doar cateva din exemple.

Timpuri Noi este o formatie care si-a schimbat componenta de-a lungul timpului, dar cu siguranta nu a stagnat niciun moment. Responsabilul pentru acesta se afla in persoana lui Dan Iliescu, cel care este in spatele multora dintre piesele cele mai cunoscute ale formatiei (pe langa cele mentionate mai sus as putea adauga NATO, Stere, Bordelul Mov, dar lista cu siguranta nu se rezuma doar la acestea), si care dupa ce a avut rolul de chitarist, l-a asumat si pe cel de vocal, in actuala componenta. Pe langa el, formula actuala ii cuprinde pe Felix Sfura (tobe, backing) si Sabin Penea (bass, vioara, backing).

Noul album, Deschide-ti mintea, vine ca un indemn potrivit intr-o lume in care granitele de stil sunt deschise, posibilitatea de informare la fel si se adreseaza atat ascultatorilor mai vechi, dar si celor mai noi. Conform comunicatului de lansare : Albumul conţine piese care descriu realităţile care nu ne convin, mesajul social este puternic, ironia este omniprezentă, textul e puternic, iar soundul…aici vă lăsăm să descoperiţi singuri.

Pentru ca Timpuri Noi este un simbol al rock-ului, lansare nu putea sa aiba loc decat intr-un loc simbolic pentru rockul romanesc. Iar locul potrivit se dovedeste a fi Club A, un club ce a promovat libertatea de gandire si exprimare muzicala inca de la inceputurile sale.

Cum cei de la Timpuri Noi sustin evolutia formatiilor aflate la inceput de drum, in dechiderea concertului, vor concerta Blue PULSE – o formatie tanara (cand spunem tanara e de ajuns sa mentionam ca media de varsta a trupei e mai mica decat varsta muzicala a trupei Timpuri Noi), dar cu potential. Si, ca la orice lansare-simbol, ce cu siguranta va ramane in memoria celor implicati, de la aceasta nu vor lipsi invitatii-surpriza.

Asa ca Deschide-ti mintea cu Timpuri Noi. Pe 10 mai, de la ora 22, in Club A. Pretul biletelor este 10 Ron.

Evenimentul este organizat de MHO Music.

Post Author: Marius Matache

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.