Folk, rock și carte la Bookfest

Salonul International de Carte ”Bookfest” este mai mult decât un loc unde puteți găsi cărți, ci cuprinde evenimente diverse, și aduce împreună artiști din domenii diferite, pentru a pune cititorul față în față atât cu autorii cărților, cât și acte culturale din domenii conexe (cum ar fi muzica, teatrul sau filmul).

Un astfel de eveniment este cel organizat de editura Blumenthal, sâmbătă, 2 iunie, de la orele 13. Timișorenii Petre&Kindlein (avându-i ca invitați pe George Baicea și Alex Davidescu) vor asigura fundalul sonor pentru lansare cărtilor Rockin’ by myself (Dumitru Ungureanu), In mainile tale (Flori Balanescu), Peace Off (Daniel-Silvian Petre).

Petre&Kindlein au pornit în drumul muzical împreună după o experiență îndelungată în diverse trupe rock, și promovează un nou tip de abordare a muzicii folk, intr-o combinație reușită cu ritmuri de blues și rock. Mai mult, cei doi au trecut de formula clasică a unei chitări si a unui vocalist pentru a rotunji piesele prin intervenții de block-flaute, muzicuță, jocuri de voci, iar piesele lor aduc cu ele dincolo de rigurozitate, o îmbinare cât se poate de fericită cu versurile. Ultimul lor album – Acoustica: Monsters of folk – a fost lansat în martie, în cadrul Bookfest-ului timișorean, și conține re-interpretări acustice şi tălmaciri ale unor texte celebre din muzica rock, precum Where did you sleep last night (Nirvana), God’s gonna cut’em down (Johnny Cash), Nothing else matters (Metallica), Hurt (Nine Inch Nails) sau Under the bridge (Red Hot Chili Peppers).

Editura Blumenthal este o marca inedita pe piata romaneasca, prezenta din 2010, si care deruleaza, pe langa proiectele de sustinere si promovare a autorilor contemporani, si initiative culturale din cele mai diverse. Cel mai recent proiect de acest tip este “Dam poezie la tot cartieru’ “, campanie de amploare desfasurata in mijloacele de comunicare media, pe tot parcursul anului 2012, si care isi propune sa aduca poezia contemporana in vecinatatea romanilor prinsi in capcana cotidianului de astazi, intr-o Romanie bombardata de atatea alte feluri de divertisment.

 

Post Author: Oana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.